Roberts împotriva Regatului Unit

Comunicat la 15 ianuarie 2015 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 59703/13 Lee Anthony ROBERTS împotriva Regatului Unit depusă la 17 septembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Lee Anthony Roberts, este un național britanic, născut în 1975 și este în prezent reținut la închisoarea HM Grendon din Aylesbury. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Faptele de fundal (a) Atacul din după-amiază 15 martie 2011 reclamantul bea cu D.W. la casa de oaspeți din celălalt Blackpool. Reclamantul a atacat ulterior D.W., înjunghiându-l de mai multe ori. Reclamantul a fost ulterior acuzat de tentativă de crimă. El a admis la poliție că el a înjunghiat D.W., dar a negat că el a avut intenția de a-l ucide.

(b) Procesul reclamantului în Curtea de Cort Procesul reclamantului a avut loc în aprilie 2011 în Curtea de Coroană în fața unui juriu. Înainte de a începe procesul, juriu a fost prezentat un videoclip despre rolul lor de juriu, stabilind ceea ce ar trebui și nu ar trebui să facă. La începutul procesului, judecătorul a reiterat instrucțiunile date în video și a instruit în mod expres membrii juriului că nu ar trebui să caute informații relevante pentru cazul de pe Internet. Apărarea reclamantului la proces a fost faptul că, deși el a avut intenția de a provoca leziuni corporale grave D.W. el nu a avut intenția de a-l ucide. El a implorat vinovat pentru o infracțiune de rănit cu intenție. Dacă el a avut intenția de a ucide a fost, prin urmare, singura chestiune contestată în proces.

Juriul judecătorului de judecată și direcțiile către juriu au prezentat în detaliu factorele pe care le trebuia să le ia în considerare juriul atunci când a decis dacă acuzația a dovedit că rănirea a fost făcută cu intenția de a ucide. Juriul apoi s-a retras să ia în considerare verdictul său. Niciun verdict nu a fost atins în acea zi și juriul a fost trimis acasă pentru seara. Dimineața următoare, juriu a fost rugat să se retragă din nou. Zece minute mai târziu, membrii juriului au trimis judecătorului un bilet care a citit: „Poate judecătorul să dea juriului oricare ghid asupra factorilor care trebuie luate în considerare pentru a decide dacă inculpatul a intenționat să ucidă D.W. cu onoarea în special asupra definiției intenției?” Cu acordul avocatului pentru urmărire penală și apărarea, judecătorul a hotărât să dea juriului un extras scris din secțiunea relevantă a rezumatului ei, în cazul în care a discutat despre intenția ei.

Juriul a fost remis și a dat o copie a extrasului relevant. Judecătorul a citit, de asemenea, pasajul pentru membrii juriului. Ea a dat detalii suplimentare la o lungime cu privire la circumstanțele care trebuie luate în considerare. Juriul nu a putut ajunge la un verdict unanim. O direcție majoritară a fost dată ulterior. La 19 aprilie 2011, reclamantul a fost condamnat pentru tentativă de crimă printr-un verdict majoritar al juriului (dez-o juriu la doi). La 23 septembrie 2011, el a fost condamnat la închisoare nedefinită pentru protecție publică cu o perioadă tarifară (de exemplu, termen minim) de șapte ani, mai puțin timp petrecut pe recomandare.

evoluții ulteriore (a) E-mail-ul juriului Între timp, la 21 septembrie 2011, A.O., care a fost jurist la procesul reclamantului, a trimis un e-mail Curtei de Curtea de Curtea de Curtea de Curtea de Curtea de Curtea de Curtea de Curtea, susținând o serie de deficiențe în comportamentul colegilor săi și alții care au avut contact cu ei în timpul deliberărilor lor. În special, el a susținut că informațiile au fost obținute de la Internet de trei jurați și au fost divulgate la colegii jurători. judecătorul judecător a informat avocatul pentru urmărire penală și apărarea că acuzațiile de nereguli ale juriului au fost formulate de un jurist. (b) Avocatul la Curtea de Apel (Divizia Criminală) Reclamantul a căutat ulterior să își recurgă condamnarea și condamnarea, susținând că procesul său este nedrept.

El a bazat pe e-mail-ul de la A.O. pe care a susținut-o a dat motive să creadă că au avut loc nereguli semnificative în juriul. La 13 ianuarie 2012, Curtea de Apel a îndreptat Comisia de Reexaminare a Caselor Penale („CCRC”) să fie invitată să investigheze acuzațiile. Mai exact, a instruit CCRC să interogheze jurații în cazul respectiv pentru a întreba dacă au fost furnizate materiale extrane de către alți jurați și, dacă este cazul, ce material a fost și cine l-a furnizat. (i) Investigația CCRC CCRC a început investigarea și interviu A.O. și a căutat detalii suplimentare ale afirmației sale că trei jurați au efectuat cercetări pe internet. În special, A.O. a susținut că Juratorul C, capacul și avocatul, a cercetat tarife de condamnare în cazuri similare și a împărtășit informațiile descoperite cu colegii lui jurători.

CCRC a interogat celelalte jurați în acest caz. A apărut din informațiile obținute că a existat un sprijin pentru argumentul că președintele juriu ar fi putut acționa în mod necorespunzător. În raportul din 12 februarie 2013, CCRC a rezumat declarațiile celorlalte trei jurați care au afirmat că președintele juriu a examinat definiția de „crimă atenționată”, a examinat informațiile referitoare la chestiunea intenției și a căutat orientările de condamnare pentru tentativă de crimă. Șapte dintre juri au avut nici o recunoaștere a presupusului comportament necorespunzător care a avut loc. Niciunul dintre jurații nu a susținut afirmația conform căreia doi jurați au efectuat cercetări pe internet.

CCRC a interogat ulterior juriu sub precauție. După ce a primit consiliere juridică, juriu a dat o declarație pregătită și a refuzat să răspundă la întrebări. În declarația sa, el a confirmat că exista oarecare incertitudine în ceea ce privește legea privind intenția, pentru care a fost cerută o nouă direcție de la și furnizată de judecătorul judecător; și că a apărut problema eventualelor condamnații. Raportul CCRC a remarcat că acuzațiile A.O. în interviu nu par a fi atât de "bruc" ca cele făcute în e-mail-ul său inițial. De asemenea, a remarcat că nu există sprijin pentru majoritatea acuzațiilor sale. Cu toate acestea, a acceptat faptul că există o coroborare de la trei colegi de juri pentru acuzațiile mai generale că juriul foreman a efectuat cercetări legate de cazuri.

Acesta a explicat: „42… Deși doi dintre acei juri se referă la subiectul cercetării care a fost legat de chestiunea de intenție, al treilea a consemnat că a avut în vedere Orientările privind Sentimentul. Este cel puțin demn de notat că toate cele trei juri au sugerat că aceste cercetări au fost amândoi legate, în general, de diferențele dintre rănirea cu intenție și tentativă de crimă. 43… jurații intervievați de către Comisie nu au putut însă să reamintească dacă informațiile furnizate de capacul în legătură cu acest lucru au fost furnizate înainte sau după următoarea direcție a judecătorului.” Raportul s-a încheiat: „44. În concluzie, Comisia este de părere că există cel puțin unele dovezi care sugerează că președintele juriu ar fi putut să-și fi efectuat propria cercetare legată de caz, în afara procesului judiciar și a orientărilor judiciare, și a furnizat informații în legătură cu acestea colegilor său judecători.

Comisia este, de asemenea, de opinia că aceste cercetări par să aibă legătură cu problema elementelor diferite de intenție în ceea ce privește infracțiunile examinate, sau cu condamnările diferite care ar putea apărea. Comisia consideră, de asemenea, cel puțin posibil, că aceste informații ar putea fi legate de ambele aspecte. Comisia ar observa faptul că problema intenției relative pare să fi fost o problemă de dificultate pentru juriul dovedit prin notă și necesitatea unei mai multe direcții de la judecător.” (ii) Hotărârea Curții de Apel la 1 iulie 2013, Curtea de Apel a acordat permis recursul împotriva condamnării și a refuzat permisiunea de a face apel împotriva sentinței. În hotărârea sa cu privire la fondul recursului împotriva condamnării, instanța a început prin rezumarea procesului de judecată.

El a remarcat că rezumatul judecătorului a fost „impecabil” și nu a fost criticat de către reclamant. El a făcut referire la întrebarea juriului în timpul deliberărilor privind legea de intenție și a remarcat răspunsul judecătorului de judecată, explicând: “A fost foarte complet și juriul nu ar fi putut avea nici o îndoială cu privire la direcțiile corecte în lege și la factorii la care ar trebui să aibă în vedere.” Curtea a fost de acord cu părțile că ar trebui să procedeze pe baza faptului că o neregularitate a avut loc în cadrul procesului, având în vedere concluziile raportate de CCRC. Consideră că două chestiuni trebuie examinate: în primul rând, informațiile introduse juriului în legătură cu cerințele de stabilire a intenției de ucidere; în al doilea rând, informațiile introduse privind condamnarea aplicabilă.

În ceea ce privește primul, Curtea de Apel a luat în considerare secvența evenimentelor și a continuat: „29. Se pare că există doar două scenarii probabile. În primul rând, fie în a patra zi a procesului [când juriul s-a retras prima dată] avocatul a căutat deja problemele și a explicat atunci, sau a făcut acest lucru – deși credem că acest lucru este improbabil – în perioada scurtă dintre juriul fiind trimis și revenit cu întrebarea în a cincea zi ... Sau, că odată ce judecătorul a avut direcțiile, discuția a continuat și avocatul a spus ceea ce a spus în perioada anterioară [judecătorul furnizează copii scrise ale direcțiilor ei juriului].

30. Se pare neconceput că atunci când judecătorul a predat în scris toate răspunsurile la întrebări, acest juriu ar fi acordat orice atenție la ceea ce a fost spus de avocat/precursor.” Curtea a respins afirmația reclamantului că nu se poate presupune în cazul său că jureții vor urma direcții, deoarece trei dintre ei nu au raportat ceea ce s-a întâmplat în timpul deliberărilor. A explicat că există „o lume a diferenței” între jurății care nu doresc să raporteze încălcarea judecătorului și un jurist care ignoră direcțiile judecătorului.

Dacă judecătorul nu ar fi dat această direcție detaliată juriului, ar fi fost, în mintea noastră, mai multă îndoială, dar, în hotărârea noastră, având în vedere momentul, probabilitățile și a vedea cu atenție cum judecătorul a furnizat un document scris juriului, nu avem nici o îndoială că juriul a urmat direcția judecătorului și a ignorat, în raport cu direcția de intenție și ceea ce trebuia să fie dovedit, ceea ce a spus capacul juriului.” Cu privire la ceea ce s - a spus cu privire la orientările privind condamnarea, Curtea de Apel a acceptat faptul că ar trebui să țină cont de efectul potențial pe care un juriu ar putea avea pe atitudinea lor față de condamnarea, dar a continuat: „35. Dar trebuie să analizăm realitatea acestui caz.

După cum am explicat, a existat o problemă îngustă în fața juriului, și anume dacă Coroana a dovedit, în plus față de intenția de a provoca o leziune corporală foarte gravă... o intenție de a ucide. Trebuie să fi fost evident juriului că motivul pentru care Coroana pronunța cu procesul a fost că ei nu au considerat că un motiv pentru a răni cu intenție a fost suficient pentru a permite judecătorului să treacă pedeapsa suficient de severă. Trebuie să fi fost evident juriului că prin procedura de a căuta un verdict asupra numărului de tentative de crimă, Coroana era interesată de stabilirea infracțiunii mai grave, astfel încât pedeapsa ar putea fi mai gravă.

Astfel, faptul că capacul a explicat juriului că condamnarea pentru tentativă de crimă era mai gravă decât pentru rănirea cu intenție nu poate avea nici un efect ... 36. Se pare că trebuie să fi fost evident juriului că au fost însărcinați să decidă dacă Coroana a dovedit intenția de a ucide, că, dacă au făcut acest lucru, sentința ar fi fost mai severă și, prin urmare, introducerea de către președinte a acestui material suplimentar nu ar fi putut avea nici un efect material asupra deciziei lor de a condamna ...” Din aceste motive, instanța a respins recursul împotriva condamnării. (c) Avizul avocatului privind recursul Reclamantul nu a solicitat Curții de Apel să certifice o chestiune de importanță publică generală pentru a-i permite să solicite permisiunea de a apela la Curtea Supremă.

Ca răspuns la o cerere de la Registru, reclamantul a furnizat o copie a sfatului avocatului din data 14 martie 2014. „La auzul apelului, s-a acceptat ... că materialele extraoase au fost introduse în deliberările juriului, și că materialele legate cel puțin în parte de ingredientele infracțiunii de tentativă de crimă. Nu a existat nici o litigiu în ceea ce privește legea relevantă. S-a acceptat că introducerea acestor materiale prima facie a constituit o neregularitate importantă în procesul de probă, chestiunea care trebuie determinată în legătură cu recursul a fost dacă această neregularitate a afectat siguranța condamnării recurentei.

În urma unei argumente depline, [Curtea de Apel] a exprimat avizul conform căreia recursul se referă la chestiunea specifică a faptelor de a examina dacă, având în vedere neregulile admise, condamnarea recurentei era în condiții de siguranță ... Problema de recurs ... a fost complet specifică ... deoarece nu a existat nici un litigiu între părți cu privire la orice punct de drept nu a fost posibilă solicitarea unei certificări a unui punct de drept de importanță publică generală, și regret să informez dl Roberts că nu există alte modalități interne de apel.” La răspunsul la o convocare, membrii juriului sunt trimisi un prospect numit „Ghidul tău pentru Serviciul Juriu”. Informatul explică că discuțiile juraților sunt private și că jurații nu ar trebui să discute despre aspecte ale procesului cu altcineva decât cu colegii juri.

Acesta prevede că verdictul trebuie să fie cel al juraților singur și amintește juriului că rolul lor este de a ajunge la un verdict privind dovezile prezentate în sala de judecată. De asemenea, prospectul remarcă că este o infracțiune pentru oricine din afara juriului să încerce și să le influențeze. Odată selectat pentru datorie jurială, juriul trebuie să jure un jurământ sau o afirmație că vor: La începutul procesului, juriul are o direcție convențională în ceea ce privește faptul că trebuie să încerce singur cazul asupra probei, ceea ce au auzit în instanță. Ei au instruit să nu discute despre caz cu familia, prietenii sau oricine altcineva sau să își desfășoare propriile cercetări în acest caz.

Investigarea neregulilor după ce a fost dat un verdict Regulile care reglementează secretul deliberărilor juriului sunt stabilite în Legea din 1981 a Convenției Curții. Secțiunea 8 alineatul (1) din Legea prevede că este un dispreț pentru instanța de a obține, dezvălui sau de a solicita orice indicație a declarațiilor formulate, avize exprimate, argumente avansate sau voturi exprimate de membrii juriului în cursul deliberărilor lor. Secțiunea 23A din Legea privind apelurile penale din 1968 permite Curtea de Apel să îndrepte CCRC, în contextul unui recurs împotriva condamnării, să investigheze și să raporteze instanței cu privire la orice chestiune considerată relevantă pentru rezoluția recursului.

R. v Thompson și alții [2010] EWCA Crim 1623, Curtea de Apel, care abordează problema neregulilor juriului, a explicat: „2. Probleme mult mai dificile apar atunci când după ce a fost returnat verdictul, se atrage atenția asupra presupuselor nereguli. Acest lucru poate lua forma unei plângeri de la un inculpat, sau avocații săi, sau în câteva cazuri poate apărea de la unul sau mai multe jurați, sau, într-adevăr, din informații dezvăluite de juriul judecător. Apoi este dincolo de jurisdicția judecătorului judecătorului de a interveni. Responsabilitatea pentru investigarea oricărei neregularități trebuie asumată de această instanță. În îndeplinirea responsabilităților sale, este obligat să aplice principiul că deliberările juriului sunt confidențiale.

Cu excepția autorității judecătorului judecător în timpul procesului, sau a acestei instanțe după verdict, anchetele privind deliberările juriului sunt „territoriul interzis” ... În cazul în care orice plângere cu privire la deliberările judecătorilor este primită de instanța de judecată după verdict, aceasta se referă imediat la această instanță și dacă plângerea a fost primită de la instanța de judecată sau de către această instanță direct, practica este de a examina fiecare caz pentru a vedea dacă, în mod excepțional, ar trebui să se efectueze anchete suplimentare și, dacă este cazul, de a invita Comisia de Reexaminare a Caselor Penale să efectueze ancheta necesară. Curtea a confirmat că regula că deliberările juriului erau confidențiale a fost supusă două excepții restrânse.

Primul a apărut dacă a apărut că s-ar putea să fie o revocare completă a jurământului luat de judecători pentru a încerca cazul în conformitate cu dovezile (de exemplu, o hotărâre luată de degetul unei monede). A doua excepție a apărut în cazurile în care au fost introduse materiale extraoase în deliberările juriului. În cazul în care se adresează plângerii că juriul a considerat materiale neevidențiale, instanța are dreptul să examineze dovezile (poate după ancheta CCRC) pentru a stabili faptele. Secțiunea 1 din Legea privind apelul penal din 1968 (așa cum a fost modificată) prevede că o persoană condamnată pentru o infracțiune de inculpare poate apela în fața Curții de Apel împotriva condamnării sale.

Un recurs nu poate continua decât cu concediul Curții de Apel sau dacă judecătorul instanței de judecată acordă un certificat potrivit cărora este cazul de recurs. Secțiunea 2 alineatul (1) din Legea din 1968 prevede că Curtea de Apel: „(a) permite un recurs împotriva condamnării dacă consideră că condamnarea nu este sigură; și (b) respinge un astfel de recurs în orice alt caz.” În conformitate cu art. 33 alineatul (1) din Legea din 1968, un inculpat are dreptul de a apela la Curtea Supremă împotriva unei decizii ale Curții de Apel (Diviziunea Penală). Secțiunea 33 alineatul (2) clarifică faptul că concediul Curții de Apel sau Curtea Supremă este necesar și că concediul nu va fi acordat dacă nu este certificat de Curtea de Apel că un punct de drept de importanță publică generală este implicat în decizia și se pare că Curtea de Apel sau Curtea Supremă (așa cum ar putea fi) că punctul este unul care ar trebui luat în considerare de această instanță.

COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că introducerea la deliberările juriului de către președinte al juriului a probelor extrane obținute prin cercetare pe Internet a făcut procesul său nedrept. Reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție? În special, reclamantul a fost obligat să solicite certificarea unei chestiuni de importanță generală a publicului de la Curtea de Apel pentru a continua o cerere de concediu de recurs la Curtea Supremă? Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzației penale împotriva acestuia, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție?

Communicated on 15 January 2015

FOURTH SECTION

Application no. 59703/13 Lee Anthony ROBERTS against the United Kingdom lodged on 17 September 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Lee Anthony Roberts, is a British national, who was born in 1975 and is currently detained at HM Prison Grendon in Aylesbury. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 1. The background facts (a) The attack On the afternoon of 15 March 2011 the applicant was drinking with D.W. at the latter’s guest house in Blackpool. The applicant subsequently attacked D.W., stabbing him several times. The applicant was subsequently charged with attempted murder. He admitted to the police that he had stabbed D.W. but denied that he had intended to kill him. (b) The applicant’s trial in the Crown Court The applicant’s trial took place in April 2011 in the Crown Court before a jury.

Before the trial commenced, the jury were shown a video about their role as jurors, setting out what they should and should not do. At the start of the trial, the judge reiterated the instructions given in the video and expressly instructed the jury members that they should not look up information relevant to the case on the Internet. The applicant’s defence at trial was that although he had intended to cause serious bodily injury to D.W. he had not intended to kill him. He pleaded guilty to an offence of wounding with intent. Whether he had intent to kill was therefore the only contested issue at trial. The trial judge’s summing-up and directions to the jury set out in detail the factors that the jury was required to take into account when deciding whether the prosecution had proved its case that the wounding was done with intent to kill.

The jury then retired to consider its verdict. No verdict was reached that day and the jury was sent home for the evening. The next morning the jury was asked to retire again. Ten minutes later the jury members sent the judge a note which read: “Can the judge give the jury any guidance on the factors to be taken into account in deciding whether the defendant intended to murder D.W. with particular onus on the definition of intent?” With the agreement of counsel for the prosecution and the defence, the judge decided to give the jury a written extract from the relevant section of her summing-up where she had discussed intent. The jury was recalled and given a copy of the relevant extract. The judge also read the passage out to the jury members.

She gave additional details at some length as to the circumstances that needed to be considered. The jury was unable to reach a unanimous verdict. A majority direction was subsequently given. On 19 April 2011 the applicant was convicted of attempted murder by a majority verdict of the jury (ten jurors to two). On 23 September 2011 he was sentenced to indefinite imprisonment for public protection with a tariff period (i.e. minimum term) of seven years, less time spent on remand. 2. Subsequent developments (a) The email from the juror Meanwhile, on 21 September 2011, A.O., who had been a juror at the applicant’s trial, sent an email to the Crown Court alleging a number of shortcomings in the conduct of his fellow jurors and others who had had contact with them during their deliberations.

In particular, he alleged that information had been obtained from the Internet by three jurors and had been disclosed to fellow jurors. The trial judge informed counsel for the prosecution and the defence that allegations of jury irregularities had been made by a juror. (b) The appeal to the Court of Appeal (Criminal Division) The applicant subsequently sought leave to appeal his conviction and sentence, alleging that his trial was unfair. He relied on the email from A.O. which he argued gave reason to believe that significant jury irregularities had occurred. On 13 January 2012 the Court of Appeal directed that the Criminal Cases Review Commission (“CCRC”) be asked to investigate the allegations.

Specifically, it instructed the CCRC to interview the jurors in the case to ask whether extraneous material had been provided to them by other jurors and if so, what the material was and who had provided it. (i) The CCRC investigation The CCRC began by investigating and interviewing A.O. and sought further details of his claim that three jurors had conducted Internet research. In particular, A.O. claimed that Juror C, the foreman and a solicitor, had researched sentencing tariffs in similar cases and shared the information he discovered with his fellow jurors. The CCRC interviewed the other jurors in the case. It emerged from the information obtained that there was some support for the contention that the jury foreman might have acted inappropriately.

In its report of 12 February 2013 the CCRC summarised statements from three other jurors alleging that the jury foreman had looked up the definition of “attempted murder”, had looked at information concerning the question of intent and had looked up the sentencing guidelines for attempted murder. Seven of the jurors had no recollection of the alleged improper conduct having taken place. None of the jurors supported the claim that two further jurors had undertaken Internet research. The CCRC subsequently interviewed the jury foreman under caution. After receiving legal advice, the jury foreman gave a prepared statement and refused to answer questions. In his statement he confirmed that there had been some uncertainty as to the law on intent, for which further direction had been required from and provided by the trial judge; and that the issue of possible sentences had arisen.

The statement neither confirmed nor denied that the foreman had conducted Internet searches relating to the case. The CCRC report noted that A.O.’s allegations in interview appeared to be not “quite so stark” as those made in his initial email. It further noted that there was no support for the majority of his allegations. However, it accepted that there was some corroboration from three fellow jurors for the more general allegations that the jury foreman had conducted case-related research. It explained: “42… While two of those jurors referred to the subject of the research being related to the question of intent, the third recorded it having regarded relative Sentencing Guidelines. It is at least worthy of note that all three jurors suggested that such research was both related, in general terms, to differences between wounding with intent and attempted murder.

43… The jurors interviewed by the Commission however have not been able to recall whether the information provided by the foreman in relation to such was provided before, or after, the judge’s further direction.” The report ended: “44. In conclusion the Commission is of the view that there is at least some evidence to suggest that the jury foreman may have conducted his own case related research, outside of the court process and judicial directions, and provided information in relation to such to his fellow jurors. The Commission is further of the view that such research appears to have related to either the question of the differing elements of intent as between the offences under consideration, or the different sentences which might arise.

The Commission also considers it at least possible that such information could have related to both issues. The Commission would observe that the issue of relative intent appears to have been a matter of some difficulty for the jury evidenced by their note and the need for further direction from the judge.” (ii) The Court of Appeal’s judgment On 1 July 2013 the Court of Appeal granted leave to appeal against conviction and refused leave to appeal against sentence. In its judgment on the merits of the appeal against conviction, the court began by summarising the trial process. It noted that the summing-up by the trial judge had been “impeccable” and had not been criticised by the applicant.

It referred to the jury’s question during deliberations regarding the law on intent and noted the trial judge’s response, explaining: “It was very thorough and the jury cannot have had any doubt as to the correct directions in law and the factors to which they should have regard.” The court agreed with the parties that it should proceed on the basis that an irregularity had occurred at trial given the findings reported by the CCRC. It considered that two matters had to be examined: first, the information introduced to the jury in relation to the requirements to establish the intent to kill; and second, the information introduced concerning applicable sentences. As to the former, the Court of Appeal considered the sequence of events and continued: “29.

There are, it seems to us, only two likely scenarios. First, either on the fourth day of the trial [when the jury first retired] the solicitor had already looked matters up and explained it then, or had done so – although we think this unlikely – in the short period between the jury being sent out and coming back with the question on the fifth day ... Or, that once that the judge had the directions, the discussion had continued and the solicitor had said what he said in the period prior to [the judge providing written copies of her directions to the jury].

30. It seems to us inconceivable that when the judge had handed in typescript to all the answers to the questions, that this jury would have paid any attention whatsoever to what had been said by the solicitor/foreman.” The court rejected the applicant’s submission that it could not be presumed in his case that the jurors would follow directions since three of them had failed to report what had happened during deliberations. It explained that there was “a world of difference” between jurors not wishing to report misconduct of fellow jurors and a juror ignoring the directions of the judge. It said: “32…

Had the judge not handed this detailed direction to the jury, there would have been, in our minds more doubt but, in our judgment, having considered the timing, the probabilities and having carefully seen how the judge had provided a written document to the jury, we have no doubt whatever that the jury followed the direction of the judge and ignored, in relation to the direction on intent and what had to be proved, what the foreman of the jury had said.” On the question of what was said regarding sentencing guidelines, the Court of Appeal accepted that it should bear in mind the potential effect that a jury knowing the range of sentences could have on their attitude towards conviction. However, it continued: “35.

But we must look at the reality of this case. As we have explained, there was one narrow issue before the jury, namely whether the Crown had proved, in addition to the intent to cause really serious bodily injury ... an intent to kill. It must have been obvious to the jury that the reason why the Crown was proceeding with the trial was that they did not consider that a plea to wounding with intent was sufficient to enable the judge to pass a severe enough sentence. It must have been obvious to the jury that by proceeding to seek a verdict on the count of attempted murder, the Crown were interested in establishing the more serious offence, so that the punishment could be the more serious.

Thus, the fact that the foreman explained to the jury that sentences for attempted murder were more serious than for wounding with intent cannot have any effect ... 36. It seems to us that it must have been obvious to the jury that they were tasked with deciding whether the Crown had proved the intent to kill, that if they did so the sentence would be more severe and therefore the introduction by the foreman of that further material can have had no material effect upon their decision to convict ...” For these reasons, the court dismissed the appeal against conviction. (c) Counsel’s advice on appeal The applicant did not ask the Court of Appeal to certify a question of general public importance to enable him to apply for leave to appeal to the Supreme Court.

In response to a request from the Registry, the applicant provided a copy of counsel’s advice dated 14 March 2014. The advice explained: “At the hearing of the appeal it was accepted ... that extraneous material had been introduced into the jury’s deliberations, and that the material related at least in part to the ingredients of the offence of attempted murder. There was no dispute as to the relevant law. It was accepted that the introduction of such material prima facie constituted a material irregularity in the trial process. The issue to be determined on appeal was whether that irregularity affected the safety of the appellant’s conviction.

Following full argument, [the Court of Appeal] expressed the opinion that the appeal concerned the fact-specific issue of considering whether, in the light of the admitted irregularities, the appellant’s conviction was safe ... The issue at appeal ... was wholly fact-specific ... As there was no dispute between the parties on any point of law it was not possible to request a certification of a point of law of general public importance, and I regret to inform Mr Roberts that there are no further domestic avenues of appeal.” B. Relevant domestic law and practice 1. Instructions and directions to the jury Upon responding to a summons, jury members are sent a leaflet called “Your Guide to Jury Service”.

The leaflet explains that jurors’ discussions are private and that jurors should not discuss any aspects of the trial with anyone other than fellow jurors. It sets out that the verdict must be that of the jurors alone and reminds jurors that their role is to reach a verdict on the evidence presented in the court room at trial. The leaflet also notes that it is an offence for anyone outside the jury to try and influence them. Once selected for jury duty, jurors must swear an oath or affirmation that they will: “faithfully try the defendant and give a true verdict according to the evidence.” At the outset of the trial, the jury are conventionally given a direction to the effect that they must try the case on the evidence alone, which is what they hear in court.

They are instructed that they must not discuss the case with family, friends or anyone else or conduct their own research into the case. 2. Investigation of irregularities after a verdict has been given The rule governing the secrecy of jury deliberations is set out in the Contempt of Court Act 1981. Section 8(1) of the Act states that it is a contempt of court to obtain, disclose or solicit any particulars of any statements made, opinions expressed, arguments advanced or votes cast by members of the jury in the course of their deliberations. Section 23A of the Criminal Appeals Act 1968 enables the Court of Appeal to direct the CCRC, in the context of an appeal against conviction, to investigate and report to the court on any matter deemed relevant to the resolution of the appeal.

In R. v Thompson and others [2010] EWCA Crim 1623, the Court of Appeal, addressing the matter of jury irregularities, explained: “2. Much more difficult problems arise when after the verdict has been returned, attention is drawn to alleged irregularities. This may take the form of a complaint from a defendant, or his solicitors, or in a very few cases it may emerge from one or more jurors, or indeed from information revealed by the jury bailiff. It is then beyond the jurisdiction of the trial judge to intervene. Responsibility for investigating any irregularity must be assumed by this court. In performing its responsibilities, it is bound to apply the principle that the deliberations of the jury are confidential.

Except with the authority of the trial judge during the trial, or this court after the verdict, inquiries into jury deliberations are “forbidden territory” ... If any complaint about jury deliberations is received by the trial court after verdict it is immediately referred to this court and whether the complaint has been received from the court of trial or by this court directly, the practice is to examine each case to see whether or not, exceptionally, further inquiries ought to be made, and if so, to invite the assistance of the Criminal Cases Review Commission to conduct the necessary inquiry. ” The court confirmed that the rule that jury deliberations were confidential was subject to two narrow exceptions.

The first arose if it emerged that there might have been a complete repudiation of the oath taken by the jurors to try the case according to the evidence (for example, a decision arrived at by the toss of a coin). The second exception arose in cases where extraneous material had been introduced into the jury deliberations. Where the complaint was made that the jury had considered non-evidential material, the court was entitled to examine the evidence (possibly after investigation by the CCRC) to ascertain the facts. 3. Appeals in criminal cases Section 1 of the Criminal Appeal Act 1968 (as amended) provides that a person convicted of an offence on indictment may appeal to the Court of Appeal against his conviction.

An appeal can only proceed with the leave of the Court of Appeal or if the judge of the court of trial grants a certificate that the case is fit for appeal. Section 2(1) of the 1968 Act provides that the Court of Appeal: “(a) shall allow an appeal against conviction if they think that the conviction is unsafe; and (b) shall dismiss such an appeal in any other case.” Pursuant to section 33(1) of the 1968 Act, a defendant has the right to appeal to the Supreme Court against a decision of the Court of Appeal (Criminal Division). Section 33(2) clarifies that the leave of the Court of Appeal or the Supreme Court is required and that leave will not be granted unless it is certified by the Court of Appeal that a point of law of general public importance is involved in the decision and it appears to the Court of Appeal or the Supreme Court (as the case may be) that the point is one which ought to be considered by the latter court.

COMPLAINT The applicant complains under Article 6 of the Convention that the introduction to the jury deliberations by the jury foreman of extraneous evidence obtained through Internet research rendered his trial unfair.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has the applicant exhausted all effective domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention? In particular, was the applicant required to seek certification of a question of general public importance from the Court of Appeal in order to pursue an application for leave to appeal to the Supreme Court? 2. Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charge against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention?