SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 14322/18 Maria Maddalena BERNARDI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 18 decembrie 2025 într-un comitet compus din Frederic Krenc, președintele Raffaele Sabato, Alain Chablais, judecători și Liv Tigerstedt, graffière de secțiune, cererea nr. 14322/18 împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Maria Maddalena Bernardi (inclusiv reclamanta) născută în 1950 și rezidentă în Predazzo, reprezentată de domnul R. Chilosi și domnul G.M. Gaspari, avocați la Roma, a sesizat Curtea la 16 martie 2018 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce la cunoștința guvernului italian, reprezentat de agentul său, dl L. D.Ascia, avocat de stat, cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și de a declara cererea inadmisibilă pentru surplus, observațiile părților, după ce a intenționat acest lucru, face ca următoarea decizie să fie luată în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție și să declare cererea inadmisibilă pentru surplus, observațiile părților, Instanța se referă la aplicarea retroactivă a articolului 2 alineatul 503 din Legea nr 244 din 2007 ("legea finanțelor" a fost pendinte) în timp ce procedura inițiată de recurentă era pendinte. Faptele și elementele de drept intern relevante sunt expuse în Hotărârea Vainieri și în alte cauze [comitet], nr 15550/11, 14 decembrie 2023. La data de 10 februarie 1997, recurenta s-a pensionat. Aceaceasta este înscrisă în fondul (fondul) A inițiat o procedură împotriva Institutului Național de Securitate Socială, pentru a obține reevaluarea capitalului obținut în sensul Legii nr. 1338 din 1962, pe baza coeficienților stabiliți prin Decretul ministerial nr. 192 din 1981. Mai favorabile decât cele utilizate de către INPS. Acesta din urmă a făcut referire la această teză, susținând aplicarea criteriilor pe care el însuși le-a elaborat. Instanțele de primă instanță și de a doua instanță au acceptat cererea recurentei. Având în vedere caracterul provizoriu executoriu al acestor hotărâri, l În cazul în care procedura în litigiu era pendinte, legiuitorul a adoptat legea finanțelor din care la art. 2 alineatul 503 prevedea aplicarea mai multor coeficienți INPS printr-o hotărâre din 6 octombrie 2009, Curtea de Casație a considerat că se aplică recurentei, retrasă înainte de 1 iulie 1997, coeficienții indicați în Decretul regal nr. 1403 din 1922 și nu cele prevăzute de Decretul ministerial nr 129 din 1981. Prin urmare, a respins cererea recurentei. Recurenta a depus o cerere de revocare pentru eroare materială, care a fost declarată inadmisibilă de Curtea de Casație printr-o decizie din 22 martie 2012. Până atunci, la cererea recurentei, tribunalele din fond au respins opoziția reclamantei la ordinul de plată. Prin hotărârea nr. 21556 din 4 mai 2017, depusă la grefa la 18 septembrie, instanțele din fond au respins opoziția reclamantei la ordinul de plată. 2017 Curtea de Casație a respins recursul recurentei. În hotărârea respectivă, Comisia a menționat legea finanțelor pentru a soluționa problema cererii recurentei de revocare a alegerii acesteia de a percepe lichidarea unei părți din pensia sa prin plata imediată a unui capital, restul trebuind să fie plătit în fiecare lună și, în schimb, să obțină plata integrală a pensiei. 12. Recurenta susține că, în cursul procedurii în fața instanțelor interne, statul a încălcat principiile de preeminare a dreptului și a securității juridice și dreptul la un proces echitabil. Într-adevăr, aplicarea legii finanțelor în curs de procedură a modificat rezultatul acesteia și a condus la o reducere a pensionării sale. EVALUAREA CURȚII 13. Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională personae pe motiv că, prin hotărârea sa din 2009, Curtea de Casație nu a aplicat legea finanțelor. În plus, acesta susține că cererea este tardivă, deoarece aceaceasta a fost introdusă la mai mult de șase luni de la depunerea hotărârii Curții de Casație din 2009, care a închis definitiv problema privind coeficienții aplicabili. 14. recurenta își menține plângerea. 15. Principiile generale privind legislația care urmărește să influențeze soluționarea judiciară a unui litigiu au fost rezumate în cauzele Vegotex International S.A. c. Belgia [GC], n 49812/09, 3 noiembrie 2022, și Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții, Franța [GC], n 24846/94 și 9 alții, CEDH 1999-VII. 16. Curtea arată că, în speță, fără a aplica legea finanțelor în cazul recurentei, în hotărârea sa din 2009 Curtea de Casație a considerat că se aplică coeficienții indicați în hotărârea din 1922 (punctul 7 de mai sus). În ceea ce privește hotărârea Curții de Casație din 2017, aceasta a menționat legea finanțelor numai pentru a examina cererea recurentei de a revoca alegerea sa de a percepe lichidarea unei părți din pensia sa prin plata imediată a unui capital, restul trebuind să fie vărsat în fiecare lună (punctul 11 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea nu a contestat niciodată hotărârea definitivă a Curții de Casație din 2009. 17. Prin urmare, Curtea consideră că cererea este tardivă, fiind introdusă la 16 martie 2018, adică la mai mult de șase luni de la data la care hotărârea Curții de Casație, pronunțată în 2009, a devenit definitivă (punctele 7 8 de mai sus). Procedura ulterioară, referitoare la opoziția la ordinul de plată, nu poate fi luată în considerare, întrucât nu pune în discuție autoritatea de lucru considerat a fi legată de hotărârea din 2009. 18. Prin urmare, Curtea soluționează excepția de la Guvern și concluzionează că cererea este tardivă și trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și apoi comunicat în scris la 22 ianuarie 2026. Liv Tigerstedt Frederic Krenc Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
14322/18
Maria Maddalena BERNARDI
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 18
décembre 2025 en un comité composé de
:
Frédéric Krenc
, président
,
Raffaele Sabato,
Alain Chablais
, juges
,
et de Liv Tigerstedt,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
14322/18 contre la République italienne et dont une ressortissante de cet État, M
me
Maria Maddalena Bernardi («
la requérante
») née en 1950 et résidant à Predazzo, représentée par M
e
e
G.M.
Gaspari, avocats à Rome, a saisi la Cour le 16 mars 2018
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement italien («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. L. D’Ascia, avocat de l’État, le grief concernant l’article 6 § 1 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne l’application rétroactive de l’article 2, alinéa
503, de la loi n
o
244 de 2007 («
loi de finances
») alors que la procédure entamée par la requérante était pendante.
2.
Les faits et les éléments de droit interne pertinents sont exposés dans l’arrêt
Vainieri
et autres c. Italie
[comité], n
o
15550/11, 14
décembre
2023.
3.
La requérante partit à la retraite le 10 février 1997. Elle est inscrite au «
Fond Volo
», la caisse de prévoyance des employés de compagnies aériennes. Lors du départ à la retraite, la requérante avait choisi de percevoir la liquidation d’une part de sa retraite par le versement immédiat d’un capital, le restant devant être versé chaque mois.
4.
Elle entama une procédure contre l’Institut National de Sécurité Sociale («
INPS
») pour obtenir la réévaluation du capital obtenu au sens de la loi n
o
1338 de 1962 sur la base des coefficients fixés par le décret ministériel n
o
192 de 1981 («
D.M. de 1981
»), plus favorables par rapport à ceux utilisés par l’INPS. Ce dernier s’opposa à cette thèse en soutenant l’application des critères qu’il avait lui-même élaborés.
5.
Les juridictions de première et deuxième instances firent droit à la demande de la requérante. Compte tenu du caractère provisoirement exécutoire de ces arrêts, l’INPS versa à la requérante la somme reconnue par les juridictions internes. En même temps, il se pourvut en cassation.
6.
Lorsque la procédure litigieuse était pendante, le législateur adopta la loi de finances dont l’article 2, alinéa 503, prévoyait l’application des «
coefficients INPS
».
7
.
Par un arrêt du 6 octobre 2009, la Cour de cassation
jugea applicables à la requérante, retraitée avant le 1
er
juillet 1997, les coefficients indiqués dans l’arrêté royal n
o
1403 de 1922 et non pas ceux prévus par le décret ministériel n
o
129 de 1981. Partant, elle rejeta la demande de la requérante.
8
.
La requérante introduisit une demande en révocation pour erreur matérielle, qui fut déclarée irrecevable par la Cour de cassation par une décision du 22 mars 2012.
9.
Entretemps, l’INPS demanda à la requérante la restitution de la somme versée sur le fondement des arrêts de première et deuxième instances. Il obtint une injonction de paiement, à laquelle la requérante s’opposa.
10.
Les juridictions du fond rejetèrent l’opposition de la requérante à l’injonction de paiement.
11
.
Par l’arrêt n
o
21556 du 4 mai 2017, déposé au greffe le 18
septembre
2017, la Cour de cassation rejeta le pourvoi de la requérante. Dans cet arrêt, elle mentionna la loi de finances afin de trancher la question relative à la demande de la requérante visant à révoquer son choix de percevoir la liquidation d’une part de sa retraite par le versement immédiat d’un capital, le restant devant être versé chaque mois, et obtenir, à la place, le paiement intégral de la pension.
12.
La requérante allègue que, au cours de la procédure devant les juridictions internes, l’État a méconnu des principes de la prééminence du droit et de la sécurité juridique, et du droit à un procès équitable. En effet, l’application de la loi de finances en cours de procédure en a modifié l’issue et a entrainé une réduction de sa retraite. Elle invoque l’article
6 § 1 de la Convention.
13.
Le Gouvernement soulève une exception d’incompatibilité
ratione personae
au motif que, par son arrêt de 2009, la Cour de cassation n’a pas appliqué la loi de finances.
En outre, il soutient que la requête est tardive, celle-ci ayant été introduite plus de six mois après le dépôt de l’arrêt de la Cour de cassation de 2009, lequel a définitivement tranché la question relative aux coefficients applicables.
14.
La requérante maintient son grief.
15.
Les principes généraux concernant la législation visant à influencer le dénouement judiciaire d’un litige ont été résumés dans les affaires
Vegotex International S.A. c. Belgique
[GC], n
o
49812/09, 3
novembre
2022, et
Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c.
France
[GC], n
os
24846/94 et 9
autres, CEDH 1999-VII.
16.
La Cour relève qu’en l’espèce, sans faire application de la loi de finances au cas de la requérante, dans son arrêt de 2009 la Cour de cassation a jugé applicables les coefficients indiqués dans l’arrêté royal de 1922 (paragraphe 7 ci-dessus). Quant à l’arrêt de la Cour de cassation de 2017, celle-ci a mentionné la loi de finances uniquement pour examiner la demande de la requérante tendant à révoquer son choix de percevoir la liquidation d’une part de sa retraite par le versement immédiat d’un capital, le restant devant être versé chaque mois (paragraphe 11 ci-dessus). Toutefois, elle n’a jamais remis en cause l’arrêt définitif de la Cour de cassation de 2009.
17.
Par conséquent, la Cour estime que la requête est tardive, ayant été introduite le 16 mars 2018, soit plus de six mois après le moment où l’arrêt de la Cour de cassation, rendu en 2009, est devenu définitif (paragraphes 7
‑
8 ci-dessus). La procédure ultérieure, portant sur l’opposition à l’injonction de paiement, ne saurait être prise en compte, dès lors qu’elle ne remet pas en cause l’autorité de la chose jugée attachée à l’arrêt de 2009.
18.
Dès lors, la Cour accueille l’exception du Gouvernement et conclut que la requête est tardive et doit être déclarée irrecevable en application de l’article
35
§§
1 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 22 janvier 2026.
Liv Tigerstedt
Frédéric Krenc
Greffière adjointe
Président