CtEDO 15.04.2015 Auto

CRISTEA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
15.04.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CRISTEA v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 15 aprilie 2015 THIRD SECTION Cererea nr. 56681/14 Andrei Ovidiu CRISTEA împotriva României depusă la 5 august 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Andrei Ovidiu Cristea, este un național român care s-a născut în 1980 și este în prezent reținut în închisoarea Miercurea Ciuc. El este reprezentat în fața Curții de către dna T.D. Mariș, mătușa sa. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost diagnosticat cu hipotiroidism, stat catabolic hipermetablic ( sindrom hipoanabolic ) și a fost admis în mai multe ocazii la spitalele închisorii pentru evaluare: de la 25 la 28 februarie 2013 la Spitalul Prizonului Dej, de la 5 la 15 aprilie 2013 și din nou de la 17 la 24 Mai 2013 în Spitalul de Penitenciar Târgu Ocna, și de la 18 iulie la 1 august 2013 în Spitalul de Penitenciar Colibași. Reclamantul a suferit o pierdere semnificativă de greutate, el în prezent cântărește 48 kg și este de 181 cm înălțime. În iulie 2013 s-a plâns de asistența medicală în închisoare în fața judecătorului desemnat pentru a supraveghea executarea condamnărilor, în temeiul Legii nr. 275/2006 în închisoarea Miercurea Ciuc (judecătorul post-sensibil) a explicat că: “Medicul de la închisoare îmi încălcă dreptul la asistență medicală ... Nu primesc tratamentul prescris și medicul m-a transferat la spitalele de la închisoare care nu au avut un endocrinolog și, prin urmare, nu am putut fi prescris un tratament adecvat pentru bolile mele; în plus, ... nu primesc regimul alimentar recomandat de medici.” La 10 iulie 2013, judecătorul post-sensibil a respins în mod nefondat acuzațiile reclamantului cu privire la spitalizarea sa și regimul alimentar. El a remarcat însă că administrația penitenciară nu a adăugat înregistrările oficiale care i-ar permite să discerne ce tratament a fost prescris reclamantului și modul în care acest tratament a fost administrat. Din acest motiv, el a ordonat administrației închisorii: „... să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea strictă a dreptului reclamantului la asistență medicală în cazul în care a fost constatată o încălcare a reglementărilor existente, și în cazul în care tratamentul medical a fost administrat corect și există dovezi în acest scop, dovezi pe care administrația penitenciară nu le-a considerat utilă să le aducă în fața judecătorului, ... să identifice oportunitatea de a lua măsuri pentru a identifica soluții care să optimizeze modul în care deținuții sunt informați cu privire la posibilitățile pe care le au pentru a primi un tratament medical adecvat pentru starea lor de sănătate.” Prin urmare, judecătorul post-sensibil a permis parțial plângerea reclamantului. La 15 iulie 2013, administrația de închisoare Miercurea Ciuc a depus o obiecție, susținând că decizia este incompletă, în măsura în care nu a clarificat ce aspect al plângerii inițiale a reclamantului a fost permis și deoarece nu a stabilit vinovăția din partea administrației de închisoare. În decizia finală din 11 februarie 2014, Curtea de District Miercurea Ciuc a remarcat, pe baza constatărilor judecătorului post-sensibil, că administrația penitenciară nu a reușit să prezinte dovezile solicitate privind tratamentul prescris reclamantului și administrației sale, inclusiv dovezile că reclamantul a primit medicamentul și a semnat un document oficial în acest scop. Curtea a considerat că nici măcar dosarul medical din închisoare prezentat în fața sa de către administrația închisoare ar putea clarifica aceste aspecte. Curtea a remarcat, de asemenea, că noua lege privind executarea condamnărilor (Legea nr. 254/2013 aplicabilă începând cu 1 februarie 2014) a garantat, de asemenea, în art. 71 al acestuia, dreptul la asistență medicală. Prin urmare, aceasta a respins obiecția și a susținut decizia adoptată de judecătorul post-sensibilitate. Potrivit reclamantului, nici măcar după adoptarea acestor decizii, administrația de închisoare a luat măsuri concrete pentru a asigura asistența medicală adecvată. Extractele relevante din standardele privind asistența medicală în închisoare eliberate de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Păzirii Inumane sau Degradante („CPT”), CPT/Inf/C (2002) 1 [Rev. 2013] au citit după cum urmează: „34. ... Serviciul de asistență medicală al unei închisori ar trebui cel puțin să poată furniza servicii periodice consultarea pacientului și tratamentul de urgență (desigur, în plus, poate exista adesea o unitate de tip spital cu paturi). ... Mai mult, medicii închisori ar trebui să fie capabili să cheme serviciile specialiștilor. ... 38. Un serviciu de îngrijire medicală ar trebui să fie în măsură să ofere asistență medicală și asistență medicală, precum și diete adecvate, fisioterapie, reabilitare sau orice alt loc special necesar, în condiții comparabile cu cele pe care le beneficiază pacienții din comunitatea exterioară. Asigurarea în ceea ce privește personalul medical, medical și tehnic, precum și locațiile, instalațiile și echipamentele, ar trebui să fie echipate în consecință. Ar trebui să existe o supraveghere adecvată a farmaciei și a distribuției medicamentelor. În continuare, pregătirea medicamentelor ar trebui întotdeauna încredințată personalului calificat (farmacist/nurse, etc.). 39. Trebuie compilat un dosar medical pentru fiecare pacient, care conține informații diagnostice, precum și un dosar continuu al evoluției pacientului și a oricărui examen special pe care l-a suferit. În cazul unui transfer, dosarul trebuie transmis medicilor în cadrul sedimentului de primire. În plus, echipele de asistență medicală ar trebui păstrate în registrul zilnic, în care ar trebui menționate incidente speciale referitoare la pacienți. Aceste registre sunt utile pentru a oferi o viziune generală a situației de asistență medicală în închisoare, în același timp cu evidențiarea problemelor specifice care pot apărea. 40. Operarea ușoară a unui serviciu de asistență medicală presupune că medicii și personalul de asistență medicală sunt capabili să se întâlnească în mod regulat și să formeze o echipă de lucru sub autoritatea unui medic senior responsabil cu serviciul.” Dispozițiile relevante din Legea nr. 254/2013 privind executarea condamnării și a măsurilor de restricție a libertății ordonate de justiție în timpul procedurii penale se citesc după cum urmează: art. 71 Dreptul la asistență medicală, tratament și asistență medicală „(1) Dreptul la asistență medicală, tratament și asistență medicală este garantat tuturor persoanelor condamnate, fără discriminare pe motivul statutului lor [Situației lor juridică ]. Dreptul la asistență medicală include intervenția medicală, asistența medicală generală, asistența medicală de urgență și asistența medicală specializată. Dreptul la asistență medicală incupă atât asistența medicală, cât și asistența medicală terminală. (2) Asistența medicală, tratamentul și asistența medicală în închisoare este asigurată de către personal specializat, gratuit, conform legii, la cerere sau oricând este necesar. (3) Persoanele condamnate beneficiază gratuit în conformitate cu legea de asistență medicală, tratament medical și medicină. (4) Serviciile de asistență medicală, tratament, asistență medicală și medicamente sunt finanțate de Fondul Național pentru Asigurări Sociale în Sănătate [ Fondul national unic de asigurări sociale de sanatate ], în conformitate cu condițiile stabilite în Hotărârea-cadru pentru condițiile de acordare de asistență medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale în domeniul sănătății și în conformitate cu normele metodologice pentru aplicarea sa, din fondurile penitenciare alocate pentru această chestiune și din alte surse, în conformitate cu legea (5). Asistența medicală, tratamentul și îngrijirea persoanelor condamnate sunt livrate în conformitate cu Normele de aplicare a prezentei legi. (6) Persoana condamnată să servească timp în închisoare poate solicita, în schimbul unei taxe, să examineze, în detenție, de către un medic care nu aparține sistemului de sănătate a închisoarei. Observațiile medicului trebuie înregistrate în dosarul medical al persoanei condamnate.” art. 72 Examinarea medicală „(1) Persoanele condamnate fac obiectul unui examen medical la admiterea la închisoare și în timpul executării condamnării periodice; dispozițiile articolului 71 alineatul (4) se aplică în consecință. ... (6) La intrarea în închisoare, dacă persoana condamnată suferă de boli, închisoarea adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura asistența medicală în cadrul sistemului spitalelor închisoare sau prin intermediul sistemului Ministerului Sănătății.” art. 105 Dosarul personal al persoanei condamnate „(1) Administrația închisorii păstrează ... dosarele medicale din dosarul prizonierului ...” COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 2 din Convenție că autoritățile nu au reușit să instituie și să administreze un tratament medical adecvat pentru condiția sa. Întrebări către părți A fost încălcat dreptul reclamantului la viață, garantat prin art. 2 din Convenție în acest caz, în ceea ce privește asistența medicală primită în detenție? Condițiile de detenție ale reclamantului au fost încălcate cerințele articolului 3 din Convenție, în ceea ce privește asistența medicală primită în detenție? Guvernul este solicitat să furnizeze copii ale dosarului medical al reclamantului în închisoare.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă