Comunicat la 28 noiembrie 2017 SECȚIUNEA a patra Cerere nr 17021/12 Nelu CARPEN împotriva României introdusă la 1 martie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Nelu Carpen, este un resortisant român născut în 1975 și deținut în închisoarea Rahova. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost, la momentul faptei, procurorul-șef al Parchetului lângă Tribunalul de Primă Instanță din Buftea. Contextul cauzei la 23 aprilie 2010, după obținerea avizelor Consiliului Național al Magistraturii ( De asemenea, Curtea de Apel din București a dispus ca reclamantul să fie reținut temporar pentru o perioadă de 30 de zile. zile, pe motiv că a fost suspectat de comiterea mai multor fapte de corupție care implică avocați și ofițeri de poliție. Această măsură a fost prelungită de către autoritatea competentă la intervale regulate. Detenția provizorie și deschiderea anchetei penale împotriva reclamantului ar fi fost prezentate în mass-media care citează surse judiciare Reclamantul a considerat aceste articole ca fiind calomniatoare pentru el și ar fi inițiat acțiuni civile împotriva ziarelor care publicaseră aceste articole. În urma unei rechiziționări din 14 iulie 2010, Parchetul din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a reclamantului și a altor unsprezece coincriși ai șefilor de corupție pasivă, a asociației de răufăcători, a falsificării și a altor infracțiuni care vizează blocarea cursului de judecată. O parte din dovezile reținute în sarcina reclamantului a fost constituită din înregistrările obținute ca urmare a faptului că a fost ascultată cu permisiunea unui judecător. La o dată nespecificată, reclamantul a formulat plângeri penale împotriva a doi procurori care au solicitat rejudecarea sa și a instanței care a autorizat punerea sa sub ascultare (punctul 6 de mai sus). La cererea reclamantului, printr-o hotărâre din 14 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție ( din Codul de procedură penală, astfel cum este în vigoare la momentul faptei, instanța de apel a însoțit repunerea în libertate a reclamantului de obligația de a nu-i contacta pe ceilalți coinculpați și pe anumiți martori, precum și de cea a acestuia. să nu participe la emisiuni audio-vizionale, să nu acorde interviuri presei scrise și să nu publice în mass-media articole legate de prezenta cauză modul în care intenționa să-și asigure apărarea, acesta declarând o lipsă totală de încredere în organele [d.] care efectuaseră urmările penale 10. La recursul reclamantului, printr-o hotărâre definitivă din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte a pronunțat hotărârea instanței judecătorești. În ceea ce privește obligaia reclamantului de a nu contacta presa, Înalta Curte a considerat că aceasta era justificată de atitudinea inculpatilor care manifestaseră o lipsă totală de încredere în organele de urmărire penală și care aveau o atitudine critică față de mass-media. Aceasta a explicat că libertatea de exprimare putea face obiectul anumitor restricții și că, în speță, măsura impusă era proporțională cu scopul urmărit. 11. La 25 noiembrie 2010, reclamantul a fost eliberat. 12. Prin hotărârea din 6 octombrie 2011, la cererea reclamantului, instanța de apel a examinat necesitatea menținerii măsurii de control judiciar. Instanța de apel a considerat că controlul judiciar este întotdeauna în speță, dar a suprimat obligația de a nu contacta presa și de a nu participa la emisiuni audio În această privință, Comisia a explicat că, având în vedere perioada de timp care a trecut de la data impunerii acesteia, și anume 11 luni, această obligație nu mai era necesară pentru a asigura scopul urmărit care viza buna desfășurare a procesului penal. Articolele publicate de persoana în cauză după ridicarea obligației de a nu contacta mass-media 13. La 21 noiembrie 2011, o scrisoare deschisă din partea reclamantului a fost publicată pe site-ul ziarului Lumea Justitiei (Lumea Justiției) sub titlul de "Procurorul-sef Nelu Carpen" și a acuzat anchetatorii DNA (Hotărârea Națională Anticorupție) de înscenare și de interzicerea de a vorbi despre modul în care a fost întocmit dosarul său. În această scrisoare, reclamantul a acuzat anchetatorii care au studiat cazul său de efectuarea unor anchete ilegale sau chiar a unor infracțiuni, cu unicul scop de a-l trimite la judecată 14. Același site a publicat ulterior mai multe articole referitoare la cauza reclamantului. Astfel, la 24 noiembrie 2011, o parte din conținutul plângerii penale formulate de reclamant împotriva procurorilor care l-au rejudecat și a judecătorului care a autorizat punerea sa sub ascultare (punctul 7 de mai sus) au fost publicate și o legătură a trimis în întregime în fața acestei plângeri penale 15. La 25 ianuarie 2012, o scrisoare deschisă a reclamantului a fost publicată împreună cu titlul Carpen rupe lanțul - procurorul-șef al Parchetului din Buftea, suspendat din funcție în urma unui dosar al DNA, acuză Forumul de a tolera activități care pun în pericol credibilitatea sistemului judiciar și contribuie la consolidarea statului polițist . La 2 Februarie 2012, a apărut un articol intitulat "O premieră în lumea justiției!" Avizele CSM [eliberate] pentru [permite] custodie și arestarea provizorie contestată de procurorul Nelu Carpen în fața Înaltei Curți pentru nelegalitate La articolul menționa că reclamantul a inițiat o acțiune în instanță administrativă pentru a denunța în instanță avizele emise de Forumul pe numele său (punctul 4 de mai sus) și conținea o legătură cu motivele sale de recurs. Procedura penală împotriva reclamantului Prin hotărârea din 10 februarie 2012, Curtea de Apel l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de șase ani de închisoare și la interzicerea unora dintre drepturile sale civice, a șefilor de corupție pasivă, a unor false în documente oficiale și de a oferi consiliere persoanelor care au comis infracțiuni pentru a-și duce la îndeplinire urmărirea penală. 17. La 13 februarie 2012, o scrisoare deschisă scrisă de reclamant a fost publicată pe site-ul ziarului Lumea justiției . În acesta, reclamantul își prezenta opinia cu privire la temeinicia hotărârii pronunțate la 10 februarie 2012 (punctul 16 de mai sus). Potrivit informațiilor aflate la dispoziția Curții, printr-o hotărâre definitivă din 10 iunie 2014, Înalta Curte a confirmat condamnarea penală a reclamantului. Dreptul intern relevant 19.L Restituirea temporară sub supraveghere judiciară poate fi acordată (...) [persoanelor acuzate] în cazul în care sunt comise cu intenție pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea, care nu depășesc 18 ani. (...) În cazul în care statul membru în cauză consideră că măsura nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta trebuie să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei sale, persoanele cu care a comis faptele, martorii, experții sau orice altă persoană indicată de instanță și să nu comunice cu acestea în mod direct sau indirect. GRIEF 20. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de o atingere în dreptul său la libertatea de exprimare din cauza obligației care i-a fost impusă de instanțele interne, pentru o perioadă, în opinia sa, foarte lungă, de a nu contacta presa cu privire la procedura penală împotriva sa. În termen de șase luni de la data prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Iordache c. România, nr. 6817/02, § 50 și 61-66, 14 octombrie 2008) S-a adus atingere libertății de exprimare a reclamantului și, în special, dreptului său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 10 alin. (1) din Convenție, ținând cont de obligația impusă de hotărârea din 19 noiembrie 2010 a instanței judecătorești a lui Brașov în cadrul eliberării sale sub supraveghere judiciară, și anume aceea de a nu comunica cu reprezentanții mass-mediei cu privire la procedura penală inițiată împotriva sa În sensul articolului 10 alineatul (2) din Convenție, a fost necesară această atingere într-o societate democratică?
Communiquée le 28 novembre 2017
Requête n
o
17021/12
Nelu CARPEN
contre la Roumanie
introduite le 1
er
mars 2012
1.
Le requérant, M. Nelu Carpen, est un ressortissant roumain né en
1975 et détenu à la prison de Rahova.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le requérant était, à l’époque des faits, procureur en chef du parquet près le tribunal de première instance de Buftea.
1.
Le contexte de l’affaire
4
.
Le 23 avril 2010, après avoir obtenu les avis du Conseil national de la magistrature («
le CSM
») permettant le placement du requérant en garde à vue et en détention provisoire, la cour d’appel de Bucarest ordonna le placement du requérant en détention provisoire pour une durée de trente
jours, au motif qu’il était soupçonné d’avoir commis plusieurs faits de corruption impliquant des avocats et des agents de police. Cette mesure fut prolongée par l’instance compétente à des intervalles réguliers.
5.
Le placement en détention provisoire et l’ouverture de l’enquête pénale contre le requérant auraient été présentés dans les médias qui citaient «
des sources judiciaires
» sans les nommer. Le requérant considéra ces articles comme diffamatoires à son égard et il aurait engagé des actions civiles contre les journaux qui avaient publié ces articles.
6
.
Sur réquisitoire du 14 juillet 2010, le parquet près la Haute Cour de cassation et de justice ordonna le renvoi en jugement du requérant et de onze autres coïnculpés des chefs de corruption passive, d’association de malfaiteurs, de faux et d’autres infractions visant à obstruer le cours de la justice. Une partie des preuves retenues à la charge du requérant était constituée des enregistrements obtenus à la suite de sa mise sur écoute sur autorisation d’une juge.
7
.
À une date non précisée, le requérant formula des plaintes pénales des chefs d’abus et d’interception illégale contre deux des procureurs qui avaient demandé son renvoi en jugement et la juge qui avait autorisé sa mise sur écoute (paragraphe 6 ci-dessus).
2.
L’obligation imposée au requérant de ne pas prendre contact avec les médias
8.
À la demande du requérant, par un arrêt du 14 octobre 2010, la Haute Cour de cassation et de justice («
la Haute Cour
») transféra l’affaire au rôle de la cour d’appel de Brașov («
la cour d’appel
»).
9
.
Par un arrêt du 19 novembre 2010, la cour d’appel ordonna la remise en liberté du requérant sous contrôle judiciaire. Se fondant sur l’article 160
2
du code de procédure pénale tel qu’en vigueur à l’époque des faits, la cour d’appel assortit la remise en liberté du requérant de l’obligation de ne pas contacter les autres coïnculpés et certains témoins ainsi que de celle «
de ne pas participer à des émissions audio-visuelles, de ne pas accorder des entretiens à la presse écrite et de ne pas publier dans les médias des articles liés à la présente affaire
». La cour d’appel justifia cette dernière obligation par «
la manière dont l’intéressé entendait assurer sa défense, celui-ci déclarant un manque total de confiance dans les organes [d’enquête] qui avaient effectué les poursuites pénales
».
10.
Sur recours du requérant, par un arrêt définitif du 25 novembre 2010, la Haute Cour confirma l’arrêt de la cour d’appel. Pour ce qui était de l’obligation imposée au requérant de ne pas contacter la presse, la Haute Cour jugea que celle-ci était justifiée par l’attitude des inculpés qui avaient manifesté un manque total de confiance dans les organes de poursuite et qui avaient une attitude critique à l’égard des médias. Elle expliqua que la liberté d’expression pouvait faire l’objet de certaines restrictions et qu’en l’espèce la mesure imposée était proportionnée au but poursuivi.
11.
Le 25 novembre 2010, le requérant fut remis en liberté.
12.
Par un arrêt du 6 octobre 2011, à la demande du requérant, la cour d’appel examina la nécessité du maintien de la mesure de contrôle judiciaire. La cour d’appel jugea que le contrôle judiciaire s’imposait toujours en l’espèce mais supprima l’obligation imposée à l’intéressé de ne pas contacter la presse et de ne pas participer à des émissions audio
‑
visuelles (paragraphe 9 ci-dessus). À cet égard, elle expliquait que, compte tenu de la période de temps écoulée depuis l’imposition de celle-ci, à savoir onze mois, cette obligation n’était plus nécessaire afin d’assurer le but poursuivi qui visait le bon déroulement du procès pénal.
3.
Les articles publiés par l’intéressé après la levée de l’obligation de ne pas contacter les médias
13.
Le 21 novembre 2011, une lettre ouverte du requérant fut publiée sur le site du journal
Lumea justiției
(Le monde de la justice) sous le titre «
Le procureur en chef Nelu Carpen sort du silence. Il accuse les enquêteurs de la DNA [la Direction nationale anticorruption] de mise en scène et de lui avoir interdit de parler de la manière dont son dossier avait été constitué
». Dans cette lettre, le requérant accusait les enquêteurs qui avaient instruit son affaire d’avoir réalisé des actes d’enquête illégaux, voire des infractions, dans le seul but de l’envoyer en jugement.
14.
Le même site publia par la suite plusieurs articles concernant l’affaire du requérant. Ainsi, le 24 novembre 2011, une partie du contenu de la plainte pénale formulée par le requérant contre les procureurs qui l’avaient renvoyé en jugement et la juge qui avait autorisé sa mise sur écoute (paragraphe 7 ci-dessus) fut publiée et un lien envoyait vers l’intégralité de cette plainte pénale.
15.
Le 25 janvier 2012, une lettre ouverte du requérant fut publiée avec le titre
«
Carpen rompt la chaîne - le procureur en chef du parquet de Buftea, suspendu de ses fonctions à la suite d’un dossier de la DNA, accuse le CSM de tolérer des activités qui mettent en danger la crédibilité du système judiciaire et contribuent à la consolidation de l’état policier
»
. Le 2
février 2012, parut un article intitulé
«
Une première dans le monde de la justice
! Les avis du CSM [délivrés] pour [permettre la] garde à vue et la détention provisoire contestés par le procureur Nelu Carpen auprès de la Haute Cour pour défaut de légalité
». L’article mentionnait que le requérant avait engagé une action en contentieux administratif pour dénoncer l’illégalité des avis émis par le CSM à son nom (paragraphe 4 ci-dessus) et contenait un lien vers ses motifs de recours.
4.
La procédure pénale contre le requérant
16
.
Par un jugement du 10 février 2012, la cour d’appel condamna le requérant à une peine de six ans de prison et à l’interdiction de certains de ses droits civiques, des chefs de corruption passive, de faux dans des documents officiels et d’avoir apporté son conseil à des personnes ayant commis des infractions afin d’alourdir le déroulement de leur poursuite pénale.
17.
Le 13 février 2012, une lettre ouverte écrite par le requérant fut publiée sur le site du journal
Lumea justiției
. Dans celle-ci, le requérant présentait son opinion sur le bien-fondé de l’arrêt ordonnant sa condamnation pénale prononcé le 10 février 2012 (paragraphe 16 ci-dessus).
18.
D’après les informations à la disposition de la Cour, par un arrêt définitif du 10 juin 2014, la Haute Cour confirma la condamnation pénale du requérant.
B.
Le droit interne pertinent
19.
L’article 160
2
du code de procédure pénale régissant la remise en liberté sous contrôle judiciaire était ainsi libellé, à l’époque des faits, dans sa partie pertinente en l’espèce
:
«
La remise en liberté provisoire sous contrôle judiciaire peut être accordée (...) [aux personnes poursuivies] en cas d’infractions commises avec intention pour lesquelles la loi prévoit des peines d’emprisonnement ne dépassant pas dix-huit ans.
(...)
L’organe judiciaire qui a ordonné la mesure [de remise en liberté sous contrôle judiciaire] peut imposer à (...) l’inculpé de respecter pendant sa remise en liberté sous contrôle judiciaire l’une ou plusieurs des obligations suivantes
:
(...)
c)
de ne pas approcher la personne lésée, les membres de sa famille, les personnes avec qui il avait commis les faits, les témoins, les experts ou toute autre personnes indiquée par le tribunal, et de ne pas communiquer avec celles-ci directement ou indirectement.
»
GRIEF
20.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte dans son droit à la liberté d’expression en raison de l’obligation qui lui a été imposée par les juridictions internes, pour une période, selon lui, très longue, de ne pas prendre contact avec la presse au sujet de la procédure pénale engagée contre lui.
1.
Le requérant a-t-il saisi la Cour du grief tiré de l’article 10 de la Convention dans le délai de six mois fixé à l’article
35 §
1 de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Iordache c. Roumanie
, n
o
6817/02, §§ 50 et 61 à 66, 14 octobre 2008)
?
2.
Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article
10 §
1 de la Convention, compte tenu de l’obligation qui lui avait été imposée par l’arrêt du 19 novembre 2010 de la cour d’appel de Brașov dans le cadre de sa mise en liberté sous contrôle judiciaire, à savoir celle de ne pas communiquer avec les représentants des médias au sujet de la procédure pénale engagée contre lui
?
3.
Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle nécessaire dans une société démocratique, au sens de l’article
10 §
2 de la Convention
? La durée pendant laquelle cette obligation a été imposée à l’intéressé était-elle justifiée en l’espèce
?