AFFAIRE NICUȚ-TĂNĂSESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.07.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE NICUȚ-TĂNĂSESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA NICUȚ-TĂNESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 25842/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 iulie 2010 DEFINITIVF 06/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Nicuț-Tănăsescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 iunie 2010, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 25842/03) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Gheorghe Nicut-Tănăs ë ( La 3 decembrie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite articolul § 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1952 și își are reședința în Constanța. La 16 februarie 2003, la ora 14:20, reclamantul a fost arestat pentru 24 de ore în temeiul unei ordonanțe a inspectoratului departamentului de poliție din Constanța. A fost acuzat de corupție și abuz al funcțiilor sale publice. La 17 februarie 2003, reclamantul a fost pus în arest provizoriu în temeiul unui ordin al procurorului districtual în apropierea Curții. de apel din Constanța pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 17 februarie, ora 24:00 până la 18 martie, ora 24:00. Motivele invocate de procuror au fost că eliberarea reclamantului reprezenta un pericol pentru ordinea publică, având în vedere sentimentul de nesiguranță pe care l-ar fi avut prezentat pentru public având în vedere gravitatea infracțiunii pentru care a fost acuzat, circumstanțele concrete ale cazului și amploarea prejudiciului cauzat. 2003, reclamantul a contestat această ordonanță susținând că procurorul nu a demonstrat care era pericolul concret pe care îl prezenta pentru ordinea publică și, în plus, reclamantul a invocat și motive de sănătate care justifică eliberarea sa. Departamental din Constanța a respins contestația reclamantului și a confirmat punerea sa în arest provizoriu. Acțiunea sa împotriva hotărârii menționate anterior a fost respinsă la 11 martie 2003 la 17 martie, 17 aprilie, 15 mai, 29 mai și 27 iunie 2003, tribunalul departamental a prelungit detenția pentru perioade succesive de 30 de ani. Zilele. Acuzațiile reclamantului împotriva acestor hotărâri, cu excepția ultimului, au fost respinse la 25 martie, 5 mai, 3 iunie și 20 iunie 2003 10. La 17 martie 2003, tribunalul a considerat că menținerea detenției Tribunalul a considerat ulterior că motivele inițiale ale detenției reclamantului persistau, având în vedere complexitatea cazului și necesitatea de a efectua investigația cu celeritate. 11. 2003 a fost primit printr-o decizie a Curții de Apel din Constanța din 8 iulie 2003, iar reclamantul a fost eliberat la 17 iulie 2003. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală, așa cum sunt în vigoare la data faptelor, sunt descrise în cauzele Calmanovici c. România (n 42250/02, § 40, 1 iulie 2008) Samoila și Cionca România. 33065/03, § 36, 4 martie 2008) și Konolos c. România (n 26600/02, § 24, 7 februarie 2008). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 5 § 3 DIN CONVENȚIE 13. Reclamantul se plânge că nu a fost tradus În acest sens, el invocă art. 5 alineatul (3) din Convenție, care este astfel formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) din prezentul articol, trebuie să fie tradus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Eliberarea poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. 14. Guvernul se opune acestei tezele. Cu privire la admisibilitate15, Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Recurentul subliniază că procurorul care a dispus arestarea sa provizorie nu este un magistrat în sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție și observă, de asemenea, că acesta nu a fost adus decât la cererea sa în fața unui magistrat pentru a judeca bunul fundament al detenției sale provizorii și la numai opt zile după arestarea sa. 17. Guvernul recunoaște că procurorul în drept român nu este un magistrat legal care să exercite funcții judiciare în sensul art. 5 § 3 menționat anterior și că, la momentul faptelor, controlul judiciar al detenției nu a fost automat. El constată că, în cazul de față, instanța de primă instanță a examinat legalitatea și temeinicia plasării reclamantului în detenție provizorie la opt zile după arestarea sa. Pe baza cauzei Varga c. România (n 73957/01, § 53-56, 1 Aprilie 2008), consideră că, în ciuda faptului că controlul automat nu a fost efectuat în cazul de față, termenul de opt zile nu este excesiv. 18. Guvernul subliniază modificările Codului de procedură penală introduse de legile nr. 281 și 356 din 24 iunie 2003 și 21 iulie 2006 și de ordinele de urgență ale guvernului n 66/2003 și 109/2003, potrivit cărora judecătorul este în prezent singurul competent să dispună de detenție provizorie. 19. Curtea amintește că controlul judiciar al detenției trebuie să fie automat. Acesta nu poate fi dependent de o cerere formulată în prealabil de persoana deținută (Aquilina Malta [GC], n 25642/94, § 49, CEDH 1999 III). În cele din urmă, Comisia reamintește că a considerat că o perioadă de reținere de patru zile și șase ore fără control judiciar depășea limitele stricte de timp stabilite în art. 3 (Brogan și alte state membre ale Regatului Unit, 29 noiembrie 1988, § 62, seria A n 145 B). Curtea constată că, în cazul de față, numai la opt zile după detenția provizorie a reclamantului de către un procuror, legalitatea și temeinicia acestei măsuri au fost examinate de către o instanță, iar guvernul nu a prezentat nicio justificare pentru a justifica această întârziere. Comisia ia act de modificarea, ulterior faptelor, a dreptului intern relevant, dar consideră că această evoluție legislativă nu poate avea consecințe asupra examinării, în cazul de față, a motivelor formulate de solicitant. 21. Prin urmare, în prezenta cauză, reclamantul, care a fost prezentat în fața Tribunalului de Primă Instanță numai la opt zile după arestarea sa, nu a fost adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție în această privință. 22. Recurentul, invocând întotdeauna art. 5 alineatul (3) din convenție, se plânge de prelungirea ulterioară a detenției sale provizorii de către tribunalul departamental. 23. Considerând că a decis asupra problemei principale ridicate de recurent în temeiul articolului 5 alineatul (3) din convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat celălalt motiv întemeiat pe această dispoziție. II. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE 24. Invocând art. 5 alineatul (3) și art. 4, reclamantul se plânge de presupusa ilegalitate a detenției sale la 17 februarie 2003, între orele 14:20 și 24:00. la ora 2400 și decizia finală de confirmare a ordonanței procurorului a fost pronunțată de tribunalul departamental din Constanța la 11 martie 2003, în timp ce aceste obiecțiuni nu au fost ridicate de reclamant decât la 12 noiembrie 2003, adică după termenul de șase luni. Această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 26. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciile materiale care reprezintă valoarea cheltuielilor de spitalizare efectuate periodic, a cheltuielilor de deplasare la spital, a tratamentului pentru boala de inimă efectuată anterior arestării și a drepturilor salariale aferente perioadei de detenție provizorie. În ceea ce privește cererile legate de drepturile salariale, guvernul, citând jurisprudența Curții ( Kalachnikov c. Rusia, nr. 47095/99, § 139, CEDO 2002 VI, și Becciev c. Moldova, n 9190/03, § 81, 4 octombrie 2005) subliniază că reclamantul nu a reușit să demonstreze realitatea pierderilor pretinse. În plus, consideră că reclamantul a fost aproape de a dovedi legătura de cauzalitate dintre presupusa agravare a bolii sale și perioada de detenție. 29. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în cazul în care încălcarea articolului § 3 din Convenție. 30. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între faptele care au determinat-o să ajungă la concluzia încălcării convenției și a prejudiciului material a cărui despăgubire o cere reclamantul. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 000 EUR pentru prejudiciul moral. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții. Acesta furnizează copii ale a două contracte de asistență judiciară pentru procedura internă și ale retragerilor care atestă plata unei sume de 60 000 000 de lei românești vechi, precum și un contract de asistență judiciară pentru procedură în fața Curții în valoare de 2 000 de lei românești noi și oferă, de asemenea, dovezi în valoare totală de 85 EUR pentru cheltuielile poștale și de traducere pentru corespondență cu Curtea. 32. Guvernul nu se opune să se aloce reclamantului o sumă totală corespunzătoare cheltuielilor și cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața Curții, cu condiția ca acestea să fie dovedite, necesare și să aibă o legătură cu cauza. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma globală de 600 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și acordă reclamantului. Interese moratorii 34. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (3) cu privire la faptul că nu a fost adus imediat în fața unuia Judecător abilitat prin lege să exercite funcții judiciare A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție din cauza lipsei prezentării reclamantului în fața unui magistrat Declararea cererii inadmisibile pentru surplus A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, și 600 EUR (șase cenți EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit pe care sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 iulie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte