CtEDO 08.01.2019 Auto

SOMOGYI ET GREGUSS c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
08.01.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SOMOGYI ET GREGUSS c. ROUMANIE (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

Secțiunea a patra Cerere nr. 42671/11 Zsolt Levénce SOMOGYI și Akos GREGUSS împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 8 ianuarie 2019 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 iunie 2011, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie: S-au născut în 1960 și, respectiv, în 1935 și au reședința în Erd și Szeged, Ungaria. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M.C. Scarlat, avocat care își desfășoară activitatea în Arad. Guvernul român este reprezentat de agentul său, M. C. Brumar, Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul ungar, invitat la 12 martie 2015 să prezinte observații scrise, nu și-a exprimat dorința de a exercita acest drept [art. 36 alineatul (1) din convenție și art. 44 din Regulamentul de procedură]. Ca urmare a decesului celui de al doilea reclamant, survenit la 9 mai 2012, M. Zoltan Greguss, fiul său, și-a exprimat dorința de a urmări judecata. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe domnul Akos Greguss (Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 1, CEDH 1999-VI). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1950, statul a luat în posesie un bun imobil situat în Arad și ale cărui strămoși ai reclamanților erau coproprietari în proporție de 1/5. Bunul era compus dintr-o clădire și un teren .: terenul construit și curtea de la . În cele din urmă, clădirea a fost împărțită în zece loturi corespunzătoare a zece apartamente. Între 1997 și 1999, în conformitate cu legea nr. 112/1995, primăria le-a vândut vechilor chiriași șase apartamente și partea din spațiile comune, inclusiv terenul construit. Printr-o hotărâre din 9 aprilie 2001, tribunalul județean d'Arrad restabilește dreptul de proprietate al tatălui primului solicitant asupra unei părți de 1/5 din cele patru apartamente nevândute. Prin decizia din 23 iulie 2001, primarul a restabilit acest drept și în beneficiul celui de-al doilea reclamant. În plus, prin aceeași decizie, el i-a acordat celui de-al doilea reclamant octoya o despăgubiri pentru unul dintre apartamentele vândute. Invocând Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor luat în mod abuziv de către statul, tatăl primului solicitant și al doilea reclamant au solicitat primarului restituirea părții lor din teren a imobilului. Prin două decizii din 8 martie 2002, primarul le-a primit cererea și le-a atribuit o parte de 1/5 din teren. La 2 aprilie 2002, tatăl primului solicitant și al doilea reclamant au vândut părților terțe cota lor de teren. Unii coproprietari au solicitat anularea vânzării. În iunie și iulie 2002, tatăl primului solicitant a cumpărat patru dintre cele șase apartamente pe care le-a vândut la stat chiriașilor. El le-a revândut imediat unor terți. În actele de vânzare, nu s-a făcut nicio mențiune referitoare la cota-parte a reclamanților de pe terenul de proprietate. Prin hotărârea din 15 octombrie 2003, Curtea de Apel din Timișoara a anulat vânzarea din 2 aprilie 2002 (punctul 10 de mai sus). Potrivit Comisiei, acest teren a fost alocat în mod obligatoriu pentru uzul comun al tuturor coproprietarilor și, prin urmare, o parte nu putea fi vândută separat de lotul principal căruia îi era afectată. 13. După moartea tatălui primului solicitant, patrimoniul său a fost atribuit acestuia din urmă. 14. Printr-o acțiune îndreptată împotriva proprietarilor celor șase apartamente din care nu erau coproprietari, reclamanții au solicitat încetarea divizării pe terenul imobilului. Ei au arătat că, în conformitate cu deciziile primarului din 8 martie 2002 (punctul 9 de mai sus), ei erau coproprietari ai unei părți de 1/5 din teren, în timp ce nu erau coproprietari ai acestor șase apartamente. Prin urmare, ei au solicitat Tribunalului de Primă Instană din Arad la atribuirea părții lor din teren corespunzătoare acestor apartamente proprietarilor acestor loturi împotriva plății unei soulte. 15. printr-o hotărâre din 17 mai 2010, Tribunalul le-a primit cererea. Acesta a considerat că, prin faptul că le-a acordat reclamantului o parte din întreg terenul imobilului, în timp ce le-a restituit o parte din numai patru apartamente, primarul a comis o eroare care a stat la originea situației atipice și care contravine principiilor de drept în care se aflau acum reclamanții. Prin urmare, s-a considerat că singura posibilitate de refacere a situației era încetarea subdiviziunii prin transferarea părții din partea reclamanților de pe teren aferente acestor șase apartamente proprietarilor lor în schimbul unei soulte calculate de un expert. 16. Prin hotărârea definitivă din 26 octombrie 2010, tribunalul județ al Arad a acceptat recursul părților pârâte și a respins acțiunea reclamanților. El a considerat că dispozițiile art. 728 din Codul civil privind încetarea subdiviziunii nu se aplică în cazul de față, din cauza situației în care se află clădirea și natura terenului, care era supus regimului de divizare forțată. Pe baza concluziilor unui raport de competență depus la dosar, el concluzionează că terenul era imposibil de împărțit. Aceasta a fost făcută în queiil s. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nimeni nu poate fi obligat să rămână în cadrul subdiviziunii. În cazul unei succesiuni, orice moștenitor indivizibil poate provoca împărtășirea în ciuda existenței convențiilor sau a interdicțiilor care prevăd contrariul. La momentul faptelor, nu a existat nici o lege specifică asupra subdiviziunii forțate. Doctrina și jurisprudența erau unanime de considerat că a existat o diviziune forțată atunci când unul sau mai multe bunuri care nu pot fi împărțite din cauza unei stări de fapt au fost alocate cu titlu obligatoriu pentru utilizarea în comun a uneia sau mai multor clădiri aparținând unor proprietari diferiți. Drepturile indivizilor erau restricționate în raport cu diviziunea obișnuită. Ei nu au putut solicita împărțirea binelui individ și dreptul de a dispune de el a fost afectat atunci când ei nu au putut ceda drepturile lor în proprietatea indivizilor, fără a ceda proprietatea lor principală (pentru doctrina, a se vedea L. Pop, Dreptul de proprietarat șii dezmembermintele murdare, ed. Lumina Lex 1997, pp. 173 și urmează., C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile principale. , ed. Hamangiu 2008, p. 178 și următoarele., V. Stoica, Drept civil. Dreptul principal , ed. Humanitas 2006, p. 130 și următoarele. și jurisprudența citată : printre multe exemple, a se vedea Trib. Suprem, Sectia civila, dec. 507/1974). 20. Articolele 648-651 din noul cod civil, intrat în vigoare în 2011 prevăd regimul legal al subdiviziunii forțate și organizează coproprietatea în părți comune ale unei clădiri; acestea confirmă caracterul accesoriu al bunului indivis în raport cu bunul principal și interdicția de a ceda o parte din părțile comune fără cesiunea bunului principal. 21. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112/1995 și dispozițiile de punere în aplicare a acestei legi prevăd dreptul vechiului locatar de a achiziționa apartamentul și terenul aferente, și anume toate elementele care constituie o unitate locativă și asigură utilizarea sa normală. GRIEF 22. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, reclamanții denunță o încălcare a dreptului la respectarea proprietăților lor. Reclamanții se plâng că nu pot dispune de cota-parte din teren care le-a fost restituită prin deciziile primarului din 8 martie 2002. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Argumentele părților Guvernul 24. Guvernul ridică mai multe excepții preliminare din cauza lipsei de calitate a victimelor reclamanților, a abuzului de dreptul la recurs individual, a incompatibilității raționale a cererii cu dispozițiile Convenției și a nerespectării termenului de șase luni. 25. Acesta susține că reclamanții au informat Curtea nici cu privire la atribuirea în proprietate a 1/5 a anumitor apartamente (punctul 7 de mai sus), nici cu privire la cumpărarea și revânzarea a patru apartamente (punctul 11 de mai sus. În plus, în momentul revânzării acestor apartamente, tatăl celui de-al doilea reclamant ar fi omis să-i informeze pe cumpărători cu privire la situația juridică a terenului (punctul 11 de mai sus). În plus, guvernul indică faptul că vânzarea separată a cotei-parte a terenului este interzisă în temeiul regimului legal al diviziunii forțate (punctul 12 de mai sus 26). Având în vedere aceste elemente, guvernul concluzionează că reclamanții au contribuit la situația de care intenționează să se plângă în fața Curții. 27. De asemenea, critică alegerea reclamanților de a solicita restituirea în natură a cotei lor-parte din teren (punctul 8 de mai sus). În orice caz, guvernul consideră că situația reclamanților se justifică, sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, de normele privind divizarea forțată. ingerința în dreptul la respectarea bunurilor, consideră că ingerința avea un temei juridic întemeiat pe regimul legal al subdiviziunii forțate, pe care o urmărea un scop de interes public, și anume utilizarea părților comune ale mai multor coproprietari și că aceasta era proporțională. Ca răspuns la argumentele guvernului, reclamanții susțin că restituirea unei părți din anumite apartamente, precum și cumpărarea și revânzarea celor patru apartamente nu au un impact asupra obiectului prezentei cereri, care se referă numai la situația juridică a părții lor din teren. Ele indică faptul că, atunci când a vândut apartamentele, tatăl celui de-al doilea reclamant nu mai era proprietarul terenului, acesta fiind vândut separat (punctul 10 de mai sus). Ele își justifică alegerea de a solicita restituirea în natură a terenului în temeiul legii nr. 10/2001 (punctul 8 de mai sus) susținând că mecanismul de compensare prevăzut de această lege nu era funcțional. 31. Ei consideră că ingerința în dreptul lor de a respecta bunurile lor nu a fost legală. Ei contestă aplicarea de către instanțele interne a normelor privind divizarea forțată pe terenul proprietății și susțin că intervenția nu urmărește un interes general, ci doar protecția intereselor altor coproprietari. În acest sens, ei denunță faptul că hotărârile instanțelor interne le-au impus să rămână coproprietari indivizibili pentru totdeauna. Ei indică faptul că nu pot nici să-și vândă partea lor de teren care corespunde celor șase În cele din urmă, ei susțin că intervenția nu era proporțională. Ei arată că, restituindu-le un bun de care nu se pot bucura și de care nu pot dispune niciodată liber, primarul i-a obligat să suporte o sarcină excesivă. Evaluarea Curții 33. Curtea consideră că nu este necesar, în speță, să se pronunțe cu privire la excepțiile preliminare ridicate de guvern, cererea fiind în orice caz în mod vădit nefondată din motivele expuse mai jos. Cu privire la standardul aplicabil 34. Curtea constată că anularea de către instanța de departament a acțiunii partajate (punctul 17 de mai sus) a vânzării părții de teren (punctul 12 de mai sus) și respingerea de către tribunalul departamental d Cu toate acestea, aceștia au fost privați de unul dintre atributele esențiale ale dreptului de proprietate, și anume dreptul de a dispune liber de partea lor din teren. Curtea consideră că consecințele acestor decizii sunt suficient de importante pentru ca efectul lor să poată fi considerat ca o interferență în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor. 35. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenție, și anume în ceea ce privește dreptul statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general. Cu privire la respectarea cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția nr. 36. Curtea amintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție impune ca o interferență a autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții c. Grecia [GC], nr 25701/94, § 79, CEDH 2000 XII). Principiul legalității presupune existența unor standarde de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor ( Beyeler c. Italia [GC], n 33202/96, § 109-110, CEDO 2000 I). În plus, orice interferență în exercitarea proprietății trebuie să îndeplinească criteriul proporționalității, iar un echilibru corect trebuie menținut, printre altele, între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului, echilibrul care trebuie păstrat fiind rupt dacă persoana vizată ar suporta o sarcină specială și exorbitantă ( Sporrong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 73, seria A n 52. 37. În speță, Curtea constată că instanțele interne au anulat vânzarea terenului, precum și repartizarea acestuia pe motiv că terenul respectiv era supus regimului de diviziune forțată (punctele 12 și 17 de mai sus). 38. Prin urmare, Curții îi revine sarcina de a verifica dacă aplicarea de către instanțele interne a regimului de lanindivizare forțată asupra terenului în cauză era clară, accesibilă și previzibilă în sensul jurisprudenței sale, dacă limitarea pe care a impus-o Ö acesteia Õ proprietății urmărea un scop legitim și dacă era proporțională cu acest scop. 39. În primul rând, aceasta arată că regimul în cauză este o construcție judecătorească care, la momentul faptelor, nu deducea o dispoziție specifică a dreptului civil. Cu toate acestea, ea reamintește că a auzit întotdeauna termenul 217440/02, § 61, 15 februarie 2007). 40. În cazul de față, aceasta nu poate lua în considerare doctrina și jurisprudența instanțelor interne referitoare la divizarea forțată. Ea observă că, la momentul faptelor, acestea erau unanim considerate că regimul de diviziune forțată privind inaugurarea forțată a bunurilor care nu puteau fi partajate și erau necesare pentru utilizarea mai multor coproprietari (punctul 19 de mai sus). 41. În plus, Curtea constată că tribunalele interne au apreciat în mod suveran faptul că terenul nu putea fi împărțit; Curtea nu poate pune în discuție această concluzie care se baza pe o expertiză de teren în litigiu (punctul 17 de mai sus). Prin urmare, Comisia consideră că normele de drept intern privind regimul de divizare forțată erau clare și accesibile și că aplicarea lor în speță era previzibilă. 42. De asemenea, consideră că intervenția în litigiu urmărea un scop legitim, și anume protecția drepturilor tuturor coproprietarilor proprietății. În această privință, Comisia constată că instanțele interne au constatat că terenul în litigiu deservea proprietatea și că acesta era într-adevăr necesar pentru a fi utilizat de către ceilalți proprietari de terenuri pe teritoriul lor (punctele 12 și 17 de mai sus). 43. Rămâne de știut dacă, prin impunerea unor obligații în materie de circulație forțată cu ceilalți coproprietari ai proprietății, instanțele interne le-au impus o sarcină disproporționată. 44. Curtea ia notă de faptul că, în cazul în care dreptul reclamanților de a dispune de partea lor de teren este limitat în raport cu diviziunea obișnuită, acesta nu este eliminat pe deplin pe deplin . . . Ei pot ceda liber partea lor de teren cu partea lor de apartamente și pot să-l LE utiliza împreună cu ceilalți proprietari indivis. 45. Este adevărat că, în conformitate cu legea nr. Prin alegerea restituirii în natură a terenului, părțile interesate și-au asumat riscul de a primi un bun supus regimului de divizare forțată. 10/2001 nu a fost funcțional (punctul 30 de mai sus), Curtea nu ar putea specula cu privire la ceea ce ar fi fost la ë n a unei cereri de despăgubire în cazul în care reclamanții ar fi prezentat una dintre acestea. În plus, Curtea constată că, pentru unul dintre apartamentele vândute, Primăria a plătit celui de-al doilea reclamant o despăgubire (punctul 7 de mai sus). 47. În cele din urmă, Curtea arată că reclamanții, în susținerea argumentației potrivit căreia restricțiile impuse exercitării dreptului lor de proprietate erau disproporționate, pe care nu le pot percepe nicio despăgubire în vederea compensării utilizării părții lor din teren de către alți coproprietari. 48. Cu toate acestea, Comisia constată că părțile interesate nu au demonstrat că au suferit un prejudiciu real din cauza utilizării în comun a terenului imobilizat. În plus, constată că reclamanții profită, de asemenea, de posesia și de ântregirea terenului atunci când sunt coproprietari numai pentru anumite apartamente. 49. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona Curții că ingerința în domeniul de aplicare al dreptului de proprietate al întreprinderilor nu a rupt echilibrul corect între interesele implicate. În aceste circumstanțe, nici o aparență de încălcare a art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție nu poate fi detectată în speță. 50. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod clar greșit întemeiată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 31 ianuarie 2019. Andreea Tamietti Paulo de Albuquerque Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2015-03-09
0,95
SOMOGYI ET GREGUSS c. ROUMANIE
Communiquée le 9 mars 2015 TROISIÈME SECTION Requête n o 42671/11 Zsolt Levente SOMOGYI et Akos GREGUSS contre la Roumanie introduite le 21 juin 2011 EXPOSÉ DES FAITS Les requérants, M. Zsolt Levente Somogyi et M. Akos Greguss, sont des res
CtEDO 2012-11-13
0,94
ENACHESCU ET BOGOIU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 41490/05 Doina ENĂCHESCU et Corneliu BOGOIU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 13 novembre 2012 en un comité composé de : Alvina Gyulumyan, pré
CtEDO 2021-09-28
0,94
ALEXA ET AUTRES c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 42161/13 Viorica ALEXA et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 28 septembre 2021 en un comité composé de : Gabriele Kucsko-Stadlmayer, pré
CtEDO 2011-03-08
0,94
DRAGOI c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 19263/02 présentée par Florian DRĂGOI contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 8 mars 2011 en un comité composé de : Ján Šikuta, président, Ineta Zie
CtEDO 2020-10-06
0,94
AFFAIRE GIURGI c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE GIURGI c. ROUMANIE (Requête n o 40124/13) ARRÊT STRASBOURG 6 octobre 2020 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Giurgi c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (qu
Sursă