GRIGOROF c. ROUMANIE

Comunicat la 27 ianuarie 2015 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 57448/14 Adrian GRIGOROF împotriva României introdusă la 4 august 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Adrian Grigorof, este un resortisant român născut în 1967 și rezident în Tulcea. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Condamnarea penală a reclamantului și confiscarea bunurilor sale la 3 februarie 2012, în cadrul unei anchete penale pentru falsificare de fonduri, s-a efectuat o percheziție la domiciliul reclamantului; mai multe bunuri și date informatice au fost confiscate cu această ocazie de către poliția judiciară, au fost inventariate și puse sub sigilare, la 17 și 20 februarie și la 9 martie. În 2012, în prezența reclamantului, a avocatului ales și a doi martori, poliția judiciară a efectuat copii ale datelor informatice din mai multe hard disk-uri și USB-uri confiscate la 3 februarie 2012, reclamantul și patru coincriminați au fost rejudecați. Prin hotărârea din 13 august 2012, tribunalul județean din București l-a condamnat pe reclamant al șefilor de asociere ai răufăcătorilor, de fabricație și detenție în vederea utilizării banilor falși, a deținerii de instrumente în vederea falsificării și a complicității la înșelăciune, la patru ani și jumătate de închisoare fermă. Prin aceeași hotărâre, Tribunalul a dispus, în plus, confiscarea a șase bancnote false, a trei chei USB și a unui laptop, precum și a încărcătorului acestuia, confiscat la domiciliul reclamantului. La 12 octombrie 2012, Hotărârea Generală Poliție din București a emis un proces-verbal al bunurilor confiscate, care se aflau în posesia sa. Prin hotărârea din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel de la București a confirmat verdictul de vinovăție pronunțat de instanța inferioară, dar a redus pedeapsa aplicată reclamantului la trei ani de închisoare fermă. Prin hotărârea din 13 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din București. La 16 iunie 2013, în temeiul articolului 196 din Codul de procedură penală, Hotărârea Generală Poliție din București sesizează tribunalul departamental din București cu privire la o cerere de rectificare a hotărârii sale din 13 august 2012, în vederea clarificării regimului mai multor bunuri aflate în posesia sa și care fuseseră confiscate în timpul percheziției efectuate la domiciliul reclamantului, dar a căror executare nu fusese dispusă prin hotărârea respectivă. Acesta a fost de 63 CD-uri, un laptop, cinci hard disk-uri, o unitate centrală a computerului, o cartelă micro SD cu adaptor și o cheie USB. Hotărârea de poliție atașează la cererea sa o copie a procesului-verbal din 12 octombrie 2012. Printr-o decizie din 28 iunie 2013, tribunalul departamental din București a hotărât că bunurile menționate de Hotărârea Generală Poliție din București nu au fost, din greșeală, înscrise în dispozitivul hotărârii sale din 13 august 2012. 195 din Codul de procedură penală, a corectat eroarea și a adăugat aceste bunuri la lista bunurilor confiscate. Hotărârea a fost pronunțată în ședință publică. Părțile nu au fost citate, dar un procuror public a fost totuși prezent în instanță și a prezentat concluziile sale verbale. Reclamantul a luat cunoștință de decizia din 28 iunie 2013, 17 martie 2014, în cazul în care, după eliberarea condiționată care a avut loc la 5 februarie 2014, În 2014, s-a prezentat la sediul Direcției Generale Poliție din București pentru a recupera bunurile confiscate care nu fuseseră confiscate. La acea dată, reclamantului i s-au restituit patru telefoane mobile, o imprimantă și un scaner. De asemenea, a fost informat că toate bunurile confiscate, inclusiv cele menționate în decizia de rectificare din 28 iunie 2013 al tribunalului departamental din București, au fost distruse. Reclamantul subliniază că bunurile confiscate conțineau e-mailuri, facturi, produse informatice și baze de date care cuprindeau clienții societății comerciale al căror sediu era unic și managerul, manuale tehnice și software pentru instrumente tipografice și fotografii personale. La 3 februarie 2012, reclamantul a fost pus în detenție provizorie și încarcerat la sediul Centrului de detenție și detenție provizorie nr. 1 al Direcției Generale Poliție din București într-o celulă de 12 persoane. M2 cu opt paturi și o toaletă. În unele zile, erau zece deținuți în celulă, astfel încât au fost obligați să doarmă în două pe saltele instalate chiar pe podea. Celula, amplasată în subsol, nu a avut o ventilație adecvată, cu atât mai mult cu cât toaletele nu au fost separate decât printr-o perdea. La 8 mai 2012, reclamantul a fost transferat la închisoarea Rahova și a fost plasat într-o celulă de aproximativ 20 m2 cu alte nouă deținuți. Lacul cu apă fină era disponibil doar de două ori pe săptămână, fiecare deținut având acces la acesta 10 minute. Încălzirea a fost suficient de lungă la iarnă, temperatura în celula de până la 10 grade sau mai puțin. Reclamantul a fost închis ulterior la închisoarea Jilava de două ori, între 25 aprilie și 10 iunie 2013 și între 5 august și 12 septembrie 2013. A fost plasat prima dată într-o celulă de 30 m2 cu 24 de paturi și, a doua oară, într-o celulă de 45 m2 cu 39 de paturi. m înălțime, fără scară sau protecție împotriva căderilor. Baia era prevăzută cu două chiuvete și toalete greu accesibile din cauza suprapopulației. Celula era infestată cu ploșnițe și țânțari. Apa caldă era disponibilă de două ori pe săptămână timp de o oră și jumătate într-o cameră comună pentru 300 până la 400 de persoane. El a fost închis de două ori în închisoarea Tulcea, între 10 iunie și 5 august 2013 și între 12 septembrie 2013 și 5 februarie 2014. Reclamantul a fost transportat între diferitele centre de detenție în mașini nesănătoase și nesănătoase într-un sistem corespunzător de aerisire în timpul transportului de la închisoarea Jilava la închisoarea Tulcea realizat la 5 august 2013, din lipsă de spațiu suficient, a trebuit să rămână în picioare pentru mai multe ore cu alte șapte persoane. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală sunt astfel formulate art. 195 : Corectarea erorilor materiale 1. Greșelile materiale evidente conținute într-un act procedural sunt rectificate de către autoritatea de urmărire penală sau de către instanța care a pronunțat actul, la cererea persoanei vizate sau din oficiu. (2) În vederea corectării erorii, părțile pot fi menționate pentru a prezenta clarificări. (3) L Dispozițiile articolului 195 se aplică, de asemenea, în cazul în care autoritatea de urmărire penală sau instanța, în urma unei omisiuni evidente, nu s-a pronunțat asupra sumelor solicitate de martori, experți, interpreți sau avocați, în conformitate cu articolele 189 și 190, precum și în ceea ce privește restituirea bunurilor sau ridicarea măsurilor speciale (măsuri asiguratoriui art. 315 : Participarea procurorului general 1. Procurorul general trebuie să participe la audierile tribunalelor de primă instanță în cauze (...). 2. Participarea procurorului este obligatorie la audierile celorlalte instanțe, în toate cazurile. Potrivit jurisprudenței interne, faptul că o instanță nu se pronunță asupra confiscării bunurilor nu constituie o omisiune care poate fi rectificată pe baza articolului 196 din Codul de procedură penală, ci o chestiune de legalitate care trebuie pronunțată cu fondul cauzei (Decizia nr. 364/1982 a Tribunalului Suprem, CD 1982, p. 330). Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile materiale de detenție pe care a trebuit să le suporte în centrele de detenție în care a fost încarcerat, în special de suprapopulare, de absența de arest natural, de condițiile de igienă și de calitatea hranei. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că mai multe dintre bunurile sale au fost confiscate la termen de la o procedură în care principiile contradictoriei, egalității de arme și securității rapoartelor juridice au fost ignorate. De asemenea, acesta denunță lipsa motivării deciziei din 28 iunie 2013 a departamentului București. Pe teren de la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de confiscarea bunurilor sale prin decizia din 28 iunie 2013 a tribunalului departamental de la București, care, în opinia sa, constituia o interferență ilegală adoptată în necunoaștere a principiului securității rapoartelor juridice. A existat o încălcare a articolului 3 din convenție din cauza condițiilor de detenție a reclamantului în centrele de detenție în care a fost încarcerat în perioada 3 februarie 2012-5 februarie 2014 Guvernul este invitat să furnizeze informații cu privire la condițiile de detenție ale reclamantului în centrele de detenție respective. A fost examinată în mod echitabil problema confiscării mai multor bunuri ale reclamantului, astfel cum se prevede la art. 1 din Convenție? În special, principiile contradictoriei, egalității de arme și securității rapoartelor juridice au fost respectate în cadrul procedurii finalizate prin decizia tribunalului județ de la București din 28 iunie 2013 lingușeala în dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, care rezultă din confiscarea ordonată în privința sa prin hotărârea Tribunalului de departament din București din 28 iunie 2013, era aceasta prevăzută de lege? În cazul în care aceasta urmărea un scop legitim și, dacă da, era proporțională cu scopul urmărit?

Communiquée le 27 janvier 2015

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

57448/14

Adrian GRIGOROF

contre la Roumanie

introduite le 4 août 2014

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Adrian Grigorof, est un ressortissant roumain né en

1967 et résidant à Tulcea.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

La condamnation pénale du requérant et la confiscation de ses biens

Le 3 février 2012, dans le cadre d’une enquête pénale pour faux monnayage, une perquisition fut réalisée au domicile du requérant. Plusieurs biens et données informatiques furent saisis à cette occasion par la police judiciaire. Ils furent inventoriés et mis sous scellés. Les 17 et 20 février et le 9

mars

2012, en la présence du requérant, de son avocat choisi et de deux

témoins, la police judiciaire réalisa des copies des données informatiques à partir de plusieurs disques durs et clés USB saisis le 3

février

2012.

Le requérant et quatre coïnculpés furent renvoyés en jugement.

Par un jugement du 13 août 2012, le tribunal départemental de Bucarest condamna le requérant des chefs d’association de malfaiteurs, de fabrication et détention en vue de l’utilisation de fausse monnaie, de détention d’instruments en vue de faux-monnayage et de complicité d’escroquerie, à quatre ans et demi de prison ferme.

Par le même jugement, le tribunal ordonna de surcroît la confiscation de six faux billets, de trois clés USB et d’un ordinateur portable ainsi que de son chargeur, saisis au domicile du requérant.

Le 12 octobre 2012, la direction générale de la police de Bucarest dressa un procès-verbal des biens confisqués, qui se trouvaient en sa possession.

Par un arrêt du 12 novembre 2012, la cour d’appel de Bucarest confirma le verdict de culpabilité rendu par le tribunal inférieur, mais réduisit la peine infligée au requérant à trois ans de prison ferme.

Par un arrêt du 13 mars 2013, la Haute Cour de cassation et de justice confirma l’arrêt de la cour d’appel de Bucarest.

Le 16 juin 2013, en vertu de l’article 196 du code de procédure pénale, la direction générale de la police de Bucarest saisit le tribunal départemental de Bucarest d’une demande de rectification de son jugement du 13

août

2012, en vue de la clarification du régime de plusieurs biens qui se trouvaient en sa possession et qui avaient été saisis lors de la perquisition réalisée au domicile du requérant, mais dont la confiscation n’avait pas été ordonnée par ledit jugement. Il s’agissait de 63 CDs, d’un ordinateur portable, de cinq disques durs, d’une unité centrale d’ordinateur, d’une carte micro SD avec adaptateur et d’une clé USB. La direction de police joignit à sa demande une copie du procès-verbal du 12 octobre 2012.

Par une décision du 28 juin 2013, le tribunal départemental de Bucarest jugea que les biens mentionnés par la direction générale de la police de Bucarest n’avaient, par erreur, pas été inscrits dans le dispositif de son jugement du 13 août 2012. En conséquence, sur le fondement de l’article

195 du code de procédure pénale, il corrigea l’erreur et ajouta lesdits biens à la liste des biens confisqués. La décision fut rendue en audience publique. Les parties ne furent pas été citées à comparaître, mais un procureur du ministère public était toutefois présent à l’audience et présenta ses conclusions oralement.

Le requérant prit connaissance de la décision du 28 juin 2013, le 17

mars

2014, lorsque, après sa libération conditionnelle survenue le 5

février

2014, il se présenta au siège de la direction générale de la police de Bucarest afin de récupérer les biens saisis qui n’avaient pas été confisqués. À cette date, le requérant se vit restituer quatre téléphones portables, une imprimante et un scanner. Il fut également informé que tous les biens confisqués, y compris ceux mentionnés dans la décision de rectification du 28

juin

2013 du tribunal départemental de Bucarest, avaient été détruits.

Le requérant souligne que les biens confisqués contenaient des courriels, des factures, des produits informatiques et des bases de données comprenant les clients de la société commerciale dont il était l’associé unique et le gérant, des manuels techniques et des logiciels pour des outillages typographiques et des photographies personnelles.

2.

Les conditions de détention du requérant

Le 3 février 2012, le requérant fut placé en détention provisoire et incarcéré dans les locaux du Centre de rétention et de détention provisoire n

o

1 de la direction générale de la police de Bucarest dans une cellule de 12

m² dotée de huit lits et de toilettes. Certains jours, il y avait dix détenus dans la cellule de sorte qu’ils étaient amenés à dormir à deux sur des matelas installés à même le sol. La cellule, placée au sous-sol, ne bénéficiait pas d’une aération adéquate, d’autant plus nécessaire que les toilettes n’étaient séparées que par un rideau.

Le 8 mai 2012, le requérant fut transféré à la prison de Rahova et placé dans une cellule d’environ 20 m² avec neuf autres détenus. L’eau chaude n’était disponible que deux fois par semaine, chaque détenu y ayant accès dix minutes. Le chauffage était insuffisant l’hiver, la température dans la cellule baissant jusqu’à dix degrés, voire moins.

Le requérant fut incarcéré ultérieurement à la prison de Jilava à deux

reprises, du 25 avril au 10 juin 2013 et du 5 août au 12

septembre

m² dotée de vingt-quatre lits et, la deuxième fois, dans une cellule de 45

m² dotée de trente-neuf lits. On lui attribua un lit au troisième niveau, situé à 2,5

m de hauteur, dépourvu d’échelle ou de protection contre les chutes. La salle de bain était pourvue de deux lavabos et de toilettes difficilement accessibles en raison de la surpopulation. La cellule était infestée de punaises et de moustiques. L’eau chaude était disponible deux fois par semaine pendant une heure et demie dans une salle commune pour 300 à 400

détenus. La nourriture n’était pas comestible.

Le requérant fut incarcéré à la prison de Tulcea à deux reprises, du 10

juin au 5 août 2013 et du 12 septembre 2013 au 5 février 2014. Il fut placé dans une cellule de 24 m² dotée de quinze lits. La cellule était infestée de punaises.

Le requérant avait été transporté entre les différents centres de détention dans des voitures insalubres et dépourvues d’un système d’aération adéquat Lors du transport de la prison de Jilava à la prison de Tulcea réalisé le 5

août

2013, faute d’espace suffisant, il dut rester debout pendant plusieurs heures avec sept autres personnes.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale sont ainsi libellées

:

Article 195

: La rectification des erreurs matérielles

«

»

Article 196

: Les omissions évidentes

«

Les dispositions de l’article 195 sont également applicables si l’autorité de poursuite pénale ou le tribunal, suite à une omission évidente, a manqué de se prononcer sur les sommes exigées par les témoins, les experts, les interprètes ou les avocats, selon les articles 189 et 190, ainsi qu’à l’égard de la restitution des biens ou de la levée des mesures spéciales (

măsuri asiguratorii

)

».

Article 315

: La participation du procureur

«

D’après la jurisprudence interne, le fait qu’un tribunal ne se prononce pas sur la confiscation des biens ne constitue pas une omission qui puisse être rectifiée sur le fondement de l’article 196 du code de procédure pénale, mais une question de légalité qui doit être tranchée avec le fond de l’affaire (décision n

o

364/1982 du Tribunal suprême, CD 1982, p. 330).

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des conditions matérielles de détention qu’il a dû supporter dans les centres de détention dans lesquels il a été incarcéré, et en particulier du surpeuplement, de l’absence d’aération naturelle, des conditions d’hygiène et de la qualité de la nourriture.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que plusieurs de ses biens ont été confisqués à l’issue d’une procédure dans laquelle les principes du contradictoire, de l’égalité des armes et de la sécurité des rapports juridiques ont été méconnus. Il dénonce également l’absence de motivation de la décision du 28 juin 2013 du tribunal départemental de Bucarest.

3.

Sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, le requérant se plaint de la confiscation de ses biens par la décision du 28

juin

2013 du tribunal départemental de Bucarest, qui constituait, selon lui, une ingérence illégale adoptée en méconnaissance du principe de la sécurité des rapports juridiques.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu violation de l’article 3 de la Convention en raison des conditions de détention du requérant dans les centres de détention dans lesquels il a été incarcéré du 3 février 2012 au 5 février 2014

?

Le Gouvernement est invité à fournir des renseignements sur les conditions de détention du requérant dans ces centres de détention.

2.

La question de la confiscation de plusieurs biens appartenant au requérant a-t-elle été examinée équitablement, comme l’exige l’article

6

§

1 de la Convention

? En particulier, les principes du contradictoire, de l’égalité des armes et de la sécurité des rapports juridiques ont-ils été respectés dans le cadre de la procédure finalisée par la décision du tribunal départemental de Bucarest du 28 juin 2013

?

3.

L’ingérence dans le droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article

1 du Protocole n

o

1, découlant de la confiscation ordonnée à son égard par la décision du tribunal départemental de Bucarest du 28

juin

2013, était-elle prévue par la loi ? Dans l’affirmative, poursuivait-elle un but légitime et, si oui, était-elle proportionnée au but poursuivi

?