SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 61932/09 Füsun ERDOinclusivAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 10 martie 2015 într-un comitet compus din Paul Lummens, președinte, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată mai sus la 6 noiembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Füsun Erdoćan, este un resortisant turc născut în 1960 și rezident în Kocaeli. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Akkuș, avocat la Ankara. Guvernul turc ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. La 8 septembrie 2006, recurenta a fost arestată și reținută pentru apartenență la o organizație ilegală armată. La 12 septembrie 2006, judecătorul aflat în apropierea tribunalului de asedii d În perioada 11 octombrie 2006 - 6 aprilie 2007, instanța de judecată din oficiu a dispus, la intervale regulate, menținerea în detenție provizorie a reclamantei. La 17 mai 2007, procurorul republicii d Prin decizia din 4 noiembrie 2013, Curtea a condamnat-o pe reclamantă la închisoare pe viață pe viață. La 8 mai 2014, Curtea a dispus eliberarea reclamantei. GRIFS Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanta se plânge de durata detenției provizorii suferite de aceasta. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii penale acționate împotriva ei. Recurenta susține că durata detenției provizorii suferită de aceasta nu a respectat cerința privind termenul rezonabil de termen mai mic decât cel prevăzut la art. 5 alineatul (3) din convenție. Guvernul ridică o excepție de la data la care căile de atac interne nu au fost epuizate din cauza faptului că reclamanta a introdus o acțiune individuală în fața Curții Constituționale. Curtea constată că reținerea provizorie a recurentei a început la 8 septembrie 2006 și că a încetat la 4 noiembrie 2013 cu condamnarea sa. Curtea amintește că, în cauza Koçintar c. Turcia ((dec.), n 74429/12 § 44, 1 iulie 2014), Curtea a declarat inadmisibilă o cauză întemeiată pe durata detenției provizorii pentru neechilibrarea căilor de atac interne. Comisia a considerat că nu dispunea de niciun element care să îi permită să afirme că acțiunea individuală în fața Curții Constituționale nu era susceptibilă să dea o redresare adecvată ui reclamantului întemeiat pe art. 5 alineatul (3) din convenție sau că nu oferea perspective rezonabile de succes. Ea nu vede niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență în speță. Prin urmare, Curtea soluționează excepția guvernului și concluzionează că, întrucât căile de atac interne nu au fost epuizate, persoana care a formulat cererea în temeiul art. 5 alin. (3) din Convenție trebuie să fie declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În conformitate cu prevederile articolului 6 alineatul (1) din Convenție, guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza acțiunea în despăgubire introdusă de Legea nr. 6384. Curtea observă, așa cum s-a amintit de către Guvern, că a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire ca urmare a aplicării procedurii de arestare pilot în cauza Ümmühan Kaplan c. Turcia 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa Turgut și alții c. Turcia ((dec.) n 4860/09, 26 martie 2013), Comisia a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza lipsei de căi de atac interne, în acest caz noua cale de atac. În acest sens, Comisia a considerat în special că această nouă acțiune este, a priori, Cu toate acestea, Curtea amintește că, în hotărârea sa pilot Ümmühan Kaplan (citată anterior, § 77), Curtea a precizat că ar putea continua, prin procedura normală, examinarea cererilor de acest tip deja comunicate guvernului. Cu toate acestea, având în vedere excepția preliminară a guvernului privind lipsa recurentei de a face uz de acțiunea introdusă prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cauza Turgut și altele Prin urmare, Comisia acceptă excepția guvernului și concluzionează că cauza privind durata excesivă a procedurii penale trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție (Rifat Demir c. Turcia, nr. 24267/07, § 35, 4 iunie 2013 și Yi Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 31 martie 2015. Abel Campos Paul Lumpers Modululer Adjunct Președinte
Requête n
o
61932/09
Füsun ERDOĞAN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 mars 2015 en un comité composé de
:
Paul Lemmens,
président,
Robert Spano,
Jon Fridrik Kjølbro,
juges,
et de Abel Campos,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 novembre 2009,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Füsun Erdoğan, est une ressortissante turque née en 1960 et résidant à Kocaeli. Elle est représentée devant la Cour par M
e
M.
Akkuș, avocat à Ankara.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 septembre 2006, la requérante fut arrêtée et placée en garde à vue pour appartenance à une organisation illégale armée.
Le 12 septembre 2006, le juge près la cour d’assises d’İstanbul («
la cour d’assises
») ordonna son placement en détention provisoire.
Entre le 11 octobre 2006 et le 6 avril 2007, la cour d’assises, dans le cadre d’examens d’office, ordonna, à intervalles régulières, le maintien en détention provisoire de la requérante.
Le 17 mai 2007, le procureur de la République d’İstanbul inculpa la requérante du chef d’appartenance à une organisation terroriste. Le procès commença devant la cour d’assises.
À l’issue de dix-huit audiences tenues entre le 19 juin 2007 et le 12
mars 2013, la cour d’assises ordonna le maintien en détention provisoire de la requérante.
Par une décision du 4 novembre 2013, la cour d’assises condamna la requérante à une peine d’emprisonnement à perpétuité.
La requérante se pourvut en cassation.
Le 8 mai 2014, la cour d’assises ordonna la remise en liberté de la requérante.
L’affaire est toujours pendante devant la Cour de cassation.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la détention provisoire subie par elle.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure pénale diligentée contre elle.
La requérante allègue que la durée de la détention provisoire subie par elle a méconnu l’exigence du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article
5 § 3 de la Convention.
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes faute pour la requérante d’avoir introduit un recours individuel devant la Cour constitutionnelle.
La Cour note que la détention provisoire de la requérante a débuté le 8
septembre 2006 et qu’elle a pris fin le 4 novembre 2013 avec sa condamnation.
La Cour rappelle que dans l’affaire
Koçintar c. Turquie
((déc.), n
o
77429/12
, § 44, 1
er
juillet 2014), elle a déclaré irrecevable un grief tiré de la durée de la détention provisoire pour non-épuisement des voies de recours internes. Elle a estimé qu’elle ne disposait d’aucun élément lui permettant de dire que le recours individuel devant la Cour constitutionnelle n’était pas susceptible d’apporter un redressement approprié au grief du requérant tiré de l’article 5 § 3 de la Convention ou bien qu’il n’offrait pas de perspectives raisonnables de succès.
Elle ne voit aucune raison de s’écarter en l’espèce de cette jurisprudence.
Par conséquent, la Cour accueille l’exception du Gouvernement et conclut que, les voies de recours internes n’ayant pas été épuisées, le grief du requérant tiré de l’article 5 § 3 de la Convention doit être déclaré irrecevable, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
La requérante allègue que la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée du non
‑
épuisement du recours en indemnisation instauré par la loi n
o
6384.
La Cour observe, comme il a été rappelé par le Gouvernement, qu’un nouveau recours en indemnisation a été instauré en Turquie à la suite de l’application de la procédure d’arrêt pilote dans l’affaire
Ümmühan Kaplan c.
Turquie
(n
o
24240/07, 20 mars 2012). Par la suite, dans sa décision
Turgut et autres c. Turquie
((déc.) n
o
4860/09, 26 mars 2013), elle a déclaré irrecevable une nouvelle requête, faute pour les requérants d’avoir épuisé les voies de recours internes, en l’occurrence le nouveau recours. Pour ce faire, elle a considéré notamment que ce nouveau recours était,
a priori
, accessible et susceptible d’offrir des perspectives raisonnables de redressement pour les griefs relatifs à la durée de la procédure.
La Cour rappelle que dans son arrêt pilote
Ümmühan Kaplan
(précité, §
77) elle a précisé qu’elle pourrait néanmoins poursuivre, par la voie de la procédure normale, l’examen des requêtes de ce type déjà communiquées au Gouvernement.
Toutefois, eu égard à l’exception préliminaire du Gouvernement concernant le défaut de la requérante de faire usage du recours instauré par la loi n
o
6384, la Cour réitère sa conclusion dans l’affaire
Turgut et autres
, précitée. Elle accueille donc l’exception du Gouvernement et conclut que le grief concernant la durée excessive de la procédure pénale doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article
35 §§ 1 et 4 de la Convention (
Rifat Demir c. Turquie
, n
o
24267/07, §
35, 4 juin 2013, et
Yiğitdoğan c. Turquie (n
o
2)
, n
o
72174/10, § 59, 3
juin 2014).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 31 mars 2015.
Abel Campos
Paul Lemmens
Greffier adjoint
Président