Somogyi și Greguss împotriva României

Comunicat la 9 martie 2015 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 42671/11 Zsolt Levénce SOMOGYI și Akos GREGUSS împotriva României, introdusă la 21 iunie 2011 EXPOSAT DE FAPT, reclamanții, domnul Zsolt Levénce Somogyi și domnul Akos Greguss, sunt resortisanți maghiari născuți în 1960 și, respectiv, 1935 și locuiesc în Ungaria, Erd și Szatimaz. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează: prin două decizii luate în 2002 în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al clădirilor, luate în mod abuziv de către stat, primarul d.Arad a redobândit dreptul de proprietate al celui de-al doilea reclamant și al tatălui primului reclamant pe un teren situat în Arad.

Potrivit acestor decizii, ei au devenit fiecare coproprietar cu 1/5 din acest teren. În lipsa unei contestații, această decizie a devenit definitivă. După moartea tatălui primului reclamant, patrimoniul său a fost atribuit acestuia din urmă. Reclamanții au fost împiedicați să se bucure de terenul menționat mai sus din moment ce a fost ocupat de o clădire compusă din 10 apartamente. L. cladirea a fost deținută de statul care l-a vândut chiriașilor. Reclamanții s-au trezit astfel coproprietari ai terenului, în subdiviziuni cu cumpărătorii apartamentele care achiziționaseră, de asemenea, restul părților de teren. Reclamanții și-au vândut cota de participare unor terți. La cererea proprietarilor de apartamente, vânzarea a fost anulată printr-o încetare definitivă a procedurii de apel din Timișoara din 15 octombrie 2003 pentru motivul că terenul era în divizare forțată și că nu putea fi vândut fără acordul tuturor coproprietarilor.

Invocând art. 728 din Codul civil conform căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în cadrul subdiviziunii și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții au solicitat instanței de primă instanță din Arad acordarea părților lor proprietarilor de apartamente împotriva plății unei soulte. O expertiză judecătorească dispune de valoarea terenului în litigiu. printr-o hotărâre din 17 mai 2010, instanța le-a primit cererea. El a constatat că, prin restituirea unei părți a terenului ocupat de imobil, primarul a comis o eroare care a fost la originea situației atipice și care contravine principiilor de drept în care se aflau acum reclamanții. Prin urmare, s-a considerat că singura posibilitate de a restabili situația era atribuirea terenului proprietarilor de apartamente care ar deveni astfel coproprietari ai întregului teren.

În schimb, aceștia din urmă ar fi obligați să plătească reclamanților o sultă calculată de către expert. Proprietarii apartamentele au formulat un recurs în recurs, în special la plata sultei pe motiv că terenul era supus regimului de divizare forțată și perpetuă. Printr-o hotărâre definitivă din 26 octombrie 2010, tribunalul județean d'Arrad a primit recursul și a respins acțiunea. Instanța a hotărât că art. 728 din Codul civil nu se aplică în cazul în care: a se vedea o diviziune forțată din cauza situației imobilului și a naturii terenului, utilizată în comun de toți proprietarii apartamentului. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului la respectarea proprietății lor din cauza obligației de a rămâne permanent în subdiviziuni, fără nici o posibilitate de a se bucura de bunurile lor și fără a putea obține vreun beneficiu din aceasta.

A fost încălcat dreptul reclamanților de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, din cauza faptului că dreptul lor de a beneficia de părțile lor de teren sau, în lipsa acestora, de a fi despăgubiți În acest sens, această interferență a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă

Communiquée le 9 mars 2015

TROISIÈME SECTION

Requête n o 42671/11 Zsolt Levente SOMOGYI et Akos GREGUSS contre la Roumanie introduite le 21 juin 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérants, M. Zsolt Levente Somogyi et M. Akos Greguss, sont des ressortissants hongrois nés respectivement en 1960 et en 1935 et résidant en Hongrie, à Erd et à Szatymaz. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Par deux décisions issues en 2002 sur la base de la loi n o 10/2001 sur le régime juridique des immeubles pris abusivement par l’État, le maire d’Arad reconstitua le droit de propriété du second requérant et du père du premier requérant sur un terrain situé à Arad. Selon ces décisions, ils devenaient chacun copropriétaire de 1/5 de ce terrain. En l’absence de contestation, cette décision devint définitive.

Après le décès du père du premier requérant, son patrimoine fut attribué à ce dernier. Les requérants furent empêchés de jouir du terrain susmentionné dès lors qu’il était occupé par un immeuble composé de 10 appartements. L’immeuble avait appartenu à l’État qui l’avait vendu aux locataires. Les requérants se retrouvèrent ainsi copropriétaires du terrain, en indivision avec les acquéreurs des appartements qui avaient également acquis le reste des quotes-parts du terrain. Les requérants vendirent leur quotes-parts à des tiers. Sur demande des propriétaires des appartements, la vente fut annulée par un arrêt définitif de la cour d’appel de Timișoara du 15 octobre 2003 au motif que le terrain était en indivision forcée et qu’il ne pouvait pas être vendu sans l’accord de tous les copropriétaires.

Invoquant l’article 728 du code civil selon lequel nul ne peut être contraint de rester dans l’indivision et l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants demandèrent au tribunal de première instance d’Arad l’attribution de leurs quotes-parts aux propriétaires des appartements contre le paiement d’une soulte. Une expertise ordonnée par le tribunal établit la valeur du terrain litigieux. Par un jugement du 17 mai 2010, le tribunal accueillit leur demande. Il constata qu’en restituant une quote-part du terrain occupé par l’immeuble, le maire avait commis une erreur qui était à l’origine de la situation atypique et contraire aux principes de droit dans laquelle se trouvaient désormais les requérants.

Par conséquent, il estima que la seule possibilité pour rétablir la situation était l’attribution du terrain aux propriétaires des appartements qui deviendraient ainsi copropriétaires de l’ensemble du terrain. En contrepartie, ces derniers seraient tenus à verser aux requérants une soulte calculée par l’expert. Les propriétaires des appartements formèrent un pourvoi en recours, s’opposant au paiement de la soulte au motif que le terrain était soumis au régime de l’indivision forcée et perpétuelle. Par un arrêt définitif du 26 octobre 2010, le tribunal départemental d’Arad accueillit le pourvoi et rejeta l’action. Le tribunal jugea que l’article 728 du code civil ne s’appliquait pas dès lors qu’il s’agissait d’une indivision forcée due à la situation de l’immeuble et à la nature du terrain, utilisé en commun par tous les propriétaires des appartements.

GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte au droit au respect de leurs biens en raison de l’obligation de demeurer perpétuellement en indivision, sans aucune possibilité de jouir de leurs biens et sans pouvoir en tirer un quelconque bénéfice.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit des requérants au respect de leurs biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1, en raison de l’impossibilité de jouir de leurs quotes-parts du terrain ou, à défaut, d’en être indemnisés ? 2. Dans l’affirmative, cette ingérence a-t-elle imposé aux requérants une charge disproportionnée et excessive ?