DORNEANU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
DORNEANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2005)
Secțiunea a doua Cerere nr. 38442/02 prezentată de Florin Liviu Donneanu împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 septembrie 2005, într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze, judecătorii mei Mularoni și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 15 octombrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Florin Liviu Dorneanu, este un resortisant român, născut în 1965 și rezident în Bacau. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul I. Popa, avocat la Bacau. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. octombrie 2002, în urma unei declarații a reclamantului, director al mai multor societăți comerciale, în ceea ce privește activitatea acestora din urmă, procurorul S. al Parchetului din apropierea tribunalului din Bacau la mai multe acuzații împotriva sa, printre care și escrocheria, falsa și utilizarea fals, și a ordonat pe teren punerea sa în arest provizoriu pentru o perioadă de 30 de zile. Un avocat din oficiu a fost prezent. La 10 octombrie 2002, avocatul ales de reclamant a solicitat în scris procurorului S. să comunice cu o mențiune scrisă pe adresa avocatului, procurorul general S. a fost de acord că s-a întâlnit cu reclamantul în limitele regulamentului [și] în conformitate cu art. 172 din Codul de procedură penală Potrivit reclamantului, procurorul a precizat verbal avocatului său că nu putea avea acces la dosarul de urmărire penală, invocând texte procedurale fictive. De asemenea, menționează că nu a putut consulta avocatul său în prezența unui ofițer de poliție, ceea ce a împiedicat comunicarea liberă între cele două. La 14 octombrie 2002, în fața tribunalului departamental din Bacau, în Camera Consiliului și, în opinia reclamantului, fără accesul publicului și al mass-mediei, a avut loc la tribunal cu privire la plângerile reclamantului și ale altor coincriși împotriva ordonanțelor de detenție provizorie. Potrivit reclamantului, în pofida cererilor lor făcute în dimineața instanței de judecată pentru a consulta dosarul de judecată, cei nouă avocați ai inculpaților nu au făcut decât câteva minute pentru a face acest lucru și au constatat că dosarul de la tribunal nu conținea decât copii ale ordonanțelor procurorului și ale plângerilor acestora împotriva acestora. Cu această ocazie, avocatul reclamantului a observat că unul dintre motivele arestării a fost art. 148 litera (d) din Codul de procedură penală, fie existența unor elemente suficiente pentru a concluziona că: LA ÎNCHEIEREA ui, avocatul reclamantului a fost informat cu privire la amânarea cauzei pentru a examina dosarul de judecată, considerând că plângerea reclamantului nu putea fi judecată în lipsa acestui dosar fără a-și ignora dreptul la apărare. Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea cererii avocatului, în special pe motiv că dosarul era secret. Instanța a respins cererea de amânare a cauzei și, pe fond, printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea datată din aceeași zi, a respins plângerea reclamantului împotriva ordonanței procurorului din 1 octombrie 2002. În motivele sale, acesta a menționat că reclamantul era acuzat, printre altele, de înșelăciune, de falsuri și de uz de falsuri, din cauza obținerii ilegale de credite bancare. Prin hotărârea din 22 octombrie 2002, Tribunalul din Bacau a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii înainte de a afirma dreptul menționat anterior, confirmând legalitatea și temeinicia detenției provizorii, în temeiul articolului 148 litera (d), (g) și (h) din Codul de procedură penală. Comisia a considerat că drepturile la apărare ale reclamantului au fost respectate, dat fiind faptul că a fost asistat de un avocat la alegerea sa în timpul procedurilor penale, pe care acesta a putut astfel să le cunoască acuzațiile aduse împotriva sa, precum și dovezile pe care le susțineau, și că buna cunoaștere a dosarului de către avocat a reieșit, de asemenea, din pledoaria sa. Prin hotărârea din 29 octombrie 2002, tribunalul județean din Bacau a acceptat cererea Parchetului de a prelungi cu 30 de zile arestarea provizorie a reclamantului, respingând argumentul avocatului său că sesizarea instanței prin Parchet era marcată de nulitate absolută pentru necunoașterea normelor procedurale. Prin hotărârea din 5 noiembrie 2002, tribunalul național anticorupție a respins recursul reclamantului ca fiind nefondat și a confirmat prelungirea detenției sale provizorii. Prin rechiziționarea din 20 ianuarie 2003, Parchetul național anticorupție l-a trimis înapoi la judecată pe reclamant pentru, printre altele, înșelăciune, falsitate și utilizarea de falsuri, din cauza obținerii ilegale de credite bancare. La 4 februarie 2003, reclamantul a fost eliberat de tribunalul departamental din Bacau. Până în prezent, procedura penală pe fond împotriva celui din urmă este pendinte în primă instanță, în fața instanței menționate anterior. Invocând, în esență, art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de prelungirea detenției sale provizorii prin hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 29 octombrie 2002 al tribunalului departamental din Bacau, în special din cauza nulității absolute a sesizării instanței prin Parchet. Invocând art. 5 alin. (2) și art. 6 alin. (3) lit. (a) din Convenție, el susține că nici el, nici avocatul său nu au fost informați în cel mai scurt timp cu privire la motivele reale ale arestării sale și ale acuzațiilor aduse împotriva sa. Pe baza art. 5 alin. (3), el se plânge că a fost pus în detenție provizorie la data de 1 octombrie 2002 în temeiul unui ordin al unui procuror, contrar cerințelor articolului menționat anterior. Invocând art. 5 alin. (4) și 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție, acesta susține că dreptul său de a acționa împotriva ordonanței de arest provizoriu a fost ignorat, ținând cont în special de faptul că, spre deosebire de Parchet, nici el, nici avocatul său nu au avut acces efectiv la dosarul de judecată pentru a putea contesta temeinicia arestării sale. De asemenea, se plânge în esență de obstacolele din comunicarea cu avocatul său. ÎN DREPT la 8 iulie 2005, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: [...] declar că guvernul român oferă domnului Florin Liviu Dorneanu, cu titlu gratuit, suma de 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Lacue. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege cu excepția oricărui impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 20 iulie 2005, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului, domnul I. Popa, reprezentantul reclamantului, nota că guvernul român este pregătit să plătească domnului Florin Liviu Dorneanu, cu titlu gratuit, suma de 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Lacue. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege cu excepția oricărui impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și că nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție). Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle J.-P. Costa Presidente