BANDURA v. UKRAINE

Comunicat la 10 februarie 2015 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 659/10 Tamara Lvivna BANDURA împotriva Ucrainei depusă la 14 decembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Tamara Lvivna Bandura, este un național ucrainean, care s-a născut în 1947 și trăiește în Kyiv. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl I.I. Lozovyy, un avocat practicant în Kyiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Înainte de evenimentele în cauză, dl Anatoliy Bandura, soțul reclamantului, a fost membru al Parlamentului Ucrainei și director al „Azov Sea Shipping Company”. La 22 martie 2005, dl Bandura a fost împușcat. Potrivit reclamantului, această crimă ar fi putut fi întreprinsă ca răspuns la planurile sale de a divulga unele documente care dezvăluie ilegalitatea privatizării companiei menționate în 2003. La 23 martie 2005, Procurorul din districtul Desnyanskyy a deschis anchete penale în această chestiune. La 1 și 4 aprilie 2005, poliția a arestat unii dl M. și dl K. cu suspiciune că au fost implicați în crimă. Deoarece a apărut că uciderea dlui Bandura a fost contractată și plătită de unii indivizi neidentificați, la 14 noiembrie 2005, urmărirea penală a anulat această parte a cazului într-o anchetă penală separată. Reclamantul a scris autorităților de urmărire penală în multe ocazii împărtășind suspiciunile sale cu privire la cine ar fi putut comanda și finanța uciderea soțului ei. Ea a susținut, în special, că flota Azov a fost privatizată de „clanul Donetsk” și că, după schimbarea puterii prin așa-numita „Revoluție de Orange”, dl Bandura a decis să dezvăluie noile autorități documente importante în vederea returnării societății în proprietatea statului. La 5 octombrie 2005, Biroul Procurorului Desnyansky a scris reclamantului că, într-adevăr, versiunea crimei dlui Bandura, astfel cum a fost văzută de ea, a fost considerată ca fiind una importantă. S-a stabilit că privatizarea „Azov Sea Shipping Company” a devenit posibilă, în special datorită depunerii de către persoanele interesate a unui extras falsificat din reuniunea societății locate la Fondul de stat de proprietate. La 23 iunie 2006, Curtea de Apel din Kyiv, în calitate de instanță de primă instanță, a constatat că M. și K. au fost vinovați de crimă (înființat să fi fost ordonat de persoane necunoscute) și le-au condamnat pe ambele la 14 ani de închisoare. În timp ce K. nu a mărturisit niciodată, M. a făcut mărturii în timpul anchetei preliminare, dar mai târziu le-a retractat. La 31 octombrie 2006, Curtea Supremă a susținut această hotărâre. Reclamantul, precum și alți membri ai familiei victimei, s-au plâns în multe ocazii autorităților de urmărire penală că ancheta privind partea încheiată a cazului a rămas fără progres. Răspunsul (cei mai recente dintre care au fost disponibile în dosarul din 21 octombrie 2009) a fost că ancheta a fost în curs de desfășurare. COMPLAINTE Reclamantul se plâng în temeiul articolului 2 din Convenție că ancheta internă privind uciderea soțului ei a fost ineficientă. Ea susține în acest sens că, deși s-a stabilit în etapele destul de inițiale ale anchetei că această crimă a fost contractată și plătită, autoritățile nu au întreprins nici un efort semnificativ de a stabili și de a aduce la răspundere organizatorii și contractanții săi. Salman v. Turcia [GC], nr. 2886/93, ECHR 2000-VII), a fost ancheta în acest caz de către autoritățile naționale în încălcarea articolului 2 din Convenție, în special în ceea ce privește nerespectarea lor de identificare și de a aduce la răspundere organizatorii și contractanții de uciderea soțului reclamantului? Guvernul este, de asemenea, invitat să prezinte Curții copii ale tuturor documentelor referitoare la ancheta în cauză.

Communicated on 10 February 2015

FIFTH SECTION

Application no. 659/10

Tamara Lvivna BANDURA

against Ukraine

lodged on 14 December 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Tamara Lvivna Bandura, is a Ukrainian national, who was born in 1947 and lives in Kyiv. She is represented before the Court by Mr I.I. Lozovyy, a lawyer practising in Kyiv.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

Prior to the events in question Mr Anatoliy Bandura, the husband of the applicant, had been a member of the Parliament of Ukraine and director of “Azov Sea Shipping Company”.

On 22 March 2005 Mr Bandura was shot dead. According to the applicant, this murder might have been undertaken in response to his plans to disclose some documents revealing unlawfulness of the aforementioned company’s privatisation in 2003.

On 23 March 2005 the Desnyanskyy District Prosecutor’s Office in Kyiv opened criminal investigations into the matter.

On 1 and 4 April 2005 the police arrested certain Mr M. and Mr K. on suspicion of having been involved in the murder.

Since it appeared that the murder of Mr Bandura had been contracted and paid for by some unidentified individuals, on 14 November 2005 the prosecution severed that part of the case in a separate criminal investigation.

The applicant wrote to the prosecution authorities on many occasions sharing her suspicions as to who might have ordered and financed the murder of her husband. She submitted, in particular, that the Azov fleet had been privatised by the “Donetsk clan” and that, following the change of power via the so-called “Orange revolution” Mr Bandura had decided to reveal some important documents to the new authorities with a view to returning the company into the State property.

On 5 October 2005 the Desnyanskyy Prosecutor’s Office wrote to the applicant that, indeed, the version of Mr Bandura’s murder as viewed by her was considered as a major one. It was established that the privatisation of “Azov Sea Shipping Company” had become possible, in particular, owing to the submission by the interested persons of a forged extract from the company lessees’ meeting to the State Property Fund.

On 23 June 2006 the Kyiv City Court of Appeal, sitting as a court of first instance, found M. and K. guilty of the murder (established to have been ordered by unknown persons) and sentenced both of them to fourteen years’ imprisonment. While K. had never confessed, M. had made confessions during the pre-trial investigation, but had later retracted them.

On 31 October 2006 the Supreme Court upheld that judgment.

The applicant, as well as other members of the victim’s family, complained on many occasions to the prosecution authorities that the investigation of the severed part of the case was remained without progress. The reply (the most recent of which as available in the case file dating 21

October 2009) was that the investigation was ongoing.

COMPLAINTS

The applicant complains under Article 2 of the Convention that the domestic investigation into the murder of her husband has been ineffective. She submits in this connection that, while it was established at quite early stages of the investigation that that murder had been contracted and paid for, the authorities failed to undertake any meaningful efforts to establish and bring to liability its organisers and contractors.

QUESTION TO THE PARTIES

Having regard to the procedural protection of the right to life (see paragraph 104 of

Salman v. Turkey

[GC], no. 21986/93, ECHR 2000-VII), was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of Article 2 of the Convention, in particular, as regards their failure to identify and bring to liability the organisers and contractors of the murder of the applicant’s husband?

The Government are also requested to submit to the Court copies of all the documents pertaining to the investigation in question.