Momčilović împotriva Croației

Primul și al doilea reclamant s-au născut în 1938 și al treilea reclamant în 1963. Toți locuiesc în Karlovac. La 1 aprilie 1993, prima și fiica celui de-al doilea reclamant, care a fost sora celui de-al treilea reclamant, au fost uciși într-un bar de către Z.R., care în acel moment a servit ca soldat în armata croată. Prin hotărârea Curții Militare Karlovac (Vojni sud u Karlovcu) Z.R. la 17 februarie 1994, Curtea Supremă (Vrhovni sud Republike Hrvatske) a susținut condamnarea, care a devenit astfel definitivă, dar a crescut condamnarea la nouă ani de închisoare. La 15 ianuarie 1998, reclamanții au depus o cerere Biroului Procurorului de Stat în vederea soluționării cererii de daune în legătură cu uciderea ilegală a rudei de către un soldat, astfel cum este necesar în temeiul Legii privind serviciile militare, în vigoare la momentul material (a se vedea punctul 26 de mai jos).

10. La 5 martie 1998, după refuzul cererii lor, reclamanții au introdus o acțiune civilă în cadrul Curții Municipale de Zagreb (Općinski sud u Zagrebu), cerând compensații de la stat și Z.R. în legătură cu uciderea rudei lor. 11. În timpul procedurii, Procuratura de stat a formulat o serie de obiecții de fond și procedural față de reclamanții față de stat. 12. Între timp, la 4 octombrie 1999, reclamanții și-au retras acțiunea civilă împotriva Z.R., dar și-au menținut acțiunea împotriva statului. 13. Datorită nerespectării reprezentantului reclamantului la mai multe audieri, din care primul reclamant a fost informat, la 14 martie 2003, Curtea Municipală de Zagreb a constatat că acțiunea civilă a fost considerată retrasă (a se vedea punctul 24 de mai jos; art. 216 § 4 din Legea privind procedura civilă).

14. Întrucât nici un recurs nu a fost depus de părți, această decizie a devenit definitivă într-o dată neespecificată. Reclamanții au încercat, mai târziu, în 2005, să aibă declarația de finalitate anulată și să depună un apel tardiv, dar acest lucru a fost respins de instanța competentă. 15. La 9 mai 2005, reclamanții și-au adus reclamația pentru daune în fața Curții Municipale Karlovac (Općinski sud u Karlovcu), care, în același timp, a dobândit competența de a auzi cazul, împotriva statului și a Z.R. în legătură cu uciderea membrilor lor de familie. 16. În timpul procedurii, Procuratura de Stat a contestat cererea reclamanților din mai multe motive procedurale, susținând, în special, că nu au încercat să își stabilească reclamația împotriva statului înainte de a-și depune acțiunile civile, astfel cum este necesar în temeiul legislației interne relevante (a se vedea punctul 24 de mai jos).

17. La 17 martie 2010, Curtea Municipală Karlovac a declarat inadmisibil acțiunea civilă a reclamanților împotriva statului, având în vedere că, înainte de a depune acțiune civilă, reclamanții nu au încercat să înțeleagă cazul cu biroul procurorului de stat competent, în conformitate cu legislația internă relevantă. 18. Reclamanții au contestat decizia Curții Municipale de Karlovac prin apelul la Curtea Județeană de Karlovac. La 29 iulie 2010, Curtea județului de Karlovac și-a respins recursul, hotărând după cum urmează: „Secțiunea 186 litera (a) din Legea de procedură civilă (Journalul Oficial, nr. 117/2003 și 88/2005) prevede că o persoană care intenționează să aducă o procedură civilă împotriva Republicii Croației trebuie să prezinte în primul rând o cerere de decontare Biroului competent al Procurorului de Stat.

În cazul în care nu există nicio îndoială că, înainte de a depune reclamația civilă, reclamantul nu a reușit să soluționeze cazul cu procurorul de stat competent, instanța de primă instanță este corectă să declare o astfel de cerere depusă direct în fața sa inadmisibilă (VS Rev-1124/056 din 14 martie 2007). Datoria de a cerceta soluționarea cu Procurorul de Stat este o cerință procedurală pentru depunerea unei acțiuni civile care trebuie respectată în momentul depunerii acțiunii.

Secțiunea 186 litera (a) din Legea de procedură civilă este inaplicabilă cererilor pentru daune depuse în fața instanțelor înainte de 1 decembrie 2003. Nu este în litigiu faptul că reclamanții la 5 martie 1998 au depus o cerere identică față de aceleași inculpate în fața Tribunalului Municipal din Zagreb ... De asemenea, nu se contează că, la 14 martie 2003, după ce s-au îndeplinit de două ori condițiile de suspendare a procedurii, a fost adoptată o decizie prin care s-a constatat că reclamația împotriva primului inculpat, Republica Croația, a fost retrasă. Cu toate acestea, aceste fapte nediscriminate nu înseamnă că reclamanții au fost eliberați din obligația lor în temeiul articolului 186 litera (a) din Legea de procedură civilă, deoarece au prezentat anterior o cerere identică.

Cu modificările la Legea de procedură civilă (Journalul Oficial nr. 117/2003) obligația de a solicita soluționarea cu Procurorul de Stat este o cerință procedurală pentru a depune o acțiune civilă care trebuie respectată în momentul depunerii acțiunii. Alte modificări la Legea de procedură civilă (Journalul Oficial nr. 84/2008 și 123/2008) nu au [modificarea acestei obligații] în ceea ce privește acțiunile împotriva Republicii Croația.” 19. La 27 octombrie 2010, reclamanții au depus un recurs asupra punctelor de drept în fața Curții Supreme, contestand hotărârea Curții de județ Karlovac din cauza faptului că a restricționat injustificabil dreptul la acces la instanță. Ei au susținut că înainte de a-și iniția acțiunile civile din 5 martie 1998 în fața Curții Municipale de Zagreb au încercat să soluționeze chestiunea cu Procuratura de Stat.

Cu toate acestea, cererea lor a fost refuzată, iar ulterior în timpul procedurii Biroul Procurorului de Stat a contestat, de asemenea, cererea lor în instanță. Reclamanții au considerat, prin urmare, că nu există motive pentru a solicita o altă soluție cu privire la reclamația identică prezentată în fața instanței după ce s-a decis că aceaceasta a fost retrasă. 20. Reclamanții au depus, de asemenea, o plângere constituțională în fața Curții Constituționale (Ustavni sud Republike Hrvatske) la 5 noiembrie 2010, reprezentând argumentele de mai sus. 21. La 23 martie 2011, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea constituțională a reclamanților din motivele că hotărârile instanțelor inferioare nu se referă la acte individuale care hotărăsc drepturile și obligațiile lor civile.

22. La 3 aprilie 2013, Curtea Supremă a respins recursul reclamanților cu privire la punctele de drept, susținând raționamentul Curții de județ Karlovac că reclamanții au fost obligați să solicite soluționarea cu biroul procurorului de stat înainte de a depune acțiunea din 9 mai 2005. Curtea Supremă a subliniat: „Ar trebui remarcat că cerința de procedură pentru admisibilitatea unei acțiuni în temeiul articolului 186 litera (a) din Legea de procedură civilă, precum și bazarea instanțelor de judecată la această dispoziție, nu reprezintă o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la instanță.

Acest lucru se datorează faptului că reclamantul, respectând această dispoziție, nu pierde niciunul dintre drepturile lor de a pretinde [dame], deoarece, de exemplu, depunerea unei cereri de decontare întrerupe funcționarea perioadei de prescripție legală [[art. 186 litera (a)] § 3) și reclamantul poate depune o acțiune în instanță în cazul în care biroul procurorului de stat refuză [pentru decontare] sau nu decide asupra acesteia în termen de trei luni de la data depusă ([art. 186 litera (a)] § 5). Prin urmare, nu se poate spune că obligația reclamanților de a solicita soluționarea cererii cu procurorul de stat înainte de a depune o acțiune împotriva Republicii Croației reprezintă o restricție necorespunzătoare a accesului la o instanță competentă care poate decide cazul privind fondurile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (Conturile Oficiale-Internaționale, nr. 18/1997, 6/1999-consolidat text, 8/1999-rectificare, 14/2002 și 1/2006).

Acest lucru se datorează faptului că art. 186 din Legea de procedură civilă nu a afectat dreptul de a depune o acțiune civilă, nici dreptul de a fi hotărât în privința fondurilor ... (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Ačimović c. Croația din 9 octombrie 2003 și Kutić c. Croația din 1 martie 2002).”

5. The first and second applicants were born in 1938 and the third applicant in 1963. They all live in Karlovac. 6. On 1 April 1993 the first and the second applicants’ daughter, who was the third applicant’s sister, was killed in a bar by Z.R., who at the time served as a soldier in the Croatian army. 7. By a judgment of the Karlovac Military Court (Vojni sud u Karlovcu) Z.R. was found guilty of murder and sentenced to eight years’ imprisonment. 8. On appeal, the Supreme Court (Vrhovni sud Republike Hrvatske) on 17 February 1994 upheld the conviction, which thereby became final, but increased the sentence to nine years’ imprisonment. 9. On 15 January 1998 the applicants submitted a request to the State Attorney’s Office for their claim for damages to be settled in connection with the unlawful killing of their relative by a soldier, as required under the Military Service Act, in force at the material time (see paragraph 26 below).

10. On 5 March 1998, after their request was refused, the applicants brought a civil action in the Zagreb Municipal Court (Općinski sud u Zagrebu), seeking compensation from the State and Z.R. in connection with the killing of their relative. 11. During the proceedings, the State Attorney’s Office raised a number of substantive and procedural objections to the applicants’ claim against the State. 12. Meanwhile, on 4 October 1999 the applicants withdrew their civil action against Z.R. but maintained their action against the State. 13. Owing to the failure of the applicants’ representative to appear at several hearings, of which the first applicant was informed, on 14 March 2003 the Zagreb Municipal Court found that the civil action was considered to have been withdrawn (see paragraph 24 below; section 216 § 4 of the Civil Procedure Act).

14. As no appeal was lodged by the parties, on an unspecified date this decision became final. The applicants later in 2005 attempted to have the statement of finality quashed and to lodge a belated appeal, but this was dismissed by the competent court. 15. On 9 May 2005 the applicants brought their claim for damages before the Karlovac Municipal Court (Općinski sud u Karlovcu), which meanwhile had acquired competence to hear the case, against the State and Z.R. related to the killing of their family member. 16. During the proceedings, the State Attorney’s Office challenged the applicants’ claim on several procedural grounds, arguing in particular that they had failed to seek to have their claim against the State settled before lodging their civil action, as required under the relevant domestic law (see paragraph 24 below).

17. On 17 March 2010 the Karlovac Municipal Court declared the applicants’ civil action against the State inadmissible, on the grounds that before they lodged their civil action the applicants had failed to attempt to have the case settled with the competent State Attorney’s Office, as required under the relevant domestic law. 18. The applicants challenged the decision of the Karlovac Municipal Court by lodging an appeal before the Karlovac County Court. On 29 July 2010 the Karlovac County Court dismissed their appeal, holding as follows: “Section 186(a) of the Civil Procedure Act (Official Gazette, nos. 117/2003 and 88/2005) provides that a person intending to bring a civil suit against the Republic of Croatia must first submit a request for a settlement to the competent State Attorney’s Office.

When there is no doubt that before lodging the civil claim the claimant has failed to settle the case with the competent State Attorney’s Office, the first-instance court is correct to declare such a claim lodged directly before it inadmissible (VS Rev-1124/056 of 14 March 2007). The duty to seek settlement with the State Attorney’s Office is a procedural requirement for lodging a civil action which must be complied with at the moment when the action is lodged. Section 186(a) of the Civil Procedure Act is inapplicable to claims for damages lodged before the courts prior to 1 December 2003. It is not in dispute that the plaintiffs on 5 March 1998 lodged an identical claim against the same defendants before the Zagreb Municipal Court ... It is also not disputed that on 14 March 2003, after the conditions for the stay of proceedings had been met twice, a decision was adopted finding that the claim against the first defendant, the Republic of Croatia, was withdrawn.

However, these undisputed facts do not mean that the plaintiffs were released from their obligation under section 186(a) of the Civil Procedure Act because they had previously submitted an identical claim. With the amendments to the Civil Procedure Act (Official Gazette no. 117/2003) the duty to seek settlement with the State Attorney’s Office is a procedural requirement for lodging a civil action which must be complied with at the moment when the action is lodged. Further amendments to the Civil Procedure Act (Official Gazette nos. 84/2008 and 123/2008) did not [alter this obligation] with regard to the actions against the Republic of Croatia.” 19. On 27 October 2010 the applicants lodged an appeal on points of law before the Supreme Court, challenging the decision of the Karlovac County Court on the grounds that it unreasonably restricted their right to access to court.

They argued that before they brought their civil action of 5 March 1998 before the Zagreb Municipal Court they had attempted to settle the matter with the State Attorney’s Office. However, their request had been refused, and later during the proceedings the State Attorney’s Office had also challenged their claim in the court. The applicants therefore considered that there was no reason to seek another settlement concerning the identical claim brought before the court after it was decided that it had been withdrawn. 20. The applicants also lodged a constitutional complaint before the Constitutional Court (Ustavni sud Republike Hrvatske) on 5 November 2010, reiterating their above arguments. 21. On 23 March 2011 the Constitutional Court declared the applicants’ constitutional complaint inadmissible on the grounds that the decisions of the lower courts did not concern individual acts deciding on their civil rights and obligations.

22. On 3 April 2013 the Supreme Court dismissed the applicants’ appeal on points of law, endorsing the reasoning of the Karlovac County Court that the applicants had been obliged to seek settlement with the State Attorney’s Office before lodging their action of 9 May 2005. The Supreme Court pointed out: “It should be noted that the procedural requirement for the admissibility of an action under section 186(a) of the Civil Procedure Act, and the reliance of the lower courts on that provision, do not represent a violation of a plaintiff’s right of access to court.

This is because the plaintiff, by complying with that provision, does not lose any of their rights to claim [damages] since, for example, the lodging of a request for settlement interrupts the running of the statutory prescription period ([Article 186(a)] § 3) and the plaintiff may lodge an action in the court if the State Attorney’s Office refuses the request [for settlement] or does not decide on it within three months of the date it was lodged ([Article 186(a)] § 5). It cannot therefore be said that the obligation of the plaintiffs to seek settlement of the claim with the State Attorney’s Office before lodging an action against the Republic of Croatia represents an unreasonable restriction of access to a competent court which can decide the case on the merits as required under Article 6 § 1 of the European Convention on Human Rights (Official Gazette-International Contracts, nos.

18/1997, 6/1999-consolidated text, 8/1999-rectification, 14/2002 and 1/2006). This is because section 186 of the Civil Procedure Act neither impaired the right to lodge a civil action nor the right to have the case decided on the merits ... (see the European Court of Human Rights in Ačimović v. Croatia of 9 October 2003 and Kutić v. Croatia of 1 March 2002).”