AFFAIRE GAVRIS c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

08.01.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété;Violation de l'article 14+P1-1 - Interdiction de la discrimination (article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GAVRIS c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GAVRIȘ c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 13480/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2009 DEFINIF 08/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gavriș c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 2 decembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 13480/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Alexandru Gavriș ( La 10 aprilie 2003, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 30 martie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. Până în 2000, el a fost angajat de o unitate militară a Ministerului Apărării și, prin urmare, a beneficiat de statutul de militar. La cererea sa, la 31 martie 2000, a fost repartizat armatei de rezervă și pensionat anticipat. La alocarea sa în rezervă, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 ( În temeiul acestui articol, această alocație nu era impozabilă. În momentul plății sumei, Ministerul Apărării deducea suma corespunzătoare impozitului pe venit, calculată în conformitate cu dispozițiile din ordonanța nr. n 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit ( 138/99 a fost exonerată de plata impozitului la care avea dreptul. Cele două ministere au contestat această cerere și au susținut că impozitarea în cauză era conformă cu Ordonanța nr. 73/99. Prin hotărârea din 4 octombrie 2002, tribunalul departamental din Bihor a acceptat acțiunea reclamantului. El a constatat că problema care trebuie rezolvată în speță ține de aplicarea simultană a dispozițiilor Legii 138/99 și ale ordonanței nr. 73/99, el a considerat că alocația era calculată în funcție de soldul lunar brut, întrucât ordonanța nr. 73/1999 nu modificase legea nr. 138/99. Tribunalul a ordonat restituirea sumei reținute cu titlu de impozit și plata dobânzilor aferente. 10. Printr-o hotărâre definitivă din 18 decembrie 2002, Curtea din Oradea a acceptat acțiunea formulată de părțile pârâte și a anulat judecata tribunalului departamental. Ea a considerat că normele privind succesiunea legilor în timpul s 73/1999 introducea principiul impozitării veniturilor și că alocarea în cauză nu se număra printre excepțiile de la această regulă. În plus, aceasta a considerat că această interpretare era confirmată de faptul că legiuitorul modificase art. 31 din Legea 138/99 prin adoptarea ordonanței de urgență n 136 din 14 septembrie 2000 a guvernului, care prevedea în mod expres că alocările de sprijin trebuie calculate pe baza soldului lunar net. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 11. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă privind alocarea prevăzută de Legea nr. 138/99 din 20 iulie 1999 privind salariile și alte drepturi ale militarilor sunt descrise în Hotărârea Driha c. România 29556/02, Hotărârea din 21 februarie 2008, § 10-17. ÎN JUST PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA Õ ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 12. Reclamantul susține că ajutorul financiar primit în temeiul Legii nr. 138/99 în momentul pensionării sale a fost supusă în mod ilegal impozitului, prin necunoașterea articolului 1 din Protocolul nr. 1, care se citește astfel: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 13. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitate 14. Guvernul ridică o excepție de la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1, considerând că reclamantul nu are nici un drept, nici o speranță legitimă În ceea ce privește suma reținută cu titlu de impozit, în măsura în care persoana nu beneficiază nici de o decizie definitivă în favoarea sa, nici de o dispoziție legală sau de o jurisprudență bine stabilită în acest domeniu, care ar putea constitui o speranță legitimă. Prin urmare, este necesar să se respingă gladiacul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 ca fiind incompatibilă rațional Materiae cu dispozițiile Convenției. 15. Curtea constată că excepția guvernului este strâns legată de substanța glazurei, astfel încât aceasta trebuie să fie anexată la fond. 16. Pe de altă parte, Comisia constată că acest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În hotărârea în cauză, Comisia a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1, luate separat și combinate cu art. 14 din Convenție. 18. Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în speță. Ca și în cauza în cauză, Curtea consideră că la art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică în speță, având în vedere că: în temeiul dispozițiilor clare ale articolului 31 din Legea nr. 138/99, reclamantul avea dreptul să se aștepte ca alocația sa să fie scutită de impozit, astfel cum reiese din jurisprudența internă aplicabilă în momentul în care a contestat impozitarea în cauză (cauza Driha menționată anterior, §§ 14-17). 19. Curtea consideră, de asemenea, că ingerința denunțată este în mod evident ilegală din punct de vedere juridic intern (Driha) § 33) menționat anterior și, prin urmare, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului. O astfel de concluzie o scutește de la a căuta dacă celelalte condiții prevăzute de dispozițiile articolului 1 menționat anterior au fost respectate (Driha menționat anterior, §§ 22-33). 20. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se respingă excepția de incompatibilitate rațională materie ridicat de guvern și concluzionează că a avut loc în speță o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIA CU PRIVIRE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 21, reclamantul a declarat, de asemenea, o discriminare contrară articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care alți militari aflați în aceeași situație în care ar fi beneficiat de o alocație care nu este supusă impozitului. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, apartenenței la o minoritate națională, averii, nașterii sau oricărei alte situații. 22. Guvernul contestă această teză și susține că, în marea majoritate a cazurilor similare celui al reclamantului, instanțele interne au reținut temeinicia impunerii și că, în orice caz, reclamantul nu a indicat care este temeiul presupusei discriminări. 23. Curtea consideră că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. 24. Curtea nu a invocat niciun motiv care ar putea aduce la sine la o decădere din concluzia la care a ajuns în cauza Driha (§§ 34-39). Aceasta reamintește că, în ceea ce privește art. 14 din Convenție, discriminarea constă în a trata în mod diferit, cu excepția cazului în care există o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane plasate în situații comparabile ( Willis c. Regatul Unit, nr. 36042/97, § 48, CEDH 2002-IV). În plus, lista prevăzută la art. 14 are caracter indicativ și nelimitativ (Engel) și altele, precum Țările de Jos, 8 iunie 1976, § 72, seria A n 22, și Rasmussen c. Danemarca, 28 noiembrie 1984, § 34, seria A n 87. 25. Curtea constată că, spre deosebire de solicitant, alți militari repartizați rezervei au beneficiat de alocația în cauză fără ca aceasta să fie supusă impozitului. În speță, Curtea nu găsește niciun motiv de natură să justifice această discriminare. 26. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. lei românești noi Õ RON (938 EUR - EUR), reprezentând valoarea impozitului pe profit plătit în temeiul Legii nr. 138/99. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 200 RON (1 000 EUR) pentru dobânzile legale datorate pentru suma menționată anterior, precum și 10 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea subliniază că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 adoptat în mod direct și combinat cu art. 14 din Convenție în ceea ce privește impozitarea alocației plătite în temeiul Legii nr. 138/99. Statuând în echitate, în conformitate cu prevederile articolului 41 din Convenție, Curtea consideră că este necesar să se aloce reclamantului 2 000 EUR pentru prejudiciul material. 31. Pe de altă parte, Curtea consideră că evenimentele în cauză au dus la o stare de incertitudine și la o suferință pe care o constatare a încălcării nu este suficientă pentru a o remedia; Curtea consideră că suma de 1 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de persoana în cauză. 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Acesta furnizează reclamantului o factură a sumei menționate anterior în numele avocatului care îl reprezintă în fața Curții. 33. Guvernul nu se opune faptului că o sumă corespunzătoare cheltuielilor de judecată necesare și reale este plătită, dar consideră că cererea este speculativă și excesivă. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma solicitată de 1 500 EUR și o acordă acesteia. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că s-a încălcat art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1; A spus că în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, statul pârât trebuie să plătească reclamantului următoarele sume, care să fie convertite în moneda de la statul membru care face obiectul ratei aplicabile la data regulamentului 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii. 000 EUR (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale; iii. 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 ianuarie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte