AFFAIRE CZARAN ET GROFCSIK c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

02.06.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CZARAN ET GROFCSIK c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CZARAN ȘI GROFCSIK c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 11388/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 iunie 2009 DEFINITIVF 02/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Czaran și Grofcsik c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 12 mai 2009, Renunță la hotărâre, care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 11388/06) îndreptată împotriva României și din care M Magdolna Czaran, resortisant al României, și domnul Elemer Grofcsik, resortisantul ungar ( La 10 noiembrie 2006, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Guvernul ungar, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din regulament, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauza. ÎN CURSUL CIRCONSTANCES DE LA și un teren de 7 523 m cu construcții conexe (n topografie 28-30/1 și 28-32/2), situat în Fântanelă și care face parte din patrimoniul familiei reclamanților, au fost exproprieriate de către autorități. Prin contract de vânzare de acțiuni din 15 noiembrie 2001, Agenția pentru domeniul de aplicare al statului (l acțiuni care reprezintă majoritatea capitalului social al societății agricole A.F. care a avut în patrimoniul său, printre altele, terenurile menționate anterior. După ce a solicitat societății A.F., fără succes, restituirea terenurilor menționate mai sus în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile care a fost luat în mod abuziv de către Õ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, Comisia consideră că, în cazul de față, Comisia a considerat că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Reclamanții au susținut că exproprierea din 1947 a fost efectuată în mod abuziv, fără titlu valabil și că, cunoscând această situație la momentul vânzării societății A. a fost de rea credință. După ce a dispus administrarea unei expertize, printr-o hotărâre din 10 martie 2003, tribunalul departamental a respins acțiunea reclamanților. Pe baza raportului, Tribunalul a constatat că, în comparație cu data la care a avut loc exproprierea din 1947, clădirea învestită a suferit transformări (de șapte ori mai mari și modernizarea suprafeței construite), valoarea construcțiilor fiind, prin urmare, de patru ori mai mare decât cea din 1947. Prin urmare, reclamanții nu puteau obține restituirea, ci doar despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, o cerere pe care nu o aveau în fața instanței. 10. Prin hotărârea definitivă din 15 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acțiunea formulată de reclamanți, care susțineau că exproprierea fusese făcută fără titlu valabil, că imobilul (terenuri și construcții) nu fusese prelucrat în mod substanțial și că vânzarea acestei clădiri fusese contrară articolului (1) din Legea nr. 10/2001.Înalta Curte a confirmat că imobilul a intrat în patrimoniul de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, înainte ca reclamanții să notifice societatea A.F., proprietatea a fost vândută în conformitate cu dispozițiile legale relevante, iar părțile interesate nu au inversat prezumția de bună credință a cumpărătorilor, noi proprietari de proprietate. Din declarațiile guvernului reiese că, în februarie 2007, procedura administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001 inițiată de solicitanți cu privire la cele două terenuri menționate anterior era încă în curs de desfășurare. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 12. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile care au fost luate în mod abuziv de către land între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 31-33, CEDH 1999 VII Strein și alții c. România, n 57001/00, § 19 26, CEDH 2005 VII Peduraru c. România, 63252/00, § 38, 53, CEDO 2005 XII (extracturi) ; și Tudor c. România , n 29035/05, §§ 15 Au fost luate recent de către autoritățile naționale, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului nr. 81/2007. Reclamanții susțin că dreptul de a-și recupera proprietatea asupra celor două terenuri în cauză, care fuseseră expropriate în mod abuziv și, în 2001, vândute de către statul membru, le-a încălcat dreptul de a-și respecta bunurile, astfel cum a fost recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la admisibilitate 15. Reinserând, în esență, argumentele sale prezentate în cauze Reichardt c. România, n 6111/04, §§ 14-15, 13 noiembrie 2008 și Popescu și Dimeca c. România, n 7799/03, § 14-15, 9 decembrie 2008), guvernul ridică în esență o excepție de incompatibilitate rațională cu materia În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește cele două terenuri în litigiu. Guvernul susține că instanțele interne nu s-au pronunțat definitiv cu privire la legalitatea exproprierii, întrucât mențiunile Înaltei Curii în această privință nu figurează decât în considerentele hotărârii sale din 15 septembrie 2005, care nu beneficiază de puterea lucrului judecat. 16. Curtea consideră că excepția de incompatibilitate Rația Materiae este strâns legată de substanța din care se întemeiază reclamanții pe art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel încât aceasta trebuie să fie anexată la fond. În plus, Comisia constată că acest Pe fond 17. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare. El adaugă că legile nr. 10/2001 și 247/2005 prevăd plata unei despăgubiri pentru clădirile prelucrate de la naționalizare și susține că o eventuală întârziere în acordarea unor astfel de despăgubiri reclamanților nu rupe echilibrul corect pe care trebuie să îl întrețină în speță 18. Reclamanții susțin că este vorba despre vânzarea de către autorități, în opinia lor ilegală, a acțiunilor unei societăți care deține bunuri naționale, că terenurile respective reprezintă numai o parte din bunurile expropriate familiei lor și că modernizarea construcțiilor existente pe aceste terenuri nu poate fi considerată modificări structurale, în sensul articolului 18 din Legea nr. 10/2001. 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul în speță și a constatat încălcarea dispozițiilor Protocolului nr. 1 (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Strain menționat anterior, §§ 39, 43 și 59 și Porteanu c. România, n 4596/03, 32-35, 16 februarie 2006). 1, Comisia a statuat că constatarea instanțelor interne cu privire la dreptul de naționalizare sau de expropriere are ca efect recunoașterea, indirect și cu efect de: existența unui drept de proprietate al reclamantului în cauză asupra binelui în cauză. Pe de altă parte, în ceea ce privește excepția de incompatibilitate rațională Materiae invocată, Curtea amintește că a respins deja argumentele guvernului în acest sens, considerând că faptul că constatarea menționată anterior a tribunalelor nu făcea parte din mecanismele hotărârilor judecătorești, ci, în motivele lor, nu poate stabili o abordare diferită în ceea ce privește problema existenței unui singur "bine" (Reichardt, citată anterior, §§ 17-20, și Popescu și Dimeca și Dimeca , citată anterior, §§ 22-24). 20. Prin urmare, având în vedere constatarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în Hotărârea sa din 15 septembrie 2005 cu privire la faptul că cele două terenuri în litigiu fuseseră expropriate de statul membru fără titlu valabil, Curtea consideră că, reclamanții aveau o valoare patrimonială 1, în sensul jurisprudenței menționate anterior (a se vedea, printre altele, Paiduraru, citată anterior, §§ 81 și următoarele). 21. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de bunuri de către instanță către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a existenței Curtea reiterează că o astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr 1 (Strain, citată anterior, § 39, 43 și 59 și Reichard , menționat anterior, § 24). Faptul că, în speță, clădirea expropriată (terenuri și construcții) a fost modernizată sau chiar transformată nu poate conduce la o concluzie diferită în speță, acest aspect fiind relevant în special în temeiul articolului 41 din Convenție. 22. Pe de altă parte, Curtea observă că Ön prezent Õ nu a demonstrat că sistemul de Õinclus prin lege 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să primească, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibil, o compensație în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați. 23. Această concluzie nu aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea dezvoltării persoanelor care, cum ar fi reclamanții, au fost private de un care pare să se afle în practică și care merge în direcția bună în această privință (punctul 13 de mai sus). Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că: în speță, lipsa totală a despăgubirii pentru încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților pe terenurile în cauză, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul 25. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului și concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 27. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute prin intermediul unor terțe părți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura prevăzută de legile de reparații (în prezent, legile n 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu c. România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008 Katz c. România, nr. 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, nr. 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea celor două terenuri în litigiu cu construcțiile conexe, care, în opinia lor, existau încă de pe vremea exproprierii. Retrimisă unei scrisori prezentate Curții de către L.C., care susține că, împreună cu reclamanții, era al treilea moștenitor care putea revendica În cazul în care se solicită o astfel de restituire, reclamanții solicită, în esență, valoarea de piață a proprietății expropriete familiei lor, în lipsa unei astfel de restituiri. În opinia lor, terenurile expropriate în 1947 totalizează o suprafață de cel puțin 16 000 m , astfel încât proprietatea în ansamblu ar avea o valoare de piață cuprinsă între unu și două milioane de euro (EUR). Reclamanții contestă competența prezentată de guvern și se bazează pe înțelepciunea Curții pentru acordarea unei sume pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 30. Guvernul contestă aceste cereri. (a se vedea punctul 9 de mai sus) ale cărei valori au fost actualizate. Potrivit raportului menționat anterior, valoarea terenului (două terenuri și construcții conexe) care face obiectul prezentei cereri ar fi de 150 907 EUR. Raportul menționează că cei doi reclamanți ar fi moștenitorii de la . 31. Curtea reamintește că a încheiat cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza privării reclamanților, fără restituire sau compensație, a celor două terenuri care totalizează 8 523 m2 împreună cu construcțiile aferente. În măsura în care, pe de o parte, părțile au poziții divergente în ceea ce privește măsura în care construcțiile în cauză au fost extinse și modificate în mod semnificativ și, pe de altă parte, elementele de care dispune nu îi permit să soluționeze această chestiune, Curtea consideră că, în circumstanțele speciale din speță, trebuie remediate consecințele încălcării menționate mai sus prin acordarea, pentru prejudiciul material, a unei sume corespunzătoare valorii bunului de care au fost privați. 32.În ceea ce privește calcularea sumei corespunzătoare valorii bunului, Curtea constată că numai guvernul a prezentat un raport de expertiză în acest sens. Instanțele nu au prezentat o astfel de expertiză și, de altfel, estimarea lor a luat în considerare și alte bunuri decât cele care fac obiectul prezentei cereri. Având în vedere informațiile furnizate de părți și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că acestea ar trebui să aloce în comun reclamanților 151 000 EUR pentru prejudiciul material suferit. 33. Curtea constată că L.C., care nu a dorit să intervină în prezenta procedură, susține că, împreună cu reclamanții, moștenitorul legal al Cu toate acestea, având în vedere că este în posesia unor elemente insuficiente și oarecum contradictorii în această privință (lipsa unei poziții clare a reclamanților, având în vedere, de asemenea, competența guvernului, punctul 30 în fine) Mai sus), Curtea consideră că este necesar să se aloce integral suma în cauză persoanelor interesate, L.C. având la dispoziție, dacă este cazul, instrumentele specifice de drept comun pentru soluționarea eventualelor litigii sau potențiale cu reclamanții. 34. În ceea ce privește cererea reclamanților pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru aceștia și că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Costuri și cheltuieli de judecată 35. Reclamanții nu solicită nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L cererea admisibilă în ceea ce privește hotărârea pronunțată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă în ceea ce privește surplusul A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 afirmă că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume 151 000 EUR (o sută cincizeci și o mie de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudicii materiale (ii. 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a aduce atingere moralității că sumele menționate anterior vor fi convertite în moneda de la statul pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 iunie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte