MADONIA c. ITALIE

Comunicat la 17 februarie 2015 Secțiunea a patra Cerere nr. 48974/12 Giuseppe Madonia împotriva Italiei, introdusă la 19 iulie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Giuseppe Madonia, este un resortisant italian născut în 1954 și rezident în Cuneo. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost suspectat de a face parte dintr-o asociație de răufăcători de tip mafiot și de mai multe asasinate și a fost pus în detenție în conformitate cu regimul special de detenție prevăzut la art. 41a din Legea privind administrația (n 354 din 26 iulie 1975). La 15 iulie 2009, a intrat în vigoare o nouă lege care prevede limitarea contactelor dintre deținuții în regim de detenție și avocații acestora. Potrivit legii respective, deținuții aveau dreptul la trei întâlniri de o oră pe săptămână sau la trei apeluri de zece minute. Reclamantul a solicitat directorului închisorii să efectueze un număr mai mare de interviuri cu avocatul său pentru a pregăti apărarea sa, având în vedere că procesul său a fost deosebit de complex. El a afirmat că, întrucât avocatul său era la Palermo, el putea dispune de doar trei interviuri telefonice de zece minute și că nu dispunea de mijloacele economice pentru a plăti videoconferința. La o dată nespecificată, cererea reclamantului a fost respinsă. Reclamantul a introdus o cale de atac în fața instanței de aplicare a pedepselor lui Cuneo, susținând că a suferit o încălcare a dreptului său la apărare. Între timp, mai mulți deținuți au introdus același tip de acțiune în fața diferitelor judecători de aplicare a pedepselor. Curtea Constituțională a fost sesizată atunci cu privire la chestiunea constituționalității legii în litigiu. Prin decizia din 17 iunie 2010, Curtea Constituțională a respins acțiunea din motive procedurale. Prin decizia din 11 mai 2011, judecătorul de aplicare a pedepselor lui Cuneo a respins acțiunea reclamantului subliniind că restricțiile erau conforme cu legea și că nu se punea în discuție nicio chestiune de constituționalitate a legii. Între timp, la 6 decembrie 2011, Tribunalul din Palermo l-a condamnat pe reclamant la 14 ani de închisoare. Printr-o decizie din 24 ianuarie 2012, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului prin faptul că nu s-a dovedit că reclamantul nu putea să își pregătească apărarea utilizând 30 de minute de interviuri telefonice pe săptămână și a afirmat că reclamantul nu a demonstrat că condițiile sale economice erau necesare pentru a utiliza videoconferințe. Având în vedere cele de mai sus și puterea discreționară a legiuitorului în punerea în balanță a intereselor în cauză, Înalta Instanță a respins acțiunea. Din dosar reiese că reclamantul este încă plasat în regim special de detenție. Dreptul intern relevant Restricțiile care decurg din art. 41a din Legea nr 354 din 1975 sunt descrise în Hotărârea Enea c. Italia ([GC], n § 74912/01 § 30-47 CEDH 1999). La art. 41a alineatul (2c) litera (b) din Legea nr. 26 iulie 1975 nr 34 prevedea că deținuții pot contacta avocații, cel mult de trei ori pe săptămână, fie prin intermediul unui apel de zece minute sau al unui interviu de o oră. Prin hotărârea din 17 iunie 2013, Curtea Constituțională italiană a declarat neconstituționalitatea articolului 41a alineatul (2c) litera (b) din Legea nr. 26 iulie 1975 n 34, în secțiunea care prevede că deținuții pot contacta avocații, cel mult de trei ori pe săptămână, fie prin intermediul unui apel de 10 minute sau al unui interviu de o oră. În special, după ce au făcut un rezumat al jurisprudenței Curții Europene (Rybacki c. Polonia, nr 52479/99, 13 ianuarie 2009, 1 aprilie 2010, Asciutto c. Italia, nr 35795/02, 27 noiembrie 2007 Zagaria c. Italia , n 58295/00, 27 noiembrie 2007 Sakhnovski c. Rusia [GC], n 21272/03, 2 noiembrie 2010, Öcalan c. Turcia 46221/99, 12 martie 2003, CEDO 2005 IV) și reamintind Recomandarea (2006)2 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind normele penale europene din 11 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a hotărât că restricțiile impuse sunt incompatibile cu art. 24 din Constituția italiană și că limitarea dreptului la apărare nu are ca scop protejarea ordinii publice sau protejarea securității cetățenilor. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (3) litera (b) și art. 6 alineatul (3) litera (c) din convenție, reclamantul se plânge de restricțiile impuse cu privire la numărul de interviuri cu avocatul său și cu privire la durata acestora și la interviurile telefonice. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Reclamantul a dispus de timp și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (3) litera (b) din convenție

Communiquée le 17 février 2015

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

48974/12

Giuseppe MADONIA

contre l’Italie

introduite le 19 juillet 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Giuseppe Madonia, est un ressortissant italien né en 1954 et résidant à Cuneo.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant était soupçonné de faire partie d’une association de malfaiteurs de type mafieux et de multiples assassinats et fut placé en détention selon le régime spécial de détention prévu par l’article 41bis de la loi sur l’administration pénitentiaire (n

o

354 du 26 juillet 1975).

Le 15 juillet 2009, entra en vigueur une nouvelle loi prévoyant une limitation des contacts entre les détenus en régime de détention et leurs avocats. Selon ladite loi, les détenus avaient droit à trois rencontres d’une heure par semaine ou trois appels d’une durée de dix minutes.

Le requérant demanda au directeur de la prison d’effectuer un nombre plus élevé d’entretiens avec son avocat afin de préparer sa défense compte tenu de ce que son procès était particulièrement complexe. Il fit valoir que, son avocat étant à Palerme, il pouvait disposer seulement de trois entretiens téléphoniques de dix minutes et qu’il n’avait pas les moyens économiques de payer la vidéoconférence.

A une date non précisée, la demande du requérant fut rejetée.

Le requérant introduisit un recours devant le juge d’application des peines de Cuneo en soutenant avoir subi une atteinte à son droit à la défense.

Entre-temps, plusieurs détenus avaient introduit le même type de recours devant différents juges d’application des peines.

La Cour constitutionnelle fut alors saisie de la question de constitutionnalité de la loi litigieuse.

Par une décision du 17 juin 2010, la Cour constitutionnelle rejeta le recours pour des raisons de procédure.

Par une décision du 11 mai 2011, le juge d’application des peines de Cuneo rejeta le recours du requérant en soulignant que les restrictions étaient conformes à la loi et qu’aucune question de constitutionnalité de la loi ne se posait en l’espèce.

Le requérant se pourvu en cassation.

Entre-temps, le 6 décembre 2011, le tribunal de Palerme condamna le requérant à 14 ans de réclusion.

Par une décision du 24 janvier 2012, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant en soulignant qu’il n’était pas prouvé que le requérant ne pouvait pas préparer sa défense utilisant trente minutes d’entretiens téléphoniques par semaine, et affirma que le requérant n’avait pas prouvé que ses conditions économiques l’empêchaient d’utiliser des vidéoconférences.

Compte tenu de ce qui précède et du pouvoir discrétionnaire du législateur dans la mise en balance des intérêts en jeu, la Haute juridiction rejeta le recours.

Il ressort du dossier que le requérant est encore placé en régime spécial de détention.

B.

Le droit interne pertinent

Les restrictions découlant de l’article 41bis de loi n

o

354 de 1975 sont décrites dans l’arrêt

Enea c. Italie

([GC], n

o

74912/01 §§ 30-47, CEDH 1999).

L’article 41 bis, alinéa 2 quater, lettre b) de la loi 26 juillet 1975 n

o

34, prévoyait que les détenus peuvent contacter les avocats, maximum trois fois par semaine, soit par le biais d’un appel de dix minutes ou d’un entretien d’une heure.

Par un arrêt du 17 juin 2013, la Cour constitutionnelle italienne a déclaré l’inconstitutionnalité de l’article 41 bis, alinéa 2 quater, lettre b) de la loi 26

juillet 1975 n

o

34, dans la partie qui prévoit que les détenus peuvent contacter les avocats, maximum trois fois par semaine, soit au moyen d’un appel de dix minutes ou d’un entretien d’une heure. En particulier, après avoir fait un résumé de la jurisprudence de la Cour européenne (

Rybacki c.

Pologne

, n

o

52479/99, 13 janvier 2009, 1

er

avril 2010,

Asciutto c. Italie

, n

o

35795/02, 27 novembre 2007

Zagaria c. Italie

, n

o

58295/00, 27

novembre 2007

Sakhnovski c. Russie

[GC], n

o

21272/03, 2

novembre

2010,

Öcalan c.

Turquie

,

n

o

46221/99, 12 mars 2003,CEDH 2005

‑

IV) et avoir rappelé la Recommandation (2006)2 du Comité des Ministres aux États membres sur les Règles pénitentiaires européennes du 11 janvier 2006, la Cour constitutionnelle a jugé que les restrictions imposées étaient incompatibles avec l’article 24 de la Constitution italienne et que la limitation du droit à la défense ne tendait pas à la sauvegarde de l’ordre public ou à préserver la sécurité des citoyens.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 3 b) et c) de la Convention, le requérant se plaint des restrictions imposées quant au nombre d’entretiens avec son avocat et quant à la durée de ceux-ci et des entretiens téléphoniques.

QUESTION AUX PARTIES

Le requérant a-t-il disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, comme l’exige l’article 6 § 3 b) de la Convention

?