FOURKIOTIS c. GRÈCE

Comunicat la 16 aprilie 2015 Prima secțiune Cerere n 74758/11 Sotiris FOURKIOTIS împotriva Greciei introdusă la 14 noiembrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Sotiris Fourkiotis, este un resortisant grec născut în 1970 și rezident în Atena. Este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Demertzis, avocat în Iraklio, în Creta. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Generarea cauzei la 22 iulie 2001, reclamantul contracta căsătoria cu M.P. Doi copii, gemeni, Anargyros și Angeliki, s-au născut din această uniune la 10 iulie 2001 Cu toate acestea, după naștere, relațiile dintre soți s-au deteriorat din cauza, potrivit reclamantului, a aderării soției sale la o sectă religioasă și a relațiilor cu unul dintre directorii sectei, N.E. La 1 iulie 2007, la botezul lui Agargyros, soția reclamantului în consultare cu N.E. a decis să-i dea fiului său un nume suplimentar, cel al lui Giorgos, prenume care se potrivea cu cel al fondatorului sectei. În cele din urmă, a interzis tuturor rudelor familiei să folosească numele Anargyros și, în noiembrie 2009, cu ajutorul N.E. și prin falsificarea actului de botez, ea a solicitat procurorului competent să modifice starea civilă a lui Agargyros în lamaie ca Giorgos-Anargyros. Cu toate acestea, în urma unei cereri din partea reclamantului, procurorul, care și-a dat seama de manevrare, a ordonat modificarea numelui copilului în Anargyros. De multe ori, certurile dintre soți l-au determinat pe reclamant să părăsească domiciliul conjugal în ianuarie 2010. Reclamantul susține că, din cauza atitudinii soției sale, nu a putut să-și vadă copiii până în vara anului 2010. La o dată care nu a fost precizată în 2009, reclamantul a sesizat instanța de primă instanță, în calitate de judecător unic, cu o cerere de măsuri provizorii. Printr-o decizie nr. 4823/2010 din 9 iunie 2010, instanța a stabilit astfel contactele reclamantului cu copiii săi: marți și joi, la domiciliul I.P., între orele 18:00 și 21:00; în fiecare al doilea weekend, de sâmbătă, ora 17:00 și duminică, ora 18:00 ; în perioada de vară pentru 15 zile după consultarea părinților. Reclamantul susține că, în timpul contactelor de la domiciliul lui I.P., era supravegheat de doi sau trei membri ai sectei căreia îi aparținea I.P. În plus, I.P. refuzase reclamantului accesul la copii în weekend-urile în care avea dreptul de a-și găzdui copiii și că numeroase plângeri depuse de acesta erau pendinte în ziua introducerii cererii. Reclamantul a avut custodia copiilor timp de 15 zile, așa cum a ordonat instanța. Reclamantul susține că copiii nu mai doreau să se întoarcă acasă la mama lor și că, la sfârșitul acestei perioade, ea l-a amenințat că nu-i va mai lăsa să-i vadă în afara casei sale. La 11 octombrie 2010, I.P. a depus o cerere la Tribunalul de Primă Instană (în primă instanță) pentru interzicerea contactelor reclamantului cu copiii. La rândul său, la 22 octombrie 2010, recurentul sesizează aceeași instanță cu privire la o cerere de a obține dreptul de a se întâlni cu copiii săi în afara domiciliului d.I.P. printr-o decizie n 1376/2011 din 14 februarie 2011, Tribunalul a respins cererea d'I.P. și a primit parțial cererea reclamantului. El a stabilit noi norme privind dreptul de vizită al reclamantului la dreptul de a lua copiii de la domiciliul lui .I.P. El a luat în custodie o perioadă de o lună și o amendă de 500 EUR de fiecare dată când ar fi încălcat termenii acestei decizii. Reclamantul subliniază că I.P. nu s-a conformat niciodată deciziei nr. 1376/2011. El susține chiar că, la 26 februarie 2011, în timp ce a fost prezentat la adresa d.I.P. pentru a recupera copiii, aceasta din urmă a chemat poliția să-l aresteze pe motiv că nu a plătit pensia alimentară. În conformitate cu decizia n 1376/2011, reclamantul a prezentat mai multe acțiuni în fața Tribunalului în primă instanță din data de: la 18 și 28 februarie 2011, la 4, 17, 18 și 28 martie 2011, la 12 aprilie 2011, la 9 mai 2011, la 30 iunie 2011 și la 10 octombrie 2011. Toate ședințele au fost stabilite la diferite date în 2013. La 3 februarie 2011, reclamantul a depus o cerere de divorț în fața Tribunalului de Primă Instanță din Etta. Lacul a fost stabilit la 5 martie 2012. Procedura în fața pedopsihiatrilor din cadrul Securității Sociale (IKA) și refuzul acesteia din urmă de a comunica reclamantului o copie a avizului său I.P. sesizează Centrul de Sănătate pedopsihiatrică al Securității Sociale cu scopul de a obține un aviz cu caracter psihiatric și de a interzice reclamantului contactele cu copiii săi. Cu toate acestea, pedopsihiatrii Centrului au refuzat un astfel de aviz. La 6 septembrie 2011, reclamantul a invitat procurorul competent să solicite Centrului de Sănătate Pedopsihiatrică să furnizeze o copie a dosarului privind examinarea copiilor, astfel încât acesta să le poată prezenta în fața instanțelor. Cu toate acestea, printr-o scrisoare din 23 septembrie 2011, Centrul a refuzat să furnizeze dosarul până când procurorul s-a pronunțat din nou cu privire la necesitatea de a-l furniza. La 9 martie 2011, reclamantul s-a adresat procurorului districtual competent pentru minori și a solicitat să ia, în conformitate cu art. 1514 alineatul (3) din Codul civil, orice măsură necesară pentru a proteja interesul copiilor și relația sa cu aceștia. Procurorul a dispus o anchetă socială pe lângă asistenta socială a lui Nea Philadelphia. Aceasta a întocmit trei rapoarte într-o perioadă de cinci luni pe care a trimis-o procurorului, iar reclamantul precizează că, până la data sesizării Curții, procurorul nu a întreprins nicio acțiune. În fața refuzului asistentei sociale de a-i da o copie a rapoartelor sale, la 7 septembrie 2011, reclamantul a solicitat procurorului și procurorului general să le furnizeze și să dispună de toate măsurile necesare pentru păstrarea contactelor sale cu copiii săi. Prin scrisoarea din 22 septembrie 2011, procurorul general a refuzat să îi transmită copii ale rapoartelor. La 10 aprilie 2012, procurorul a convocat reclamantul și I.P. și i-a informat oral cu privire la conținutul rapoartelor și au constatat că copiii aveau o imagine negativă a tatălui lor și au recomandat întâlniri între aceștia, asistate de pedopsihiatri, în scopul restabilirii comunicării. La 7 septembrie 2011, reclamantul s-a plâns printr-o scrisoare adresată procurorului districtual în apropierea Curții de Casație a Inactivitatei Procurorului General pentru Minori. Printre altele, acesta se precedă la hotărârea Curții în cauza Kosmopoulou c. Grecia (60457/00, 5 februarie 2004) și a subliniat faptul că art. 1532 din Codul civil trebuie interpretat în conformitate cu art. 8 din convenție. Reclamantul susține că procurorul nu a dat niciun răspuns la această scrisoare. La 9 septembrie 2011, reclamantul a scris Ombudsmanului Republicii prin care i-a comunicat la data de 15 septembrie 2011, la data de 15 septembrie 2011, acesta din urmă nu avea competența de a procesa cauza. Reclamantul susține că nu și-a mai văzut copiii de la 30 iunie 2011, astfel încât, chiar și atunci când a încercat să le vorbească la telefon, aceștia l-au respins cu cuvinte violente. La 11 aprilie 2012, reclamantul a informat Curtea că nu i s-a putut recupera copiii sau în timpul vacanței de vară 2011 sau de Paște 2012. Dreptul intern relevant la art. 1352 din Codul civil (consecvența exercitării necorespunzătoare a îngrijirii copiilor) dispune În cazul în care tatăl sau mama încalcă obligațiile care le sunt impuse pentru îngrijirea copilului sau pentru administrarea patrimoniului său sau în cazul în care acesta își asumă aceste obligații în mod abuziv sau în cazul în care acestea nu sunt în măsură să facă față, instanța poate dispune orice măsură corespunzătoare, din oficiu sau în cazul în care cealaltă rudă, părinții cei mai apropiați de copil sau procurorul solicită acest lucru. În special, instanța poate retrage în totalitate sau parțial unul dintre părinți custodia și o poate încredința exclusiv altei persoane sau, în cazul în care condițiile menționate anterior sunt îndeplinite asupra persoanei celeilalte, poate încredința îngrijirea părintească sau chiar îngrijirea, în totalitate sau parțial, unei terțe părți sau poate numi un tutore. În cazuri deosebit de urgente, (...) și în cazul în care este iminent un risc imediat pentru integritatea fizică a copilului sau sănătatea psihică a acestuia, procurorul poate dispune orice măsură adecvată pentru protecția acestuia, până când instanța, la care trebuie să se pronunțe în termen de 30 de zile, se pronunță. Articolele relevante din Codul de procedură civilă se citesc astfel: art. 950 alineatul (2) în cazul în care se împiedică dreptul la contact personal între copil și unul dintre părinții săi, decizia judecătorească care stabilește dreptul de vizită poate pune în pericol o pedeapsă pecuniară și o pedeapsă privativă de libertate pe persoana care înfundă acest contact. În acest caz, dispozițiile articolului 947 alineatul (1) se aplică. (...) În cazul în care amenințarea unei pedepse pecuniare și a unei pedepse privative de libertate nu este inclusă în decizia de condamnare a debitorului (...), aceasta poate fi pronunțată de judecătorul unic. Acesta din urmă este competent să constate culpa și să condamne la o sancțiune pecuniară și la o pedeapsă privativă de libertate. În acest caz, acesta aplică procedura prevăzută la articolele 670-676. art. 232A din Codul penal prevede 1. Cel care nu se conformează în mod intenționat unui ordin provizoriu emis de un judecător unic sau de un tribunal sau unei hotărâri judecătorești care îl obliga să (...) acționeze și că această acțiune depinde exclusiv de voința sa (...) este pedepsit cu pedeapsa cu închisoarea de cel puțin șase luni (...). GRIFS Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că are contact cu copiii săi, din cauza lipsei totale de reacție din partea autorităților competente și a eficienței procedurilor în fața diferitelor organisme judiciare cărora le este adresat. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că dispozițiile relevante ale dreptului intern nu permit executarea eficientă și imediată a unei hotărâri judecătorești care acordă dreptul de a vizita un părinte, astfel cum a fost cazul deciziei nr. 1376/2011 a Tribunalului de Primă Instanță din Atena. Invocând art. 13 și art. 8 combinate din convenție, reclamantul se plânge de existența unei căi de atac interne care i-ar fi permis procurorului să acționeze pentru a-și proteja dreptul garantat prin art. 8. A existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața de familie, în sensul articolului 8 alineatul (1) din convenție, din cauza faptului că reclamantul are dreptul efectiv de a beneficia de dreptul său de vizită acordat prin decizia nr. 1376/2011 al Tribunalului de Primă Instanță (în primă instanță) și care ar fi datorat, așa cum susține acesta, pe de o parte, autorităților competente și, pe de altă parte, deficiențelor legislației naționale relevante în materie?

Communiquée le 16 avril 2015

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

74758/11

Sotiris FOURKIOTIS

contre la Grèce

introduite le 14 novembre 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Sotiris Fourkiotis, est un ressortissant grec né en 1970 et résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M

e

K. Demertzis, avocat à Iraklio, en Crète.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

La genèse de l’affaire

Le 22 juillet 2001, le requérant contracta mariage avec M

me

I.P. Deux enfants, des jumeaux, Anargyros et Angeliki, naquirent de cette union le 10

décembre 2006. Toutefois, après la naissance, les relations entre les époux se détériorèrent en raison, selon le requérant, de l’adhésion de son épouse à une secte religieuse et des relations étroites qu’elle entretenait avec un des cadres de la secte, N.E.

Le 1

er

juillet 2007, lors du baptême d’Anargyros, l’épouse du requérant en consultation avec N.E. décida de donner à son fils un prénom supplémentaire, celui de Giorgos, prénom qui correspondait à celui du fondateur de la secte. Par la suite, elle interdit à tous les proches de la famille l’utilisation du prénom Anargyros et, en novembre 2009, avec l’aide de N.E. et en falsifiant l’acte de baptême, elle demanda au procureur compétent à modifier l’état civil d’Anargyros en l’inscrivant en tant que Giorgos-Anargyros. Toutefois, suite à une requête du requérant, le procureur, se rendant compte de la manœuvre, ordonna la modification du prénom de l’enfant en Anargyros.

Les fréquentes querelles entre les époux conduisirent le requérant à quitter le domicile conjugal en janvier 2010. Le requérant prétend qu’en raison de l’attitude de son épouse, il ne put voir ses enfants jusqu’à l’été 2010.

2.

Les procédures relatives au droit de visite du requérant

À une date non précisée en 2009, le requérant saisit le tribunal de première instance, siégeant à juge unique, d’une demande de mesures provisoires. Par une décision n

o

4823/2010 du 9 juin 2010, le tribunal fixa ainsi les contacts du requérant avec ses enfants

: les mardis et jeudis, au domicile de I.P., de 18 h à 21 h

; chaque deuxième week-end, de samedi 17

h à dimanche

18 h

; pendant la période estivale pour quinze jours après consultation des parents.

Le requérant prétend que lors des contacts au domicile d’I.P., il était surveillé par deux ou trois membres de la secte à laquelle I.P. appartenait. De plus, I.P. avait refusé au requérant l’accès aux enfants lors des week-ends pendant lesquels il avait le droit d’héberger ses enfants et que de nombreuses plaintes introduites par lui étaient pendantes au jour de l’introduction de la requête.

Le requérant eut la garde des enfants quinze jours pendant l’été, comme l’avait ordonné le tribunal. Le requérant prétend que les enfants ne voulaient plus rentrer chez leur mère et que lorsqu’elle les récupéra, à la fin de cette période, elle le menaça de ne plus le laisser les voir en dehors de son domicile à elle.

Le 11 octobre 2010, I.P. déposa une demande au tribunal de première instance d’Athènes tendant à faire interdire les contacts du requérant avec les enfants. De son côté, le 22 octobre 2010, le requérant saisit le même tribunal d’une demande tendant à obtenir le droit de rencontrer ses enfants en dehors du domicile d’I.P.

Par une décision n

o

1376/2011 du 14 février 2011, le tribunal rejeta la demande d’I.P. et accueillit partiellement celle du requérant. Il fixa de nouvelles règles concernant le droit de visite du requérant l’autorisant à prendre les enfants au domicile d’I.P. Il déclara qu’I.P. serait sujette à détention d’une durée d’un mois et à une amende de 500 euros chaque fois qu’elle méconnaitrait les termes de cette décision.

Le requérant souligne qu’I.P. ne se conforma jamais à la décision n

o

1376/2011. Il prétend même que le 26 février 2011, alors qu’il se présenta au domicile d’I.P. pour récupérer les enfants, cette dernière avait appelé la police pour l’arrêter au motif qu’il n’avait versé la pension alimentaire.

En application de la décision n

o

1376/2011, le requérant déposa plusieurs actions devant le tribunal de première instance d’Athènes

: les 18 et 28

février 2011, les 4, 17, 18 et 28 mars 2011, le 12 avril 2011, le 9 mai 2011, le 30 juin 2011 et le 10 octobre 2011. Toutes les audiences furent fixées à diverses dates en 2013.

Le 3 février 2011, le requérant déposa une demande de divorce devant le tribunal de première instance d’Athènes. L’audience fut fixée au 5 mars 2012.

3.

La procédure devant les pédopsychiatres de la Sécurité Sociale (IKA) et le refus de cette dernière de communiquer au requérant copie de son avis

I.P. saisit le Centre de santé pédopsychiatrique de la Sécurité Sociale dans le but d’obtenir un avis de caractère psychiatrique et faire interdire au requérant les contacts avec ses enfants. Toutefois, les pédopsychiatres du Centre refusèrent d’émettre un tel avis.

Le 6 septembre 2011, le requérant invita le procureur compétent à demander au Centre de santé pédopsychiatrique de fournir copie du dossier concernant les examens des enfants, afin qu’il puisse les produire devant les tribunaux. Toutefois, par une lettre du 23 septembre 2011, le Centre refusa de fournir le dossier jusqu’à ce que le procureur se prononce à nouveau sur la nécessité de le fournir.

4.

La saisine du procureur chargé des mineurs

Le 9 mars 2011, le requérant s’adressa au procureur d’Athènes compétent pour les mineurs. Il l’invitait à prendre, en application de l’article

1514 § 3 du code civil, toute mesure nécessaire pour préserver l’intérêt des enfants et sa relation avec ceux-ci.

Le procureur ordonna une enquête sociale auprès de l’assistante sociale de Nea Philadelphia. Celle-ci rédigea trois rapports dans une période de cinq mois qu’elle envoya au procureur. Le requérant précise que jusqu’à la date de la saisine de la Cour, le procureur n’avait entrepris aucune démarche. Face au refus de l’assistante sociale de lui donner copie de ses rapports, le requérant s’adressa, le 7 septembre 2011, au procureur et l’invita à les lui fournir et à ordonner toute mesure propre à préserver ses contacts avec ses enfants. Par une lettre du 22 septembre 2011, le procureur refusa de lui transmettre copie des rapports.

Le 10 avril 2012, le procureur convoqua le requérant et I.P. et les informa oralement du contenu des rapports. Ceux-ci constataient que les enfants avaient une image négative de leur père et préconisaient des rencontres entre eux, assistés par des pédopsychiatres, dans le but de faire rétablir la communication.

5.

La saisine du procureur près la Cour de cassation et du médiateur de la République

Le 7 septembre 2011, le requérant se plaignit par une lettre adressée au procureur près la Cour de cassation de l’inactivité du procureur chargé des mineurs. Il se prévalait, entre autres, de l’arrêt de la Cour dans l’affaire

Kosmopoulou c.

Grèce

(60457/00, 5 février 2004) et soulignait que l’article

1532 du code civil devait être interprété en conformité avec l’article

8 de la Convention.

Le requérant affirme que le procureur ne donna aucune suite à cette lettre.

Le 9 septembre 2011, le requérant écrivit au médiateur de la République en lui exposant l’historique de son cas. Le 15 septembre 2011, ce dernier l’informa qu’il n’avait pas compétence pour traiter l’affaire.

Le requérant soutient qu’il n’a plus vu ses enfants depuis le 30 juin 2011, que leur mère les pré-conditionne contre lui de sorte que même lorsqu’il tente de leur parler au téléphone, ceux-ci le rejette avec des paroles violentes.

Le 11 avril 2012, le requérant informa la Cour qu’il ne lui avait pas été possible de récupérer ses enfants ni pendant les vacances d’été 2011 ni pour Pâques 2012.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 1352 du code civil (conséquence du mauvais exercice de la garde des enfants) dispose

:

«

Si le père ou la mère enfreignent les devoirs qui leur sont imposés pour la garde de l’enfant ou la gestion de son patrimoine ou s’ils s’acquittent de ces devoirs de manière abusive ou s’ils ne sont pas en mesure d’y faire face, le tribunal peut ordonner toute mesure appropriée, d’office ou si l’autre parent, les parents les plus proches de l’enfant ou le procureur le demandent.

Le tribunal peut notamment retirer totalement ou en partie à l’un des parents la garde et la confier exclusivement à l’autre ou, si les conditions du paragraphe précédent sont réunies sur la personne de l’autre, confier les soins parentaux ou la garde même, en tout ou en partie, à un tiers ou nommer un tuteur.

Dans des cas particulièrement urgents, (...) et si un risque immédiat pour l’intégrité physique de l’enfant ou sa santé psychique est imminent, le procureur peut ordonner toute mesure appropriée pour la protection de celui-ci, jusqu’à ce que le tribunal, auquel il doit s’adresser dans un délai de trente jours, se prononce.

»

Les articles pertinents du code de procédure civile se lisent ainsi

:

Article 950 § 2

«

Lorsqu’il est fait obstacle au droit au contact personnel entre l’enfant et un de ses parents, la décision judiciaire qui fixe le droit de visite peut menacer d’une sanction pécuniaire et d’une peine privative de liberté celui qui obstrue ce contact. Dans ce cas, les dispositions de l’article 947 s’appliquent.

»

Article 947 § 1

«

(...) Si la menace d’une sanction pécuniaire et d’une peine privative de liberté n’est pas incluse dans la décision qui condamne le débiteur (...), elle peut être prononcée par le juge unique. Ce dernier est compétent pour constater l’infraction et condamner à une sanction pécuniaire et à une peine privative de liberté. Dans ce cas, il applique la procédure prévue aux articles 670 à 676.

»

L’article 232A du code pénal prévoit

:

«

»

GRIEFS

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint de l’impossibilité d’avoir des contacts avec ses enfants, due à un manque total de réactivité de la part des autorités compétentes et à l’inefficacité des procédures devant différents organes judiciaires auxquels il s’est adressé.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du fait que les dispositions pertinentes du droit interne ne permettent pas l’exécution efficace et immédiate d’une décision judiciaire accordant le droit de visite à l’un des parents, comme ce fut le cas de la décision n

o

1376/2011 du tribunal de première instance d’Athènes.

Invoquant l’article 13 et 8 combinés de la Convention, le requérant se plaint de l’inexistence d’une voie de recours interne qui lui aurait permis d’inciter le procureur à agir pour protéger son droit garanti par l’article 8.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu ingérence dans le droit du requérant au respect de sa vie familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention, en raison de l’impossibilité pour le requérant de bénéficier de manière effective de son droit de visite que lui avait accordé la décision n

o

1376/2011 du tribunal de première instance d’Athènes et qui serait due, comme le prétend celui-ci, d’une part, à l’attitude des autorités compétentes, et d’autre part, aux lacunes du droit interne pertinent en la matière

? Dans l’affirmative, l’ingérence était-elle conforme aux exigences de l’article 8 § 2 de la Convention

?