VONICA c. ROUMANIE

Comunicat la 22 aprilie 2015 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 78344/14 Daniela Ioana VONICA împotriva României introdusă la 4 decembrie 2014 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, domnul Daniela Ioana Vonica, este un resortisant român născut în 1958 și rezident în Sibiu. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Iordăchescu, avocat la Cluj-Napoca. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Detenția recurentei la 20 mai 2014, recurenta a fost arestată pentru 24 de ore. A fost acuzată de fraudă, evaziune fiscală și spălare de bani. 2010, în calitate de administrator al unui lanț de farmacii, de a fi înregistrat și transmis cu bună știință la fondul de asigurări de sănătate pentru rambursarea a 1 100 de rețete medicale false care prescrie tratamente oncologice. Recurenta a fost încarcerata la casa centrala a politiei din Bucuresti in jurul orei 3 dimineata. I s-a atribuit un pat suprapus si ea a dormit pe o saltea din spuma murdara si fara cearsafuri. A doua zi, tribunalul județ din București a ordonat detenția sa provizorie. A fost încarcerată în același centru de detenție, într-o celulă de 8,7 m2 cu alte trei persoane. Unele zile, din cauza absenței spațiului în centru, o persoană suplimentară era plasată în celulă pentru una până la trei nopți. Celula avea patru paturi suprapuse, o masă, o chiuvetă și o toaletă separate printr-o perdea. Dușul, constând dintr-o țeavă, era instalat deasupra toaletei. Curățarea celulei era asigurată de deținuți cu produsele furnizate de familiile lor. Iluminarea era asigurată printr-un tub neon aprins continuu. Celula avea o fereastră de dimensiuni mici, amplasată în înălțime și, prin urmare, greu accesibilă. Era prevăzută cu bare metalice, astfel încât nu puteai să o închizi sau să o deschizi complet. În timpul verii, celula era supraîncălzită. Ieșirile din celulă au fost permise timp de o oră pe zi într-o curte mică, având aceleași dimensiuni ca și celula, și închise cu pereți din beton foarte înalți care creau un efect de seră. Recurenta a fost încarcerată până la 20 iulie 2014, data la care tribunalul a decis înlocuirea măsurii de detenție provizorie prin arest la domiciliu. Solicitări de ieșire pentru funeraliile soțului său Procedura administrativă La 4 iunie 2014, recurenta, prin intermediul avocatului său, a depus la Parchetul însărcinat cu ancheta penală îndreptată împotriva sa ( 2014 pentru a participa la funeraliile soțului său. Aceasta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile articolului 4 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate impuse de autoritățile judiciare în cursul procesului penal (denumită în continuare Legea nr. 254/2013) În aceeași zi, Parchetul a informat reclamanta că cererea sa fusese transmisă casei de judecată, în temeiul articolului 110 alineatele (1) și (4) din Legea nr. 254/2013. Prin scrisoarea din 5 iunie 2014, directorul casei de judecată a informat Parchetul că dispozițiile articolului 110 alineatul (1) și ale articolului 4 din Legea nr. 254/2013 nu au fost aplicabile persoanelor aflate în detenție provizorie și că: avocatul recurentei nu se referea la o autorizație sau permisiune în sensul legii, ci numai la ieșirea sub escortă pentru o perioadă determinată în vederea participării la funeralii. El a solicitat procurorului să își exprime opinia cu privire la efectul unei astfel de ieșiri a recurentei în scopul participării la funeralii în raport cu ancheta penală în curs de desfășurare. recurenta își va reiniția cererile la Parchet la 6 și 7 iunie 2014. Prin decizia din 7 iunie 2014, Parchetul a autorizat ieșirea sub escorta recurentei în aceeași zi, astfel încât aceasta să poată participa la priveghiul funerar timp de trei ore. Parchetul și-a întemeiat decizia cu privire la dispozițiile articolului 110 alineatul (2) din Legea nr. 254/2013 care reglementează dreptul de vizită al persoanelor împotriva cărora a fost luată o măsură provizorie privativă de libertate și art. 8 din Convenție. El a precizat că această ieșire nu se referea la investigația penală. Recurenta a putut participa la priveghiul funerar în condițiile specificate de Parchet. Procedura judiciară În același timp, la 4 iunie 2014, recurenta, prin intermediul avocatului său, a solicitat, în același scop, Parchetului înlocuirea măsurii de detenție provizorie cu măsura alternativă a controlului judiciar, timp de cinci zile. Comisia și-a întemeiat cererea pe art. 8 din convenție, pe jurisprudența Curții în această privință, pe Recomandarea Consiliului Europei privind normele penale europene și pe dispozițiile Legii nr. 254/2013 și a subliniat, de asemenea, că persoanele aflate în detenție provizorie nu beneficiază de aceleași drepturi ca și deținuții condamnați. Astfel, Comisia a precizat că, în conformitate cu art. 110 din legea menționată anterior, persoanele aflate în arest provizoriu, spre deosebire de deținuții condamnați, nu pot beneficia de permisele de ieșire din închisoare din motive legate de relațiile lor de familie. Această cerere a fost transmisă, de asemenea, prin Parchet tribunalului departamental din București. Printr-o decizie din 5 iunie 2014, tribunalul județean din București a primit cererea recurentei și a considerat că decesul soțului recurentei constituia o modificare a situației sale personale în sensul articolului 24 alineatul (2) din Codul de procedură penală, care, în acest caz, permitea înlocuirea unei măsuri provizorii cu o altă măsură mai ușoară. În plus, s-a considerat că refuzul instanțelor naționale de a se pronunța cu privire la o astfel de cerere a recurentei, indiferent de existența unei proceduri administrative care să permită atingerea aceluiași rezultat, ar face obiectul unei încălcări a articolului 8 din convenție. Tribunalul, notând că înlocuirea temporară a detenției provizorii nu era permisă prin lege, a decis înlocuirea definitivă a măsurii detenției provizorii cu controlul judiciar însoțit de mai multe obligații care îi revin recurentei, asigurându-se că ancheta penală nu va fi împiedicată. Parchetul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii. În scrisoarea sa din 5 iunie 2014 și a trimis o scrisoare la casa de judecată prin care își exprima acordul pentru ieșirea sub escortă a recurentei. În această scrisoare, a menționat că ieșirea acesteia la 6 sau 7 iunie 2014, astfel încât aceasta să poată participa la priveghi timp de trei ore nu ar fi afectat ancheta. Recurenta a subliniat faptul că participarea sa la priveghiul funerar în aceeași zi a fost iluzorie și își reiterează argumentul privind discriminarea între persoanele aflate în detenție provizorie și deținuții condamnați cu privire la posibilitatea de ieșire din centrul de detenție pentru a participa la funeraliile unei persoane apropiate. Printr-o decizie din 7 iunie 2014, Curtea de apel de la București a primit recursul la Parchet și, pe fond, a respins cererea recurentei de înlocuire a măsurii provizorii de detenție. În acest scop, instana de apel a constatat că măsura era legală și bine întemeiată. Aceasta s-a referit la gravitatea faptelor reproșate, la numărul mare de acte materiale, la nivelul prejudiciului rezultat, la impactul negativ în cadrul persoanei publice în caz de punere în libertate a recurentei la numai două săptămâni după arestare și la faptul că a comis faptele reproșate în calitate de medic. Menținerea în detenție a reclamantei a fost justificată, de asemenea, de necesitatea de a împiedica înțelegerile frauduloase între inculpați și martori, carteluri care au avut până în acel moment în legătură cu ancheta penală. Fără a critica în același timp interpretarea pe care instanța de primă instanță o pronunțase asupra articolului 8 din Convenție, instanța de judecată a considerat că documentul pe care Parchetul tocmai îl plătise la dosar schimbase situația de fapt. Acuzată [ar fi putut] fi escortată la înmormântarea soțului ei decedat și ea ar fi avut posibilitatea de a participa timp de trei ore la ceremoniile organizate pentru acest eveniment Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale legii n 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertăți ordonate de autoritățile judiciare în cursul procesului penal sunt astfel formulate Art. 98 alin. (1). Persoanele condamnate (...) pot primi următoarele recompense: (...) e) permisiunea de ieșire din închisoare pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an (f) permisiunea de ieșire din închisoare pentru o perioadă de maximum cinci zile, dar nu mai mult de douăzeci și cinci de zile pe an (g) permisiunea de ieșire din închisoare pentru o perioadă de maximum 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an. art. 99 alineatul (1) Permisiunea de ieșire din închisoare poate fi acordată, în temeiul articolului 98, în următoarele cazuri: (...) (c) pentru menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate; (...) (e) pentru participarea persoanei condamnate la înmormântarea soțului, soției, copilului, părintelui, fratelui, surorii, bunicului sau bunicii art. 110 alin. (1) și (2) (1) Dispozițiile titlului I, ale titlului II, precum și cele ale capitolelor II, IV-VI și IX din titlul III, cu condiția ca acestea să nu contravină dispozițiilor prezentului titlu [Regulamentul privind aplicarea măsurilor privative de libertate în centrele de custodie și de detenție provizorie], se aplică, de asemenea, cu excepția dispozițiilor referitoare la: (...) (e) permisiunea de ieșire din închisoare prevăzută la (.) art. 98 alin. (1) lit. (e) - (g) (...) (2) Dreptul persoanei reținute provizoriu în timpul urmăririi penale de a primi vizite și de a comunica cu mass-media poate fi pus în aplicare numai după acordul procurorului însărcinat cu urmărirea penală sau de a supraveghea urmărirea penală. Invocând art. 3 din Convenție, reclamanta se plânge de condițiile de detenție din casa centrală de detenție a poliției din București. Invocând art. 8 din convenție, recurenta se plânge în primul rând de o diferență nejustificată de tratament între ea însăși ca persoană aflată în detenție provizorie și deținuții condamnați care își ispășește pedeapsa cu închisoarea în ceea ce privește posibilitatea de a ieși din centrul de detenție pentru a participa la funeraliile unei persoane apropiate. Aceasta denunță în special lipsa autorităților naționale de a-și respecta obligația pozitivă pe teren a acestui articol și de a prevedea o astfel de posibilitate pentru persoanele aflate în arest provizoriu, care, în cazul său, a condus la un improglio judiciar inutil, care nu i-a permis în cele din urmă să participe la funeraliile soțului ei, ci numai la priveghiul de trei ore. În al doilea rând, recurenta consideră că refuzul nemotivat al autorităților de a permite participarea la funeraliile soțului său în cadrul unei intervenții disproporționate în dreptul său la respectarea vieții private și de familie. A existat o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție ale reclamantei în casa centrală de detenție a poliției din București Guvernul este invitat să furnizeze informații cu privire la condițiile de detenție ale reclamantei în acest centru de detenție. A existat vreo încălcare a dreptului recurentei de a-și respecta viața privată și de familie, în sensul articolului 8 din convenție, din cauza refuzului autorităților de a-i permite să iasă din casa de judecată pentru a participa la funeraliile soțului său, la 8 iunie 2014 recurenta a fost victima unei discriminări contrare articolului 14 din Convenția combinată cu art. 8, în calitate de persoană aflată în detenție provizorie, în raport cu deținuții condamnați, din cauza refuzului autorităților de a permite ieșirea din casa de judecată pentru a participa la funeraliile soțului ei, la 8 iunie 2014

Communiquée le 22 avril 2015

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

78344/14

Daniela Ioana VONICA

contre la Roumanie

introduite le 4 décembre 2014

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

Daniela Ioana Vonica, est une ressortissante roumaine née en 1958 et résidant à Sibiu. Elle est représentée devant la Cour par M

e

E. Iordăchescu, avocat à Cluj-Napoca.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

1.

La détention de la requérante

Le 20 mai 2014, la requérante fut placée en garde à vue pour vingt-quatre heures. Elle était accusée d’escroquerie, d’évasion fiscale et de blanchissement d’argent. Elle était suspectée, entre décembre 2008 et octobre

2010, en sa qualité de gérante d’une chaîne de pharmacies, d’avoir sciemment enregistré et transmis à la caisse d’assurance maladie pour remboursement 1

100 fausses ordonnances médicales prescrivant des traitements oncologiques.

La requérante fut incarcérée à la maison d’arrêt centrale de la police de Bucarest vers 3 heures du matin. Il lui fut attribué un lit superposé et elle dormit sur un matelas en mousse sale et sans draps.

Le lendemain, le tribunal départemental de Bucarest ordonna son placement en détention provisoire. Elle fut incarcérée dans le même centre de détention, dans une cellule de 8,7 m² avec trois autres personnes. Certains jours, en raison de l’absence d’espace dans le centre, une personne supplémentaire était placée dans la cellule pour une à trois nuits.

La cellule était dotée de quatre lits superposés, d’une table, d’un lavabo et de toilettes séparées par un rideau. La douche, consistant en un tuyau, était installée au-dessus des toilettes. Le nettoyage de la cellule était assuré par les détenues avec les produits fournis par leurs familles.

L’éclairage était assuré par un tube néon allumé en continu. La cellule était dotée d’une fenêtre de petites dimensions, placée en hauteur et donc difficilement accessible. Elle était pourvue de barreaux métalliques, de sorte qu’on ne pouvait jamais la fermer ou l’ouvrir complétement. En été, la cellule était surchauffée.

Les sorties de la cellule étaient autorisées pendant une heure par jour dans une petite cour, ayant les mêmes dimensions que la cellule, et clôturée par des murs en béton très hauts qui créaient un effet de serre.

La requérante fut incarcérée jusqu’au 20 juillet 2014, date à laquelle le tribunal décida le remplacement de la mesure de détention provisoire par l’assignation à domicile.

2.

Demandes de sortie pour les funérailles de son mari

a)

Procédure administrative

Le 4 juin 2014, la requérante, par le biais de son avocat, déposa auprès du parquet chargé de l’enquête pénale dirigée à son encontre («

le parquet

»), une demande tendant à sortie de la maison d’arrêt le 8

juin

2014 afin d’assister aux funérailles de son mari. Elle fonda sa demande sur les dispositions de l’article 4 de la loi n

o

254/2013 sur l’exécution des peines et des mesures privatives de liberté ordonnées par les autorités judiciaires au cours du procès pénal (ci-après «

loi n

o

254/2013)

») qui prévoient que lesdites peines et mesures sont exécutées dans des conditions assurant le respect de la dignité humaine, ainsi que sur l’article 8 de la Convention.

Le même jour, le parquet informa la requérante que sa demande avait été transmise à la maison d’arrêt, en vertu de l’article 110 §§ 1 et 4 de la loi n

o

254/2013.

Par une lettre du 5 juin 2014, le directeur de la maison d’arrêt informa le parquet que les dispositions de l’article 110 §§ 1 et 4 de la loi n

o

254/2013 n’étaient pas applicables aux personnes en détention provisoire et que l’avocat de la requérante ne se référait pas à une autorisation ou à une permission au sens de la loi, mais seulement à la sortie sous escorte pour une période déterminée en vue de la participation aux funérailles. Il demanda au parquet d’exprimer son avis quant à l’effet d’une telle sortie de la requérante aux fins de la participation aux funérailles par rapport à l’enquête pénale en cours.

La requérante réitéra ses demandes auprès du parquet les 6 et 7

juin

2014.

Par une décision du 7 juin 2014, le parquet autorisa la sortie sous escorte de la requérante, le même jour, afin qu’elle puisse assister à la veillée funèbre pendant trois heures. Le parquet fonda sa décision sur les dispositions de l’article 110 § 2 de la loi n

o

254/2013 qui régit le droit de visite des personnes contre lesquelles une mesure provisoire privative de liberté a été prise et l’article 8 de la Convention. Il précisa que cette sortie n’entraverait pas l’enquête pénale.

La requérante put participer à la veillée funèbre dans les conditions précisées par le parquet.

b)

Procédure judiciaire

Parallèlement, le 4 juin 2014, la requérante, par le biais de son avocat, demanda dans le même but, au parquet, le remplacement de la mesure de la détention provisoire par la mesure alternative du contrôle judiciaire, pendant cinq jours. Elle fonda sa demande sur l’article 8 de la Convention, sur la jurisprudence de la Cour en la matière, sur la recommandation du Conseil de l’Europe relative aux règles pénitentiaires européennes et sur les dispositions de la loi n

o

254/2013. Elle souligna en outre que les personnes placées en détention provisoire ne bénéficient pas des mêmes droits que les détenus condamnés. Ainsi, elle précisa que, selon l’article 110 de la loi précitée, les personnes placées en détention provisoire, à la différence des détenus condamnés, ne peuvent pas bénéficier des permissions de sortie de prison pour des motifs concernant leurs relations de famille.

Cette demande fut également transmise par le parquet au tribunal départemental de Bucarest.

Par une décision du 5 juin 2014, le tribunal départemental de Bucarest accueillit la demande de la requérante. Il estima que le décès du mari de la requérante constituait une modification de sa situation personnelle au sens de l’article 242 § 2 du code de procédure pénale, qui autorisait dans ce cas le remplacement d’une mesure provisoire par une autre plus légère. Par ailleurs, il estima que le refus des juridictions nationales de se prononcer sur une telle demande de la requérante, indifféremment de l’existence d’une procédure administrative permettant d’atteindre le même résultat, s’analyserait en une violation de l’article 8 de la Convention. Le tribunal, notant que le remplacement temporaire de la détention provisoire n’était pas permis par la loi, décida le remplacement définitif de la mesure de la détention provisoire par le contrôle judiciaire assorti de plusieurs obligations à la charge de la requérante, garantissant que l’enquête pénale ne serait pas entravée.

Le parquet forma un recours contre cette décision. Il versa au dossier une lettre datée du 5 juin 2014 et envoyée à la maison d’arrêt par laquelle il exprimait son accord pour la sortie sous escorte de la requérante. Dans cette lettre, il mentionna que la sortie de celle-ci le 6 ou le 7 juin 2014 afin qu’elle puisse assister à la veillée funèbre pendant trois heures n’aurait pas entravé l’enquête.

La requérante souligna que sa participation à la veillée funèbre le même jour était illusoire et réitéra son argument visant la discrimination entre les personnes placées en détention provisoire et les détenus condamnés quant à la possibilité de sortie du centre de détention pour participer aux funérailles d’un proche.

Par une décision du 7 juin 2014, la cour d’appel de Bucarest accueillit le recours du parquet et, sur le fond, rejeta la demande de la requérante tendant au remplacement de la mesure de détention provisoire. Pour ce faire, la cour d’appel constata que la mesure était légale et bien fondée. Elle se référa à la gravité des faits reprochés, au grand nombre d’actes matériels, à la hauteur du préjudice en résultant, à l’impact négatif au sein de l’opinion publique en cas de mise en liberté de la requérante deux semaines seulement après son arrestation, et au fait qu’elle avait commis les faits reprochés en sa qualité de médecin. Le maintien en détention de la requérante était en outre justifié par la nécessité d’empêcher des ententes frauduleuses entre les inculpés et les témoins, ententes qui avaient jusqu’à ce moment-là entravé l’enquête pénale.

Sans pour autant critiquer l’interprétation que le tribunal de premier ressort avait faite de l’article 8 de la Convention, la cour d’appel considéra que le document que le parquet venait de verser au dossier changeait la situation de fait. Elle nota ainsi que «

l’inculpée [pouvait] être conduite sous escorte aux funérailles de son mari décédé et qu’elle avait la possibilité de participer pendant trois heures aux cérémonies organisées pour cet événement

».

B.

Le droit interne pertinent

Les dispositions pertinentes de la loi n

o

254/2013 sur l’exécution des peines et des mesures privatives de libertés ordonnées par les autorités judiciaires au cours du procès pénal sont ainsi libellées

:

Article 98 § 1

«

: (...)

e) la permission de sortie de la prison pour un jour, mais pas plus de quinze jours par an

;

f) la permission de sortie de la prison pendant une période de maximum cinq jours, mais pas plus de vingt-cinq jours par an

;

g) la permission de sortie de la prison pour une période de maximum dix jours, mais pas plus de trente jours par an.

»

Article 99 § 1

«

La permission de sortie de la prison peut être accordée, sur la base de l’article 98, dans les cas suivants

: (...)

c) pour le maintien des relations de famille de la personne condamnée

; (...)

e) pour la participation de la personne condamnée à l’enterrement de son mari, de sa femme, de l’enfant, du parent, du frère, de la sœur, du grand-père ou de la

grand-mère

;

»

Article 110 §§ 1 et 2

«

: (...)

e) la permission de sortie de la prison prévue à (..) l’article 98 § 1 e) à g)

;

(...)

»

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante se plaint des conditions de détention subies dans la maison d’arrêt centrale de la police de Bucarest.

2.

Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint en premier lieu d’une différence injustifiée de traitement entre elle-même en tant que personne placée en détention provisoire et les détenus condamnés purgeant leur peine d’emprisonnement quant à la possibilité de sortir du centre de détention afin de participer aux funérailles d’un proche. Elle dénonce en particulier le défaut des autorités nationales de respecter leur obligation positive sur le terrain de cet article et de prévoir une telle possibilité pour les personnes en détention provisoire, défaut qui a conduit, dans son cas, à un imbroglio judiciaire inutile qui ne lui a finalement pas permis de participer aux funérailles de son mari, mais uniquement à la veillée funèbre pendant trois heures. En deuxième lieu, la requérante considère que le refus non motivé des autorités de l’autoriser à participer aux funérailles de son mari s’analyse en une ingérence disproportionnée dans son droit au respect de la vie privée et de famille.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu violation de l’article 3 de la Convention en raison des conditions de détention de la requérante dans la maison d’arrêt centrale de la police de Bucarest

?

Le Gouvernement est invité à fournir des renseignements sur les conditions de détention de la requérante dans ce centre de détention.

2.

Y a-t-il eu violation du droit de la requérante au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Convention, en raison du refus des autorités de l’autoriser à sortir de la maison d’arrêt afin de participer aux funérailles de son mari, le 8 juin 2014

?

3.

La requérante a-t-elle été victime d’une discrimination contraire à l’article

14 de la Convention combiné avec l’article 8, en sa qualité de personne placée en détention provisoire, par rapport aux détenus condamnés, en raison du refus des autorités de l’autoriser à sortir de la maison d’arrêt afin de participer aux funérailles de son mari, le 8

juin

2014

?