Khamastkhanova și alții împotriva Rusiei și încă o cerere

Comunicat la 9 martie 2015 PRIMEA SECȚIUNE Cereri nr. 1164/12 și 23502/12 Malika Akhmedovna KHAMASTKHANOVA și alții împotriva Rusiei și Ilyas Eliyevich DOVLETMURZAYEV și Zulay Akhmadovna SAPAYEVA depuse la 16 noiembrie 2011 și, respectiv, 10 martie 2012 DECLARAREA FACTELOR O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Reclamanții sunt resortisanți ruși. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl I. Timishev, un avocat care practică în Nalchik. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este o fostă soție a celui de-al doilea reclamant; au împreună doi copii minori. Al treilea reclamant este mama celui de-al doilea reclamant.

La 14 decembrie 2007, Curtea din districtul Savelovskiy din Moscova a condamnat al doilea reclamant de crime legate de droguri și l-a condamnat la unsprezece ani de închisoare într-un regim strict. La 28 ianuarie 2008, instanța din orașul Moscova a susținut condamnarea în apel. Al doilea reclamant a fost trimis să își îndeplinească condamnarea în IK-2 în satul Vadino din regiunea Smolensk (a aproximativ 2.000 km de Groznyy). În ciuda dizolvarea căsătoriei lor după condamnarea celui de-al doilea reclamant, primii și al doilea reclamant au dorit să rămână în contact apropiat. În 2000, prima reclamantă s-a plâns la Serviciul Federal de Penitență al Rusiei („FSIN”) susținând că a fost privată efectiv de o oportunitate de a vizita al doilea reclamant.

La 15 aprilie 2010, FSIN a răspuns că cel de-al doilea reclamant a fost trimis în regiunea Smolensk în conformitate cu art. 73 § 2 din Codul rus privind executarea sesizărilor („CES”), deoarece nu există nici un regim strict în zona Moscova (în cazul în care cel de-al doilea reclamant a fost condamnat) sau în republica Chechenă (regiune de origine a reclamanților) și că nu a putut fi transferat în niciun alt mecanism în temeiul articolului 81 din CES. Primul reclamant a contestat hotărârea FSIN în fața unei instanțe. La 11 mai 2011, instanța de district Oktyabrkiy din Groznyy a respins plângerea referind la art. 81 din CES. Argumentele legate de viața privată și de familie a reclamanților nu au fost analizate deloc.

La 12 iulie 2011, Curtea Supremă a Republicii Chechene a susținut hotărârea de primă instanță. Primul reclamant este fiul celui de-al doilea reclamant. La 5 mai 2005, Curtea de district Groznenskiy a Republicii Chechene a condamnat primul reclamant de jaf agravat și l-a condamnat la douăzeci de ani de închisoare într-o instalație de regim strict. Condamnarea a devenit finală. Primul reclamant a fost trimis să-și îndeplinească condamnarea într-o instituție din regiunea Saratov. În 2009, în urma hotărârii unei revizuiri de supraveghere care a diminuat condamnarea primului reclamant la 17 ani de închisoare, el a fost transferat la IK-5 în orașul Koryazhma din regiunea Arkhangelsk (aproximativ 2.500 km de Groznyy).

În 2010, cel de-al doilea reclamant a cerut FSIN să-și transfere fiul într-o clădire situată mai aproape de casă, argumentând că a fost privată efectiv de ocazie de a-l vizita. Ea nu a primit niciun răspuns și a contestat inacțiunea FSIN în fața unei instanțe, susținând că datorită distanței dintre Koryazhma și Groznyy fiul ei nu a putut primi vizite de la copilul și mama lui. La 26 octombrie 2011, Curtea de districtă Oktyabrskiy din Groznyy a respins a doua plângere a reclamantului care se referă la art. 81 din CES. Argumentele legate de viața privată și de familie a reclamanților nu au fost abordate deloc. La 12 ianuarie 2012, Curtea Supremă a Republicii Chechene a susținut hotărârea privind recursul de primă instanță.

Argumentul legat de viața privată și de familie a reclamanților a fost respins după cum urmează: „Argumentul reclamantului de a nu putea primi vizite de la rudele sale, deoarece posibilitatea de a primi vizite este reglementată de normele CES din Rusia și nu este legată de locația unei instalații penitenciare.” Codul Rusiei privind executarea condamnărilor („CES”) Codul prevede cinci tipuri principale de centre penitenciare pentru criminali condamnați: colonia-decontarea, regimul general, unitatea de regim strictă, unitatea de regim special și închisoare. Condițiile de a îndeplini o condamnarea într-o colonie-decontare sunt cele mai mici. Dimpotrivă, regimul din închisoare este cel mai sever.

Diferența dintre instalațiile speciale, stricte și generale de regim se referă la aspecte precum suma de bani pe care o deține un deținut are dreptul de a cheltui, numărul de scrisori și parcele pe care un deținut le poate primi, lungimea întâlnirilor cu rude, etc. În conformitate cu art. 73 din CES, persoanele condamnate la privare de libertate trebuie să își îndeplinească condamnarea în entitatea federală (regiune) în care au reședința lor și în cazul în care au fost condamnate. Derogările din această regulă sunt posibile numai pentru motive medicale sau pentru a asigura siguranța unui deținut, sau la cererea sa.

Cu toate acestea, art. 73 § 2 prevede că, în cazul în care nu există o instituție adecvată în regiunea respectivă sau în cazul în care se dovedește imposibilă plasarea persoanei condamnate în instituțiile penale existente, persoana condamnată va fi trimisă la cele mai apropiate facilități situate pe teritoriul respectivului teritoriu sau, în mod excepțional, acestea pot fi trimise la facilitățile situate pe teritoriul următoarei regiuni cele mai apropiate. art. 73 § 4 prevede, printre altele , că persoanele care sunt condamnate la condamnare la închisoare pentru anumite infracțiuni grave sunt trimise pentru a-și îndeplini condamnarea în ordinea prevăzută de organismul federal penitenciar.

În temeiul articolului 81 § 1 din CES, „persoanele condamnate la privare de libertate ar trebui să îndeplinească întregul termen al condamnării, ca de obicei, în aceeași instituție penitenciară”, cu excepția cazului în care o instanță de judecată modifică tipul unei instituții penitenciare. COMPLAINTă Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție pe care dl. Bashtayev și transferurile respective ale dlui Dovletmurzayev către instituțiile penitenciare la distanță constituie efectiv o încălcare a legăturilor familiale dintre deținuți și familiile și rudele acestora. În sensul articolului 8 § 1 din Convenție a existat o ingerință în dreptul reclamanților de a respecta viața lor privată și de familie, având în vedere deciziile respective de transfer al dlui Bashtayev și al dlui Dovletmurzayev către centrele penitenciare din afara regiunilor lor de origine și efectele deciziilor respective au avut asupra contactelor reclamanților cu membrii lor de familie?

Dacă da, interferența în cauză a îndeplinit criteriile prevăzute la art. 8 § 2 din Convenție (a se vedea Khodorkovskiy și Lebedev c. Rusia , nr. 11082/06 și 13772/05, §§ 835-51, 25 iulie 2013)? În acest sens, (a) având în vedere termenii articolului 73 din Codul rus privind executarea sentințelor, a fost interferența în cauză „în conformitate cu legea”; (b) a urmărit unul sau mai multe obiective legitime; și (c) a fost „necesar” pentru urmărirea unui astfel de obiectiv, în alte cuvinte susținut de motive relevante și suficiente și proporționale? Mai exact, a efectuat instanța internă un echilibru pentru evaluarea proporționalității transferurilor impugnate la obiectivul(s) căutat? art. 81 din Codul privind executarea condamnărilor prevede posibilitatea de a efectua un astfel de echilibrare după ce un deținut a fost transferat la o anumită instalație?

Apendicele aplicației nr. 1164/12 dna Malika Akhmedovna KHAMASTKHANOVA, născută în 1979, trăiește în Groznyy; Dl Shamil Sharudinovich BASHTAYEV, născut în 1981, locuiește în Groznyy, în prezent își îndeplinește condamnarea în IK-2 în satul Vadino din regiunea Smolensk; dna Tabarek Usmanovna BASHTAYEVA, născută în 1949, trăiește în Groznyy. Cererea nr. 23502/12 Dl Ilyas Eliyevich DOVLETMURZAYEV, născut în 1980, locuiește în Groznyy, în prezent își îndeplinește condamnarea în IK-5, în orașul Koryazhma, în regiunea Arkhangelsk; dna Zulay Akhmadovna SAPAYEVA, născut în 1957, locuiește în Groznyy.

Communicated on 9 March 2015

FIRST SECTION

Applications nos 1164/12 and 23502/12 Malika Akhmedovna KHAMASTKHANOVA and others against Russia and Ilyas Eliyevich DOVLETMURZAYEV and Zulay Akhmadovna SAPAYEVA against Russia lodged on 16 November 2011 and 10 March 2012 respectively

STATEMENT OF FACTS

A list of the applicants is set out in the appendix. The applicants are Russian nationals. They are represented before the Court by Mr I. Timishev, a lawyer practicing in Nalchik. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. 1. Application no. 1164/12 The first applicant is an ex-wife of the second applicant; they have two minor children together. The third applicant is the second applicant’s mother. On 14 December 2007 the Savelovskiy district court of Moscow convicted the second applicant of drug-related crimes and sentenced him to eleven years’ imprisonment in a strict regime facility. On 28 January 2008 the Moscow city court upheld the conviction on appeal.

The second applicant was sent to serve his sentence in IK-2 in the village of Vadino in the Smolensk region (about 2,000 km from Groznyy). Despite the dissolution of their marriage after the second applicant’s conviction, the first and second applicants wished to remain in close contact. In 2000 the first applicant complained to the Federal Penitentiary Service of Russia (“FSIN”) claiming that she had effectively been deprived of an opportunity to visit the second applicant. On 15 April 2010 the FSIN replied that the second applicant had been sent to the Smolensk region pursuant to Article 73 § 2 of the Russian Code on the Execution of Sentences (“CES”) because there were no strict regime facilities either in the Moscow area (where the second applicant had been convicted) or in the Chechen republic (the applicants’ home region) and that he could not be transferred to any other facility pursuant to Article 81 of the CES.

The first applicant challenged the FSIN decision before a court. On 11 May 2011 the Oktyabrkiy district court of Groznyy dismissed the complaint referring to Article 81 of the CES. The arguments related to the applicants’ private and family life were not analysed at all. On 12 July 2011 the Supreme Court of the Chechen Republic upheld the first-instance judgment. 2. Application no. 23502/12 The first applicant is a son of the second applicant. On 5 May 2005 the Groznenskiy district court of the Chechen Republic convicted the first applicant of aggravated robbery and sentenced him to twenty years’ imprisonment in a strict regime facility. The conviction became final. The first applicant was sent to serve his sentence to a facility in the Saratov region.

In 2009, following a supervisory review’s ruling that diminished the first applicant’s sentence to seventeen years’ imprisonment, he was transferred to IK-5 in the town of Koryazhma in the Arkhangelsk region (about 2,500 km from Groznyy). In 2010 the second applicant requested the FSIN to transfer her son to a facility located closer to home arguing that she had been effectively deprived of an opportunity to visit him. She received no reply and challenged the FSIN inaction before a court arguing that because of the distance between Koryazhma and Groznyy her son could not receive visits from his child and mother. On 26 October 2011 the Oktyabrskiy district court of Groznyy dismissed the second applicant’s complaint referring to Article 81 of the CES.

The arguments related to the applicants’ private and family life were not addressed at all. On 12 January 2012 the Supreme Court of the Chechen Republic upheld the first-instance judgment on appeal. The argument related to the applicants’ private and family life was dismissed as follows: “The claimant’s argument that while serving the sentence in this [IK-5] penitentiary facility [Mr Dovletmurzayev] could not receive visits from his relatives should be disregarded because the possibility to receive visits is governed by the norms of the CES of Russia and is not connected to location of a penitentiary facility.” B. Relevant domestic law Russian Code on the Execution of Sentences (“CES”) The Code provides for five main types of penitentiary facilities for convicted criminals: colony-settlement, general regime facility, strict regime facility, special regime facility and prison.

The conditions of serving a sentence in a colony-settlement are the mildest. On the contrary, the regime in prisons is the most severe. The difference between the special, strict and general regime facilities concern such aspects as the amount of money a detainee has the right to spend, the number of letters and parcels a detainee can receive, the length of meetings with relatives, etc. Under Article 73 of the CES persons sentenced to deprivation of liberty must serve their sentences in the federal entity (region) where they had their residence and where they were convicted. Derogations from this rule are possible only on medical grounds or in order to secure the safety of a detainee, or at his or her own request.

Article 73 § 2 provides, however, that should there be no appropriate institution within the given region or if it proves impossible to place the convicted person in the existing penitentiary institutions the convicted person is to be sent to the nearest facilities located on the territory of the said region, or, exceptionally, they may be sent to facilities located on the territory of the next closest region. Article 73 § 4 stipulates, inter alia , that persons who are sentenced to imprisonment sentences for certain grave crimes are sent to serve their sentences in the order provided for by the federal penitentiary body. Under Article 81 § 1 of the CES, “persons sentenced to deprivation of liberty should serve the whole term of the sentence, as a rule, in the same penitentiary facility”, unless a court changes the type of a penitentiary facility.

COMPLAINT The applicants complain under Article 8 of the Convention that Mr Bashtayev’s and Mr Dovletmurzayev’s respective transfers to remote penitentiary facilities effectively amount to a breach of family ties between the detainees and their families and relatives.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Has there been an interference with the applicants’ right to respect for their private and family life, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention, in view of the respective decisions to transfer Mr Bashtayev and Mr Dovletmurzayev to the penitentiary facilities outside their home regions and the effects those decisions had on the applicants’ contacts with their family members? If so, did the interference in question fulfil the criteria set out in Article 8 § 2 of the Convention (see Khodorkovskiy and Lebedev v. Russia , nos. 11082/06 and 13772/05, §§ 835-51, 25 July 2013)? In this connection, (a) having regard to the terms of Article 73 of the Russian Code on the Execution of Sentences, was the interference in question “in accordance with law”; (b) did it pursue one or more legitimate aims; and (c) was it “necessary” for the pursuit of such an aim, in other words supported by relevant and sufficient reasons and proportionate?

More specifically, did the domestic court carry out a balancing exercise to assess proportionality of the impugned transfers to the aim(s) sought? Does Article 81 of the Code on the Execution of Sentences provide for a possibility of carrying out such balancing exercise once a detainee was transferred to a certain facility? Appendix Application no. 1164/12 Ms Malika Akhmedovna KHAMASTKHANOVA, born in 1979, lives in Groznyy; Mr Shamil Sharpudinovich BASHTAYEV, born in 1981, lives in Groznyy, currently is serving his sentence in IK-2 in the village of Vadino in the Smolensk region; Ms Tabarek Usmanovna BASHTAYEVA, born in 1949, lives in Groznyy. Application no. 23502/12 1. Mr Ilyas Eliyevich DOVLETMURZAYEV, born in 1980, lives in Groznyy, currently is serving his sentence in IK-5 in the town of Koryazhma in the Arkhangelsk region; 2. Ms Zulay Akhmadovna SAPAYEVA, born in 1957, lives in Groznyy.