- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 martie 2015
- Stat pârât
- LVA
- Concluzia
- Comunicată guvernului
Taubenbergs împotriva Letoniei
Traducere în română Auto
Comunicat la 16 martie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 36148/11 Raitis TAUBENBERGS împotriva Letoniei depusă la 31 octombrie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Raitis Taubenbergs, este un național leton, născut în 1978 și trăiește în Saldus. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Într-o dată necunoscută, reclamantul a fost condamnat și a fost impusă o condamnare la închisoare. În perioada mai 2007-a aprilie 2009 a lucrat la cantina din închisoarea Matisa și Penitenciarul Central de Riga. În martie 2009, reclamantul a introdus o cerere civilă împotriva administrației penitenciare care a solicitat salariul nerambursător pentru munca efectuată în cantină.
În 16 februarie 2010 un judecător al Curții de districtul Riga City Latgale a refuzat jurisdicția și a întrerupt procedura. Decizia a declarat că cererile de compensare care rezultă din acte administrative nu au fost supuse jurisdicției civile. După mai multe decizii procedurale, decizia finală a fost adoptată la 22 septembrie. 2010 atunci când Senatul Curții Supreme în substanță a susținut hotărârea instanței superioare.
Senatul a susținut că, în conformitate cu art. 51 alineatul (6) din Codul de aplicare a condamnărilor (Sodu izpildes kodekss) și punctul 6 din Regulamentul Cabinetului de Miniștri nr. 481 intitulat „Ordinea de angajare a persoanelor condamnate în instituțiile de detenție” (MK noteikumi Nr. 481 „Notiesāto personau nodarbināšanas kārtība brīvības la emšanas iesādēs” ), în perioada 2007-2009, relația de ocupare a forței de muncă a persoanelor condamnate în instituțiile de detenție a fost reglementată de acte administrative emise de administrația instituției de detenție și nu de contracte de drept privat. Prin urmare, un recurs împotriva unor astfel de acte administrative ar trebui inițiat în conformitate cu procedura prevăzută în Legea de procedură administrativă.
Procedura administrativă La 5 noiembrie 2010, reclamantul a solicitat administrației penitenciare să reînnoiască termenul procedural pentru depunerea unei plângeri împotriva actelor administrative prin care administrarea instituției de detenție i-a aplicat rate orare mai mici decât cele stabilite în legislația respectivă la momentul material. El susține că a ratat termenul statutar din cauza încercării de a soluționa litigiul în instanțe civile. Potrivit reclamantului, în circumstanțe identice, instanțele civile au stat în favoarea unui alt reclamant și, prin urmare, reclamantul ar putea aștepta în mod rezonabil ca instanța civilă să fie o soluție eficace în acest tip de litigiu. 2010 administrația penitenciară a respins cererea reclamantului de reînnoire a termenului de depunere a unei plângeri.
Instituția nu a recunoscut încercarea reclamantului de a institui proceduri civile ca motiv justificabil pentru a reînnoi termenul. De asemenea, decizia se referă la modificările Codului de aplicare a condamnării care a intrat în vigoare la 21 mai 2009 și a prevăzut în mod explicit că toate litigiile privind ocuparea forței de muncă în instituțiile de detenție ar trebui să fie aduse în fața instanțelor civile. În consecință, administrația penitenciare a susținut că, fără îndoială, toate litigiile privind ocuparea forței de muncă ridicate de condamnați angajati înainte de 21 mai 2009 ar trebui rezolvate în conformitate cu Legea de procedură administrativă. La 3 februarie 2011, Curtea de District Administrativ a solicitat președinților Senatului Curții Supreme să decidă de atribuire a competenței în ceea ce privește plângerea reclamantului.
Curtea de District Administrativ, în cererea sa, a făcut trimitere unei hotărâri de 12 Octombrie 2010 adoptată de Senatul Curții administrative care, în circumstanțe factuale comparabile, a decis că litigiul se află în sfera dreptului privat și, prin urmare, în afara jurisdicției administrative. Cererea se referă, de asemenea, la proceduri civile referitoare la un litigiu identic care rezultă din relațiile cu ocuparea forței de muncă în închisoare. Septembrie 2009 Senatul Curții Supreme a susținut hotărârea din 16 iunie 2008 adoptată de Curtea Regională Zemgale. Hotărârea a fost adoptată în favoarea reclamantului la care administrația penitenciară a fost ordonată să plătească salariul nesemnat.
10. La 25 februarie 2011 trei președinți ai Senatului Curții Supreme au hotărât că plângerea reclamantului ar trebui evaluată de către instanță administrativă. Decizia s-a bazat pe motivul că înaintea amendamentelor din 21 mai În 2009 la Codul de aplicare a sentinței, atribuția competenței în litigiile privind ocuparea forței de muncă nu a fost formulată în mod clar. De asemenea, s-a remarcat că decizia vizată de a acorda reclamantului acces la instanță, precum și de a-i oferi soluții eficace. 11. 2011 Tribunalul de District Administrativ a respins plângerea reclamantului și a refuzat să reînnoiască termenul pentru depunerea unei plângeri. Curtea a reamintit că un reclamant ar putea fi scuzit pentru nerespectarea unui termen legal numai în cazul unor circumstanțe care depășesc controlul reclamantului.
2010 reclamantul a fost conștient de faptul că reclamația sa a căzut în afara jurisdicției civile, Tribunalul de District Administrativ a considerat că reclamantul ar fi putut depune plângere la administrația penitenciară în timp, adică în termen de un an de la intrarea în vigoare a actelor administrative contestate. În consecință, încercările reclamanților de a institui proceduri civile nu au fost considerate un motiv suficient pentru a justifica nerespectarea termenului legal. Legea internă relevantă 12. Înainte de modificările din 30 aprilie 2009 (în vigoare începând cu 21 mai 2009), secțiunea 51 (6) din Codul de aplicare a condamnărilor cu condiția ca persoanele condamnate în instituțiile de detenție să fie angajate pe baza unei ordine adoptate de șeful unei instituții de detenție.
Nu a stabilit o ordine de soluționare a litigiilor care rezultă din relațiile de ocupare a forței de muncă menționate mai sus în închisoare. La intrarea în vigoare a amendamentelor menționate mai sus, secțiunea 51 (6) Cu condiția ca, înainte de a lua orice activitate de întreținere în închisoare, să se întâmple un acord cu o persoană condamnată care își îndeplinește condamnarea într-o închisoare închisă sau într-o închisoare parțial închisă; să se întâmple un contract de ocupare a forței de muncă cu o persoană condamnată care își îndeplinește condamnarea într-o închisoare deschisă. De asemenea, aceasta prevede că litigiile dintre o persoană condamnată și instituția de detenție în ceea ce privește aspectele legate de ocuparea forței de muncă se soluționează prin acord reciproc.
Litigiile privind relațiile juridice stabilite pe baza unui acord se rezolvă în conformitate cu procedurile prevăzute în Legea de procedură civilă, în timp ce litigiile privind relațiile juridice stabilite pe baza unui contract de ocupare a forței de muncă se rezolvă în conformitate cu procedurile prevăzute în Legea privind litigiile de muncă. 13. Secțiunea 46 din Legea privind procedurile administrative prevede că, la solicitarea unui participant la procedurile administrative, un termen procedural pierdut poate fi reînnoit de instituții, instanțe sau judecători dacă constată că întârzierea a fost cauzată de un motiv justificabil. La reînnoirea unei perioade de timp în ceea ce privește care a existat o întârziere, o instituție sau instanță permite în consecință realizarea acțiunii procedurale în cauză.
COMPLAINTĂ Reclamantul plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că a fost refuzat accesul la o instanță. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de acces la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, în special în lumina deciziei adoptate de Senat la 25 februarie 2011?
Communicated on 16 March 2015
FOURTH SECTION
Application no. 36148/11 Raitis TAUBENBERGS against Latvia lodged on 31 October 2011
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant, Mr Raitis Taubenbergs, is a Latvian national, who was born in 1978 and lives in Saldus. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On an unknown date the applicant was convicted and a prison sentence was imposed on him. From May 2007 to April 2009 he worked at the canteen in Matisa Prison and Riga Central Prison. 1. Civil proceedings
In March 2009 the applicant brought a civil claim against the Prisons Administration claiming unpaid salary for the work carried out in the prison canteens. On 16 February 2010 a judge of Riga City Latgale District Court declined jurisdiction and discontinued the proceedings. The decision stated that compensation claims arising from administrative acts fell outside the jurisdiction of civil courts. After several procedural decisions the final decision was adopted on 22 September 2010 when the Senate of the Supreme Court in substance upheld the lower court’s decision.
The Senate argued that pursuant to section 51(6) of the Sentence Enforcement Code ( “Sodu izpildes kodekss” ) and point 6 of the Regulation of the Cabinet of Ministers no. 481 entitled “The order of employing convicted persons in detention institutions” (MK noteikumi Nr. 481 “Notiesāto personu nodarbināšanas kārtība brīvības atņemšanas iestādēs” ), during the period from 2007 to 2009 the employment relationship of convicted persons in detention institutions were governed by administrative acts issued by the administration of the detention institution and not by private law contracts. Therefore an appeal against such administrative acts should be brought pursuant to the procedure laid down in the Administrative Procedure Law. 2. Administrative proceedings
On 5 November 2010 the applicant asked the Prisons Administration to renew the procedural time-limit for lodging a complaint against the administrative acts by which the administration of the detention institution had applied to him lower hourly rates than those which had been set out in the respective legislation at the material time. He argued that he had missed the statutory time-limit because of the attempt to settle the dispute in civil courts. According to the applicant, in identical circumstances the civil courts had ruled in favour of another claimant and thus the applicant could reasonably expect the civil courts to be an effective remedy in this type of dispute.
On 6 December 2010 the Prisons Administration dismissed the applicant’s request to renew the time-limit for lodging a complaint. The institution did not recognise the applicant’s attempt to institute civil proceedings as a justifiable reason to renew the time-limit. The decision also referred to amendments to the Sentence Enforcement Code which came into force on 21 May 2009 and explicitly provided that all the employment disputes in detention institutions were to be brought before civil courts. As a consequence the Prisons Administration contended that it was unquestionable that all employment disputes raised by employed convicts before 21 May 2009 should be settled in accordance with the Administrative Procedure Law.
Upon the applicant’s appeal against the decision of the Prisons Administration, on 3 February 2011 the Administrative District Court asked the chairmen of the Senate of the Supreme Court to decide on the attribution of jurisdiction in relation to the applicant’s complaint. The Administrative District Court in its request referred to a decision of 12 October 2010 adopted by the Senate of the Administrative Court which in comparable factual circumstances had decided that the dispute was within the private law sphere and thus outside the jurisdiction of the administrative courts.
The request also referred to civil proceedings concerning an identical dispute arising from employment relations in prison. In the latter case on 29 September 2009 the Senate of the Supreme Court upheld a judgment of 16 June 2008 adopted by Zemgale Regional Court. The judgment was adopted in favour of the plaintiff to whom the Prisons Administration was ordered to pay the unpaid salary.
On 25 February 2011 the three chairmen of the Senate of the Supreme Court decided that the applicant’s complaint should be assessed by the administrative court. The decision was based on the grounds that before the amendments of 21 May 2009 to the Sentence Enforcement Code the attribution of jurisdiction in employment disputes was not clearly formulated. It was also noted that the decision aimed to grant the applicant access to court, as well as to provide him with effective remedies.
On 11 April 2011 the Administrative District Court dismissed the applicant’s complaint and refused to renew the time-limit for submitting a complaint. The court recalled that an applicant could be excused for failure to comply with a statutory time-limit only in case of circumstances beyond the applicant’s control. Observing that already on 16 February 2010 the applicant was aware that his claim fell outside the jurisdiction of civil courts, the Administrative District Court considered that the applicant could have lodged his complaint with the Prisons Administration in time, i.e. within one year of the entry into force of the contested administrative acts. Accordingly the applicant’s attempts to institute civil proceedings were not considered a sufficient reason to justify non-compliance with the statutory time-limit. B. Relevant domestic law
Before the amendments of 30 April 2009 (in force as from 21 May 2009), section 51 (6) of Sentence Enforcement Code provided that convicted persons in detention institutions were employed based on an order adopted by head of a detention institution. It did not set out an order of the settlement of disputes arising from above-mentioned employment relations in prison. Upon the entry into force of the above-mentioned amendments, section 51 (6) provided that prior to taking up any maintenance work in prison, an agreement shall be entered into with a convicted person who is serving his or her sentence in a closed prison or a partly-closed prison; an employment contract shall be entered into with a convicted person who is serving his or her sentence in an open prison. It also provided that disputes between a convicted person and the detention institution regarding employment matters shall be settled by mutual agreement. Disputes regarding legal relationships established on the basis of an agreement shall be settled in accordance with the procedures laid down in the Civil Procedure Law, whereas disputes regarding legal relationships established on the basis of an employment contract shall be settled in accordance with the procedures laid down in the Labour Dispute Law.
Section 46 of the Administrative Procedure Law provided that upon petition of a participant in administrative proceedings, a missed procedural time-limit may be renewed by institutions, courts or judges if they find that the delay was caused by a justifiable reason. Upon renewing a time period in regard to which there has been a delay, an institution or court shall concurrently permit the carrying out of the procedural action in question. COMPLAINT The applicant complains under Article 6 of the Convention that he was denied access to a court.
QUESTION TO THE PARTIES
Has there been a violation of the applicant’s right of access to a court under Article 6 § 1 of the Convention, especially in the light of the decision adopted by the Senate on 25 February 2011?