CtEDO 02.03.2010 Auto

AFFAIRE CENOIU ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.03.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE CENOIU ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CENOIU ȘI ALTE C. ROMÂNIA Cerere nr. 26036/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 martie 2010 DEFINITIVF 04/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Cenuiu și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2010, Rend Hotărârea adoptată la această dată, La data de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 26036/02) îndreptată împotriva României și dintre care patru resortisanți ai acestui stat, David-Dumitru Cenoiu și domnul Constanța Cenoiu, Ileana-Gratiela Cenoiu și Clara-Maria Berindean, au sesizat Curtea la 4 iulie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 8 octombrie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamanții s-au născut în 1949, 1948, 1978 și 1972 și locuiesc la Drobeta Turnu Severin (primii doi solicitanți) și, respectiv, la București (ultimele două recurente). Primul reclamant, director al societății S., societate agroindustrială cu capital de stat, a făcut obiectul unei proceduri penale fiind acuzat de înșelătorie, fraudă și utilizare falsă. După ce a fost pus în detenție provizorie în perioada 24 octombrie 1991-30 octombrie 1992, a fost relaxat printr-o hotărâre din 22 decembrie 1997 a Tribunalului de Primă Instanță din Sibiu, care a devenit definitivă în lipsa unui apel. Printr-o decizie definitivă din 7 decembrie 2001, tribunalul departamental din Mehedinți a respins ca inadmisibilă acțiunea primului solicitant împotriva refuzurilor În 2000 și 2001, procurorii competenți cu privire la mai multe plângeri penale ale primului solicitant din 1998 și 1999 și care au fost îndreptate împotriva unor părți terțe acuzate de falsuri și declarații mincinoase în cadrul procedurilor penale împotriva acestuia. În cele din urmă, printr-o decizie din 28 noiembrie 2002, Parchetul din apropierea Curții Supreme de Justiție a confirmat un refuz pronunțat asupra altor plângeri penale ale primului reclamant împotriva unor terți. În același timp cu procedurile penale împotriva terților, primul reclamant sesizează la 25 noiembrie 1998 instanțele interne ale unei acțiuni împotriva statului român (Ministerul Finanțelor, Ministerul de Justiție) În conformitate cu art. 504 din Codul de procedură penală (CPP), societatea S. și societatea S. au solicitat despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciul suferit în timpul și de la reținerea provizorie menționată anterior. Prin hotărârea din 22 ianuarie 1999, confirmată printr-o decizie din 9 septembrie 1999 a Curții de Apel de la Craiova, Tribunalul județean din Mehedinți a respins acțiunea primului solicitant ca inadmisibilă, considerând că ministerul nu putea fi considerat răspunzător în acest caz în temeiul articolului 504 CPP și al dispozițiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală. Prin hotărârea din 9 iunie 2000, Curtea Supremă de Justiție a acordat dreptul la o cale de atac formulată de primul reclamant și a respins cu trimitere hotărârile menționate anterior, pe motiv că art. 504 CPP trebuia interpretat în mod nerestricționat în cazul unor erori judiciare, în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale din 10 martie 1998. Prima ședință a avut loc în noiembrie 2000 după ce cauza a fost exmatriculată, primul reclamant și-a precizat acțiunea, solicitând despăgubiri materiale și morale de 25 de ani. În februarie 2001, dosarul a fost transferat Tribunalului din Timiș, ca urmare a unei cereri din partea reclamantului de detenție a cauzei din cauza suspiciunii legitime. Octombrie 2001, tribunalul județean din Timiș a primit parțial acțiunea primului solicitant și i-a acordat aproximativ 2 miliarde ROL pentru despăgubiri. 10. Printr-o hotărâre din 25 martie 2002, Curtea de Apel de la Timișoara a respins ca nefondată apelurile adresate de toate părțile la litigiu și a respins, de asemenea, ca inadmisibile, întrucât au fost formulate cu întârziere în apel fără acordul părților pârâte, cererile de intervenție principală făcute la 11 februarie 2002 de către ultimele două recurente (art. 50 din Codul de procedură civilă, CPC). În cele din urmă, Comisia a respins cererea de intervenție secundară făcută la 27 februarie 2002, în interesul primului solicitant, de către a doua reclamantă (art. 51 CPC). Prin hotărârea din 30 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a confirmat respingerea ca inadmisibilă a cererilor principale de intervenție ale ultimelor două reclamante. martie 2002 menționat anterior, motivele pentru care Curtea de Apel nu a furnizat motive pentru a renunța la administrarea unei noi expertize contabile pe care a autorizat-o inițial și pentru a respinge mai multe mijloace de apel ale primului solicitant (actualizarea sumei alocate și a carnetului său de lucru) ; nici Curtea de Apel nu a citat societatea S. 12. Ca urmare a unei noi cereri de detenție primită în decembrie 2003 din motive de suspiciune legitimă, dosarul cauzei a fost transferat Curții de Apel din Oradea. Prin hotărârea din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Octoya primului solicitant cinci miliarde ROL pentru prejudicii morale și, potrivit unei expertize contabile din 31 martie 2002, 1 840 274 765 ROL pentru prejudicii materiale, suma care trebuie actualizată până la 24 iunie 2003 ținând cont de faptul că, la acea dată, ministerul a plătit persoanei interesate 2 121 398 222 ROL. De asemenea, i-a acordat primului solicitant aproximativ 30 de milioane ROL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Curtea de apel a ordonat societății S. să facă mențiuni în carnetul de lucru, dar a respins cererea primului solicitant de reintegrare în fostul post. În plus, aceasta a acceptat cererea de intervenție a celei de a doua recurente (art. 51 CPC) și a constatat că cererile de intervenție ale celorlalte recurente au fost respinse printr-o hotărâre definitivă 13. Prin hotărârea din 2 februarie 2006, pronunțată în ultimă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție (denumirea Curții Supreme din 2003) a respins acțiunile formulate de toate părțile la litigiu, confirmând hotărârea menționată anterior. Reclamanții susțin că durata procedurii civile în despăgubire a încălcat principiul termenului rezonabil de [în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție], astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 15. Guvernul se opune acestei teze. Pe baza admisibilității 16. Pe baza hotărârii din 30 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care a statuat în ultimă instanță că cererile de intervenție ale ultimelor două recurente erau inadmisibile, guvernul exclude o excepție de incompatibilitate rațională personae din cauza lipsei de calitate a victimelor, acestea nu au putut fi considerate ca fiind parte la procedura civilă în cauză. 17. Primul reclamant consideră că, din cauza suferinței suferite, familia sa ar trebui să beneficieze de calitatea de victimă. 18. Curtea nu consideră necesară examinarea excepției ridicate de guvern, acest motiv fiind, în orice caz, respins ca inadmisibil, deoarece în mod vădit nefondat, în ceea ce privește ultimele trei recurente. În acest sens, Comisia subliniază de la început că, presupunând chiar că ultimele două recurente au calitatea de victime, perioada care trebuie luată în considerare în privința lor a fost de aproximativ 11 luni (între 11 februarie 2002 și 30 ianuarie 2003). Faptul că aceste recurente au utilizat alte căi de atac pentru a contesta inadmisibilitatea cererilor lor de intervenție constatate printr-o hotărâre de ultimă instanță cu privire la această chestiune nu poate modifica durata procedurii care trebuie luată în considerare în privința lor. În ceea ce privește a doua recurentă, aceasta a fost parte la procedura în litigiu din 27 februarie 2002, data cererii sale de intervenție secundară în apel, până la 2 februarie 2006, adică o durată de aproape patru ani pentru două grade de jurisdicție. Presupunând chiar că persoana în cauză are calitatea de victimă, în pofida faptului că a intervenit în procedură fără a invoca un drept personal, dar exclusiv în interesul primului solicitant, durata menționată anterior nu poate constitui o problemă în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, având în vedere perioadele în cauză, care nu sunt excesive în conformitate cu jurisprudența Curții, acest motiv este, în ceea ce privește ultimele trei recurente, vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 19. În ceea ce privește primul reclamant, Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Guvernul consideră că cauza în cauză a fost deosebit de complexă, că nu există perioade de inactivitate imputabile autorităților judiciare și că părțile, în special reclamanții, au contribuit la continuarea procedurii prin observațiile prezentate și acțiunile întreprinse în fața instanțelor. Reclamantul consideră că durata în cauză a fost disproporționată. 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 25 noiembrie 1998 și s-a încheiat la 2 februarie 2006. Prin urmare, a durat aproximativ șapte ani și două luni pentru trei grade de jurisdicție. Cu toate acestea, Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat o lipsă de conștientizare a termenului rezonabil În acest caz, este suficient ca Curtea să constate că, în urma necunoașterii jurisprudenței Curții Constituționale, cauza nu a fost examinată pe fond timp de aproximativ doi ani (noiembrie 1998) și a fost trimisă de două ori în fața instanței de apel, din cauza erorii menționate anterior și a omisiunilor Curții de Apel de a efectua o expertiză și de a examina sau de a furniza motive ca răspuns la mijloacele reclamantului. În plus, trimiterea cauzei ar putea continua la infinit, întrucât nicio dispoziție legală nu ar putea pune capăt acesteia (Ispan c. România, nr. 67710/01, § 45, 31 mai 2007 și Wierciszewska c. Polonia, nr. 4331/98, 25 noiembrie 2003, § 46). În plus, în opinia Curții, trebuie să se țină seama și de obiectul litigiului, care viza repararea din cauza unei detenții ilegale. Damian-Burueana și Damian c. România, n 6773, § 97, 26 mai 2009). În acest context, Curtea reiterează că, chiar și în sistemele juridice care consacră principiul de conduită a procesului de către părți, atitudinea persoanelor interesate nu scutește judecătorii de a asigura celeritatea dorită prin articolul § 1 menționat anterior. Același lucru este valabil și în cazul în care colaborarea unui expert se dovedește necesară în cursul procedurii (a se vedea mutatis mutandis Sürmeli c. Germania [GC], n 75529/01, § 129, EHR 2006 ...). Prin urmare, deși admitea că cauza prezenta o anumită complexitate în lumina expertizei care trebuie realizată și că reclamantul a utilizat mai multe căi de atac, Curtea consideră că atitudinea părților nu poate explica durata generală a procedurii. În special, nu i se poate reproșa persoanei în cauză că a recurs la diverse acțiuni interne pentru apărarea drepturilor sale, instanțele care au acceptat, de altfel, mai multe dintre cererile sale de detenție sau de recurs (a se vedea mutatis mutandis Simon c. Franța, nr. 66053/01, § 31, 8 iunie 2004). 23. Prin urmare, Curtea consideră că nici complexitatea cauzei, nici comportamentul recurentului nu explică durata procedurii, luată în ansamblu. 24. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește primul reclamant. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 25. Reclamanții, în special primul reclamant, se plâng și de detenția ilegală suferită de acesta înainte de 30 octombrie 1992, solicitând o anchetă a Curții în această privință, condițiile de detenție și lipsa unui tratament medical adecvat în închisoare, rezultatul și durata procedurilor penale împotriva Curții și procedurile penale inițiate împotriva unor terți considerați responsabili pentru detenția sa, precum și pentru încălcarea și rezultatul procedurii de despăgubire (suma despăgubirilor, lipsa examinării pe fond a cererilor de intervenție etc.). În special, acestea invocă articolele 3, 5, 6, 8 și 13 din convenție. 26. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele convenției. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. III PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită 12,5 milioane EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit din cauza presupuselor încălcări de mai sus și a obligației statului român de a publica pe prima pagină a unui cotidian un rezumat al hotărârii Curții și al hotărârii de relaxare din 22 decembrie 1997. 29. Guvernul contestă aceste pretenții și face trimitere la jurisprudența Curții în această privință. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere, precum și cea referitoare la publicarea deciziilor menționate anterior. În plus, Curtea constată în acest sens că ordonanța de urgență a guvernului nr. 48 din 21 aprilie 2008 prevede condițiile în care reclamanții pot primi publicarea hotărârii Curții către Monitor Oficial. 31. În schimb, Curtea consideră că primul reclamant a suferit un prejudiciu moral cert din cauza duratei excesive a procedurii de despăgubire pentru detenție ilegală. De asemenea, reclamantul prezintă documente justificative și solicită o sumă totală de 2 788 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne (costuri de transport, onorarii de expertiză etc.) și în fața Curții (costuri de traducere și corespondență). 33. Guvernul contestă aceste pretenții, susținând că lipsesc dovezi și elemente care să permită conectarea tuturor acestor cheltuieli la procedura relevantă în speță. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Pe de altă parte, atunci când constată o încălcare a convenției, Curtea poate acorda rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor interne numai atunci când au fost angajate În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, dar consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului, care nu era reprezentat de un avocat, suma de 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în prezenta procedură. Interese moratorii 35. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii în ceea ce privește primul reclamant și inadmisibil pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească primului solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 200 EUR (mii 200 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudicii morale ii. 500 EUR (cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 martie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-04-06
0,96
AFFAIRE STEFAN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ŞTEFAN c. ROUMANIE (Requête n o 28319/03) ARRÊT STRASBOURG 6 avril 2010 DÉFINITIF 06/07/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'
CtEDO 2009-11-10
0,96
AFFAIRE DEMETRESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DEMETRESCU c. ROUMANIE (Requête n o 5046/02) ARRÊT STRASBOURG 10 novembre 2009 DÉFINITIF 10/02/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme
CtEDO 2010-01-19
0,96
AFFAIRE CARAGHEORGHE ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CARAGHEORGHE ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 38742/04) ARRÊT STRASBOURG 19 janvier 2010 DÉFINITIF 19/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2010-01-19
0,96
AFFAIRE STANCA CIOBANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE STANCA CIOBANU c. ROUMANIE (Requête n o 38800/02) ARRÊT STRASBOURG 19 janvier 2010 DÉFINITIF 19/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de f
CtEDO 2010-03-30
0,96
AFFAIRE TURCANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ŢURCANU c. ROUMANIE (Requête n o 4520/08) ARRÊT STRASBOURG 30 mars 2010 DÉFINITIF 30/06/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'
Sursă