POPA v. ROMANIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 28825/09 Lucian Tiberiu POPA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 30 august 2016 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 mai 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Lucian Tiberiu Popa, este un național român care s-a născut în 1986 și trăiește în Brad. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Burugă, un avocat practicant în Timișoara. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, a Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Evenimentele care au dus la arestarea și urmărirea penală a reclamantului La 10 martie 2005, divizia de poliție din județul Timișoara responsabilă pentru combaterea crimei organizate și traficul de droguri a început o anchetă asupra acuzațiilor că reclamantul a fost implicat în traficul de droguri. La 20 octombrie 2006, departamentul județului Timișoara pentru investigarea crimei organizate („departamentul criminalității organizate”) a hotărât să acuze reclamantul pentru traficul de droguri cu risc ridicat. Potrivit acuzării, la 10 martie 2005, reclamantul s-a oferit să vândă medicamente V.S., un fost colegiu de liceu. V.S. a decis să colaboreze cu autoritățile și a înființat o întâlnire cu reclamantul a doua zi pentru a finaliza tranzacția. La 11 martie 2005 un procuror din departamentul de crimă organizată a autorizat utilizarea unui ofițer de poliție sub acoperire împreună cu V.S., ca informator (colaborator ), pentru a determina faptele cazului, a identifica infractorii și a obținut dovezi. De asemenea, cei doi oameni au fost autorizați să cumpere 200 de pastile de ecstasy. Procurorul a justificat eliberarea autorizației din motive de a crede că reclamantul a comis o infracțiune de trafic de droguri. Mai târziu în acea zi V.S. a întâlnit reclamantul care i-a vândut o pastilă de ecstasy pentru 40 de lei români (RON). Ofițerul de poliție nu a participat la tranzacție pentru a evita suspiciunile reclamantului și a urmărit operațiunea de la distanță. ulterior, la 16 martie 2005, reclamantul a contactat V.S. pentru o nouă achiziție, care a avut loc în aceleași condiții ca și prima, iar reclamantul i-a vândut două pastile de ecstasy. Procurorul a bazat concluziile în decizia de inculpare pe rapoartele poliției, declarațiile martorilor, fotografii și alte documente. Reclamantul, care a fost arestat anterior de douăzeci și patru ore la 4 aprilie 2006, în primul rând a spus procurorului că nu își amintește vânzarea de droguri, în timp ce într-o declarație ulterioară el a declarat că a cumpărat pastilele pentru el însuși și probabil le-a pierdut, negând că el a întâlnit vreodată V.S. pentru a-i vinde droguri. Procesul și condamnarea reclamantului La 5 februarie 2007, reclamantul a depus o declarație Curtei Județeanului Timiș, în cazul în care a avut loc procesul său. El a refuzat din nou vânzarea de droguri la V.S., declarând că a cumpărat două pastile de ecstasy pentru propriul său consum și probabil le-a pierdut. În aceeași dată, avocatul reclamantului a cerut instanței să cheme ca martor pentru apărare persoana de la care a cumpărat drogurile și să verifice exactitatea testelor de laborator efectuate asupra drogurilor. De asemenea, el a solicitat ca instanța să trimită o scrisoare municipiului pentru a verifica locațiile exacte în care se desfășoară tranzacțiile presupuse. Acuzația a cerut Curții să-și cheme V.S. și ofițerul de poliție sub acoperire ca martori. Cererile au fost permise de Curtea. 10. La 2 mai 2007, poliția sub acoperire și-a dat mărturia. Avocatul reclamantului a fost în stare să-și încheie o examinare a martorului și a cerut detalii despre decizia de a avea un ofițer sub acoperire în acest caz, dacă nu a fost V.S. care a cerut să cumpere droguri de la reclamant și de ce nu au existat fotografii ale presupuselor tranzacții. Ofițerul a declarat că în cursul lucrărilor sale în domeniu, ca polițist, el a întâlnit fapte care l-au făcut să suspecteze că reclamantul a fost implicat în traficul de droguri. El a declarat mai mult că a supravegheat operația secretă fără a lua parte personal la reuniuni. Cu toate acestea, V.S. i-a raportat și a predat drogurile după fiecare tranzacție. 11. La o audiere la 5 octombrie 2007, Curtea județului Timiș a luat notă de faptul că V.S. nu a putut fi prezentă pentru a depune mărturie. Martorul pe care reclamantul a vrut să îl cheme a fost căutat de poliție, dar a fost absoartă. Prin urmare, a hotărât să audă argumentele de închidere. 12. Reprezentantul reclamantului a contestat autenticitatea semnării V.S. pe declarația sa adresată procurorului și a solicitat instanței să abțină reclamantul deoarece nu a comis actul penal pentru care a fost judecat. În plus, reprezentantul reclamantului a prezentat concluzii scrise în care a contestat cazul urmăririi penale în cazul în care se desfășoară presupusele tranzacții și prezența reclamantului acolo. De asemenea, el se plângea de nereguli procedurale în autorizarea operațiunii secrete, mai precis că activitatea ofițerului de poliție sub acoperire a fost autorizată numai după cele două tranzacții și că ofițerul de poliție și V.S. nu au fost autorizați în comun să achiziționeze droguri. 13. La 19 octombrie 2007, Tribunalul județului Timiș a condamnat reclamantul de trafic ridicat. Hotărârea a fost bazată pe dovezile din dosar, care au fost analizate în cadrul audierii de judecată. 14. Reclamantul a apelat împotriva condamnării sale, reprezentând argumentele sale anterioare. 15. La 8 mai 2008 V.S. a apărut în fața Curții de Apel Timișoara. El a declarat că reclamantul a oferit să-i vândă droguri. Prima dată când s-au întâlnit a fost în curtea liceului și a cumpărat o pastilă de la solicitant. Reclamantul l-a sunat apoi și a aranjat să-i vândă încă două pastile. A fost căutat de poliție înainte de fiecare întâlnire cu reclamantul. Avocatul reclamantului a întrebat martorul dacă cunoștea reclamantul înainte de începerea operațiunii secrete, dacă reclamantul și-a acoperit capul în timpul celor două întâlniri și dacă ar putea arăta persoanei care i-au vândut drogurile în sala de judecată. 16. Martorul solicitat de reclamant nu a reușit să apară în ciuda convocărilor și amenda eliberată de instanță. 17. La 4 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul reclamantului ca fiind nefondat. Pe baza dovezilor din dosar, instanța a considerat că operațiunea secretă a fost autorizată în mod corespunzător deoarece procurorul a suspectat puternic că reclamantul se pregătea să comită un act penal. Curtea a fost, de asemenea, convinsă, pe baza aceleași dovezi, că a fost reclamantul care a inițiat tranzacțiile. 18. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept (reclamații ), argumentând că dovezile din dosar nu au fost suficiente pentru o condamnare și că hotărârile instanțelor inferioare nu au fost justificate în mod corespunzător. La 7 noiembrie 2008, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept, declarând că dovezile din dosar erau suficiente pentru a dovedi vinovăția reclamantului și că nu era necesară o reexaminare. C. Legea internă relevantă 20. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală privind interzicerea constrângerii pentru a obține dovezi, precum și dispozițiile relevante ale Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului de droguri sunt descrise în Constantin și Stoian c. România (n. 23782/06 și 46629/06, §§§ 33 și 34, 29 septembrie 2009). COMPLAINT 21. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția de încălcarea dreptului său la un proces echitabil. 22. Referind la art. 5 din Convenție, reclamantul s-a plâns, de asemenea, că detenția sa timp de 24 de ore la 4 aprilie 2006 a fost ilegală. Reclamantul a susținut că procedura penală împotriva acestuia a fost nedrept, deoarece el a fost condamnat pe baza unor dovezi insuficiente a unei infracțiuni pe care le-a fost solicitat să le comite de către un informator de poliție. El a afirmat, de asemenea, că hotărârile emise în cazul său nu au avut un raționament adecvat. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” 24. Guvernul a refuzat că a fost incitare poliție și a susținut că dovezile din dosar au susținut supunerea lor. Ei au respins acuzațiile de nedreptate în cadrul procedurii. În concluzie, Guvernul a declarat că procedurile în ansamblu, inclusiv modul în care au fost obținute dovezile, au fost corecte și că nemulțumirea reclamantului cu rezultatele lor nu ar trebui să conducă Curții la reexaminarea cazului prin luarea atributelor unui organism de a patra instanție. 25. În primul rând, admisibilitatea probelor este o chestiune de reglementare a dreptului național și, în general, competențele naționale să evalueze dovezile în fața lor. Curtea, din partea sa, trebuie să se asigure dacă procedurile în ansamblu, inclusiv modul în care s-a recoltat dovezi, au fost corecte. În acest context, sarcina Curții nu este de a determina dacă anumite elemente de probă au fost obținute ilegal, ci mai degrabă de a examina dacă această „inlegalitate” a determinat încălcarea unui alt drept protejat de Convenție (a se vedea Ramanauskas c. Lituania [GC], nr. 74420/01, § 52, CEDO 2008). 26. Curtea a susținut, de asemenea, că atunci când un acuzat susține că a fost incitat să comite o infracțiune, instanțele penale trebuie să efectueze o examinare atentă a materialelor din dosar, deoarece pentru ca procesul să fie corect în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, toate dovezile obținute ca urmare a incitației poliției trebuie excluse. Acest lucru este valabil în special atunci când operațiunea de poliție a avut loc fără un cadru juridic suficient sau garanții adecvate. În sfârșit, în cazul în care informațiile divulgate de autoritățile judiciare nu permit Curții să concludă dacă reclamantul a fost supus unei incitații de poliție, este esențial ca Curtea să examineze procedura prin care motivul de incitare a fost determinat în fiecare caz pentru a se asigura că drepturile apărării au fost protejate în mod adecvat, în special dreptul la procedurile adversare și la egalitatea de arme (ibid., §§ 60 și 61). 27. Referindu-se la faptele cazului actual, Curtea observă că reclamantul nu a susținut problema incitației de la poliție în fața instanțelor interne. Argumentele sale în fața autorităților naționale au fost axate pe manipularea și evaluarea dovezilor împotriva lui. 28. În acest context, Curtea constată că acuzațiile reclamantului au fost analizate de către instanțele interne în cadrul procedurii adversare în care drepturile sale la egalitate de arme și la o apărare au fost protejate în mod adecvat. Curtea remarcă că reclamantul, reprezentat de un avocat de alegerea sa, a avut și a folosit posibilitatea de a chema martori, de a aduce dovezi în apărarea sa și de a examina atât informatorul care lucrează sub acoperire pentru poliție, cât și ofițerul de poliție care a participat la operația secretă (contrast Ali c. România , nr. 20307/02, § 102, 9 noiembrie 2010). În plus, instanțele interne au analizat motivele pentru care operația secretă a fost efectuată în cazul reclamantului și, pe baza unor elemente de probă din dosar, au stabilit că operația a fost autorizată în mod legal. Prin urmare, Curtea consideră că raționamentul scurt dat de instanțele interne a respectat art. 6 din convenție, având în vedere, de asemenea, faptul că reclamantul nu a susținut în fața lor problema instigării poliției. 29. Având în vedere aceste considerații, Curtea concluzionează că nu există nicio încălcare a articolului 6 în procedura penală împotriva reclamantului, care rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. B. Denunța în temeiul articolului 5 din Convenția 30. De asemenea, reclamantul s-a plâns că a fost privat ilegal de libertate de douăzeci și patru de ore la 4 aprilie 2006, în încălcarea articolului 5 din Convenție. Având în vedere faptul că cererea actuală a fost depusă la 6 mai 2009 și că reclamantul a fost eliberat la 5 aprilie 2006, Curtea constată că această plângere este în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. 31. În consecință, această parte a cererii a fost depusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în engleză și notificată în scris la 22 septembrie 2016. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 28825/09

Lucian Tiberiu POPA

against Romania

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30

August 2016 as a Committee composed of:

Paulo Pinto de Albuquerque,

President,

Iulia Motoc,

Marko Bošnjak,

judges,

and Andrea Tamietti,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 6 May 2009,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicant, Mr Lucian Tiberiu Popa, is a Romanian national who was born in 1986 and lives in Brad. He was represented before the Court by Mr V. Burugă, a lawyer practising in Timișoara.

2.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

A.

Events leading to the applicant’s arrest and prosecution

4.

On 10 March 2005 the Timișoara County police division responsible for combating organised crime and drug trafficking started an investigation into allegations that the applicant was involved in drug dealing.

5.

On 20 October 2006 the Timișoara County department for the investigation of organised crime (“the organised crime department”) decided to indict the applicant for trafficking high

‑

risk drugs.

6.

According to the indictment, on 10 March 2005 the applicant had offered to sell drugs to V.S., a former high school classmate. V.S. had decided to collaborate with the authorities and had set up a meeting with the applicant the next day in order to complete the transaction. On 11

March

2005 a prosecutor from the organised crime department authorised the use of an undercover police officer together with V.S., as an informant (

colaborator

), to determine the facts of the case, identify the offenders and obtain evidence. The two men were also authorised to buy 200 ecstasy pills. The prosecutor justified the issuing of the authorisation on the grounds that there were reasons to believe that the applicant was about to commit a drug trafficking offence. Later that day V.S. had met the applicant who had sold him an ecstasy pill for 40 Romanian lei (RON). The police officer had not taken part in the transaction in order to avoid making the applicant suspicious and had only watched the operation from a distance. Subsequently, on 16 March 2005 the applicant had contacted V.S. for a new purchase, which had taken place under the same conditions as the first one, and the applicant had sold him two ecstasy pills. The prosecutor based the findings in the indictment decision on police reports, witness statements, photographs and other documents.

7.

The applicant, who had previously been arrested for twenty-four hours on 4 April 2006, at first told the prosecutor that he did not remember selling drugs, while in a subsequent statement he stated that he had bought the pills for himself and had probably lost them, denying that he had ever met V.S. to sell him drugs.

B.

The applicant’s trial and conviction

8.

On 5 February 2007 the applicant gave a statement to the Timiș County Court where his trial was being held. He again denied selling drugs to V.S., stating that he had bought two ecstasy pills for his own consumption and had probably lost them.

9.

On the same date the applicant’s lawyer asked the court to call as a witness for the defence the person from whom he had bought the drugs and to verify the accuracy of the laboratory tests done on the drugs. He further requested that the court send a letter to the municipality in order to check the exact locations where the alleged transactions had taken place. The prosecution asked the court to call V.S. and the undercover police officer as witnesses. The requests were allowed by the court.

10.

On 2 May 2007 the undercover police officer gave his testimony. The applicant’s lawyer was able to cross-examine the witness and asked for details about the decision to have an undercover officer on the case, whether it had not been V.S. who had asked to buy drugs from the applicant and why there had been no photos of the alleged transactions. The officer stated that in the course of his work in the field as a policeman he had come across facts which had made him suspect that the applicant was involved in drug dealing. He further stated that he had overseen the covert operation without taking part personally in the meetings. However, V.S. had reported to him and had handed over the drugs after each transaction.

11.

At a hearing on 5 October 2007 the Timiș County Court took note of the fact that V.S. could not be present to testify. The witness that the applicant wanted to call was being looked for by the police but had absconded. It therefore decided to hear closing arguments.

12.

The applicant’s representative contested the authenticity of V.S.’s signature on his statement to the prosecutor and asked the court to acquit the applicant because he had not committed the criminal act he was on trial for. In addition, the applicant’s representative submitted written conclusions in which he contested the prosecution’s case on where the alleged transactions had taken place and the applicant’s presence there. He also complained about procedural irregularities in the authorisation of the covert operation, more specifically that the activity of the undercover police officer had been authorised only after the two transactions and that the police officer and V.S. had not been authorised jointly to buy drugs.

13.

On 19 October 2007 the Timiș County Court convicted the applicant of trafficking high

‑

risk drugs and gave him a three-year suspended prison sentence. The decision was based on the evidence in the file, which had been analysed at the hearings throughout the trial.

14.

The applicant appealed against his conviction, reiterating his previous arguments.

15.

On 8 May 2008 V.S. appeared before the Timișoara Court of Appeal. He stated that the applicant had offered to sell him drugs. The first time they had met had been in the yard of the high school and he had bought one pill from the applicant. The applicant had then called him and arranged to sell him two more pills. He had been searched by the police before each meeting with the applicant. The applicant’s lawyer asked the witness whether he had known the applicant before the start of the covert operation, whether the applicant had his head covered during the two meetings and whether he could point to the person who had sold him the drugs in the courtroom.

16.

The witness requested by the applicant failed to appear despite a summons and a fine being issued by the court.

17.

On 4 September 2008 the Timișoara Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal as ill-founded. Based on the evidence in the file the court considered that the covert operation had been duly authorised because the prosecutor had strongly suspected that the applicant had been preparing to commit a criminal act. The court was also convinced, on the basis of the same evidence, that it had been the applicant who had initiated the transactions.

18.

The applicant lodged an appeal on points of law (

recurs

), arguing that the evidence in the file had not been enough for a conviction and that the judgments of the lower courts had not been properly reasoned. He asked for a retrial.

19.

On 7 November 2008 the High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant’s appeal on points of law, holding that the evidence in the file had been sufficient to prove the applicant’s guilt and that a retrial was not necessary.

C. Relevant domestic law

20.

The relevant provisions of the Code of Criminal Procedure concerning the prohibition of constraint in order to obtain evidence as well as the relevant provisions of Law no. 143/2000 on the fight against drug trafficking are described in

Constantin and Stoian v. Romania

(nos.

23782/06 et 46629/06, §§ 33 and 34, 29 September 2009).

COMPLAINT

21.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention of a breach of his right to a fair trial.

22.

Relying on Article 5 of the Convention the applicant also complained that his detention for twenty-four hours on 4 April 2006 had been unlawful.

THE LAW

A. Complaint under Article 6 § 1 of the Convention

23.

The applicant submitted that the criminal proceedings against him had been unfair as he had been convicted on the basis of insufficient evidence of a crime which he had been incited to commit by a police informant. He further alleged that the judgments issued in his case had lacked adequate reasoning.

He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”

24.

The Government denied that there had been police incitement and argued that the evidence in the file supported their submission. They rejected the allegations of unfairness in the proceedings. In conclusion, the Government stated that the proceedings as a whole, including the way in which the evidence had been obtained, had been fair and that the applicant’s dissatisfaction with their outcome should not lead the Court to re-examine the case by taking on the attributes of a fourth-instance body.

Ramanauskas v. Lithuania

[GC], no. 74420/01, § 52, ECHR 2008).

26.

The Court has also held that where an accused asserts that he was incited to commit an offence, the criminal courts must carry out a careful examination of the material in the file, since for the trial to be fair within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention, all evidence obtained as a result of police incitement must be excluded. This is especially true where the police operation took place without a sufficient legal framework or adequate safeguards. Lastly, where the information disclosed by the prosecution authorities does not enable the Court to conclude whether the applicant was subjected to police incitement, it is essential that the Court examine the procedure whereby the plea of incitement was determined in each case in order to ensure that the rights of the defence were adequately protected, in particular the right to adversarial proceedings and to equality of arms (ibid., §§ 60 and 61).

27.

Turning to the facts of the current case the Court observes that the applicant did not raise the issue of police incitement before the domestic courts. His arguments before the national authorities were focused on the handling and assessment of the evidence against him.

28.

In this context, the Court notes that the applicant’s allegations were analysed by the domestic courts in adversarial proceedings in which his rights to equality of arms and a defence were adequately protected. The applicant was afforded ample opportunity to adduce arguments in support of his position and challenge the evidence against him. The Court observes that the applicant, represented by a lawyer of his own choice, had and used the opportunity to call witnesses, bring evidence in his defence and to cross-examine both the informant working undercover for the police and the police officer who participated in the covert operation (contrast

Ali v.

Romania

, no. 20307/02, § 102, 9 November 2010). Moreover, the domestic courts analysed the reasons for which the covert operation had been conducted in the applicant’s case and, based on various evidence in the file, they established that the operation had been lawfully authorised. Therefore, the Court considers that the short reasoning given by the domestic courts complied with Article 6 of the Convention, given also the fact that the applicant had not raised before them the issue of police incitement.

29.

In the light of those considerations, the Court concludes that there is no appearance of a violation of Article 6 in the criminal proceedings against the applicant. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

B. Complaint under Article 5 of the Convention

30.

The applicant also complained that he had been unlawfully deprived of his liberty for twenty-four hours on 4 April 2006, in breach of Article

5 of the Convention. Bearing in mind that the current application was lodged on 6 May 2009 and that the applicant was released on 5 April 2006, the Court notes that this complaint is outside the six-month time-limit provided by Article 35 § 1 of the Convention.

31.

It follows that this part of the application has been lodged out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 22 September 2016.

Andrea Tamietti

Paulo Pinto de Albuquerque

Deputy Registrar

President