BULAVTOTRANS EOOD v. BULGARIA

Comunicat la 27 martie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 5372/08 BULAVTOTRANS EOOD împotriva Bulgariei depusă la 5 ianuarie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Bulavtotrans EOOD, este o societate bulgară de răspundere limitată cu scaunul său în Sofia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă este succesorul unei foste întreprinderi deținute de stat. A fost înregistrată ca societate în 1990 și în 1999 a fost privatizată. De la crearea sa a fost deținută și folosind o parcelă de teren de peste 17.000 de metri pătrați, folosit și gestionat înainte de aceasta de către întreprinderea proprietară de stat. La 26 ianuarie 1993, comisia de teren din districtul Mladost din Sofia, un organism însărcinat cu gestionarea procesului de restituire a terenurilor agricole („comisia de teren”), a ordonat restituirea într-un fel de plăți de teren care măsoară 1.043 de metri pătrați unui grup de persoane, moștenitorii unui dl P. Acest complot se află în întregime în limitele parcelei mai mari utilizate de societatea reclamantă. Din acest motiv, moștenitorii dlui P. nu au putut recupera posesia proprietăților lor anterioare, în 1998 au adus împotriva companiei solicitantă o acțiune rei vindicatio. Acțiunea, examinată de trei niveluri de competență, a fost permisă într-o hotărâre finală a Curții Supreme de Cassare din 6 iulie 2007. Rațiunea instanțelor interne s-a concentrat pe unul dintre argumentele societății reclamante împotriva restituirii, și anume că decizia comisiei de teren din 26 ianuarie 1993 nu a fost semnată de membrii în mod legal desemnați ai organismului respectiv. În cele din urmă, tribunalele au concluzionat că membrii comisiei de teren au fost în mod valabil desemnați. În plus, la toate nivelurile, societatea reclamantă a susținut că nu s-au îndeplinit condițiile de restituire în natură, în special deoarece „un complex de lucrări de construcții” a fost efectuat pe trama contestată după expropriarea; în conformitate cu legea aplicabilă, și anume Legea privind terenurile agricole, în astfel de situații, nu a fost posibilă restituirea în natură și părțile interesate ar trebui să primească compensații în schimb. Societatea reclamantă a subliniat că instanța internă a fost autorizată să exercite așa-numita „reexaminare judiciară indirectă” a deciziei din 26 ianuarie 1993; în acest aspect se bazează pe practica judiciară constantă. Societatea reclamantă a susținut, în plus, că procesul de restituire nu a fost încă încheiat în mod corespunzător, deoarece moștenitorii domnului P. în special în hotărârea din 6 iulie 2007, Curtea Supremă de cassare, după constatarea că membrii comisiei de teren au fost încadrați în mod valabil, a concluzionat imediat că decizia în cauză a făcut moștenitorii domnului P. Proprietarii complotului contestat, care ordonă societății reclamante să își predea posesia. COMPLAINTE Societatea reclamantă se plânge în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție că instanța internă nu a răspuns la argumentele sale cu privire la permisibilitatea restituirii în felul de parcela de teren pretins de moștenitorii domnului P. și că procedura de restituire nu a fost încă încheiată în mod corespunzător, subliniază că a ridicat aceste chestiuni într-un mod suficient de clar, dar nu a putut obține examinarea lor. Acesta consideră că, ca urmare, a fost privat de posibilitatea de a utiliza singurele mijloace de protecție a drepturilor sale, și anume „reexaminarea judiciară indirectă” a deciziei comisiei de teren din 26 ianuarie 1993. Societatea reclamantă se plânge, în plus, în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 și art. 13 din Convenție, că, ca urmare a încălcării articolului 6 § 1 din Convenție, a fost ilicit privat de proprietatea sa. Societatea reclamantă a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, nerespectarea instanțelor interne la unele dintre argumentele sale presupune încălcarea acestei dispoziții? Societatea reclamantă a fost privată de posesiunile sale, și anume parcela de teren pretins de moștenitorii domnului P., în conformitate cu cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1?

Communicated on 27 March 2015

FOURTH SECTION

Application no. 5372/08

BULAVTOTRANS EOOD

against Bulgaria

lodged on 5 January 2008

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Bulavtotrans EOOD, is a Bulgarian limited liability company with its seat in Sofia.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant company, may be summarised as follows.

The applicant company is the successor of a former State-owned enterprise. It was registered as a company in 1990 and in 1999 was privatised. Since its creation it has been holding and using a plot of land of more than 17,000 square metres, used and managed before that by the State

‑

owned enterprise.

On 26 January 1993 the land commission in the Mladost district of Sofia, a body tasked with managing the process of restitution of agricultural land (“the land commission”), ordered the restitution in kind of a plot of land measuring 1,043 square metres to a group of individuals, the heirs of a Mr

P. That plot lay entirely within the boundaries of the bigger plot used by the applicant company. As, for that reason, the heirs of Mr P. could not recover possession of their former property, in 1998 they brought against the applicant company a

rei vindicatio

action.

The action, examined by three levels of jurisdiction, was allowed in a final judgment of the Supreme Court of Cassation of 6 July 2007. The domestic courts’ reasoning focused on one of the applicant company’s arguments against the restitution, namely that the land commission’s decision of 26 January 1993 had not been signed by lawfully appointed members of that body. Eventually, the courts concluded that the land commission’s members had been validly appointed.

In addition, at all levels the applicant company argued that the preconditions for restitution in kind had not been met, most notably because “a complex of construction works” had been carried out on the disputed plot after the expropriation; according to the applicable law, namely the Agricultural Land Act, in such situations restitution in kind was impossible and the interested parties were to receive compensation instead. The applicant company pointed out that the domestic courts were authorised to exercise the so-called “indirect judicial review” of the decision of 26

January 1993; in that aspect it relied on constant judicial practice. The applicant company argued in addition that the process of restitution had not yet been properly completed, because the heirs of Mr P. had not obtained a plan of the plot required for that purpose. However, these arguments were not examined and responded to on any level. In particular, in its judgment of 6 July 2007 the Supreme Court of Cassation, after finding that the land commission’s members had been validly appointed, concluded immediately that the decision at issue rendered the heirs of Mr P. owners of the disputed plot, ordering the applicant company to surrender its possession.

COMPLAINTS

1.

The applicant company complains under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention that the domestic courts failed to respond to its arguments as to the permissibility of the restitution in kind of the plot of land claimed by the heirs of Mr P. and that the restitution procedure had not yet been properly completed. It points out that it raised these matters in a sufficiently clear manner, but could not obtain their examination. It considers that as a result it was deprived of the possibility to use the only means at its disposal to protect its rights, namely the “indirect judicial review” of the land commission’s decision of 26 January 1993.

2.

The applicant company complains in addition, relying on Article 1 of Protocol No. 1 and Article 13 of the Convention, that as a result of the breach of Article 6 § 1 of the Convention it was unlawfully deprived of its property.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Did the applicant company have a fair hearing in the determination of its civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, did the domestic courts’ failure to respond to some of its arguments entail a violation of that provision?

2.

Has the applicant company been deprived of its possessions, namely the plot of land claimed by the heirs of Mr P., in accordance with the requirements of Article 1 of Protocol No. 1?