CtEDO 16.04.2013 Auto

P.N. v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
16.04.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
P.N. v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 10944/13 P.N. împotriva Țărilor de Jos depusă la 4 februarie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl P.N., este un național rwandez, care s-a născut în 1985 și locuiește în Delfzijl. El este reprezentat în fața Curții de către dna A.M.J.M. Louwerse, un avocat care practică în Amsterdam. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a venit în Țările de Jos în 2000 când era minor. El a solicitat azil în 2001. La 8 mai 2002, Ministrul Adjunct al Justiției ( Staatssecretaris van Justitie ) a refuzat cererea deoarece conturile reclamantului nu a demonstrat că ar exista un risc real de tratament în contravenție cu art. 3 la întoarcerea sa în Rwanda. De asemenea, ministrul adjunct a refuzat un permis de reședință din cauza faptului că reclamantul este minor neînsoțit, deoarece a venit în Țările de Jos cu sora sa mai mare. Acțiunea a fost declarată inadmisibilă de Curtea Regională ( rechtbank ) din Haga la 6 septembrie 2002, deoarece nu au fost depuse motive pentru recurs în timp util. La 29 iulie 2003, reclamantul a solicitat Ministrul Imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integration ; succesorul ministrului Adjunct al Justiției) pentru a utiliza competențele sale discreționale pentru acordarea unui permis de ședere. Ministrul nu a făcut. Reclamantul a depus obiecție, dar ministrul a declarat opoziția inadmisibilă la 22 septembrie 2004, deoarece nicio opoziție nu impune o decizie de a nu utiliza competențe discreționale. La 15 martie 2004, reclamantul a solicitat un permis de reședință regulat pentru motive umanitare. La 1 februarie 2005, Curtea regională a Haga, ședința la Arnhem, A anulat decizia ministrului din 22 septembrie 2004 și a ordonat-o să ia o nouă decizie, hotărând că cererea reclamantului din 29 iulie 2003 ar trebui interpretată ca fiind o cerere de azil și de permis de ședere pentru motive umanitare. La 28 iunie 2005, reclamantul a fost plasat într-un spital psihiatric, din cauza refuzului său de a accepta voluntar tratamentul și deoarece s-a considerat că, fără tratament, el ar deveni un pericol pentru el însuși din cauza psihozelor. El a fost deja plasat într-un set de custodie de două ori în 2004. La 2 noiembrie 2005, Secțiunea de evaluare medicală ( Biroul Medische Consiliering „BMA” a Ministerului Justiției a elaborat un raport consultativ privind starea de sănătate (mentală) a reclamantului. Acesta menționează următoarele: „Reclamantul] suferă de probleme psihice, adică schizofrenie paranoică, și a fost plasat într-un loc de custodie în mai multe ocazii deoarece nu a luat medicamentele sale. [Reclamantul] probabil va avea nevoie de tratament pe tot parcursul vieții. De asemenea, singurul tip de medicament antipsihotic care este vândut în Rwanda nu este întotdeauna în aprovizionare. Dacă [ reclamantul] trebuia să fie deportat într-o țară în care tratamentul nu este disponibil imediat, se așteaptă ca o situație medicală de urgență să apară pe termen scurt.” La 21 septembrie 2006, reclamantul a fost condamnat pentru infracțiuni sexuale și condamnat la 12 luni de închisoare. 10. Ministrul a solicitat un nou aviz la 24 noiembrie 2006, deoarece o întrebare esențială nu a fost pusă BMA și, în consecință, încă nu a putut fi luată o decizie. 11. La 5 martie 2007, BMA a emis un nou raport consultativ. [Reclamantul] nu recunoaște nevoia de a lua medicamente, dar dacă el nu le ia el devine psihotic și sever dezorganizat. Tratamentul va trebui probabil să fie lungă viață. Posibilele de terapie în Rwanda sunt aproape inexistente. Nu există nici o posibilitate de îngrijire psihiatrica. În cazul în care [ reclamantul] nu ia medicamentele sale, simptomele vor crește imediat cu șansa de decompensare severă. [ reclamantul] poate călători numai într-o țară în care tratamentul poate fi continuat imediat. Dacă el merge într-o țară în care tratamentul nu poate fi continuat imediat, se așteaptă ca o situație de urgență medicală să apară pe termen scurt. Problemele psihice ale reclamantului sunt incurabile, dar, cu tratament, nu pun în pericol viața.” 12. La 19 martie 2007, ministrul Adjunct al Justiției (succesorul Ministrului pentru Imigrație și Integrare) a respins obiecția împotriva refuzului ministrului de a utiliza competențele sale discreționale pentru acordarea unui permis de ședere din motive umanitare, declarând că o restituire ar fi greu de realizat având în vedere problemele psihice ale reclamantului, dar că condamnarea sa s-a întemeiat în detrimentul său. 13. La 13 februarie 2008, ministrul adjunct a refuzat cererea de azil a reclamantului din 23 iulie 2003, deoarece nu s-a găsit în etapele avansate ale unei boli terminale și incurabile și pentru că a fost condamnat. 14. La 26 iunie 2008, Curtea Regională de la Haga, ședința la Amsterdam, a respins recursul reclamantului împotriva deciziei din 19 martie 2007. Reclamantul nu a apelat la această decizie. 15. La 13 octombrie 2008, ministrul Adjunct a informat reclamantul că decizia din 13 februarie 2008 a fost revocată și că va fi luată o nouă decizie. 16. La 25 februarie 2009, BMA a emis un nou raport consultativ. Acesta menționează următoarele: “[Reclamantul] suferă de schizofrenie paranoică și halucinații auditive. Tulburarea psihiatrică este incurabilă, dar el nu se găsește într-o etapă care pune în pericol viața bolii sale. Dacă el nu ia medicamente sau nu este tratat, el va deveni confuz și speriat. Sentimentul său de realitate, deja limitat, va continua să scadă, ceea ce va duce la o creștere a halucinațiilor auditive etc. Chiar dacă istoria lui nu arată o tendință de a deveni violentă față de el sau de alții, acest lucru va deveni o amenințare gravă dacă el nu primește tratament. O situație de urgență medicală va apărea pe termen scurt. Netratamentul nu va duce imediat la un proces ireversibil care va conduce la moartea [de reclamantului], dar nu se poate prezice modul în care [depunetorul] se va comporta și se va acționa în viitor. [Reclamantul] va trebui să fie însoțit în Ruanda de o asistentă psihiatru și, după sosire imediat, predat unei persoane locale care tratează tulburări psihice, deoarece, din cauza bolii sale, el este insuficient capabil de a contacta unul însuși sau de a realiza necesitatea acestuia. Există posibilități de terapie în Ruanda, cu posibilitatea de spitalizare. Medicamentul [ reclamantul] este disponibil în Rwanda.” 17. La 20 aprilie 2009, psihiatra reclamantului a trimis sfatul reclamantului o scrisoare în care a declarat următoarele: "Dacă tratamentul medical nu este continuat [ reclamantul] va trăi foarte repede doar în lumea sa paranoică. Halucinațiile oamenilor schizofrenici sunt reale pentru ei, precum și iluziunile lor. Dacă o persoană schizofrenica alucina că el este torturat, este la fel de real ca fiind torturat de fapt." 18. La 14 iulie 2009, viceministrul a refuzat din nou cererea de azil a reclamantului din 23 iulie 2003, declarând că reclamantul nu s-a găsit în etapele avansate ale unei boli terminale și incurabile și că a fost condamnat. În plus, a apărut din ultimul raport consultativ al BMA că există posibilități de tratament în Rwanda și că afirmația reclamantului că ar fi în pericol de răzbunare sau de deținere riscată în cazul în care acesta ar deveni un pericol pentru terți a fost în mare măsură speculativă. Cererea reclamantului în temeiul articolului 8 nu a putut fi luată în considerare, deoarece procedura în curs a avut în vedere o cerere de azil. De asemenea, ministrul adjunct a susținut că, dacă deciziile au fost luate în timp util și au fost luate în considerare schimbările de politică, reclamantul ar fi primit un permis de ședere pe motiv de ședere ca reclamant minor de azil. Cu toate acestea, permisul de ședere ar fi expirat la 12 octombrie 2003, în ziua în care a împlinit 18 ani și ar fi fost prelungit cu un an. Reclamantul nu ar fi primit un permis de reședință continuă la 12 octombrie 2004, deoarece a comis prima sa infracțiune la 2 aprilie 2004. 19. În noiembrie 2009 reclamantul a fost declarat lipsă de sora sa. El a fost găsit la Bruxelles într-o stare confuză de spirit și s-a angajat într-o instituție psihiatrică. 20. Curtea Regională a Haga a anulat hotărârea din 14 iulie 2009 la 8 iunie 2011 cu privire la rapoartele consultative BMA, susținând că din aceste rapoarte, reclamantul va deveni un pericol pentru el însuși și că, deși a parut că există posibilități de tratament în Rwanda, nu se pare că aceste facilități de tratament vor fi disponibile reclamantului. 21. Divizia de Jurisdicție Administrativă a Consiliului de Stat (Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State , „Diviziunea” a anulat decizia Curții Regionale la 15 ianuarie 2013, susținând că reclamantul nu s-a găsit într-o etapă a bolii sale care pune viața în pericol, că există posibilități de tratament în Rwanda și că netratamentul nu ar conduce la un proces ireversibil care duce la moartea reclamantului. COMPLAINTE 22. La întoarcerea în Rwanda, reclamantul se teme că va muri și/sau va cădea victimă la tratament contrar art. 3 din Convenție. În timpul sejurului său în Țările de Jos el a primit îngrijire constantă pentru problemele sale psihice severe și a fost plasat într-un set de custodie în mai multe ocazii, deoarece el nu recunoaște necesitatea de a suferi tratament și/sau de a lua medicamente. El susține că în Rwanda nu sunt disponibile condiții de tratament forțat și că, dacă el nu este tratat, va suferi grav din cauza halucinațiilor sale. El susține în continuare că BMA i-a spus că, în absența tratamentului, o situație care pune viața în pericol va apărea. În plus, el ar putea deveni un pericol pentru alții, punend-l în pericol de arest și de detenție, cu riscul ulterior de tortură și privare de îngrijire medicală, și, eventual, răzbunare împotriva lui de către victimele sale. În plus, el nu mai are o rețea socială în Rwanda; părinții săi sunt morți, cele două surori sunt în Europa și el a trăit în afara Ruanda în ultimii 13 ani. 23. Reclamantul solicită, în temeiul articolului 13 din Convenție, să citească coroborat cu art. 3 din Convenție, că procedura dinaintea Diviziei nu a furnizat un remediu eficace, deoarece acest tribunal nu este suficient de obiectiv și imparțial și a anulat decizia Curții regionale fără nici măcar să-l audă. 24. Reclamantul susține în continuare, în temeiul articolului 8, că autoritățile interne își încalcă dreptul de a respecta viața sa privată, deoarece trăiește în Țările de Jos timp de 13 ani și că interesele Țărilor de Jos în plecarea sa nu sunt mari, așa cum este ilustrat prin faptul că au luat 13 ani pentru a decide asupra cererii sale de azil. De asemenea, dacă autoritățile i-ar fi acordat azil în 2003, el ar fi fost naturalizat în 2008. În plus, el nu are sprijin social în Rwanda. 25. Reclamanții în temeiul art. 13 din Convenție au citit în conjuncție cu art. 8 din Convenție că instanța națională nu a judecat în privința cererilor sale în temeiul art. 8. Având în vedere afirmațiile reclamantului și documentele care au fost depuse, ar trebui să se confrunte cu riscul de a fi tratat în încălcarea articolului 3 din Convenție dacă a fost expulzat în Rwanda? Având în vedere consecințele pe termen scurt și lung în cazul în care reclamantul nu își primește medicamentele și/sau tratamentul, astfel cum este descris în rapoartele consultative BMA din 2 noiembrie 2005, 5 martie 2007 și 25 februarie 2009, ar apărea o situație în încălcarea situației articolului 3 în cazul în care reclamantul nu a avut acces la medicamente și/sau la tratament în Rwanda? Ce aranjamente au fost făcute pentru călătoria de întoarcere a reclamantului în Rwanda? Ce aranjamente au fost sau vor fi făcute pentru reclamantul din Rwanda și, în special, pentru continuarea imediată a tratamentului său, în conformitate cu recomandările BMA? 5a. Va continua reclamantul să primească tratamentul de care are nevoie în Rwanda, având în vedere faptul că, potrivit raportului consultativ al BMA din 25 februarie 2009, sunt disponibile doar două facilități de tratament și că din rapoartele anterioare ale BMA (2 noiembrie 2005 și 5 martie 2007) a apărut că, lângă posibilitățile de terapie și nu au fost disponibile tratamente psihice în Rwanda? 5b. În cazul în care au existat deja în 2005/2007, ce reprezintă diferența dintre concluziile obținute? 5d. Există posibilitatea ca reclamantul să fie plasat în una dintre facilitățile împotriva voinței sale? Va continua reclamantul să primească medicamentele de care are nevoie, având în vedere faptul că în conformitate cu raportul consultativ al BMA din 2 Noiembrie 2005 singurul tip de medicament antipsihotic care a fost vândut în Rwanda nu a fost întotdeauna în aprovizionare și că, potrivit informațiilor SOS International pe care raportul consultativ BMA din 25 februarie 2009 a fost bazat că medicamentele erau în prezent în aprovizionare?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă