- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 septembrie 2020
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Capraru împotriva României
Traducere în română Auto
Secțiunea a patra Cerere nr. 42722/13 Constantin-Cătălin CAPRARU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 22 septembrie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 25 iunie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Constantin-Cătălin Capraru, este un resortisant român născut în 1982 și rezident în Iași. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul S.D.
Tomașesch, avocat în același oraș. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, în ultimă instanță M.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost ofițer de poliție în cadrul poliției județene din Iași ( martie 2010 Pentru a avansa în grad, reclamantul trebuia să îndeplinească o condiție de laîncredere: să aibă cel puțin cinci ani în gradul inferior; sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului În august 2011, a fost deschisă o anchetă disciplinară, desfășurată de un alt ofițer de poliție, S.A., împotriva reclamantului căruia i s-a reproșat că, în noaptea de 10 august 2011, i-a transmis unui jurnalist, R.C.C., o informație privind o tentativă de viol de care fusese informat.
Reporterul și - a făcut apariția la locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se afla locul unde se aflau polițiștii care se ocupau de investigație, i - a interogat pe suspectul și pe victima acestuia și i - a filmat în poziții degradante, fără ca polițiștii prezenți la fața locului să fi luat măsuri pentru a - i interzice să se apropie de suspect. Aceste imagini au apărut în presa locală la 11 august 2011 și au provocat o reacție negativă a populației față de poliție.
În cadrul anchetei disciplinare, S.A., pe baza dispozițiilor legii n 298/2008 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețelele de comunicații publice ( În cazul în care o cerere de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a mărcii UE de înregistrare a mărcii UE sau a unei cereri de înregistrare a unei cereri de înregistrare a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unei mărci
UE a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unei mărci UE sau a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE, a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unei mărci UE a unei mărci UE, a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unei mărci UE a unei mărci UE, a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE, a unei mărci UE, a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unei mărci UE sau a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei părți a unei mărci UE sau a unui a unei mărci UE a unui a unei mărci UE sau a unui a unui a unui a unui a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE sau a unui a unui a unei mărci UE sau a unui a unei a unei a unei a unei mărci UE a unei mărci UE, unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei mărci UE a unei Aceasta a arătat că, în noaptea de 10 august 2011, imediat după ce a fost informat cu privire la tentativa de viol,
reclamantul a sunat la o patrulă de poliție și la un expert al poliției și apoi, 15 secunde mai târziu, la reporterul R.C.C., potrivit aceleiași liste, l ui … după ce a vorbit cu patrula de poliție trimisă la locul de mail-inch. Prin decizia din 9 ianuarie 2012, la propunerea Consiliului de disciplină, șeful l În conformitate cu lista convorbirilor telefonice ale reclamantului, șeful l.I.J. Iași a observat că frecvența și momentele în care comunicarea cu R.C.C.C. a avut loc au condus la concluzia că conversațiile lor au vizat ancheta în curs și că … 360/2002 privind statutul polițiștilor și la articolul (a) al guvernului nr. 911/2005 privind codul etic al polițiștilor, furnizat jurnalistului informații confidențiale.
Procedura administrativă contencioasă Reclamantul sesizează tribunalul județ din Iași ( În ceea ce privește decizia de anulare a deciziei adoptate în privința sa la 9 ianuarie 2012 (punctul 7 de mai sus) și suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă a litigiului, Tribunalul a solicitat, de asemenea, 50 000 de lei românești (RON) pentru daune materiale și 350 000. RON pentru daune morale, a susținut, printre altele, că utilizarea listei comunicațiilor sale telefonice era ilegală și că îi încălcase dreptul la intimitate. În observațiile sale scrise suplimentare, reclamantul a indicat că, în cadrul anchetei disciplinare, obținerea și utilizarea de către agenții de la IPJ Iași a listei comunicărilor sale telefonice fără autorizarea prealabilă necesară au adus atingere dreptului său la respectarea vieții sale private și i-au cauzat un prejudiciu moral.
El susține că utilizarea ilegală a acestei liste a afectat, de asemenea, dreptul său de a-și proteja reputația, lăsându-i să se gândească la colegii săi și la intimitatea sa pe care i-ar putea denunța. A adăugat că a fost în măsură să demonstreze că ancheta disciplinară și sancțiunea aplicată au fost puternic afectate psihologic, fără a se prezenta totuși dovezi la dosar în sprijinul afirmației sale. Prin hotărârea din 28 septembrie 2012, tribunalul departamental a făcut parțial dreptul la acțiunea reclamantului: a anulat decizia din 9 septembrie 2012 ianuarie 2012 și a ordonat suspendarea executării sale până la soluționarea definitivă a litigiului.
Într-adevăr, în cursul anchetei disciplinare, Legea nr. 29zzs a fost în vigoare mai mult decât a fost declarată neconstituțională în întregime prin decizia nr. n 1258/2009 al Curții Constituționale pe motiv că dispozițiile sale aduc atingere drepturilor fundamentale ale cetățenilor, în special dreptului acestora la respectarea vieții private (punctul 18 de mai jos). 298/2008, inițierea urmăririi penale era condiția prealabilă pentru orice cerere depusă la un operator de telefonie mobilă în vederea obținerii unei liste a comunicărilor telefonice ale persoanei acuzate (punctul 17 de mai jos). Prin urmare, acesta a considerat că necesitatea sancțiunii aplicate reclamantului nu a fost stabilită pe baza unor dovezi obținute în mod legal.
Pe de altă parte, el a respins cererea de despăgubire formulată de către persoana în cauză. În ceea ce privește prejudiciul material, el a considerat că reclamantul nu a explicat în ce constă prejudiciul suferit și că nu l-a justificat. În ceea ce privește prejudiciul moral, acesta a considerat că, deși reclamantul ar fi suferit într-adevăr un prejudiciu moral cauzat de sancțiunea disciplinară care i-a fost aplicată, având în vedere circumstanțele din speță, acest prejudiciu putea fi remediat în cazul în care instanța avea dreptul la acțiune și anula decizia prin care fusese pronunțată sancțiunea respectivă. Recurentul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri și a acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Potrivit acestuia, sancțiunea impusă a încetinit avansarea și, prin urmare, o reparație A respins recursul său și a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. Referindu-se la Hotărârile Bucurur și Toma c. România 40238/02, 8 ianuarie 2013), Malone c. Regatul Unit august 1984, seria A n 82) și Khan Regatul Unit 35394/97, CEDH 2000 V), Curtea de apel a statuat că, în speță, a existat interferență în exercitarea de către reclamant a dreptului la respectarea vieții sale private și a corespondenței sale și că această ingerință nu a fost prevăzută de lege în ceea ce privește cererea de la 11 de mai sus. Ea a adăugat că aplicarea unei sancțiuni disciplinare a generat în sine o stare de tensiune și un disconfort material și psihic, dar că restabilirea legalității prin anularea sancțiunii poate repara acest lucru.
În cele din urmă, ea a menționat că reclamantul nu a adus dovezi care să susțină afirmațiile sale conform cărora a fost împiedicat să dea înapoi în cariera sa. 15. Între timp, reclamantul a depus o plângere împotriva S.A. a șefilor de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor și a încălcării corespondenței. La 8 ianuarie 2013, Parchetul aflat în apropierea tribunalului de recurs a fost promovat în favoarea S.A. la 25 martie 2015, reclamantul a fost promovat la gradul superior de șef adjunct. Dreptul și practica internă relevante în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 298/2008, o listă a comunicărilor telefonice putea fi solicitată după inițierea procedurilor penale, sub rezerva autorizării prealabile a președintelui instanței competente.
Prin Decizia nr. 1258 din 8 octombrie 2009, care a intrat în vigoare la 23 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea 298/2008 pe motiv că dispozițiile sale aduc atingere drepturilor fundamentale ale cetățenilor, în special dreptului lor la respectarea vieții private. Acest proces constituțional a creat un vid legislativ acoperit de adoptarea legii nr. 82/2012. GRIEF 19. Invocând art. 8 din Convenție, în opinia sa ilegală, reclamantul consideră că utilizarea din lista comunicațiilor sale telefonice o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private. În conformitate cu art. 20, reclamantul susține că autoritățile interne nu și-au respectat dreptul la respectarea vieții private, astfel cum este garantat prin art. 8 din Convenție.
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. Argumentele părților 21. Guvernul consideră că reclamantul nu poate pretinde că este victima unei încălcări a dreptului la respectarea vieții private pe baza utilizării listei de comunicări telefonice.
Acesta arată că instanțele naționale au recunoscut că utilizarea acestei liste era contrară legislației interne și a încălcat dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. În ceea ce privește repararea, guvernul susține că instanțele naționale au considerat că repararea cea mai adecvată constă în fapt în anularea sancțiunii aplicate pe baza faptelor dovedite printr-o listă de comunicări obținute ilegal. În cele din urmă, guvernul subliniază că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu din cauza sancțiunii impuse, instanța departamentală care a suspendat executarea acesteia și instanța de departament care a obținut, de asemenea, o promovare în funcțiile sale de îndată ce a îndeplinit condiția de deîncredere în gradul inferior impus de lege (punctele 4 și 16 de mai sus).
Reclamantul se consideră încă victima unei încălcări a dreptului său la respectarea vieții private, deoarece instanțele naționale nu i-au acordat nicio despăgubire. Aprecierea Curții 23. Curtea amintește că este de competența autorităților naționale să soluționeze în primul rând o presupusă încălcare a convenției.
Cu toate acestea, o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, pentru a retrage calitatea de victimă a persoanei respective decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, apoi au reparat încălcarea Convenției (a se vedea, printre multe altele, Kurić și alții c. Slovenia [GC], n 26688/06, § 259, CEDH 2012). Prin urmare, este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile naționale, cel puțin în esență, au recunoscut o încălcare a unui drept protejat de convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea oferită poate fi considerată adecvată și suficientă (Scordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 193, CEDH 2006 V 24. În acest sens, Curtea constată că reclamantul a sesizat instanțele interne cu privire la o acțiune în litigiu administrativ în cadrul căreia instanțele naționale au recunoscut caracterul ilegal al lacunei și al utilizării listei comunicărilor sale telefonice (puncte 10 și 13 de mai sus.
În plus, referindu-se la jurisprudența Curții, Curtea a precizat în mod expres că măsura a constituit o interferență fără temei juridic în exercitarea de către reclamant a dreptului la respectarea vieții private și a corespondenței sale (punctul 13 de mai sus. Curtea consideră că instanțele naționale au recunoscut în mod expres încălcarea dreptului la respectarea vieții private a persoanei respective pe baza utilizării listei comunicațiilor sale telefonice. Astfel, prima condiție impusă de jurisprudența Curții cu privire la calitatea de victimă este îndeplinită în speță 25. În ceea ce privește redresarea încălcării constatate, Curtea reamintește că trebuie să fie adecvat și suficient.
Aceasta depinde de toate circumstanțele cauzei, în special în ceea ce privește natura încălcării Convenției care se află în joc (a se vedea, de exemplu, Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 116, CEDH 2010, și Shishanov c. Republica Moldova, n 11353/06, § 106, 15 În septembrie 2015, Curtea amintește, de asemenea, că, atunci când consideră că o încălcare a unui articol din Convenția n 204. Aceasta reafirmă că este în primul rând responsabilitatea autorităților naționale și, în special, a instanțelor, a instanțelor de judecată și a instanțelor de judecată, a instanțelor de judecată și a instanțelor de judecată și a instanțelor de aplicare a legislației naționale și de a aprecia dovezile (Garcίa Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999 I). 26. Curtea observă că … Instanțele naționale au examinat cererea reclamantului de a-i acorda despăgubiri pentru prejudiciile morale.
27. Curtea constată mai întâi că instanțele interne nu au adoptat în land o abordare pur formală pentru a exclude acordarea unei despăgubiri pecuniare pentru prejudiciul moral (a se vedea în acest sens Moldovan Duda c. România (dec.), nr. 1453/08, § 38, 2 februarie 2016, în contextul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție și, pentru situații contrare în care Curtea a sancționat formalismul excesiv al instanțelor în ceea ce privește stabilirea prejudiciului moral, Hotărârea Danev c. Bulgaria, nr 9411/05, § 34, 2 septembrie 2010, în contextul articolului 5 alineatul (5) din Convenție și Hotărârea Elefteriadis c. România, n 38427/05, § 54, 25 În ianuarie 2011, în contextul articolului 3 din Convenție, acestea au considerat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral (punctul 11 de mai sus).
28. Curtea remarcă apoi că, după o examinare pe baza documentelor dosarului și ținând seama de argumentele prezentate de reclamant în sprijinul cererii sale (punctele 9 și 12 de mai sus), în urma unei proceduri desfășurate în conformitate cu principiul contradicției, instanțele naționale au ajuns la concluzia că cea mai bună reparație este anularea sancțiunii (puncte 11 și 14 de mai sus. Curtea nu poate decât să observe că, în argumentele lor, aceste instanțe au luat în considerare impactul posibil al sancțiunii asupra carierei profesionale a laiului și, prin aceasta, asupra protecției dreptului său la respectarea vieții private.
29. Curtea constată în sfârșit că, în cazuri recente în care a constatat o încălcare a articolului 8 din Convenție din cauza lipsei de conformitate a legislației interne cu această dispoziție, aceasta a considerat că această constatare reprezintă în sine o despăgubire echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral (a se vedea, de exemplu, Szabó și Vissy Ungaria, n 37138/14, § 98, 12 Cu toate acestea, în contextul prezentei cauze, temeiul juridic al măsurii contestate de solicitant a încălcat drepturile fundamentale, în special dreptul la respectarea vieții private.
30. Având în vedere cele de mai sus, deși nu a fost acordată nicio sumă reclamantului de către instanțele naționale, Curtea consideră că despăgubirea astfel stabilită nu este, în speță, în dezacord cu propria sa jurisprudență în materie (a se vedea, în acest sens, Bivolaru c. România, nr. 66580/12, § 174, 2 octombrie 2018). 31. Întrucât instanțele interne au recunoscut și au reparat încălcarea art. 8 din Convenție de care reclamantul se plânge în fața Curții, este necesar să se accepte excepția din partea guvernului. În consecință, acest aspect este incompatibil rațional personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. 3 (a) și que …
QUATRIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 42722/13 Constantin-Cătălin CAPRARU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 22 septembre 2020 en un comité composé de : Faris Vehabović, président, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, juges, et de Ilse Freiwirth, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée, introduite le 25 juin 2013, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Le requérant, M. Constantin-Cătălin Capraru, est un ressortissant roumain né en 1982 et résidant à Iași. Il a été représenté devant la Cour par M e S.D. Tomașeschi, avocat dans la même ville.
Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, en dernier lieu M me O.F. Ezer, du ministère des Affaires étrangères. Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 4 . Le requérant était agent de police au sein de la police départementale de Iași (« IPJ Iași »). Il fut promu au grade d’agent principal de police le 25 mars 2010. Pour avancer en grade, le requérant devait remplir une condition d’ancienneté : avoir au moins cinq ans dans le grade inférieur. La sanction disciplinaire infligée au requérant
En août 2011, une enquête disciplinaire, menée par un autre agent de police, S.A., fut ouverte contre le requérant auquel il était reproché d’avoir, dans la nuit du 10 août 2011, transmis à un journaliste, R.C.C.C., une information concernant une tentative de viol dont il venait d’avoir connaissance. Le journaliste s’était présenté sur le lieu de l’infraction cinq à dix minutes seulement après l’arrivée des policiers chargés de l’enquête, avait interrogé le suspect et la victime de l’infraction alléguée et les avait filmés dans des positions dégradantes, sans que les agents de police présents sur place eussent pris des mesures pour lui interdire d’approcher le suspect. Ces images parurent dans la presse locale le 11 août 2011 et provoquèrent une réaction négative de la population à l’égard de la police.
Dans le cadre de l’enquête disciplinaire, S.A., se fondant sur les dispositions de la loi n o 298/2008 relative à la conservation des données générées ou traitées par les prestataires de services de communications électroniques destinés au public ou par les réseaux de communications publics (« la loi n o 298/2008 »), demanda au prestataire de services de téléphonie mobile du requérant la liste des communications réalisées par ce dernier au cours des six mois précédents à partir de son téléphone portable personnel et non professionnel. Cette liste fut versée au dossier comme élément de preuve. Elle montrait que pendant la nuit du 10 août 2011, immédiatement après avoir été informé de la tentative de viol, le requérant avait téléphoné à une patrouille de police et à un expert de la police scientifique puis, quinze secondes plus tard, au journaliste R.C.C.C. D’après cette même liste, l’intéressé avait à nouveau téléphoné à R.C.C.C. après avoir parlé à la patrouille de police envoyée sur le lieu de l’infraction. 7 . Par une décision du 9 janvier 2012, sur proposition du conseil de discipline, le chef de l’IPJ Iași infligea au requérant une sanction disciplinaire de « report d’avancement de grade professionnel pour une période de trois ans ». Le chef de l’IPJ Iași observa que, d’après la liste des conversations téléphoniques du requérant, la fréquence et les moments où les communications avec R.C.C.C. avaient eu lieu permettaient de conclure que leurs conversations avaient porté sur l’enquête en cours et que l’intéressé avait, en méconnaissance de ses obligations professionnelles visées à l’article 42 § 2 de la loi n o 360/2002 sur le statut des policiers et à l’article 17 a) de l’arrêté du gouvernement n o 991/2005 portant code éthique des policiers, fourni au journaliste des informations confidentielles. La procédure administrative contentieuse 8 . Le requérant saisit le tribunal départemental de Iași (« le tribunal départemental ») d’une action en contentieux administratif par laquelle il demandait l’annulation de la décision adoptée à son égard par l’IPJ de Iași le 9 janvier 2012 (paragraphe 7 ci-dessus) et la suspension de l’exécution de cette décision jusqu’à la résolution définitive du litige. Il demanda également 50 000 lei roumains (RON) pour dommage matériel et 350 000 RON pour dommage moral. Il fit valoir, entre autres, que l’utilisation de la liste de ses communications téléphoniques était illégale et avait porté atteinte à son droit au respect de sa vie privée. 9 . Dans ses observations écrites supplémentaires, le requérant indiqua que l’obtention et l’utilisation par les agents de l’IPJ Iași, dans le cadre de l’enquête disciplinaire, de la liste de ses communications téléphoniques sans l’autorisation préalable nécessaire avaient porté atteinte à son droit au respect de sa vie privée et lui avaient causé un préjudice moral. Il soutint que l’utilisation illégale de cette liste avait également porté atteinte à son droit à la protection de sa réputation en laissant penser à ses collègues et à son entourage qu’il pourrait les « dénoncer » à la presse. Il ajouta qu’il était en mesure de prouver que l’enquête disciplinaire et la sanction infligée l’avaient fortement affecté psychologiquement, sans toutefois verser de preuves au dossier à l’appui de son allégation. 10 . Par un jugement du 28 septembre 2012, le tribunal départemental fit partiellement droit à l’action du requérant : il annula la décision du 9 janvier 2012 et ordonna la suspension de son exécution jusqu’à la résolution définitive du litige. Il releva en effet que lors de l’enquête disciplinaire, la loi n o 298/2008 n’était plus en vigueur puisqu’elle avait été déclarée inconstitutionnelle dans son intégralité par la décision n o 1258/2009 de la Cour constitutionnelle au motif que ses dispositions portaient atteinte aux droits fondamentaux des citoyens, notamment à leur droit au respect de la vie privée (paragraphe 18 ci-dessous). Il nota ensuite qu’en vertu de la loi n o 298/2008, l’ouverture de poursuites pénales était la condition préalable à toute demande déposée auprès d’un opérateur de téléphonie mobile en vue d’obtenir une liste des communications téléphoniques de la personne poursuivie (paragraphe 17 ci-dessous). Dès lors, il jugea que la nécessité de la sanction infligée au requérant n’avait pas été établie sur la base de preuves obtenues légalement. 11 . En revanche, il rejeta la demande de dédommagement formulée par l’intéressé. Pour ce qui est du dommage matériel, il estima que le requérant n’avait pas expliqué en quoi consistait le dommage subi et qu’il ne l’avait pas justifié. Pour ce qui est du dommage moral, il considéra que bien que le requérant eût en effet subi un préjudice moral occasionné par la sanction disciplinaire qui lui avait été infligée, compte tenu des circonstances de l’espèce, ce préjudice pouvait être réparé si le tribunal faisait droit à l’action et annulait la décision par laquelle ladite sanction avait été prononcée. 12 . Le requérant forma un recours contre ce jugement et demanda l’octroi d’un dédommagement au titre du préjudice moral. Selon lui, la sanction imposée avait ralenti son avancement et, de ce fait, une réparation pécuniaire s’imposait. 13 . Par un arrêt définitif du 14 janvier 2013, la cour d’appel de Iași (« la cour d’appel ») rejeta son recours et confirma le bien-fondé du jugement rendu en première instance. Se référant aux arrêts Bucur et Toma c. Roumanie (n o 40238/02, 8 janvier 2013), Malone c. Royaume-Uni (2 août 1984, série A n o 82) et Khan c. Royaume-Uni (n o 35394/97, CEDH 2000 ‑ V), la cour d’appel jugea qu’en l’occurrence il y avait eu ingérence dans l’exercice par le requérant du droit au respect de sa vie privée et de sa correspondance et que cette ingérence n’avait pas été « prévue par la loi ». 14 . Quant à la demande de l’intéressé au titre du préjudice moral, la cour d’appel réitéra l’argument mis en avant par le tribunal départemental (paragraphe 11 ci-dessus). Elle ajouta que l’application d’une sanction disciplinaire générait en soi « un état de tension et un inconfort matériel et psychique » mais que le rétablissement de la légalité par l’annulation de la sanction pouvait réparer cela. Elle nota enfin que le requérant n’avait pas apporté de preuves étayant ses allégations selon lesquelles il avait été empêché d’avancer dans sa carrière. 15. Entre-temps, le requérant porta plainte contre S.A. des chefs d’abus en service contre les intérêts des personnes et de violation de la correspondance. Le 8 janvier 2013, le parquet près la cour d’appel rendit un non ‑ lieu en faveur de S.A. 16 . Le 25 mars 2015, le requérant fut promu au grade supérieur de chef adjoint. Le droit et la pratique internes pertinents 17 . Selon l’article 16 de la loi n o 298/2008, une liste des communications téléphoniques pouvait être sollicitée après l’ouverture des poursuites pénales, sous réserve de l’autorisation préalable du président du tribunal compétent. 18 . Par une décision n o 1258 du 8 octobre 2009, qui a pris effet le 23 novembre 2009, la Cour constitutionnelle a déclaré inconstitutionnelle la loi n o 298/2008 au motif que ses dispositions portaient atteinte aux droits fondamentaux des citoyens, notamment à leur droit au respect de la vie privée. Ce contentieux constitutionnel a créé un vide législatif comblé par l’adoption de la loi n o 82/2012. GRIEF 19. Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant voit dans l’utilisation, selon lui illégale, de la liste de ses communications téléphoniques une atteinte à son droit au respect de sa vie privée. EN DROIT 20. Le requérant soutient que les autorités internes ont méconnu son droit au respect de la vie privée, tel qu’il est garanti par l’article 8 de la Convention ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance. 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » Arguments des parties 21. Le Gouvernement estime que le requérant ne peut pas se prétendre victime d’une violation du droit au respect de sa vie privée à raison de l’utilisation de la liste de ses communications téléphoniques. Il expose que les juridictions nationales ont reconnu que l’utilisation de cette liste était contraire à la législation interne et avait porté atteinte au droit du requérant au respect de sa vie privée. Pour ce qui est de la réparation, le Gouvernement avance que les juridictions nationales ont jugé que la réparation la plus appropriée consistait en l’espèce en l’annulation de la sanction infligée sur la base des faits prouvés par une liste de communications obtenue illégalement. Le Gouvernement souligne enfin que le requérant n’a subi aucun préjudice à raison de la sanction infligée, le tribunal départemental ayant suspendu l’exécution de celle-ci et l’intéressé ayant par ailleurs obtenu une promotion dans ses fonctions dès qu’il avait rempli la condition d’ancienneté dans le grade inférieur requise par la loi (paragraphes 4 et 16 ci-dessus). 22. Le requérant se considère toujours victime d’une violation de son droit au respect de la vie privée étant donné que les juridictions nationales ne lui ont accordé aucune réparation. Appréciation de la Cour 23. La Cour rappelle que c’est aux autorités nationales qu’il appartient en premier lieu de redresser une violation alléguée de la Convention. Cela étant, une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à retirer la qualité de « victime » à celui-ci que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres, Kurić et autres c. Slovénie [GC], n o 26828/06, § 259, CEDH 2012). Il appartient donc à la Cour de vérifier, d’une part, s’il y a eu reconnaissance par les autorités nationales, au moins en substance, d’une violation d’un droit protégé par la Convention et, d’autre part, si le redressement offert peut être considéré comme approprié et suffisant ( Scordino c. Italie (n o 1) [GC], n o 36813/97, § 193, CEDH 2006 ‑ V). 24. En l’occurrence, la Cour observe que le requérant a saisi les juridictions internes d’une action en contentieux administratif dans le cadre de laquelle les juridictions nationales ont reconnu le caractère illégal de l’obtention et de l’utilisation de la liste de ses communications téléphoniques (paragraphes 10 et 13 ci-dessus). Qui plus est, faisant référence à la jurisprudence de la Cour, la cour d’appel a expressément indiqué que ladite mesure avait constitué une ingérence sans base légale dans l’exercice par le requérant du droit au respect de sa vie privée et de sa correspondance (paragraphe 13 ci-dessus). La Cour considère que les juridictions nationales ont expressément reconnu la violation du droit au respect de la vie privée de l’intéressé à raison de l’utilisation de la liste de ses communications téléphoniques. Ainsi, la première condition imposée par la jurisprudence de la Cour quant à la qualité de victime est remplie en l’espèce. 25. Pour ce qui est du redressement de la violation constatée, la Cour rappelle qu’il doit être approprié et suffisant. Cela dépend de l’ensemble des circonstances de la cause, eu égard en particulier à la nature de la violation de la Convention qui se trouve en jeu (voir, par exemple, Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, § 116, CEDH 2010, et Shishanov c. République de Moldova , n o 11353/06, § 106, 15 septembre 2015). La Cour rappelle également que, lorsqu’il considère qu’une violation d’un article de la Convention n’entraîne qu’un dommage moral minime, voire pas de dommage moral du tout, le juge national est tenu de justifier sa décision en la motivant suffisamment (voir, mutatis mutandis , Scordino (n o 1) , précité, § 204). Elle réaffirme qu’il incombe au premier chef aux autorités nationales, et singulièrement aux tribunaux, d’interpréter et d’appliquer le droit interne et d’apprécier les preuves ( Garcίa Ruiz c. Espagne [GC], n o 30544/96, § 28, CEDH 1999 ‑ I). 26. La Cour observe que l’intéressé s’est prévalu de la possibilité que lui offrait la législation interne pour assigner en justice l’IPJ Iași afin d’obtenir l’annulation de la mesure prise contre lui tout en demandant réparation du préjudice qu’il disait avoir subi (paragraphe 8 ci-dessus). Les juridictions nationales ont examiné la demande du requérant de lui accorder un dédommagement au titre du préjudice moral. 27. La Cour note tout d’abord que les juridictions internes n’ont pas adopté en l’occurrence une approche purement formaliste pour exclure l’octroi d’une réparation pécuniaire du préjudice moral (voir, en ce sens, Moldovan Duda c. Roumanie (déc.), n o 1453/08, § 38, 2 février 2016, dans le contexte de l’article 2 du Protocole n o 4 à la Convention et, pour des situations contraires où la Cour a sanctionné le formalisme excessif des tribunaux quant à l’établissement du préjudice moral, les arrêts Danev c. Bulgarie , n o 9411/05, § 34, 2 septembre 2010, dans le contexte de l’article 5 § 5 de la Convention, et Elefteriadis c. Roumanie , n o 38427/05, § 54, 25 janvier 2011, dans le contexte de l’article 3 de la Convention). En effet, elles ont jugé que le requérant avait bien subi un préjudice moral (paragraphe 11 ci ‑ dessus). 28. La Cour note ensuite qu’après un examen sur la base des pièces du dossier et à la lumière des arguments présentés par le requérant à l’appui de sa demande (paragraphes 9 et 12 ci-dessus), au terme d’une procédure menée dans le respect du principe du contradictoire, les juridictions nationales ont conclu que la meilleure réparation était l’annulation de la sanction (paragraphes 11 et 14 ci-dessus). La Cour ne peut que remarquer que dans leurs arguments ces juridictions ont pris en compte l’impact possible de la sanction sur la carrière professionnelle de l’intéressé et, par ce biais, sur la protection de son droit au respect de sa vie privée. 29. La Cour observe enfin que, dans des affaires récentes dans lesquelles elle a constaté une violation de l’article 8 de la Convention à raison du défaut de conformité de la législation interne avec cette disposition, elle a jugé que ce constat représentait en soi une réparation équitable suffisante du préjudice moral (voir, par exemple, Szabó et Vissy c . Hongrie , n o 37138/14, § 98, 12 janvier 2016). Or, dans le contexte de la présente affaire, la base légale de la mesure contestée par le requérant méconnaissait les droits fondamentaux, notamment le droit au respect de la vie privée. 30. Eu égard à ce qui précède, bien qu’aucune somme n’ait été accordée au requérant par les juridictions nationales, la Cour estime que la réparation ainsi établie n’est pas, en l’espèce, en désaccord avec sa propre jurisprudence en la matière (voir, en ce sens, Bivolaru c. Roumanie (n o 2) , n o 66580/12, § 174, 2 octobre 2018). 31. Étant donné que les juridictions internes ont reconnu et réparé la violation de l’article 8 de la Convention dont le requérant se plaint devant la Cour, il convient d’accueillir l’exception soulevée par le Gouvernement. Il s’ensuit que ce grief est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et qu’il doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 15 octobre 2020. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Greffière adjointe Président