CASE OF MEZNARIC v. CROATIA

RESPONDENT

HRV

HOTĂRÂRE

15.07.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF MEZNARIC v. CROATIA (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește la Zagreb. La 10 iulie 1991 M.T. și H.T. („reclamanții”) au introdus o acțiune în Tribunalul Municipal de Zagreb (Općinski sud u Zagrebu) împotriva reclamantului care solicită daune pentru încălcarea contractului. 10. De la 27 noiembrie 1991 până la 27 ianuarie 1992, reclamanții au fost reprezentați de avocatul lor, M.V. și după aceea de fiica sa, S.T., care a preluat practica legii tatălui său. 11. Reclamanții, dar nu M.V., au participat la prima audiere în cazul care a avut loc la 11 decembrie 1991. Activitatea M.V. în cadrul procedurii a fost astfel limitată la depunerea unui set de depuneri la instanță la 2 decembrie 1991, în care el a răspuns la argumentele reclamantului. 12. La următoarea ședință din 27 ianuarie 1992, S.T. și-a înlocuit tatăl ca avocat al reclamantilor. 13. La 28 aprilie 1992, Curtea Municipală a pronunțat hotărârea în fața reclamanților. În urma unui recurs al reclamantului, la 9 februarie 1993, Curtea județului Zagreb (Okružni sud Zagreb) a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul în fața Curții Municipale. 14. În reluarea procedurii, Tribunalul Municipal din Zagreb din 6 iulie 1993 a judecat din nou reclamanții. Reclamantul a apelat. 15. La 27 septembrie 1994, Tribunalul județului din Zagreb a anulat hotărârea din prima instanță, acceptand doar o parte din cererea reclamanților. 16. Reclamantul a depus apoi un recurs asupra punctelor de drept (revizija) la Curtea Supremă (Vrhovni sud Rebublike Hrvatske) în care a susținut, printre altele, că nu a putut prezenta cazul în mod corespunzător în instanța municipală. 17. La 8 decembrie 1999, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului la punctele de drept. 18. La 28 iulie 2000, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske). 19. În urma serviciului hotărârii Curții Supreme, la 24 august 2000, S.T. a informat Curtea Municipală de Zagreb că a încetat să acționeze în favoarea reclamanților cu aproximativ patru ani mai devreme și că decizia ar fi trebuit să fie administrată direct în favoarea reclamanților. 20. La 18 decembrie 2000, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului, constatând că articolele Constituționale pe care reclamantul a încercat să se bazeze nu conțin nici o dispoziție de fond care înscrie drepturile omului sau libertățile fundamentale. Judecătorul M.V. a fost membru al grupului de cinci judecători care a pronunțat această decizie. Reclamantul a devenit conștient de componența grupului atunci când a primit decizia Curții Constituționale. 21. Partea relevantă a Actului Constituțional privind Curtea Constituțională (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Gazette Oficial nr. 99/99 – „Legea Curții Constituționale din 1999”), în vigoare la momentul material prevăzut după cum urmează: „Un judecător al Curții Constituționale nu poate să se abțină de la vot, cu excepția cazului în care el a participat la promulgarea unui statut sau a unei legislații subordonate sau la adoptarea unei hotărâri pe care Curtea Constituțională le este obligată să le pronunțe”.” Cu excepția cazului în care acest Act Constituțional nu prevede altfel, în acțiunea de față, Curtea Constituțională se aplică mutatis mutandis dispozițiile legislației procedurale relevante ale Republicii Croația ca reglementări auxiliare.” Secțiunea 72 prevede că, în cazul în care o plângere constituțională are succes, Curtea Constituțională trebuie să anuleze hotărârea cu amănunțată și să trimită această chestiune autorității competente. 22. Partea relevantă a Legii de procedură civilă (Zakon o parničnom postupku, Gazettea Oficială nr. 53/91, 91/92 și 112/99 – „Legea de procedură civilă”) în vigoare la momentul material prevăzut după cum urmează: „Un judecător ... este discalificat de la exercitarea funcțiilor sale: 1. dacă este... un avocat al partidului...; ... dacă... avocatul partidului este rudele sale în linia directă ...; ... în cazul în care există alte circumstanțe care să pună în îndoială imparțialitatea sa.” Motivele enumerate la secțiunea 71 paragrafele 1-5 sunt considerate motive absolute de retragere, deoarece judecătorul în cauză este automat discalificat de la ședere. Secțiunea 72 alineatul (1) prevede că, de la momentul în care el devine conștient de un motiv absolut care îl dezqualifica de la ședere, judecătorul nu trebuie să ia mai departe parte în cazul și să aducă circumstanțele care îl dezqualifica de la așezarea la atenția imediată a președintelui instanței de care este membru, în care președintele desemnează un alt judecător pentru a auzi cazul. 23. În decizia sa nr. Rev-104/1999-2 din 24 iunie 1999 Curtea Supremă a susținut că, pentru aplicarea articolului 71, nu era necesar ca motivul retragerii să existe pe parcursul procedurii sau, în special, atunci când decizia plângută a fost pronunțată; era suficient să existe la un moment dat în timpul procedurii.

The applicant was born in 1954 and lives in Zagreb. 9. On 10 July 1991 M.T. and H.T. (“the plaintiffs”) brought an action in the Zagreb Municipal Court (Općinski sud u Zagrebu) against the applicant seeking damages for breach of contract. 10. From 27 November 1991 until 27 January 1992 the plaintiffs were represented by their legal counsel, M.V. and thereafter by his daughter, S.T., who took over her father's law practice. 11. The plaintiffs, but not M.V., attended the first hearing in the case that was held on 11 December 1991. M.V.'s activity in the proceedings was thus limited to filing one set of submissions with the court on 2 December 1991 in which he responded to the applicant's arguments. 12. At the next hearing held on 27 January 1992 S.T. replaced her father as the plaintiffs' counsel. 13. On 28 April 1992 the Municipal Court gave judgment for the plaintiffs. Following an appeal by the applicant, on 9 February 1993 the Zagreb County Court (Okružni sud Zagreb) quashed the first-instance judgment and remitted the case to the Municipal Court. 14. In the resumed proceedings, on 6 July 1993 the Zagreb Municipal Court again gave judgment for the plaintiffs. The applicant appealed. 15. On 27 September 1994 the Zagreb County Court reversed the first-instance judgment, only accepting part of the plaintiffs' claim. 16. The applicant then lodged an appeal on points of law (revizija) with the Supreme Court (Vrhovni sud Republike Hrvatske) in which he argued, inter alia, that he had been unable to present his case properly in the Municipal Court. 17. On 8 December 1999 the Supreme Court dismissed the applicant's appeal on points of law. 18. On 28 July 2000 the applicant filed a constitutional complaint with the Constitutional Court (Ustavni sud Republike Hrvatske). 19. Following the service of the Supreme Court's decision, on 24 August 2000 S.T. informed the Zagreb Municipal Court that she had ceased to act for the plaintiffs some four years earlier and that the decision should have been served on the plaintiffs directly. 20. On 18 December 2000 the Constitutional Court dismissed the applicant's complaint. It found that the articles of the Constitution on which the applicant sought to rely did not contain any substantive provisions enshrining human rights or fundamental freedoms. Judge M.V. was a member of the panel of five judges which delivered that decision. The panel was presided over by another judge. The applicant became aware of the composition of the panel when he received the Constitutional Court's decision. 21. The relevant part of the Constitutional Act on the Constitutional Court (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Official Gazette no. 99/99 – “the 1999 Constitutional Court Act”) as in force at the material time provided as follows: “A judge of the Constitutional Court may not abstain from voting, unless he has participated in the enactment of a statute or subordinate legislation or the adoption of a decision upon which the Constitutional Court is required to rule.” “Unless provided otherwise by this Constitutional Act, in the proceedings before it the Constitutional Court shall apply mutatis mutandis the provisions of the relevant procedural laws of the Republic of Croatia as ancillary rules.” Section 72 provides that, if a constitutional complaint is successful, the Constitutional Court must quash the impugned decision and remit the matter to the competent authority. 22. The relevant part of the Civil Procedure Act (Zakon o parničnom postupku, Official Gazette nos. 53/91, 91/92 and 112/99 – “the Civil Procedure Act”) as in force at the material time provided as follows: “A judge ... shall be disqualified from exercising his functions: 1. if he is... a counsel of the party...; ... 3. if... the party's counsel is his relative in the direct line ...; ... 6. if other circumstances exist to cast doubt on his impartiality.” The grounds enumerated in section 71 subparagraphs 1-5 are considered absolute grounds for withdrawal in that the judge concerned is automatically disqualified from sitting. Section 72(1) provides that, from the moment he becomes aware of an absolute ground disqualifying him from sitting, the judge must take no further part in the case and bring the circumstances which disqualify him from sitting to the immediate attention of the president of the court of which he is a member, whereupon the president designates another judge to hear the case. 23. In its decision no. Rev-1104/1999-2 of 24 June 1999 the Supreme Court held that for section 71 to apply it was not necessary for the ground for withdrawal to have existed throughout the proceedings or, in particular, when the decision complained of was delivered; it was sufficient for it to have existed at some point during the proceedings.

§ Cauze similare