- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 aprilie 2015
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 3, Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 3
- Nicio încălcare — Articolul 6
Toran și Schymik împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamanții sunt resortisanți germani născuți în 1979 și, respectiv, 1978. Aceștia sunt în prezent condamnați la închisoare în Germania, în urma condamnării lor de către autoritățile române pentru traficul de droguri, astfel cum se descrie mai jos. Procedura penală împotriva reclamanților 6. În momentul evenimentelor nerespectate, S.R.B., una dintre cunoștințele reclamanților, era în custodie de poliție acuzată de infracțiuni legate de droguri. În contextul unei operații secrete, S.R.B. a fost de acord să contacteze reclamanții prin telefon pentru a aranja o tranzacție de droguri. Se pare că după mai multe conversații telefonice între S.R.B. la 9 noiembrie 2007, procurorul responsabil pentru investigarea S.R.B.
a eliberat o comandă (ordonanta) în care a autorizat intervenția a trei agenți sub acoperire, adică D.D., N.A. și L.C., care au fost mandatați să achiziționeze 6 000 pastile Ecstasy cu ajutorul S.R.B. Justificația acordată pentru o astfel de intervenție a fost faptul că, pe baza declarațiilor S.R.B., există o indicație puternică că persoanele încă necunoscute de poliție au intenția de a comite infracțiunile de trafic de droguri. Agenții sub acoperire au fost necesare în operație deoarece persoanele în cauză „aparținând unei rețele de tratament de droguri care au acționat cu foarte multă prudență, ia o mulțime de precauții în activitățile lor și se bazează exclusiv pe persoane de încredere ridicată”.
În aceeași dată, procurorul a autorizat agentii sub acoperire N.A. și L.C. să fie furnizate cu 35.000 de euro (EUR), care să fie luate de la fondurile speciale ale poliției, cu scopul de a-l folosi pentru a cumpăra drogurile. În noaptea 9-10 noiembrie 2007 reclamanții au intrat în România și s-au întâlnit cu S.R.B. într-o stație de benzină din Timișoara. ulterior, au solicitat să fie dirijați la un atelier mecanic, unde au cerut să fie lăsat singuri. a fost solicitat să aștepte telefonul lor înainte de a reveni la garaj cu banii pentru medicamente. Activitatea reclamanților de a elimina medicamentele din compartimente ascunse sub scaunul de pasageri din față a vehiculului a fost înregistrată înregistrarea video de către investigatori, pe baza unei autorizații emise de instanță la 25 octombrie 2007. După mai mult de o oră, reclamanții au numit S.R.B.
pentru a reveni la garaj împreună cu cumpărătorii, care au fost agenții sub acoperire. Unul dintre ei, N.A., a predat peste 35.000 EUR, și al doilea reclamant a verificat autenticitatea unora dintre bileturile bancare cu un creion special. În același timp, reclamanții au prezentat medicamentele, ambalate în pungi de plastic cu zip-blocare, agenților sub acoperire. Investigatorii au intervenit apoi pentru a se asigura că reclamanții au fost prinși în flagrante delicte. 10. În aceeași zi, reclamanții au fost în custodie în centrul de detenție al secției de poliție Timiș, în legătură cu acuzațiile de trafic de droguri. 11. În declarația dată la 10 noiembrie 2007, primul reclamant a declarat că el și al doilea reclamant au venit în România din motive personale, și anume pentru a vizita rudele.
El a afirmat că au intenționat să petrece noaptea în casa S.R.B., un prieten al lor, și că nu au avut cunoștințe despre conținutul pungurilor de plastic găsite în garaj. Al doilea reclamant a refuzat să dea declarații, susținând că el a fost copleșit de situația. La 5 decembrie 2007, primul reclamant a specificat înaintea procurorului că atunci când au fost în garaj, cei doi indivizi care au intrat cu S.R.B. au luat niște pungi de plastic din altă mașină care a fost parcat în garaj, și le-a pus pe o masă. O a treia persoană care a venit mai târziu a luat niște bani și l-a întrebat pe el și pe al doilea reclamant să-l număre, fără a indica de ce. 12. În declarația dată la 10 noiembrie 2007 în prezența avocatului său, S.R.B.
a recunoscut că a fost de acord să coopereze cu poliția pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 143/2000 acordând anumite beneficii celor care au contribuit sau facilitat identificarea criminalilor; prin urmare, el a declarat poliției că a avut cunoștință de un grup de persoane care au fost implicate în traficul internațional de pastile Ecstasy. Cu permisiunea procurorului, el a contactat apoi primul reclamant la telefon; acesta a fost de acord să aducă în România 5.000 de pastile Ecstasy pentru prețul de 40.000 EUR. Alte apeluri telefonice au fost făcute pentru a aranja detaliile tranzacției, care au avut loc în noaptea 9-10 noiembrie. S.R.B. la 6 martie 2008, reclamanții și S.R.B. au fost acuzați de infracțiuni legate de droguri.
14. În timpul procedurii dinaintea instanței de primă instanță, și anume până la audiere din 4 februarie 2009 (a se vedea punctul 16 de mai jos), reclamanții au invocat nevinovat, susținând că nu aveau cunoștințe despre pungile de plastic, care au crezut că au fost plasate în garaj de către cele trei persoane care au însoțit S.R.B., pentru a le înființa. Până la aceeași audiere, S.R.B., asistată legal de dl Fanu Moca Adrian și avocatul său înlocuitor, dl S.D., a menținut declarațiile pe care le-a dat în fața autorităților de investigare. 15. La audiere din 16 octombrie 2008, Curtea a urmărit înregistrările video efectuate în noaptea 9-10 noiembrie 2007, în prezența reclamanților, S.R.B. și avocaților lor respectivi.
Înregistrările nu au fost contestate și autenticitatea lor nu a fost pusă în întrebări. 16. La ședința din 4 februarie 2009, reclamanții, reprezentați apoi de avocatul S.D., au schimbat motivul și au susținut că au fost împinși să comită infracțiunile de către investigatori, care au acționat ca agenți promotori. Acestea au invocat în apărarea jurisprudenței Curții în ceea ce privește capcanarea poliției, și anume Teixeira de Castro c. Portugalia (9 iunie 1998, rapoarte de hotărâri și hotărâri 1998-IV) și Ramanauskas c. Lituania ([GC], nr. 74420/01, ECHR 2008). Reclamanții au susținut că au refuzat prima dată propunerea S.R.B., dar în cele din urmă a fost de acord să livreze drogurile în România pentru a ajuta S.R.B., care a susținut că a fost confruntat cu dificultăți financiare.
Primul reclamant a declarat că a fost chemat de S.R.B. pe zi de o lună. De fiecare dată când a refuzat propunerea S.R.B., și de fiecare dată când aceasta din urmă și-a crescut oferta, și anume de la 3 euro pe pilule inițial la prețul final de 8 euro pe pilule. La aceeași audiere, S.R.B. și-a schimbat declarația și a afirmat că a fost forțat de poliție să acționeze așa cum a făcut el. El a declarat că, în timpul negocierilor telefonice, autoritățile de investigare i-au cerut să crească atât cantitatea de pastile solicitate, cât și prețul lor, astfel încât primul reclamant să accepte tranzacția. El a afirmat că îi cunoaște pe solicitanți ca consumatori de droguri, dar nu ca traficanți de droguri.
La 19 martie 2009, Tribunalul de district Timiș a condamnat reclamanții la 15 ani de închisoare pentru traficul de droguri. În hotărârea sa, Curtea s-a bazat pe înregistrările video efectuate în ziua în care reclamanții au fost prinși în roșu de ofițeri de poliție Timiș, precum și pe declarațiile date de martori, inclusiv S.R.B. și de agenți sub acoperire. Curtea a hotărât că procedura utilizată de solicitanți pentru a ascunde drogurile a arătat că au fost experimentate în traficul internațional de droguri și au căutat să facă un profit semnificativ, în timp ce operațiunea de a le prinde cu mâna roșie nu a putut fi considerată capcană. Curtea a constatat că metoda utilizată de solicitanți pentru a ascunde drogurile în cavitățile scaunului de pasageri din față al vehiculului și cantitatea mare de droguri pe care le-au reușit să le transporte peste mai multe frontiere a arătat că nu erau familiare cu traficul de droguri.
Curtea a susținut că schimbarea mărturiei S.R.B. nu a putut fi luată în considerare, deoarece nu există alte dovezi pentru a-l corrobora și contrazice mărturiile sale anterioare. 18. Reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri. 19. La 18 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara a auzit reclamanții și S.R.B. Toate acestea au menținut declarațiile anterioare conform cărora S.R.B., forțat de poliție, a incitat reclamanții să comită infracțiunile. 20. La audiere, reclamanții au prezentat, de asemenea, o cerere de a pune la dispoziție înregistrările conversațiilor telefonice dintre S.R.B. și primul reclamant, sau cel puțin o listă a acestor conversații și a telefoanelor utilizate. Reclamanții au susținut că înregistrările au dovedit pe de o parte că S.R.B.
a fost forțat să coopereze cu poliția și, pe de altă parte, că au existat un grad ridicat de incitare în negocierile pentru a le convinge să accepte afacerea. La 14 iulie 2009, biroul procurorului atașat Curții Înalte de Cassare și Justiție a susținut că astfel de înregistrări nu existau deoarece instanța nu a fost solicitată să autorizezeze înregistrarea conversațiilor telefonice. În plus, în conformitate cu inculparea, a fost S.R.B. care au cerut să fie autorizate să contacteze reclamanții, sub supravegherea procurorului, pentru a profita de condițiile leniste prevăzute la art. 16 din Legea nr. 143/2000. 21. Prin hotărârea sa din 21 octombrie 2009, instanța de apel a susținut hotărârea instanței inferioare.
Curtea a declarat că autoritățile avea dreptul legal de a aduce la atenția S.R.B. beneficiile cooperării cu poliția în temeiul articolului 16 din Legea 143/2000, o reducere a sentinței sale. Acuzația reclamanților că au fost prinși a fost respinsă de instanță, care a remarcat că jurisprudența internațională pe care o invocase nu este aplicabilă. În cazul Teixeira, agentul sub acoperire și colaboratorul au tratat persoana cu reclamantul, în timp ce în Ramanauskas reclamantul a fost contactat de către agentul care pretinde că este o cunoștință a colaboratorului, în timp ce în acest caz reclamanții nu au fost contactați de către agenții sub acoperire, de la S.R.B. a luat inițiativa de a cere să se poată contacta cu reclamanții pentru a beneficia de art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În plus, în cazul în care reclamanții au ales liber să călătorească în România cu drogurile. Nimic nu le-a împiedicat să refuze propunerea S.R.B. 22. Reclamanții au apelat în continuare împotriva acestei hotărâri. Ei au susținut în fața Curții Înalte de Casare și Justiție că au fost prinși în capcană, fiind invitați să vândă droguri de către S.R.B. El, la rândul său, a fost forțat să-i incite să facă acest lucru de către investigatorii, care i-au promis o reducere a sentinței sale. Reclamanții au denunțat, de asemenea, utilizarea ofițerului sub acoperire N.A., care a căutat, prin intermediul S.R.B., să achiziționeze drogurile. 23. Prin hotărârea din 28 ianuarie 2010, Curtea Înaltă de Casare și Justiție, ținând seama ca factor atenuant de lipsa unui caz penal anterior, a permis parțial recursul și a redus condamnarea la șapte ani de închisoare.
Curtea Înaltă a susținut raționarea instanțelor în sensul respingerii motivelor de capcană. Acesta a susținut că S.R.B., interesat de reducerea condamnării sale, a colaborat cu poliția și a contactat reclamanții pentru a cumpăra droguri; totuși, reclamanții au avut posibilitatea de a refuza tranzacția propusă de el. Prin urmare, instanța a considerat că motivele de capcană ale reclamanților sunt nefondate. Condiții de detenție 24. Începând cu 10 noiembrie 2007, reclamanții au fost înarmat în custodie în stația de detenție Timiș. Potrivit Guvernului, reclamanții au fost plasați în celule separate de 12 metri pătrați, pe care le-au împărtășit cu alți cinci deținuți. La 11 martie 2008, reclamanții au fost transferați la închisoarea Timișoara.
Guvernul a susținut că celulele în care reclamanții au fost plasate au fost măsurate 21 de metri pătrați și au fost împărțite de un total de nouă deținuți. La 7 decembrie 2009, reclamanții au fost transferați la închisoarea Rahova, unde au fost plasați în celule de 19,58 metri pătrați cu zece paturi. La 29 iulie 2010, reclamanții au fost transferați la închisoarea Giurgiu, unde au rămas până la 28 iulie 2011 (primul reclamant) și 17 august 2011 (al doilea reclamant), atunci când au fost transferați la Inspecția de Poliție Giurgiu pentru a fi transferați pentru a îndeplini restul condamnării în Germania. Guvernul a subliniat că reclamanții au avut acces la instalații sanitare curate, precum și la apa caldă și rece, în conformitate cu un program specific.
I. THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
The applicants are German nationals born in 1979 and 1978 respectively. They are currently serving prison sentences in Germany, following their conviction by the Romanian authorities for drug trafficking, as described below. A. Criminal proceedings against the applicants
At the time of the impugned events, S.R.B., one of the applicants’ acquaintances, was in police custody accused of drug-related offences. In the context of a covert operation, S.R.B. agreed to contact the applicants by phone in order to arrange a drug transaction. It appears that following several phone conversations between S.R.B. and the first applicant, the latter agreed to deliver 5,000 Ecstasy pills to Romania.
On 9 November 2007 the prosecutor in charge of investigating S.R.B.’s case issued an order (ordonanta) in which he authorised the intervention of three undercover agents, namely D.D., N.A. and L.C., who were mandated to purchase 6,000 Ecstasy pills with the assistance of S.R.B. The justification given for such an intervention was that, based on S.R.B.’s statements, there existed a strong indication that individuals as yet unknown to the police intended to commit the offence of drug trafficking. The undercover agents were necessary in the operation because the individuals in question “belonged to a drug-dealing network which acted very cautiously, taking a lot of precautions in their activities and relying exclusively on highly trustworthy persons”. On the same date, the prosecutor authorised the undercover agents N.A. and L.C. to be provided with 35,000 euros (EUR), to be taken from the special funds of the police, with the purpose of using it to purchase the drugs.
On the night of 9 to 10 November 2007 the applicants entered Romania and met S.R.B. in a petrol station in Timișoara. Subsequently, they requested to be directed to a mechanical workshop, where they asked to be left alone. S.R.B. was asked to wait for their phone call before returning to the garage with the money for the drugs.
The applicants’ activity of removing the drugs from hidden compartments under the front passenger seat of the vehicle was video recorded by the investigators, based on an authorisation issued by the court on 25 October 2007. After more than an hour, the applicants called S.R.B. to return to the garage together with the buyers, who were the undercover agents. One of them, N.A., handed over EUR 35,000, and the second applicant verified the authenticity of some of the bank notes with a special pencil. At the same time, the applicants presented the drugs, packed in zip-locked plastic bags, to the undercover agents. The investigators then intervened in order to ensure that the applicants were caught in flagrante delicto.
On the same day the applicants were placed in custody in the detention facility of the Timiș police station, in connection with drug-trafficking charges.
In his statement given before the prosecutor on 10 November 2007, the first applicant declared that he and the second applicant had come to Romania for personal reasons, namely to visit relatives. He claimed that they had intended to spend the night at the home of S.R.B., a friend of theirs, and that they had no knowledge of the content of the plastic bags found in the garage. The second applicant refused to give any statements, claiming that he was overwhelmed by the situation. On 5 December 2007 the first applicant specified before the prosecutor that when they had been in the garage, the two individuals who had entered with S.R.B. had taken some plastic bags out of another car that was parked in the garage, and had placed them on a table. A third person who had come in later had taken out some money and asked him and the second applicant to count it, without indicating why.
In his statement given before the prosecutor on 10 November 2007 in the presence of his lawyer, S.R.B. admitted that he had agreed to cooperate with the police in order to benefit from the provisions of Law no. 143/2000 granting certain benefits to those who contributed to or facilitated the identification of perpetrators of crime; he had therefore told the police that he had knowledge of a group of people who was involved in the international trafficking of Ecstasy pills. With the permission of the prosecutor, he then contacted the first applicant on the phone; the latter agreed to bring to Romania 5,000 Ecstasy pills for the price of 40,000 EUR. Several other phone calls were made in order to arrange the details of the transaction, which took place on the night of 9 to 10 November. S.R.B. confirmed that the phone calls and his being taken out of custody for the operation had been approved by the prosecutor.
On 6 March 2008 the applicants and S.R.B., were charged with drug-related offences.
During the proceedings before the first-instance court, namely until the hearing of 4 February 2009 (see paragraph 16 below), the applicants pleaded not guilty, claiming that they had had no knowledge of the plastic bags, which they believed had been placed in the garage by the three persons who had accompanied S.R.B., in order to set them up. Up until the same hearing, S.R.B., legally assisted by Mr Fanu Moca Adrian and his substitute lawyer, Mr S.D., maintained the statements he had given before the investigating authorities.
At the hearing of 16 October 2008 the court watched the video recordings made on the night of 9 to 10 November 2007, in the presence of the applicants, S.R.B. and their respective lawyers. The recordings were not contested and their authenticity was not questioned.
At the hearing of 4 February 2009, the applicants, then represented by lawyer S.D., changed their plea and claimed that they had been pushed to commit the offence by the investigators, who had acted as agents provocateurs. They invoked in their defence the Court’s case-law in relation to police entrapment, namely Teixeira de Castro v. Portugal (9 June 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-IV) and Ramanauskas v. Lithuania ([GC], no. 74420/01, ECHR 2008). The applicants contended that they had first declined S.R.B.’s proposal, but had finally agreed to deliver the drugs to Romania in order to help S.R.B., who had claimed that he had been facing financial difficulties. The first applicant stated that he had been called by S.R.B. on a daily basis for one month. Each time he had refused S.R.B.’s proposal, and each time the latter had increased his offer, namely from 3 euros per pill initially to the final price of 8 euros per pill. At the same hearing, S.R.B. also changed his statement and alleged that he had been coerced by the police to act as he had. He stated that during the telephone negotiations, the investigating authorities had asked him to increase both the quantity of pills requested and their price so that the first applicant would accept the transaction. He claimed that he had known the applicants as drug consumers, but not as drug dealers. He mentioned that some of the conversations he had had with the first applicant on a mobile phone had been recorded.
On 19 March 2009 the Timiș District Court sentenced the applicants to fifteen years’ imprisonment for drug trafficking. In its ruling, the court relied on the video recordings made on the day on which the applicants had been caught red-handed by Timiș police officers, as well as on the statements given by witnesses, including S.R.B. and the undercover agents. The court ruled that the procedure used by the applicants to conceal the drugs showed that they were experienced in international trafficking of narcotic drugs and had sought to make a significant profit, while the operation to catch them red-handed could not be considered as entrapment. The court found that the method used by the applicants to hide the drugs in the cavities of the front passenger seat of the vehicle and the large quantity of drugs that they managed to transport across several borders showed that they were not unfamiliar with drug trafficking. The court held that S.R.B.’s change of testimony could not be taken into account, as there was no other evidence to corroborate it and it contradicted his previous testimonies.
The applicants appealed against that judgment.
On 18 June 2009 the Timișoara Court of Appeal heard the applicants and S.R.B. They all maintained their previous statements according to which S.R.B., coerced by the police, had incited the applicants to commit the crime.
At the hearing, the applicants also submitted a request that the prosecution make available the recordings of the telephone conversations between S.R.B. and the first applicant, or at least a list of those conversations and of the telephones used. The applicants argued that the recordings proved on the one hand that S.R.B. had been coerced to cooperate with the police and on the other hand that there had been a high degree of incitement in the negotiations in order to persuade them to accept the deal. The court allowed the request. On 14 July 2009 the prosecutor’s office attached to the High Court of Cassation and Justice submitted that such recordings did not exist because the court had not been requested to authorise the recording of the phone conversations. Furthermore, according to the indictment, it was S.R.B. who had asked to be allowed to contact the applicants, under the supervision of the prosecutor, in order to take advantage of the lenient conditions prescribed in section 16 of Law no. 143/2000.
By its judgment of 21 October 2009, the appellate court upheld the lower court’s judgment. The court stated that the authorities had been legally entitled to bring to the attention of S.R.B. the benefits of cooperating with the police by virtue of section 16 of Law 143/2000, a reduction of his sentence. The applicants’ allegation that they had been entrapped was refuted by the court, which noted that the international case-law they had invoked was not applicable. In the case of Teixeira, the undercover agent and the collaborator had dealt with the applicant in person, while in Ramanauskas the applicant had been contacted by the agent claiming to be an acquaintance of the collaborator, whereas in the present case the applicants had never been contacted by the undercover agents, since S.R.B. had taken the initiative to ask to be allowed to make contact with the applicants in order to benefit from section 16 of Law no. 143/2000. Furthermore, in the present case the applicants had freely chosen to travel to Romania with the drugs. Nothing had prevented them from refusing S.R.B.’s proposal.
The applicants further appealed against that judgment. They maintained before the High Court of Cassation and Justice that they had been entrapped, having been incited to sell drugs by S.R.B. He in turn had been forced to incite them to do so by the investigators, who had promised him a reduction in his sentence. The applicants also denounced the use of the undercover officer N.A., who had sought, through S.R.B., to purchase the drugs.
By a judgment of 28 January 2010, the High Court of Cassation and Justice, taking into account as a mitigating factor the applicants’ lack of a previous criminal record, partly allowed the appeal and reduced their sentences to seven years’ imprisonment. The High Court upheld the lower courts’ reasoning in dismissing the entrapment pleas. It held that S.R.B., interested in the reduction of his sentence, had collaborated with the police and contacted the applicants in order to buy drugs; however, the applicants had had the opportunity to refuse the transaction proposed by him. Therefore, the court considered that the applicants’ pleas of entrapment were unfounded. B. Conditions of detention
As from 10 November 2007, the applicants were remanded in custody in the Timiș police station detention facility. According to the Government, the applicants were placed in separate cells measuring 12 square metres, which they shared with five other inmates. On 11 March 2008 the applicants were transferred to Timișoara Prison. The Government submitted that the cells in which the applicants had been placed measured 21 square metres, and were shared by a total of nine inmates. On 7 December 2009 the applicants were transferred to Rahova Prison, where they were placed in cells measuring 19.58 square metres with ten beds. On 29 July 2010 the applicants were transferred to Giurgiu Prison, where they remained until 28 July 2011 (the first applicant) and 17 August 2011 (the second applicant), when they were transferred to the Giurgiu Police Inspectorate in order to be transferred to serve the remainder of their sentence in Germany. The Government pointed out that the applicants had had access to clean sanitary facilities as well as to hot and cold water, in accordance with a specific schedule.