Comunicat la 15 aprilie 2015 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 55089/13 Florin Liviu DOMNEANU și Mircea DORNEANU împotriva României, introdusă la 30 iulie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Florin Liviu Dorneanu, a fost un resortisant român născut în 1965. Invocând în special articolele 2 și 3 din convenție, acesta a denunțat menținerea sa în detenție în timp ce . . . El suferea de cancer în fază terminală. El a fost reprezentat în fața Curții de către M.I. Popa, avocat la Bacău. La 29 ianuarie 2014, avocatul a informat grefa de deces a recurentului, care a avut loc la 24 decembrie 2013, și-a exprimat, de asemenea, dorința fiului reclamantului, Mircea Dorneanu, de a urmări în justiție judecata. Invocând articolele 2 și 3 din convenție, acesta din urmă se plânge, de asemenea, în nume propriu, de refuzul instanțelor judecătorești de a-și elibera tatăl. Ar trebui să se constate că obiecțiile ridicate de dl Mircea Dorneanu se confundă cu cele ridicate de tatăl său. Prin urmare, nu este necesar să le examineze separat. Din motive practice, focul domnului Florin Liviu Dorneanu va continua să fie desemnat prin exprimarea Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2002, reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie pentru a răspunde la acuzațiile de asociere a făptașilor, înșelătoriei, falsificării și utilizării documentelor false. Parchetul național de combatere a corupției a fost acuzat că a participat la o rețea extinsă de infracțiuni care implică zeci de persoane și o sută de societăți comerciale. Cu complicitatea funcționarilor bancari, aceste societăți au primit credite frauduloase, banii fiind apoi deturnați în favoarea acuzaților. Reclamantul a fost eliberat în cursul procedurii. Prin hotărârea definitivă din 28 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe reclamantul șefului asociației de infractori la trei ani și patru luni de închisoare. În noiembrie 2012, reclamantul a fost diagnosticat cu cancer de prostată. La acea dată, boala se afla deja într-un stadiu avansat și prezenta metastaze osoase, hematoame la nivelul creierului și hemoragie oculară. La 27 noiembrie 2012, reclamantul a fost admis la Institutul de Oncologie din București. În perioada 14-18 ianuarie 2013, a fost spitalizat din nou și supus unei intervenții chirurgicale asupra prostatei și a început chimioterapia. În cele din urmă, a fost spitalizat de mai multe ori pentru perioade scurte de timp. La 26 februarie 2013, o comisie medicală l-a examinat pe reclamant și i-a acordat un certificat care să ateste că suferă de un handicap sever. La 28 februarie 2013, reclamantul a fost spitalizat la spitalul din Bacău, care a avut o stare degradantă și dureri osoase. El a continuat chimioterapia și a rămas în spital până la 4 martie 2013, când a fost predat poliției care a venit să-l transporte la închisoarea din Bacău pentru a începe executarea pedepsei. La o dată nespecificată, a fost transferat la spitalul din închisoarea Rahova. Reclamantul a solicitat tribunalului departamental din Bacui la încetarea executării pedepsei din motive de sănătate. El a arătat că încetarea tratamentului pune viața în pericol atunci când acest tratament nu putea fi administrat în închisoare. La cererea comisiei, reclamantul a fost supus mai multor examinări medicale care au indicat faptul că starea sa necesita radioterapie și continuarea chimioterapiei. Din documentele medicale puse la dispoziția comisiei reiese că reclamantul a efectuat ședințe de chimioterapie la 12 aprilie (la spitalul Bacău) și la 10 și 17 mai (la Institutul de Oncologie din București). În raportul său din 19 iunie 2013, comisia concluzionează că supraviețuirea reclamantului depindea de supravegherea medicală și de tratamentul complex care putea fi efectuat numai în unități specializate ale Ministerului Sănătății. Prin urmare, Comisia a considerat că instanța trebuia să decidă fie încetarea executării pedepsei, fie la spitalizare, aflată sub supraveghere într-una dintre aceste instituții. La 25 iunie 2013, instanța a acceptat cererea și a retras executarea pedepsei pentru o perioadă de trei luni. Tribunalul a estimat, având în vedere gravitatea bolii, că spitalizarea sub supraveghere îi reducea considerabil șansele de supraviețuire și de vindecare din cauza stresului și suferinței psihice cauzate de continuarea executării pedepsei. Pe de altă parte, Tribunalul a subliniat că reclamantul nu prezenta niciun pericol pentru ordinea publică, că pedeapsa, dintre care o treime fusese deja executată, era relativ scăzută și că a demonstrat o bună conduită pe parcursul procesului penal. Reclamantul a fost eliberat în aceeași zi. La 4 și 19 iulie a efectuat ședințe de chimioterapie la spitalul Bacău și la 1 și 16 august, a continuat tratamentul la Institutul de Oncologie din București. La 26 august 2013, el a solicitat prelungirea pedepsei pe motiv că tratamentul era în desfășurare. La 29 august 2013, instanța de apel a lui Bacău a examinat recursul la Parchet. Printr-o hotărâre definitivă pronunțată în aceeași zi, Comisia a primit recursul și a respins cererea reclamantului. Invocând articolele 455 și 453 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că încetarea pedepsei nu era permisă atâta timp cât tratamentul putea efectua, sub pază, într-un spital civil. Într-o opinie dizidentă, unul dintre judecătorii procesului de judecată opina pe care îi susțineau motive umanitare în favoarea întreruperii pedepsei. Prin urmare, având în vedere starea reclamantului, a considerat că menținerea sa în detenție nu respecta principiul proporționalității și își menținea șansele de supraviețuire. Reclamantul a fost dus la un spital din închisoarea Târgu Ocna. Având în vedere respingerea cererii sale de suspendare a pedepsei, a renunțat la cererea de prelungire a acestei măsuri. La 9 octombrie 2013, reclamantul a fost internat într-o stare gravă în serviciul de oncologie al spitalului Bacău. El a avut dureri osoase foarte intense și aproape că și-a pierdut vederea și vederea. În plus, el a avut, de asemenea, un sindrom depresiv. Starea sa puternic degradată nu permitea continuarea chimioterapiei, el a rămas în spital până la 24 octombrie 2013 la o dată nespecificată a fost transferat în închisoarea Iași. 28 octombrie 2013, a fost internat la spitalul din Iași pentru a efectua sesiuni de radioterapie paliativă pentru a reduce durerea osoasă. Până la 1 noiembrie 2011. El a răspuns la o cerere din partea reclamantului care solicita eliberarea condiționată, conducerea închisorii din Iași la La 22 noiembrie 2013, el a fost supus unor noi examinări la serviciul de oncologie al spitalului Bacău. Medicul șef al serviciului a indicat că starea reclamantului se putea degrada brusc și că, prin urmare, avea nevoie de îngrijire medicală permanentă. În noiembrie 2013, a fost spitalizat în serviciul de asistență medicală paliativă al aceluiași spital și apoi transferat la închisoarea din Bacău și apoi la spitalul din închisoarea Târgu Ocna. La 1 și 12 decembrie 2013, a scris președintelui Republicii și directorului închisorii din Târgu Ocna solicitându-le ajutor pentru eliberarea sa. El și - a exprimat dorința de a fi însoțiți de membrii familiei sale. El a precizat că el era acum reținut în pat, orb și surd și nimeni nu putea să - l ajute cu gesturile zilnice. El a adăugat că, în spitalele civile, medicii erau reticenți să - l trateze, ținând cont de faptul că el era mereu păzit și încătușat. Hotărârea Națională de Administrație a închisorilor i-a răspuns că numai tribunalul putea lua o pauză de la executarea pedepsei. La o dată necunoscută, el a fost internat în serviciul de oncologie al spitalului Bacău, unde a murit la 24 decembrie 2013. Dispozițiile generale ale dreptului intern privind executarea pedepselor privative de libertate și dreptul deținutelor la asistență medicală sunt descrise în Hotărârile Gagiu c. România, nr. 63258/00, § 41-42, 24 februarie 2009 Maciuca c. România, n 25763/03, § 14, 26 mai 2009 și V.D. c. România, n 7078/02, § 79, 16 februarie 2010. Dreptul și practica internă relevantă privind condițiile de spitalizare într-un spital civil al unei persoane deținute și, în special, practica de a-l reține prin încătușare sunt descrise în Hotărârile Tănase c. România, n 5269/02, § 46-49, 12 mai 2009 și Stoleriu c. România, n 5002/05, § 48-52, 16 iulie 2013. Invocând articolele 2 și 3 din Convenție, reclamantul declară, în special, incompatibilitatea stării sale de sănătate cu detenția și supunerea sa la tratamente degradante în timpul spitalizării sale în spitale civile. El susține că detenția sa și-a pus viața în pericol din cauza întreruperii tratamentului care i-a fost apoi administrat numai în mod ilegal și în condiții degradante. Întrebările cu privire la L ? În special, au existat deficiențe care, cum ar fi reclamantul, și-ar fi pus viața în pericol și ar fi avut consecințe asupra speranței sale de viață, încălcând astfel art. 2 din Convenție Având în vedere faptul că reclamantul suferea de cancer de prostată în stadiu avansat, încarcerarea sa și respingerea cererii de încetare a pedepsei au încălcat art. 3 din convenție? A existat o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza faptului că reclamantul a fost relocat în pat cu cătușe în timpul spitalizării sale în unități medicale civile Guvernul este rugat să furnizeze o documentație completă privind condițiile materiale de detenție ale reclamantului și îngrijirea acordată în penitenciare și în spitale civile.
Communiquée le 15 avril 2015
Requête n
o
55089/13
Florin Liviu DORNEANU et Mircea DORNEANU
contre la Roumanie
introduite le 30 juillet 2013
Le requérant, M. Florin Liviu Dorneanu, était un ressortissant roumain né en 1965. Invoquant notamment les articles 2 et 3 de la Convention, il dénonçait son maintien en détention alors qu’il souffrait d’un cancer en phase terminale. Il a été représenté devant la Cour par M
e
M.I. Popa, avocat à Bacău.
Le 29 janvier 2014, l’avocat a informé le greffe du décès du requérant, survenu le 24 décembre 2013. Il a également fait part du souhait du fils du requérant, M. Mircea Dorneanu, de poursuivre l’instance. Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, ce dernier se plaint également, en nom propre, du refus des instances judiciaires d’ordonner la libération de son père.
Il convient de constater que les griefs soulevés par M. Mircea Dorneanu se confondent avec ceux soulevés par son père. Dès lors, il n’y a pas lieu de les examiner séparément. Pour des raisons d’ordre pratique, feu M. Florin Liviu Dorneanu continuera d’être désigné par l’expression «
le requérant
».
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 2002, le requérant fut arrêté et placé en détention provisoire pour répondre des chefs d’accusation d’association de malfaiteurs, escroquerie, faux et usage de faux documents. Le parquet national de lutte contre la corruption l’accusait d’avoir participé à un vaste réseau de criminalité impliquant plusieurs dizaines de personnes et une centaine de sociétés commerciales. Avec la complicité de fonctionnaires bancaires, des crédits frauduleux étaient accordés à ces sociétés, l’argent étant ensuite détourné au profit des accusés. Le requérant fut libéré au cours de la procédure.
Par un arrêt définitif du 28 février 2013, la Haute Cour de cassation et de Justice condamna le requérant du chef d’association de malfaiteurs à une peine de trois ans et quatre mois de prison.
En novembre 2012, on diagnostique chez le requérant un cancer de la prostate. A cette date, la maladie se trouvait déjà à un stade avancé et présentait des métastases osseuses, des hématomes au niveau du cerveau et des hémorragies oculaires. Le 27 novembre 2012, le requérant fut admis à l’Institut d’oncologie de Bucarest. Il quitta l’hôpital le 11 janvier 2013. Du 14 au 18 janvier 2013, il fut à nouveau hospitalisé et subit une intervention chirurgicale sur la prostate et commença une chimiothérapie. Ultérieurement, il fut hospitalisé plusieurs fois pour des courtes durées. Le 26
février 2013, une commission médicale examina le requérant et lui octroya un certificat attestant qu’il souffrait d’un handicap sévère.
Le 28 février 2013, le requérant fut hospitalisé au service d’oncologie de l’hôpital de Bacău. Il accusait un état dégradé et des douleurs osseuses. Il continua la chimiothérapie et resta hospitalisé jusqu’au 4 mars 2013, quand il fut remis aux policiers venus le transporter à la prison de Bacău pour commencer l’exécution de la peine. A une date non-précisée, il fut transféré à l’hôpital de la prison de Rahova.
Le requérant demanda au tribunal départemental de Bacău l’interruption de l’exécution de la peine pour raisons de santé. Il exposa que l’arrêt du traitement mettait sa vie en danger dès lors que ce traitement ne pouvait pas être administré en prison.
Le tribunal demanda à une commission de l’Institut de médecine légale Mina Minovici un rapport concernant l’état du requérant. A la demande de la commission, le requérant subit plusieurs examens médicaux qui indiquèrent que son état nécessitait des séances de radiothérapie et la poursuite de la chimiothérapie. Il ressort des documents médicaux mis à la disposition de la commission que le requérant a effectué des séances de chimiothérapie le 12 avril (à l’hôpital de Bacău) et les 10 et 17 mai (à l’Institut d’oncologie de Bucarest).
Dans son rapport dressé le 19 juin 2013, la commission conclut que la survie du requérant dépendait de la surveillance médicale et du traitement complexe qui ne pouvait s’effectuer que dans des établissements spécialisés du ministère de la Santé. Par conséquent, elle estima que le tribunal devait décider soit l’interruption de l’exécution de la peine soit l’hospitalisation, sous garde, dans un de ces établissements.
Le 25 juin 2013, le tribunal accueillit la demande et ordonna l’interruption de l’exécution de la peine pour une période de trois
mois. Le tribunal estima, au vu de la gravité de la maladie, que l’hospitalisation sous garde réduisait considérablement ses chances de survie et de guérison en raison du stress et de la souffrance psychique induits par la poursuite de l’exécution de la peine. Par ailleurs, le tribunal souligna que le requérant ne présentait pas de danger pour l’ordre public, que la peine, dont un tiers avait déjà été exécutée, était relativement faible et qu’il avait démontré une bonne conduite tout au long du procès pénal.
Le parquet forma un pourvoi en recours.
Le requérant fut libéré le même jour. Les 4 et 19 juillet il effectua des séances de chimiothérapie à l’hôpital de Bacău et les 1
er
et 16 août, il poursuivit le traitement à l’Institut d’oncologie de Bucarest.
Le 26 août 2013, il demanda la prolongation de l’interruption de peine au motif que le traitement était en cours.
Le 29 août 2013, la cour d’appel de Bacău examina le pourvoi du parquet. Par un arrêt définitif rendu le même jour, elle accueillit le pourvoi et rejeta la demande du requérant. Invoquant les articles 455 et 453 du code de procédure pénale, la cour d’appel jugea que l’interruption de la peine n’était autorisée pas tant que le traitement pouvait s’effectuer, sous garde, dans un hôpital civil. Dans une opinion dissidente, un des juges de la formation de jugement opina que des motifs humanitaires militaient en faveur de l’interruption de la peine. Par conséquent, au vu de l’état du requérant, il estima que son maintien en détention ne respectait pas le principe de proportionnalité et amenuisait ses chance de survie.
Le requérant fut conduit à l’hôpital de la prison de Târgu Ocna. Compte tenu du rejet de sa demande d’interruption de peine, il renonça à la demande de prolongation de cette mesure.
Le 9 octobre 2013, le requérant fut hospitalisé dans un état grave au service d’oncologie de l’hôpital de Bacău. Il était dans l’impossibilité de se déplacer, présentait des douleurs osseuses très vives et avait quasiment perdu la vue et l’ouïe. Par ailleurs, il présentait également un syndrome dépressif. Son état fortement dégradé ne permettant pas de continuer la chimiothérapie, il resta hospitalisé jusqu’au 24 octobre 2013.
A une date non-précisée il fut transféré dans la prison de Iași. Le 28
octobre 2013, il fut hospitalisé à l’hôpital de Iași pour effectuer des séances de radiothérapie palliative afin de diminuer la douleur osseuse. Il y demeura jusqu’au 1
er
novembre 2011.
Répondant à une demande du requérant qui sollicitait la libération conditionnelle, la direction de la prison de Iași l’informa que sa demande allait être examinée en 2015.
Le 22 novembre 2013, il subit de nouveaux examens au service d’oncologie de l’hôpital de Bacău. Le médecin en chef du service indiqua que l’état du requérant pouvait se dégrader brusquement et que, par conséquent, il avait besoin de soins médicaux permanents. Du 25 au 27
novembre 2013, il fut hospitalisé au service de soins palliatifs du même hôpital et ensuite transféré à la prison de Bacău et puis à l’hôpital de la prison de Târgu Ocna.
Les 1
er
et 12 décembre 2013, il écrivit au président de la République et au directeur de la prison de Târgu Ocna leur demandant de l’aide pour sa libération. Il exposa qu’il allait perdre la vie et qu’il souhaitait être accompagné par les membres de sa famille. Il précisa qu’il était désormais immobilisé au lit, aveugle et sourd et qu’en prison personne ne pouvait l’aider pour les gestes quotidiens. Il ajouta que, dans les hôpitaux civils, les médecins étaient réticents à le soigner compte tenu du fait qu’il était en permanence gardé et menotté.
La direction nationale de l’administration des prisons lui répondit que seul le tribunal pouvait ordonner l’interruption de l’exécution de la peine.
A une date non-précisée, il fut hospitalisé dans le service d’oncologie de l’hôpital de Bacău où il décéda le 24 décembre 2013.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions générales du droit interne concernant l’exécution des peines privatives de liberté et le droit des détenus à l’assistance médicale sont décrites dans les arrêts
Gagiu c.
Roumanie
, n
o
63258/00, §§ 41-42, 24
février 2009
;
Măciucă c.
Roumanie
, n
o
25763/03, § 14, 26 mai 2009 et
V.D. c. Roumanie
, n
o
7078/02, §§
73
‑
79, 16 février 2010.
Le droit et la pratique interne pertinents concernant les conditions d’hospitalisation dans un hôpital civil d’une personne détenue et en particulier la pratique de l’immobilisation par menottage sont décrites dans les arrêts
Tănase c. Roumanie
, n
o
5269/02, §§ 46-49, 12 mai 2009 et
Stoleriu c. Roumanie
, n
o
5002/05, §§ 48-52, 16 juillet 2013.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, le requérant allègue en particulier l’incompatibilité de son état de santé avec la détention et sa soumission à des traitements dégradants lors de son hospitalisation dans des hôpitaux civils. Il soutient que son placement en détention a mis sa vie en danger en raison de l’interruption du traitement qui ne lui a été ensuite administré que de manière irrégulière et dans des conditions dégradantes.
1.
L’assistance et les soins prodigués au requérant après son incarcération ont-ils été adéquats à son état de santé
? En particulier, y a-t-il eu des carences qui, comme l’affirme le requérant, auraient mis sa vie en danger et auraient eu des répercussions sur son espérance de vie, emportant ainsi violation de l’article 2 de la Convention
?
2.
Compte tenu du fait que le requérant souffrait d’un cancer de la prostate en phase avancée, son incarcération et le rejet de la demande d’interruption de la peine ont-ils emporté violation de l’article 3 de la Convention
?
3.
Y a-t-il eu violation de l’article 3 de la Convention en raison de l’immobilisation du requérant au lit avec des menottes au cours de ses hospitalisations dans des établissements médicaux civils
?
Le Gouvernement est prié de fournir une documentation complète concernant les conditions matérielles de détention du requérant et les soins prodigués dans le milieu carcéral
et dans des établissements hospitaliers civils.