RÓZSA v. HUNGARY

RESPONDENT

HUN

HOTĂRÂRE

07.04.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

RÓZSA v. HUNGARY (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Reclamanții, dl Ferenc Rózsa și dl István Rózsa, sunt resortisanți maghiari, care s-au născut în 1951 și respectiv 1949 și trăiesc în Budapesta. În hotărârea sa din 28 aprilie 2009 în cazul Ferenc Rózsa și István Rózsa v. Ungaria (nr. 30789/05), Curtea a constatat că guvernul contestat a încălcat dreptul de acces al reclamanților la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, deoarece autoritățile au exclus capacitatea lor de a aduce o acțiune în daune împotriva instanțelor interne care au ordonat lichidarea presupusă ilegală a societății lor. Locus standi au fost respinse în cadrul procedurii interne din cauza faptului că societatea lor este în lichidare și că numai lichidatorul are capacitatea de a efectua proceduri legale în numele său. Curtea a remarcat în hotărârea că scopul restricției capacității acționarilor de a lua proceduri juridice este destinată protejării drepturilor și intereselor creditorilor societății. Cu toate acestea, s-a constatat că nu s-a constatat nici un echilibru echitabil între dobânda generală de asigurare a plății creditorilor și interesul personal al reclamanților de a avea acces la o instanță. Curtea a remarcat la punctul 29 din hotărâre, privind aplicarea articolului 41 din Convenție, că „în cazul în care un individ, ca în cazul instantaneu, a fost refuzat accesul la o instanță într-un mod ireconciliabil cu cerința convenției de echitate, de redeschidere sau de revizuire a cazului, dacă este solicitat, reprezintă, în principiu, o modalitate adecvată de remediere a încălcării”. 5. În urma hotărârii Curții, la 29 august 2009, reclamanții au solicitat instanțelor interne să își redeschidă cazul. Curtea regională a județului Pest a considerat că cererea reclamanților a fost interzisă și a respins petiția fără a fi examinată în fond. Acesta a observat că reclamanții nu au solicitat redeschiderea cazului în cadrul termenului prevăzut la art. 261 alineatul (3) din Codul de Procedură Civilă, adică, în termen de cinci ani, de la data în care decizia internă finală din cauza principală a devenit obligatorie. Curtea a raționat că termenul de cinci ani a început să se desfășoare în ziua de funcționare a deciziei interne finale, adică la 13 aprilie 2004, în timp ce propunerea de redeschidere a fost introdusă numai la 29 august 2009, astfel în afara perioadei prevăzute. În răspunsul la argumentul reclamanților potrivit căreia executarea corectă a hotărârii Curții din 28 aprilie 2009 a impus redeschiderea cazului lor în orice caz, instanța a observat că nu exista nimic în partea operativă a hotărârii care indică o obligație în acest sens, întrucât nu se menționează decât la art. 41 din Convenție în ceea ce privește doar satisfacția. La 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel din Budapesta a respins recursul reclamanților, susținând în esență raționamentul instanței de primă instanță. Acesta a remarcat că, deși, în temeiul articolului 46 din Convenție, Ungaria s-a angajat să respecte hotărârile finale ale Curții, hotărârea în cauză nu presupune decât obligația de a plăti doar satisfacția reclamanților, iar punctul 29 din hotărâre nu conține decât orientări privind modalitățile prin care autoritățile interne ar putea să pună în aplicare hotărârea Curții. În plus, a susținut că instanța internă a rămas obligată de normele procedurale interne aplicabile redeschiderii cazurilor civile. Curtea a observat că, în cazul în care reclamanții consideră că dispozițiile Codului de procedură civilă sunt contrare convenției și, de asemenea, neconstituționale, au dreptul să solicite revizuirea ex post constituțională a acestor dispoziții în fața Curții Constituționale.

The applicants, Mr Ferenc Rózsa and Mr István Rózsa, are Hungarian nationals, who were born in 1951 and 1949 respectively and live in Budapest. 2. In its judgment of 28 April 2009 in the case of Ferenc Rózsa and István Rózsa v. Hungary (no. 30789/05), the Court found that the respondent Government had breached the applicants’ right of access to a court, as guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention, since the authorities had excluded their ability to bring an action in damages against the domestic courts which had ordered the allegedly unlawful liquidation of their company. Their locus standi had been denied in the domestic proceedings on the ground that their company was in liquidation and only the liquidator had the capacity to conduct legal proceedings in its name. 3. The Court noted in the judgment that the purpose of the restriction on the shareholders’ capacity to take legal proceedings was intended to protect the rights and interests of the company’s creditors. However, it found that no fair balance had been struck between the general interest of securing the payment of creditors and the applicants’ personal interest in having access to a court. 4. The Court noted in paragraph 29 of the judgment, concerning the application of Article 41 of the Convention, that “where an individual, as in the instant case, has been denied access to a court in a manner irreconcilable with the Convention requirement of fairness, a reopening or a review of the case, if requested, represents in principle an appropriate way of redressing the violation.” 5. Following the Court’s judgment, on 29 August 2009 the applicants requested the domestic courts to reopen their case. The Pest County Regional Court considered that the applicants’ request was time-barred and dismissed their motion without an examination on the merits. It observed that the applicants had not requested the reopening of their case within the objective, statutory time-limit prescribed by section 261(3) of the Code of Civil Procedure, that is, within five years counted from the date when the final domestic decision given in the principal case had become binding. The court reasoned that the five-year time-limit had started to run on the day of service of the final domestic decision, that is, on 13 April 2004, whereas the motion for reopening had been introduced only on 29 August 2009, thus outside the prescribed period. 6. In reply to the applicants’ argument that the proper execution of the Court’s judgment of 28 April 2009 necessitated the reopening of their case at any rate, the court observed that there was nothing in the operative part of the judgment indicating an obligation in that sense, since it only referred to Article 41 of the Convention concerning just satisfaction. 7. On 19 January 2011 the Budapest Court of Appeal dismissed the applicants’ appeal, endorsing in essence the first-instance court’s reasoning. It noted that although, under Article 46 of the Convention, Hungary had undertaken to abide by the final judgments of the Court, the judgment in question merely entailed the obligation to pay just satisfaction to the applicants, and paragraph 29 of the judgment contained no more than guidance as to the means by which the domestic authorities could give effect to the Court’s ruling. Furthermore, it held that the domestic courts remained bound by the domestic procedural rules applicable to the reopening of civil cases. The court observed that should the applicants consider the provisions of the Code of Civil Procedure to be contrary to the Convention, and thus unconstitutional as well, they were entitled to request the ex post constitutional review of those provisions before the Constitutional Court.

§ Cauze similare