KASANGAKI v. THE NETHERLANDS

Reclamantul, dl Jude Kasanganaki, este un național din Uganda, născut în 1977 și locuiește în Dronten. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl G.J. Dijkman, un avocat care practică în Utrecht. La 19 februarie 2010, reclamantul a depus o cerere de azil. La 12 octombrie 2011, Ministrul Imigrației, integrării și politicii de azil (Ministrul Voor Immigratie, Integratie en Asiel) a dat o decizie de respingere a cererii reclamantului ca fiind lipsit de o bază stabilită de fapt. Acest lucru a constituit o decizie de returnare (terugkeerbesluit). Reclamantul a depus un recurs (beroep). Curtea regională a organizat o audiere la 24 ianuarie 2012. Acesta a stat într-o formă constituită de un singur judecător, judecătorul L. La 30 octombrie 2012, Curtea Regională (rechtbank) de la Haga, ședința în Zwolle, a dat o decizie de respingere a recursului. Decizia prevede că a fost dată de doi judecători, judecătorul L. și judecătorul S. A fost semnat de judecătorul S. și de registratorul (griffier). Reclamantul a depus un nou recurs (hoger beroep) la Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afeling Bestuursrechtspraak) a Consiliului de Stat (Raad van State) (denumit în continuare „Divizia de Jurisdicție Administrativă”). În plus față de contestarea hotărârii Curții regionale din motive de fond, el a prezentat un motiv de recurs în sensul că Curții regionale și-a dat hotărârea într-o compoziție diferită de cea care a desfășurat audierea și o compoziție ilegală de două judecăți. La 26 martie 2013, Curtea Regională a informat Divizia de Jurisdicție Administrativă, la cererea sa, că ședința a fost prezisă de judecătorul L. și că judecătorul L. și Registrarul au discutat împreună despre caz. Cu toate acestea, circumstanțele au condus la decizia că judecătorul S. Judecătorul S. ar fi examinat mai departe cazul în particular. Părțile nu au fost informate cu privire la această dezvoltare, cu excepția deciziei în cauză. 10. Diviziunea Jurisdicției Administrative și-a dat decizia la 18 aprilie 2013. fără o nouă ședință și hotărârea au fost semnate de un judecător diferit de cel care a prezis ședința, aceasta a permis recursul fără a intra în niciunul dintre motivele, a anulat decizia Curții regionale și a remis cazul de reexaminare. 11. Curtea nu a fost informată cu privire la rezultatul oricărei proceduri ulterioare. 12. La 29 noiembrie 2012, recursul reclamantului a fost respins de către Curtea Regională, reclamantul a fost interogat de către un ofițer de poliție. Dosarul oficial întocmit de aceasta include următoarele: „Eu [ofițerul de poliție] am dat extraterestru informațiile necesare. El a declarat: Am avut discuții cu Serviciul de Imigrație și Naturalizare (Immigratie- en naturalisatiest; „IND”) și cu avocatul meu, dl Gerben Dijkman. Știu că trebuie să părăsesc Olanda. Avocatul meu a depus un apel. Acest lucru a fost respins. Știu că ar fi trebuit să părăsesc Olanda la 30 octombrie 2012. Avocatul meu mi-a spus că am avut 28 de zile după 30 octombrie 2012 pentru a părăsi Olanda. Am avut o programare ieri pentru a discuta acest lucru. Am fost colectat astăzi din centrul reclamanților de azil din Almere. Am avut nici un loc de muncă. Am locuit în centrul reclamanților de azil continuu. Am avut mâncare și băut acolo și am putut dormi acolo. Nu am bani. Nu am permis de reședință pentru nicio altă țară europeană. Nu am rude în Țările de Jos sau în orice altă țară europeană. Primesc medicamente împotriva stresului și coșmarurilor. Nu am nici un interes de afaceri în Țările de Jos sau în orice altă țară europeană. Am întrebat extraterestru dacă m-a înțeles. El a declarat că el m-a înțeles și înțeles ceea ce i-am spus. I-am spus că îl plasez în detenție extraterestră (vreemdelingenbewaring) pentru că nu am încredere în el să părăsească Olanda, având în vedere că a avut 28 de zile pentru a părăsi Olanda după 30 octombrie 2012 și astăzi este joi 29 noiembrie 2012. Extratereștul nu a avut nicio explicație satisfăcător pentru acest lucru. El nu a vrut să contacteze ambasada sau consulat Ugandaan.” 13. Ofițerul de poliție, care a acționat în numele Ministrului Adjunct al Securității și Justiției (Staatssecretaris van Veiligheid en Justitie, până în acest moment succesorul Ministrului de Imigrație, Integrare și Politică de Azil), a ordonat reclamantului preluat în detenția extraterestră în conformitate cu art. 59 alineatul (1), sentința introductivă și suba, din Legea privind extratereștrii 2000 (Vreemdelingenwet 2000), a se vedea mai jos). În conformitate cu decizia (un formular de tic-box), măsura a fost solicitată prin: „interesele ordinului public, deoarece există un pericol ca persoana în cauză să evite supravegherea persoanei în cauză să evadeze sau să împiedice pregătirea plecării sau procedurii de expulzare; care este justificată de faptele sau circumstanțele pe care extraterestrul a primit anterior o viză, o decizie, o notă de informare sau o ordine de la care este evidentă datoria de a părăsi Țările de Jos și care nu a făcut-o din propriul său acord în termenul implicit sau stabilit în acest scop; nu are locuință stabilită; nu are nici un mijloc adecvat de substanță[.]” 14. În diferite ocazii, reclamantul a fost invitat să coopereze pentru obținerea documentelor de călătorie ugandese necesare și să părăsească țara din mod voluntar. De fiecare dată când a refuzat. 15. Reclamantul a depus un recurs împotriva ordinului de detenție la Curtea Regională (art. 94 alineatul (1) din Legea privind extratereștriile din 2000; a se vedea mai jos), care, după audierea din 10 decembrie 2012, a dat o hotărâre la 17 decembrie 2012 determinând că detenția reclamantului a fost legală. Reclamantul a depus un nou recurs împotriva acestei decizii la Divizia de Jurisdicție Administrativă, care a fost respinsă la 25 ianuarie 2013.16 Reclamantul a depus încă două apeluri la Curtea Regională a Haga care a contestat continuarea sa detenție. Deciziile care au continuat deținerea reclamantului au fost luate la 29 ianuarie 2013 și 12 martie 2013 17. Reclamantul a depus un al patrulea apel, invocand același motiv, la 10 aprilie 2013 18. O audiere a avut loc la 23 aprilie 2013 în fața Curții Regionale a Haga, ședința în Utrecht. Nici reclamantul, nici ministrul adjunct au participat. În aceeași zi, ministrul Adjunct a informat Curtea Regională prin fax că măsura de detenție a fost respinsă. 19. Invitat la observație, reprezentantul reclamantului a răspuns prin fax în ziua următoare că dorește să continue procedura pentru a solicita daune în temeiul articolului 106 din Legea privind extratereștriile din 2000 (a se vedea mai jos). El a susținut că detenția reclamantului a devenit ilegală retrospectiv ca urmare a hotărârii Diviziei Jurisdicției Administrative din 18 aprilie 2013 (a se vedea mai sus). 20. La 4 iunie 2013, Curtea Regională a dat o decizie de respingere a recursului. Raportul său a inclus următoarele: „Curtea Regională consideră că decizia Curții Regionale, ședința în Zwolle din 30 octombrie 2012, a fost anulată de Divizia Jurisdicției Administrative și [cazul] a fost trimis Curții Regionale nu înseamnă că continuarea deținutului a fost ilegală la momentul respectiv. Condiția ca, în retrospectiv, procedurile de azil să fie în faza de recurs la momentul perioadei de detenție în cauză și efectul deciziei [ministrul deputat] să fie suspendată constituie, în opinia Curții regionale, doar un obstacol temporar. În plus, nu se pare că există motive de a crede că recursul nu va fi hotărât în viitorul previzibil (binnen afzienbare tijd). Deja din acest motiv, Curtea regională nu poate urma argumentele [aplicătoare] cu privire la acest punct. [Ministrul Adjunct] a ridicat măsura de detenție din cauza hotărârii Diviziei de Jurisdicție Administrativă din 19 aprilie 2013 și după consultarea acestui Curte regională, ședința în Zwolle. Curtea regională consideră că ar trebui să se permită un pic de timp pentru a lua în considerare măsurile de urmărire care urmează să fie luate. [Deoarece detenția a fost încheiată] cinci zile (inclusiv trei zile lucrătoare) după decizia [Divizia de Jurisdicție administrativă], Curtea Regională nu vede niciun motiv să susțină că detenția a fost ilegală înainte de 23 aprilie 2013.” 21. Nu mai există niciun recurs împotriva acestei decizii. 22. Cazurile administrative prezentate în fața Curții regionale sunt, în mod normal, tratate de o cameră unică judecător (enkelvoudige kamer, secțiunea 8:10 alineatul (1) din Legea Administrativă Generală (Algemene umed bestuursrecht), care le poate trimite la camera multi judecător (meervoudige kamer, secțiunea 8:10(2)). 23. Cu excepția dispozițiilor contrare, o cameră multijudecător de un organism jurisdicțional este constituită din trei judecători (secțiunea 6 alineatul (2) din Legea privind justiția (Organizarea) (Wet op de rechterlijke organisatie). 24. Dispozițiile de fond relevante sunt următoarele: „1. Dacă este necesar în interesul ordinului public, sau în cazul în care securitatea națională necesită acest lucru, Ministrul nostru [competent] poate, în scopul expulzării (uitzetting), ordona detenția unui extraterestru care: (a) nu este rezident legal; ... detenția unui extraterestru nu va avea loc, sau va fi încheiat, imediat ce exprimă dorința de a părăsi Țările de Jos și posibilitatea de a face acest lucru există. ... deținerea în conformitate cu primul paragraf nu are o durată mai lungă de șase luni. În derogare de la al cincilea paragraf ... reținerea în temeiul primului paragraf poate fi prelungită cu cel mult douăsprezece luni dacă este evident că, în ciuda tuturor eforturilor rezonabile de expulzare va dura mai mult din cauza faptului că extraterestru nu cooperează în expulzarea sa sau a documentelor din țările terțe necesare pentru acest scop sunt încă lipsite. ...” „1. În cazul în care Curtea Regională ordonă ridicarea unei măsuri care implică privarea de libertate, sau privarea de libertate este ridicată înainte de a fi luată în considerare cererea de ridicare, aceasta poate acorda compensarea extraterestră la cheltuielile statului. Daunele includ prejudiciu moral. [art. 90] din Codul de Procedură Penală (Wetboek van Strafvordering) se aplică prin analogie. ... Primul paragraf se aplică prin analogie în cazul în care Divizia de Jurisdicție Administrativă ordonă ridicarea măsurii care implică privarea de libertate.” „1. Compensarea se acordă în fiecare caz în cazul în care și în măsura în care instanța judecătorească, ținând seama de toate circumstanțele, este de părere că există motive de echitate pentru a face acest lucru. ...” 25. Remediile juridice relevante sunt prevăzute de Legea privind extraterestrii 2000, care, în părțile sale relevante, prevede următoarele: „În derogare de la art. 37 § 1 din Legea privind Consiliul de Stat (Wet op de Raad van State), nu există niciun recurs suplimentar împotriva unei hotărâri ale Curții regionale a. despre o decizie sau o acțiune bazată pe ... capitolul 5 [și anume, inclusiv art. 59]; ..: d. „1. Ministrul nostru [competent] informează Curtea Regională cu privire la o decizie de a impune privarea de libertate, astfel cum se menționează la [punctul 59], până la data de douăzeci și opt zile după comunicarea deciziei, cu excepția cazului în care însuși extraterestru a depus un recurs în primul rând. De îndată ce Curtea Regională a primit notificarea, se consideră că extratereștul a depus recurs împotriva acestei decizii care impun privarea de libertate. Avocatul constituie, de asemenea, o cerere de atribuire a prejudiciilor. Curtea Regională stabilește imediat data examinării recursului în cadrul audierii. Audierea se efectuează cel târziu la a 14-a zi de la notificarea recursului sau a notificării, după caz, fiind primită. Curtea regională invită extraterestră să apară fie în persoană, fie reprezentat de un reprezentant autorizat, iar ministrul competent să apară reprezentat de un reprezentant autorizat, pentru a fi auzit. În derogare la art. 8:42 din Legea Administrativă Generală, [pentru acest termen] nu se poate prelungi. Curtea regională își pronunță hotărârea orală sau scrisă. Dacă în scris, decizia se acordă cel târziu la șapte zile de la încheierea examinării recursului. În derogare la art. 8:66 din Legea Administrativă Generală, [pentru acest termen] nu poate fi prelungită. În cazul în care Curtea Regională constată în apel că aplicarea sau punerea în aplicare a deciziei [de a impune privarea de libertate] este contrară prezentei acte sau este – pe baza tuturor intereselor implicate – nu este justificată în mod rezonabil, aceasta acceptă recursul. În acest caz, Curtea Regională ordonă ca privarea de libertate să fie încheiată sau modul de punere în aplicare a acesteia să fie modificată. Primul, al treilea și al patrulea paragraf se aplică prin analogie unei decizii care extinde o măsură care implică privarea de libertate, astfel cum se menționează la secțiunea 59 alineatul (6). ...”1. În derogare de la secțiunea 84 în temeiul a., un nou recurs împotriva deciziei Curții regionale menționate la secțiunea 94 alineatul (1) se află în Divizia de Jurisdicție administrativă. ...” „1. În cazul în care recursul menționat la art. 94 a fost respins și apelul extraterestru împotriva continuării privației de libertate, Curtea regională își încheie ancheta preliminară (vooronderzoek) în termen de o săptămână după primirea notificării de recurs. În derogare de la art. 8:57 din Legea Administrativă Generală, Curtea Regională poate decide chiar și fără avizul părților că nu va exista nici o audiere. Curtea Regională își pronunță hotărârea orală sau scrisă. Dacă în scris, hotărârea se acordă cel târziu la șapte zile de la încheierea examinării recursului. În derogare de la art. 8:66 din Legea Administrativă Generală, [prezentul termen] nu poate fi prelungit. În cazul în care Curtea Regională, în examinarea recursului, constată că impunerea sau executarea măsurii este contrară prezentei Acte sau nu se justifică în mod rezonabil pe un echilibru al tuturor intereselor implicate, aceasta declară recursul bine fundamentat. În acest caz, Curtea Regională ordonă ridicarea măsurii sau modificarea modului în care este executată.” 26. La 21 martie 2011, Divizia Competenței Administrative a dat o decizie (nu. 201100307/1/V3, ECLI:NL:RVS:2011:BP9280) în care a susținut, printre altele, că, deși a existat o interconexiune strânsă între decizia de returnare, pe de o parte, și un ordin de detenție a extratereștriilor, pe de altă parte, luarea în considerare comună a celor doi într-un singur recurs a fost posibilă numai dacă ambele au fost incluse într-o singură decizie. În cazul în care decizia de returnare a fost dată separat, sistemul de remedieri legale prevăzut de Legea privind extraterestrii din 2000 a împiedicat tribunalul administrativ competent să ia în considerare licența deciziei de returnare împreună cu ordonanța de detenție a extraterestrilor. În ultimul caz, numai în cazul în care decizia de returnare a fost considerată ilegală în cadrul procedurii dedicate, tribunalul solicită să ia în considerare licența deținerii extratereștrilor ar putea fi confruntat cu întrebarea care ar putea rezulta consecințele pentru licența deținerii extratereștrilor. Acest lucru nu a însemnat că extraterestru a fost respins un remediu legal în acest sens, deoarece licența deciziei de returnare ar putea fi contestată în proceduri administrative separate și că există posibilitatea de a solicita un ordin provizoriu de la judecătorul măsurilor provizorii (voorzieningenrechter), dacă este necesar. 27. La 14 mai 2012, Divizia de Jurisdicție Administrativă a dat o decizie (nu). 201200935/1/V3, ECLI:NL:RVS:2012:BW6197) în care a deținut obiter dictum că, în cazul în care o decizie de returnare a fost anulată din cauza faptului că este ilegală, atunci orice detenție a străinilor a ordonat în conformitate cu această decizie a devenit ilegală retrospectiv și a îndreptat extratereștriul interesat să beneficieze de compensații în temeiul articolului 106 din Legea privind extratereștrii, în ciuda oricărei decizii judiciare anterioare care consideră că detenția este legală. Cu toate acestea, cazul real a fost diferit în ceea ce privește faptul că decizia de returnare nu a fost anulată din motive de ilegalitate.