Dorneanu împotriva României

Secțiunea a doua Cerere nr. 38442/02 prezentată de Florin Liviu Donneanu împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 septembrie 2005, într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze, judecătorii mei Mularoni și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 15 octombrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Florin Liviu Dorneanu, este un resortisant român, născut în 1965 și rezident în Bacau.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul I. Popa, avocat la Bacau. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. octombrie 2002, în urma unei declarații a reclamantului, director al mai multor societăți comerciale, în ceea ce privește activitatea acestora din urmă, procurorul S. al Parchetului din apropierea tribunalului din Bacau la mai multe acuzații împotriva sa, printre care și escrocheria, falsa și utilizarea fals, și a ordonat pe teren punerea sa în arest provizoriu pentru o perioadă de 30 de zile. Un avocat din oficiu a fost prezent.

La 10 octombrie 2002, avocatul ales de reclamant a solicitat în scris procurorului S. să comunice cu o mențiune scrisă pe adresa avocatului, procurorul general S. a fost de acord că s-a întâlnit cu reclamantul în limitele regulamentului [și] în conformitate cu art. 172 din Codul de procedură penală Potrivit reclamantului, procurorul a precizat verbal avocatului său că nu putea avea acces la dosarul de urmărire penală, invocând texte procedurale fictive. De asemenea, menționează că nu a putut consulta avocatul său în prezența unui ofițer de poliție, ceea ce a împiedicat comunicarea liberă între cele două. La 14 octombrie 2002, în fața tribunalului departamental din Bacau, în Camera Consiliului și, în opinia reclamantului, fără accesul publicului și al mass-mediei, a avut loc la tribunal cu privire la plângerile reclamantului și ale altor coincriși împotriva ordonanțelor de detenție provizorie.

Potrivit reclamantului, în pofida cererilor lor făcute în dimineața instanței de judecată pentru a consulta dosarul de judecată, cei nouă avocați ai inculpaților nu au făcut decât câteva minute pentru a face acest lucru și au constatat că dosarul de la tribunal nu conținea decât copii ale ordonanțelor procurorului și ale plângerilor acestora împotriva acestora. Cu această ocazie, avocatul reclamantului a observat că unul dintre motivele arestării a fost art. 148 litera (d) din Codul de procedură penală, fie existența unor elemente suficiente pentru a concluziona că: LA ÎNCHEIEREA ui, avocatul reclamantului a fost informat cu privire la amânarea cauzei pentru a examina dosarul de judecată, considerând că plângerea reclamantului nu putea fi judecată în lipsa acestui dosar fără a-și ignora dreptul la apărare.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea cererii avocatului, în special pe motiv că dosarul era secret. Instanța a respins cererea de amânare a cauzei și, pe fond, printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea datată din aceeași zi, a respins plângerea reclamantului împotriva ordonanței procurorului din 1 octombrie 2002. În motivele sale, acesta a menționat că reclamantul era acuzat, printre altele, de înșelăciune, de falsuri și de uz de falsuri, din cauza obținerii ilegale de credite bancare. Prin hotărârea din 22 octombrie 2002, Tribunalul din Bacau a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii înainte de a afirma dreptul menționat anterior, confirmând legalitatea și temeinicia detenției provizorii, în temeiul articolului 148 litera (d), (g) și (h) din Codul de procedură penală.

Comisia a considerat că drepturile la apărare ale reclamantului au fost respectate, dat fiind faptul că a fost asistat de un avocat la alegerea sa în timpul procedurilor penale, pe care acesta a putut astfel să le cunoască acuzațiile aduse împotriva sa, precum și dovezile pe care le susțineau, și că buna cunoaștere a dosarului de către avocat a reieșit, de asemenea, din pledoaria sa. Prin hotărârea din 29 octombrie 2002, tribunalul județean din Bacau a acceptat cererea Parchetului de a prelungi cu 30 de zile arestarea provizorie a reclamantului, respingând argumentul avocatului său că sesizarea instanței prin Parchet era marcată de nulitate absolută pentru necunoașterea normelor procedurale.

Prin hotărârea din 5 noiembrie 2002, tribunalul național anticorupție a respins recursul reclamantului ca fiind nefondat și a confirmat prelungirea detenției sale provizorii. Prin rechiziționarea din 20 ianuarie 2003, Parchetul național anticorupție l-a trimis înapoi la judecată pe reclamant pentru, printre altele, înșelăciune, falsitate și utilizarea de falsuri, din cauza obținerii ilegale de credite bancare. La 4 februarie 2003, reclamantul a fost eliberat de tribunalul departamental din Bacau. Până în prezent, procedura penală pe fond împotriva celui din urmă este pendinte în primă instanță, în fața instanței menționate anterior. Invocând, în esență, art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de prelungirea detenției sale provizorii prin hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 29 octombrie 2002 al tribunalului departamental din Bacau, în special din cauza nulității absolute a sesizării instanței prin Parchet.

Invocând art. 5 alin. (2) și art. 6 alin. (3) lit. (a) din Convenție, el susține că nici el, nici avocatul său nu au fost informați în cel mai scurt timp cu privire la motivele reale ale arestării sale și ale acuzațiilor aduse împotriva sa. Pe baza art. 5 alin. (3), el se plânge că a fost pus în detenție provizorie la data de 1 octombrie 2002 în temeiul unui ordin al unui procuror, contrar cerințelor articolului menționat anterior. Invocând art. 5 alin. (4) și 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție, acesta susține că dreptul său de a acționa împotriva ordonanței de arest provizoriu a fost ignorat, ținând cont în special de faptul că, spre deosebire de Parchet, nici el, nici avocatul său nu au avut acces efectiv la dosarul de judecată pentru a putea contesta temeinicia arestării sale.

De asemenea, se plânge în esență de obstacolele din comunicarea cu avocatul său. ÎN DREPT la 8 iulie 2005, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: [...] declar că guvernul român oferă domnului Florin Liviu Dorneanu, cu titlu gratuit, suma de 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Lacue. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege cu excepția oricărui impozit aplicabil.

Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 20 iulie 2005, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului, domnul I. Popa, reprezentantul reclamantului, nota că guvernul român este pregătit să plătească domnului Florin Liviu Dorneanu, cu titlu gratuit, suma de 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Lacue.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege cu excepția oricărui impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri.

Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și că nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție). Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle J.-P. Costa Presidente

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 38442/02 présentée par Florin Liviu DORNEANU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 13 septembre 2005 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , C. Bîrsan , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze, M mes A. Mularoni, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 15 octobre 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Florin Liviu Dorneanu, est un ressortissant roumain, né en 1965 et résidant à Bacau.

Il est représenté devant la Cour par M e I. Popa, avocat à Bacau. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 1 er octobre 2002, à la suite d’une convocation du requérant, directeur de plusieurs sociétés commerciales, au sujet de l’activité de ces dernières, le procureur S. du parquet près la cour d’appel de Bacau l’informa des chefs d’accusation portés contre lui, dont notamment escroquerie, faux et usage de faux, et ordonna sur le champ sa mise en détention provisoire pour une durée de trente jours. Un avocat d’office était présent. Le 10 octobre 2002, l’avocat choisi par le requérant sollicita par écrit du procureur S. de communiquer avec l’intéressé et d’avoir accès aux preuves qui avaient déterminé le placement en détention provisoire de son client.

Par une mention manuscrite sur la requête de l’avocat, le procureur S. approuva qu’il ait rencontré le requérant « dans les limites du règlement [et] dans le respect de l’article 172 du code de procédure pénale ». Selon le requérant, le procureur précisa verbalement à son avocat qu’il ne pouvait pas avoir accès au dossier de poursuites, invoquant des textes procéduraux fictifs. De même, il mentionne n’avoir pu consulter son avocat qu’en présence d’un officier de police, ce qui empêcha la libre communication entre les deux. Le 14 octobre 2002, devant le tribunal départemental de Bacau, en chambre du conseil et, selon le requérant, sans l’accès du public et des mass media, eut lieu l’audience portant sur les plaintes du requérant et des autres coïnculpés contre les ordonnances de placement en détention provisoire.

Selon le requérant, en dépit de leurs demandes faites le matin de l’audience pour consulter le dossier de poursuites, les neuf avocats des inculpés n’eurent que quelques minutes pour le faire et constatèrent que le dossier de l’audience ne comprenait que des copies des ordonnances du procureur et de leurs plaintes contre celles-ci. L’avocat du requérant remarqua à cette occasion qu’une des raisons de l’arrestation était l’article 148 d) du code de procédure pénale, soit l’existence d’éléments suffisants pour conclure que l’intéressé avait essayé d’empêcher le bon déroulement des poursuites. A l’audience précitée, l’avocat du requérant demanda l’ajournement de l’affaire pour examiner le dossier de poursuites, estimant que la plainte du requérant ne pouvait être jugée en l’absence de ce dossier sans méconnaître ses droits à la défense.

Le représentant du parquet demanda le rejet de la demande de l’avocat, au motif notamment que le dossier était secret. Le tribunal rejeta la demande d’ajourner l’affaire et, sur le fond, par un jugement avant dire droit daté du même jour, rejeta la plainte du requérant contre l’ordonnance du procureur du 1 er octobre 2002. Dans ses motifs, il mentionna que le requérant était accusé, entre autres, d’escroquerie, de faux et d’usage de faux, en raison de l’obtention illégale de crédits bancaires. Par un arrêt avant dire droit du 22 octobre 2002, la cour d’appel de Bacau rejeta le recours du requérant contre le jugement avant dire droit précité, confirmant la légalité et le bien-fondé du placement en détention provisoire, fondé sur l’article 148 d), g) et h) du code de procédure pénale.

Elle jugea que les droits de la défense du requérant avaient été respectés, vu qu’il avait été assisté par un avocat de son choix au cours des poursuites, qu’il avait pu dès lors connaître les accusations portées contre lui, ainsi que les preuves à leur appui, et que la bonne connaissance du dossier par l’avocat ressortait aussi de sa plaidoirie. Par un jugement avant dire droit du 29 octobre 2002, le tribunal départemental de Bacau accueillit la demande du parquet de prolonger de trente jours la détention provisoire du requérant, rejetant l’argument de son avocat que la saisine du tribunal par le parquet était frappée de nullité absolue pour méconnaissance des règles de procédure. Par un arrêt avant dire droit du 5 novembre 2002, la cour d’appel de Bacau rejeta le recours du requérant comme mal fondé et confirma la prolongation de sa détention provisoire.

Par un réquisitoire du 20 janvier 2003, le parquet national anticorruption renvoya le requérant en jugement pour, entre autres, escroquerie, faux et usage de faux, en raison de l’obtention illégale de crédits bancaires. Le 4 février 2003, le requérant fut remis en liberté par le tribunal départemental de Bacau. A ce jour, la procédure pénale au fond contre l’intéressé est pendante en première instance, devant le tribunal précité. GRIEFS 1. Invoquant en substance l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’illégalité de la prolongation de sa détention provisoire par le jugement avant dire droit du 29 octobre 2002 du tribunal départemental de Bacau, en raison notamment de la nullité absolue de la saisine du tribunal par le parquet.

2. Invoquant les articles 5 § 2 et 6 § 3 a) de la Convention, il allègue que ni lui-même, ni son avocat n’ont été informés dans le plus court délai des raisons réelles de son arrestation et des accusations portées contre lui. 3. Sur le fondement de l’article 5 § 3, il se plaint d’avoir été placé en détention provisoire le 1 er octobre 2002 en vertu d’une ordonnance d’un procureur, contrairement aux exigences de l’article précité. 4. Invoquant les articles 5 § 4 et 6 § 3 b) de la Convention, il allègue que son droit de recours contre l’ordonnance précitée de mise en détention provisoire a été méconnu, compte tenu notamment de ce que, contrairement au parquet, ni lui ni son avocat n’ont eu un accès effectif au dossier de poursuites afin de pouvoir contester le bien-fondé de son arrestation.

Il se plaint aussi en substance des entraves subies dans la communication avec son avocat. EN DROIT Le 8 juillet 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je [...] déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M. Florin Liviu Dorneanu, à titre gracieux, la somme de 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement et s’entend hors tout impôt éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendu conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » Le 20 juillet 2005, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant du requérant : « Je soussigné, M e I. Popa, représentant du requérant, note que le gouvernement roumain est prêt à verser à M. Florin Liviu Dorneanu, à titre gracieux, la somme de 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement et s’entend hors tout impôt éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendu conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête.

Je déclare l’affaire définitivement réglée. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président