YILDIZ c. TURQUIE

Comunicat la 13 aprilie 2015 Secțiunea a doua Cerere nr. 42745/09 Ercüment YILDIZ împotriva Turciei introdusă la 3 august 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ercüment Y Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 noiembrie 1996, reclamantul a fost arestat și reținut pentru că a fost acuzat de a fi membru al PKK, o organizație ilegală. La 2 decembrie 1996, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului l-a reproșat pe reclamant să fie membru al PKK și să fi desfășurat activități menite să provoace secesiunea unei părți a teritoriului național. El și-a revendicat condamnarea în temeiul articolului 125 din fostul Cod Penal. Procesul a început în fața Curții de Securitate a statului din Istanbul. În perioada 10 decembrie 1996 - 13 iunie 2001, Curtea de Securitate a statului în care i-a ascultat pe inculpați în apărarea lor și a colectat declarațiile martorilor și ale victimelor, a ordonat menținerea în custodia provizorie a reclamantului, având în vedere natura infracțiunilor reprobabile, conținutul dosarului și starea probelor și a procedurii. La 13 iunie 2001, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa cu moartea în temeiul articolului 125 din fostul Cod Penal. La 12 februarie 2002, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre pe motiv că anumite fapte imputate reclamantului de Curtea de Securitate a statului nu se încadrează în actul de acuzare. În perioada 26 iunie 2002-9 iunie 2004, Curtea de Securitate a statului, sesizată cu trimitere, a organizat opt ședințe la sfârșitul cărora a dispus menținerea în detenție provizorie a reclamantului pe baza naturii infracțiunilor reproșate, starea probelor, riscul de evadare și persistența motivelor care au justificat detenția sa. După eliminarea cursurilor de securitate ale statului, procesul a continuat în fața tribunalului special al statului, care a respins cererile de extindere ale reclamantului și a pronunțat menținerea sa în detenție provizorie, având în vedere pedeapsa, existența unor suspiciuni puternice cu privire la comiterea infracțiunilor reproșate și la riscul de decădere a probelor și de evadare. noiembrie 2006, în timp ce procedura era încă pendinte în fața tribunalului special, reclamantul sesizează Curtea în temeiul articolului 34 din convenție. În Hotărârea sa din 10 iunie 2008 (Ercüment Y 46048/06), Curtea încheie cu încălcarea art. 5 alin. (3) și 6 alin. (1) din Convenție, având în vedere durata detenției provizorii a reclamantului și durata procedurilor penale diligente împotriva acestuia. În cursul ședințelor organizate la 24 octombrie 2008 și la 11 februarie 2009, pe baza hotărârii Curții privind încălcarea dreptului comunitar, avocatul reclamantului: extinderea clientului său. Instanța specială a respins aceste cereri și a pronunțat menținerea reclamantului în detenție pe baza naturii infracțiunilor reproșate, persistența unor suspiciuni puternice, riscul de evadare și d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 18 septembrie 2009, Curtea pronunțată din nou condamnarea reclamantului în temeiul articolului 125 din Codul penal anterior. La 3 ianuarie 2011, Curtea de Casație a clasat această hotărâre pe motivul că identitatea victimei nu a fost stabilită în mod corespunzător și a dispus eliberarea reclamantului pe motiv că acesta din urmă a petrecut zece ani în detenție provizorie, și anume durata maximă prevăzută de Codul de procedură penală. În perioada 2 noiembrie 2011-5 aprilie 2013, Curtea, sesizată cu trimitere, a organizat șase audieri și, în această perioadă, a înaintat mai multe cereri autorităților publice pentru obținerea informațiilor privind identitatea victimei. După abolirea cursurilor speciale, procesul a continuat în fața instanței judecătorești de judecată. După elementele dosarului, cauza rămâne în continuare pendinte în fața acestei instanțe. GRIEF Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata deținerii provizorii suferite de acesta. ÎNTREBARE către părți în lumina hotărârii Ercüment Y c. Turcia 46048/06, 10 iunie 2008), lungimea detenției provizorii suferită de reclamant era compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil, în sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție

Communiquée le 13 avril 2015

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

42745/09

Ercüment YILDIZ contre la Turquie

introduite le 3 août 2009

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ercüment Yıldız, est un ressortissant turc né en 1977. Il est représenté devant la Cour par M

e

H. Çekiç, avocat à Istanbul.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 7 novembre 1996, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue parce qu’il était soupçonné d’être membre du PKK, une organisation illégale. Il fut placé en détention provisoire le 21 novembre 1996.

Le 2 décembre 1996, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État reprocha au requérant d’être un membre dirigeant du PKK et d’avoir mené des activités visant à provoquer la sécession d’une partie du territoire national. Il requit sa condamnation en vertu de l’article 125 de l’ancien code pénal.

Le procès commença devant la cour de sûreté de l’État d’Istanbul.

Entre le 10 décembre 1996 et le 13

juin 2001, la cour de sûreté de l’État tint vingt-cinq audiences au cours desquelles elle entendit les accusés en leur défense et recueillit les déclarations des témoins et des victimes. Elle ordonna le maintien en détention provisoire du requérant eu égard à la nature des infractions reprochées, au contenu du dossier et à l’état des preuves et de la procédure.

Le 13 juin 2001, le requérant fut condamné à la peine de mort en vertu de l’article 125 de l’ancien code pénal.

Le 12 février 2002, la Cour de cassation cassa cet arrêt au motif que certains faits imputés au requérant par la cour de sûreté de l’État ne figuraient pas dans l’acte d’accusation.

Du 26 juin 2002 au 9 juin 2004, la cour de sûreté de l’État, saisie sur renvoi, tint huit audiences au terme desquelles elle ordonna le maintien en détention provisoire du requérant en se fondant sur la nature des infractions reprochées, l’état des preuves, le risque de fuite et la persistance des motifs ayant justifié son placement en détention.

Après la suppression des cours de sûreté de l’État, le procès se poursuivit devant la cour d’assises spéciale d’Istanbul, laquelle rejeta les demandes d’élargissement du requérant et prononça son maintien en détention provisoire compte tenu de la peine encourue, de l’existence de forts soupçons quant à la commission des infractions reprochées et du risque d’altération des preuves et de fuite.

Le 1

er

novembre 2006, alors que la procédure était toujours pendante devant la cour d’assises spéciale, le requérant saisit la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention.

Dans son arrêt du 10 juin 2008 (

Ercüment Yıldız

c. Turquie

, n

o

46048/06), la Cour conclut à la violation des articles 5 § 3 et 6 § 1 de la Convention, en raison de la durée de la détention provisoire du requérant ainsi que de la durée de la procédure pénale diligentée contre lui.

Au cours des audiences tenues le 24 octobre 2008 et le 11 février 2009, s’appuyant sur l’arrêt de violation rendu par la Cour, l’avocat du requérant demanda l’élargissement de son client. La cour d’assises spéciale rejeta ces demandes et prononça le maintien du requérant en détention en se fondant sur la nature des infractions reprochées, la persistance de forts soupçons, le risque de fuite et d’altération des preuves et la persistance des motifs ayant justifié son placement en détention.

Le 18 septembre 2009, la cour d’assises prononça à nouveau la condamnation du requérant en vertu de l’article 125 de l’ancien code pénal.

Le 3 janvier 2011, la Cour de cassation cassa ce jugement au motif que l’identité de la victime n’avait pas été dûment déterminée. Elle ordonna en outre la libération du requérant au motif que ce dernier avait passé dix ans en détention provisoire, à savoir la durée maximale prévue par le code de procédure pénale.

Du 2 novembre 2011 au 5 avril 2013, la cour d’assises, saisie sur renvoi, tint six audiences. Pendant cette période, elle adressa aux autorités publiques plusieurs demandes tendant à obtenir les informations relatives à l’identité de la victime.

Après l’abolition des cours d’assises spéciales, le procès se poursuivit devant la cour d’assises d’Istanbul. D’après les éléments du dossier, l’affaire demeure toujours pendante devant cette juridiction.

GRIEF

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la détention provisoire subie par lui.

QUESTION AUX PARTIES

A la lumière de l’arrêt

Ercüment Yıldız

c. Turquie

(n

o

46048/06, 10 juin 2008), la longueur de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

», au sens de l’article 5 § 3 de la Convention

?