MITU-PAPAI v. ROMANIA

Comunicat la 9 martie 2015 TIRD SECȚIUNE Cererea nr. 55461/09 Constantin MITU-PAPAI împotriva României depusă la 5 octombrie 2009 DECLARAȚIE DE FACTE Reclamantul, dl Constantin Mitu-Papai, este un național român, născut în 1973 și este în prezent reținut în închisoarea Arad. El este reprezentat în fața Curții de către dna H.-L. Mitu-Papai, soția sa. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 iunie 2008, o fată de șapte ani a fost abuzată sexual aproape de casa ei. A fost ora de zi și a fost într-o alee între două clădiri care se îndreaptă spre casă de la magazinul mic al părinților ei din zonă. agresorul a montat descrierea reclamantului. Tatăl acestei fete a găsit reclamantul în apropiere și în timp ce fata l-a identificat, el a bătut reclamantul sever.

Reclamantul a fost admis la spital, unde a rămas până la 16 iunie 2008. El a depus o plângere penală împotriva agresorului său. A fost respinsă la 24 martie 2009 de biroul procurorului atașat la Tribunalul de District Resita. La 14 iunie 2008, în timpul spitalului, reclamantul a făcut o declarație orală la poliție în legătură cu evenimentele. El a explicat că s-a oprit pentru a căuta numărul de telefon al unui prieten atunci când agresorul său a venit la el și a început să-l lovească. El a pierdut conștiința și s-a trezit mai târziu în spital. El a refuzat să fi întâlnit pe cineva, inclusiv un copil, înainte de agresiune. La 16 iunie 2008, doi polițiști s - au întâlnit cu reclamantul când a fost eliberat din spital și l - au dus pe el și pe părinții săi la secția de poliție pentru a da informații despre presupusele abuzuri sexuale.

În acel loc [aleea dintre clădiri] o fată de aproximativ cinci ani alerga spre mine; purta o bluză și fusta de culori întunecate. Când a ajuns aproape de mine ea a pierdut echilibrul și era pe cale de a cădea; în acel moment am fugit la ea, am prins brațul cu mâna stângă și cu mâna dreaptă am ajutat-o în sus. Mâna mea slid între picioarele fetiței. În acel moment am introdus una din degetele mele, un pic, în vaginul ei, fără nici o intenție sexuală. Când am eliberat fata și mi-am luat mâna de la între picioarele ei mi-am dat seama că ea sângera la genitalia ei. A început din nou, dispărând în spatele clădirii. Nu am vorbit mult cu fetița, doar i-am spus să nu-i fie teamă pentru că nu am de gând să-i rănească.” La 5 august 2008, reclamantul a fost informat de poliție că a fost acuzat de viol.

El a cerut să fie interogat la 11 august când va veni însoțit de avocat. La 11 august 2008 reclamantul, însoțit de avocatul său, a refuzat să facă declarații sau să participe la anchetă. La 3 septembrie 2008, el și-a reiterat poziția și a explicat că dorește să se abțină de la a face declarații pentru a nu influența în nici un fel investigațiile în reclamația penală pe care a depus-o împotriva tatălui victimei. Procurorul a intervievat fata, tatăl ei și mai mulți martori. Martor E.R. a declarat că ea a auzit fata strigând și plângând, și a văzut-o alergând între clădiri. Când a întrebat ce s-a întâmplat, fata a recunoscut agresiunea sexuală. La 3 septembrie 2008, biroul procurorului atașat la Curtea de județ Caras Severin a inculpat reclamantul pentru viol.

Dinaintea instanței județului, reclamantul a declarat în două ocazii (la 4 și 25 septembrie) că a ajutat fata, care era pe cale de a cădea, prin ridicarea ei de la axila ei. El a refuzat să atingă orice alte părți ale corpului ei. El a menținut această poziție în toată procedura de judecată și a retractat declarația dată poliției. El a explicat că a fost forțat de poliție să dea această declarație (i-au spus cât de norocos a fost că l-au găsit mai întâi, deoarece au avut informații despre faptul că tatăl victimei a fost în afara să-l omoare), că el nu a fost asistat de sfat și că el nu a fost gândire drept ca el tocmai a fost eliberat din spital și a fost încă sub influență de medicamente (declarațiile din 19 Decembrie 2008 și 13 martie 2009). În timpul procedurii judiciare, el a fost asistat de avocat.

La 30 octombrie 2008, Curtea de județ Caras-Severin a condamnat reclamantul pentru viol și l-a condamnat la șaptezeci de ani de închisoare. În ceea ce privește poziția reclamantului cu privire la faptele, instanța a remarcat următoarele: „Când a fost interogat, înainte de începerea procedurii de judecată, [acuzatul] nu a negat că a întâlnit victima la 13 iunie 2008. El a declarat că victima a pierdut echilibrul și că a încercat s-o oprească de la cădere și că în acea încercare mâna dreaptă a aterizat între picioarele victimei atunci când el „i-a pus degetul un pic în vaginul fetei, fără nici o intenție sexuală”... Înainte ca procurorul să refuze să declare... Declarațiile [aplicantului] sunt adevărate și confirmă faptul că [a] întâlnit ... victima.

[Reclamantul] negă atacul victimei în toate, cu excepția unei declarații sale, cea în cauză fiind scrisă de el... Curtea constată fără îndoială că [reclamantul] a atacat victima... deflorind-o cu degetul său.” Decizia a fost susținută de Curtea de Apel Timisoara într-o hotărâre din 12 februarie 2009. Curtea de recurs a auzit dovezi de la reclamant și s-a bazat pe dovezile din dosar. În special, a remarcat că reclamantul nu a refuzat să se întâlnească cu fata la 13 iunie 2008 sau să-și pună degetul în vagin. De asemenea, a considerat că reclamantul nu a oferit o explicație pentru gestul său. Într-o decizie finală din 10 aprilie 2009 Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut deciziile anterioare care se bazează pe primele declarații formulate de reclamant în fața poliției.

COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolelor 5, 6 §§ § 1 și 3 lit. (d) și 7 din Convenție cu privire la clasificarea juridică acordată faptelor din partea instanțelor interne. Considerând aceleași articole, reclamantul se plâng că a fost auzit de poliție fără prezența avocatului și că declarația, deși a retras în mod constant pe parcursul procedurii ulterioare, a constituit baza condamnării sale. A existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, din cauza lipsei de asistență juridică reclamantului în timpul primului interogatoriu de poliție (Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02, CEDH 2008)?

Communicated on 9 March 2015

THIRD SECTION

Application no. 55461/09 Constantin MITU-PAPAI against Romania lodged on 5 October 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Constantin Mitu-Papai, is a Romanian national, who was born in 1973 and is currently detained in Arad Prison. He is represented before the Court by Ms H.-L. Mitu-Papai, his wife. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 13 June 2008 a seven-year-old girl was sexually abused close to her home. It was day time and she was in an alley between two buildings heading home from her parents’ small shop in the area. The aggressor fitted the applicant’s description. The girl’s father found the applicant nearby and as the girl had identified him, he beat the applicant up severely. The applicant was admitted to the hospital where he remained until 16 June 2008. He filed a criminal complaint against his aggressor.

It was dismissed on 24 March 2009 by the prosecutor’s office attached to the Resita District Court. On 14 June 2008, while in the hospital, the applicant made an oral statement to the police about the events. He explained that he had stopped to look for a friend’s phone number when his aggressor had come at him and started hitting him. He had lost consciousness and woke up later in the hospital. He denied having met anyone, including a child, before the aggression. On 16 June 2008 two police officers met the applicant when he was released from the hospital and took him and his parents to the police station to give information concerning the alleged sexual abuse. He was interrogated alone and was not assisted by counsel.

He stated as follows: “... In that place [the alley between the buildings] a girl of approximately five years was running towards me; she was wearing a blouse and skirt of dark colours. When she came close to me she lost her balance and was about to fall; at that point I ran to her, I caught her arm with my left hand and with my right hand I helped her up. My hand slid between the little girl’s legs. At that point I introduced one of my fingers, a little bit, in her vagina, without any sexual intention. When I released the girl and took my hand away from between her legs I realised that she was bleeding at her genitalia. She started running again, disappearing behind the building. I did not talk a lot with the little girl, I just told her not to be afraid because I was not going to hurt her.” On 5 August 2008 the applicant was informed by the police that he was accused of rape.

He asked to be interrogated on 11 August when he would come accompanied by counsel. On 11 August 2008 the applicant, accompanied by his counsel, refused to make any statements or to participate in the investigation. On 3 September 2008 he reiterated his position and explained that he wished to abstain from making statements in order not to influence in any manner the investigations in the criminal complaint he had lodged against the victim’s father. The prosecutor interviewed the girl, her father and several witnesses. Witness E.R. declared that she had heard the girl scream and cry, and had seen her running between the buildings. When she had asked what had happened, the girl had recounted the sexual assault.

On 3 September 2008 the prosecutor’s office attached to the Caras ‑ Severin County Court indicted the applicant for rape. Before the county court the applicant declared on two occasions (on 4 and 25 September) that he had helped the girl, who had been about to fall, by lifting her from her armpits. He denied having touched any other parts of her body. He maintained this position throughout the court proceedings and retracted the statement given to the police. He explained that he had been coerced by the police into giving that statement (they had been telling him how lucky he was that they had found him first, as they had information that the victim’s father was out to kill him), that he had not been assisted by counsel and that he was not thinking straight as he had just been released from hospital and was still under influence of medication (statements of 19 December 2008 and 13 March 2009). Throughout the court proceedings he was assisted by counsel.

On 30 October 2008 the Caras-Severin County Court convicted the applicant for rape and sentenced him to seventeen years’ imprisonment. Concerning the applicant’s position about the facts, the court noted as follows: “When he was interrogated, before the beginning of the court proceedings, the [applicant] did not deny having met the victim on 13 June 2008. He stated that the victim had lost balance and that he had tried to stop her from falling and that during that attempt his right hand had landed between the victim’s legs when he ‘put his finger a little bit in the girl’s vagina, without any sexual intention’... Before the prosecutor he refused to give statements... The [applicant’s] statements ... are true and confirm the fact that [he] met ... the victim.

[The applicant] denies assaulting the victim in all but one of his statements, the one in question being handwritten by him... Corroborating the statement in question to the remaining evidence in the file: victim’s statements, witness statements, reconstitution of the events and the medical expert evaluation report, the court finds without doubt that [the applicant] assaulted the victim... deflowering her with his finger.” The decision was upheld by the Timisoara Court of Appeal in a decision of 12 February 2009. The court of appeal heard evidence from the applicant and relied on the evidence in the file. It noted, in particular, that the applicant had not denied having met the girl on 13 June 2008 or having put his finger in her vagina.

It also considered that the applicant had failed to offer an explanation for his gesture. In a final decision of 10 April 2009 the High Court of Cassation and Justice upheld the previous decisions relying on the first statements given by the applicant before the police. COMPLAINT The applicant complains under Articles 5, 6 §§ 1 and 3 (d) and 7 of the Convention about the legal classification given to the facts by the domestic courts. Relying on the same Articles, the applicant complains that he had been heard by the police without the presence of counsel and that statement, although consistently retracted throughout the subsequent proceedings, constituted the basis of his conviction.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been a violation of Article 6 § 1 of the Convention, on account of the lack of legal assistance to the applicant during the first police interrogation ( Salduz v. Turkey [GC], no. 36391/02, ECHR 2008)?