RÓZSA v. HUNGARY

Reclamanții, dl Ferenc Rózsa și dl István Rózsa, sunt resortisanți maghiari, care s-au născut în 1951 și respectiv 1949 și trăiesc în Budapesta. În hotărârea sa din 28 aprilie 2009 în cazul Ferenc Rózsa și István Rózsa v. Ungaria (nr. 30789/05), Curtea a constatat că guvernul contestat a încălcat dreptul de acces al reclamanților la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, deoarece autoritățile au exclus capacitatea lor de a aduce o acțiune în daune împotriva instanțelor interne care au ordonat lichidarea presupusă ilegală a societății lor. Locus standi au fost respinse în cadrul procedurii interne din cauza faptului că societatea lor este în lichidare și că numai lichidatorul are capacitatea de a efectua proceduri legale în numele său.

Curtea a remarcat în hotărârea că scopul restricției capacității acționarilor de a lua proceduri juridice este destinată protejării drepturilor și intereselor creditorilor societății. Cu toate acestea, s-a constatat că nu s-a constatat nici un echilibru echitabil între dobânda generală de asigurare a plății creditorilor și interesul personal al reclamanților de a avea acces la o instanță. Curtea a remarcat la punctul 29 din hotărâre, privind aplicarea articolului 41 din Convenție, că „în cazul în care un individ, ca în cazul instantaneu, a fost refuzat accesul la o instanță într-un mod ireconciliabil cu cerința convenției de echitate, de redeschidere sau de revizuire a cazului, dacă este solicitat, reprezintă, în principiu, o modalitate adecvată de remediere a încălcării”.

5. În urma hotărârii Curții, la 29 august 2009, reclamanții au solicitat instanțelor interne să își redeschidă cazul. Curtea regională a județului Pest a considerat că cererea reclamanților a fost interzisă și a respins petiția fără a fi examinată în fond. Acesta a observat că reclamanții nu au solicitat redeschiderea cazului în cadrul termenului prevăzut la art. 261 alineatul (3) din Codul de Procedură Civilă, adică, în termen de cinci ani, de la data în care decizia internă finală din cauza principală a devenit obligatorie. Curtea a raționat că termenul de cinci ani a început să se desfășoare în ziua de funcționare a deciziei interne finale, adică la 13 aprilie 2004, în timp ce propunerea de redeschidere a fost introdusă numai la 29 august 2009, astfel în afara perioadei prevăzute.

În răspunsul la argumentul reclamanților potrivit căreia executarea corectă a hotărârii Curții din 28 aprilie 2009 a impus redeschiderea cazului lor în orice caz, instanța a observat că nu exista nimic în partea operativă a hotărârii care indică o obligație în acest sens, întrucât nu se menționează decât la art. 41 din Convenție în ceea ce privește doar satisfacția. La 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel din Budapesta a respins recursul reclamanților, susținând în esență raționamentul instanței de primă instanță. Acesta a remarcat că, deși, în temeiul articolului 46 din Convenție, Ungaria s-a angajat să respecte hotărârile finale ale Curții, hotărârea în cauză nu presupune decât obligația de a plăti doar satisfacția reclamanților, iar punctul 29 din hotărâre nu conține decât orientări privind modalitățile prin care autoritățile interne ar putea să pună în aplicare hotărârea Curții.

În plus, a susținut că instanța internă a rămas obligată de normele procedurale interne aplicabile redeschiderii cazurilor civile. Curtea a observat că, în cazul în care reclamanții consideră că dispozițiile Codului de procedură civilă sunt contrare convenției și, de asemenea, neconstituționale, au dreptul să solicite revizuirea ex post constituțională a acestor dispoziții în fața Curții Constituționale.

1. The applicants, Mr Ferenc Rózsa and Mr István Rózsa, are Hungarian nationals, who were born in 1951 and 1949 respectively and live in Budapest.