Comunicat la 22 aprilie 2015 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 53056/12 Cristian Constantin VAZIL împotriva României introdusă la 5 iunie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Cristian Constantin Vasile, este un resortisant român născut în 1983 și rezident în Braila. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2010, reclamantul a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru escrocherie. El a început executarea pedepsei în închisoarea Braila. A absolvit un institut de teologie, a participat la numeroase activități religioase organizate în această închisoare care i-a permis să beneficieze de o pedeapsă de aproximativ 300 de zile. El a terminat, de asemenea, studii superioare de economie și obține o diplomă universitară în marketing. El a continuat studii universitare în al patrulea an de drept și s-a înscris în primul an la capacitatea de geografie. El nu a avut nici o sancțiune disciplinară și a avut un regim de detenție numit La 15 iunie 2011, acesta a fost transferat la închisoarea din Tulcea. La 21 iunie 2011, reclamantul a solicitat permisiunea de a lucra în interiorul sau în afara închisorii într-un domeniu care corespunde formării sale profesionale. La 5 iulie 2011, cererea sa de a fi autorizată să frecventeze o dată pe săptămână biblioteca departamentală pentru pregătirea examenelor universitare a fost respinsă de directorul închisorii pe motiv că putea obține cărți de la familia sa și studia la biblioteca închisorii. La 11 iulie 2011, reclamantul a solicitat permisiunea de a participa la activitățile sociale, educaționale și religioase organizate în închisoare. Directorul a salutat cererea și l-a informat pe reclamant la 18 iulie 2011. La 13 iulie 2011, o comisie a închisorii a examinat cererea de muncă a reclamantului și i-a oferit un loc de muncă la ferma închisorii, propunere pe care reclamantul a refuzat-o pe motiv că dorește să fie angajat de departamentul social și educațional al închisorii, la bibliotecă sau la capela închisorii. În seara zilei de 15 iulie 2011, familia reclamantului la mai multe informații despre moartea bunicului său. La 16 iulie 2011, reclamantul a solicitat permisiunea de a merge la înmormântarea bunicului său, care a fost programată a doua zi. Supraveghetorul cartierului de detenție în care se afla reclamantul a propus respingerea cererii pe motiv că durata detenției în închisoarea Tulcea era prea scurtă pentru a cunoaște personalitatea reclamantului. Cererea a fost examinată în aceeași zi de o comisie compusă din directorul închisorii și doi adjuncți. Comisia a respins cererea pe motiv că reclamantul nu a avut un comportament pozitiv constant și nu a prezentat suficiente garanții decât atunci când a fost eliberat, el nu a fost de gând să comită alte infracțiuni. Reclamantul a contestat această decizie în fața tribunalului departamental din Tulcea și a solicitat daune-interese pentru suferința morală cauzată de imposibilitatea de a merge la înmormântarea bunicului său. La 7 septembrie 2011, a fost autorizat de către conducerea închisorii să meargă în afara închisorii timp de trei zile pentru a efectua examene universitare și a observat că, de la încarcerarea sa la închisoarea din Tulcea, reclamantul a fost implicat în activitățile închisorii și că nu a fost sancționat. În ceea ce privește contestarea deciziei din 16 iulie 2011, conducerea închisorii expunea în fața instanței faptul că, în conformitate cu instrucțiunile din partea Direcției de Justiție a Uniunii Europene, era necesară o perioadă de miniu de patru luni de observare a persoanei deținute înainte de a avea acces la cererile sale de ieșire. De asemenea, acesta a indicat că comportamentul reclamantului nu putea fi calificat drept pozitiv, deoarece, de la sosirea sa la închisoarea Tulcea, nu participase la activitățile educative și refuzase locul de muncă care îi fusese propus. În această privință, reclamantul a considerat că comportamentul său ar fi trebuit să fie analizat în raport cu întreaga perioadă de detenție. În această privință, acesta a explicat că nu a fost sancționat decât o singură dată, dar că această sancțiune a fost anulată de judecătorul delegat. El a adăugat că a solicitat să participe la activitățile sociale și educative și că refuzul de a ocupa un loc de muncă propus a fost datorat naturii acestuia. Prin hotărârea din 18 noiembrie 2011, Tribunalul a respins acțiunea, considerând că permisiunea de ieșire nu era un drept, ci o recompensă care putea fi acordată deținuților pentru buna lor conduită. Potrivit instanței, conducerea închisorii dispunea de o putere de apreciere pentru a decide cine putea beneficia de aceste recompense. Recurentul a formulat un recurs în recurs. El a denunțat în primul rând competența conducerii și a invocat o lipsă de motivare a hotărârii instanței. Partea pârâtă își va reiniția argumentele și a adăugat că membrii comisiei luaseră, de asemenea, în considerare implicarea reclamantului în proteste colective la închisoarea Braila. Prin hotărârea definitivă din 21 martie 2012, Curtea de apel din Constanța a respins recursul. Comisia a considerat că hotărârea Tribunalului a fost suficient de motivată. În plus, ea a considerat că a reieșit din înscrisurile din dosar că, de la transferul la Tulcea și până la cererea de ieșire, reclamantul nu a lucrat și nici nu a participat la activitățile sociale și educaționale ale închisorii. El a refuzat munca pe care i-a fost oferită și a participat la proteste în închisoarea Braila. În cele din urmă, instanța de apel a considerat că art. 8 din Convenție nu a fost violată din moment ce detenția a avut în mod inevitabil consecințe asupra vieții private și de familie a reclamantului. Un certificat eliberat reclamantului în decembrie 2011 de către conducerea închisorii Tulcea arată că a participat la mai multe activități sociale, educative și religioase care i-au permis să mărească pedeapsa și să beneficieze de șase recompense: două ieșiri din închisoare și patru colete trimise de familie. În 2012, a fost transferat la închisoarea din Braila și la 16 septembrie 2013 a fost acordat o măsură de eliberare condiționată, iar legislația națională relevantă din Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor, în vigoare la momentul faptelor, se citesc astfel art. 68 Deținuții care au un comportament bun și care au dat dovadă de asediu la locul de muncă sau la activitățile educaționale, culturale, terapeutice, psihologice, sociale și profesionale pot beneficia (...) de o permisie de ieșire din închisoare (...) Art. 69 Permisiunea de ieșire poate fi acordată (...) pentru a se duce la funeraliile celui cu suflet sau ale celui cu suflet, ale copiilor, ale părinților, ale fraților și ale surorilor, ale bunicilor (...). Permisiunea de ieșire pentru a merge la înmormântare poate fi acordată pentru o perioadă de maximum cinci zile tuturor deținuților, indiferent de regimul de executare a pedepsei, care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 68. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul consideră că respingerea cererii sale de a obține permisiunea de ieșire pentru a merge la funeraliile bunicului său se analizează într-o interferență nejustificată în dreptul său la respectarea vieții sale de familie. Respingerea cererii reclamantului de a obține o permisiune de ieșire pentru a se duce la înmormântarea bunicului său constituie o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața de familie în sensul art. 8 din Convenție În lai, această interferență a fost conformă cu cerințele art. 8 alin. (2) din Convenție?
Communiquée le 22 avril 2015
Requête n
o
53056/12
Cristian Constantin VASILE
contre la Roumanie
introduite le 5 juin 2012
Le requérant, M. Cristian Constantin Vasile, est un ressortissant roumain né en 1983 et résidant à Brăila.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 2010, le requérant fut condamné à une peine de dix
ans de prison pour escroquerie. Il commença l’exécution de la peine dans la prison de Brăila. Diplômé d’un institut de théologie, il participa à de nombreuses activités à caractère religieux organisées dans cette prison qui lui permirent de bénéficier d’une remise de peine d’environ 300 jours. Il finit également des études supérieures d’économie et obtint un diplôme universitaire en marketing. Il poursuivit des études universitaires en quatrième année de droit et s’inscrivit en première année à la faculté de géographie. Il n’eut aucune sanction disciplinaire et bénéficia d’un régime de détention dit «
ouvert
», qui lui permit de se rendre à l’extérieur de la prison, sans escorte, pour les besoins de ses formations universitaires.
Le 15 juin 2011, il fut transféré à la prison de Tulcea.
Le 21 juin 2011, le requérant demanda à être autorisé à travailler à l’intérieur ou à l’extérieur de la prison dans un domaine qui correspondait à sa formation professionnelle.
Le 5 juillet 2011, sa demande visant à être autorisé à fréquenter une
fois par semaine la bibliothèque départementale afin de préparer ses examens universitaires fut rejetée par le directeur de la prison au motif qu’il pouvait se procurer des livres auprès de sa famille et étudier à la bibliothèque de la prison.
Le 11 juillet 2011, le requérant demanda à être autorisé à participer aux activités sociales, éducatives et religieuses organisées en prison. Le directeur accueillit favorablement la demande et en informa le requérant le 18 juillet 2011.
Le 13 juillet 2011, une commission de la prison examina la demande de travail du requérant. Elle lui proposa un emploi à la ferme de la prison, proposition que le requérant déclina au motif qu’il souhaitait être employé par le département social et éducatif de la prison, à la bibliothèque ou à la chapelle de la prison.
Au soir du 15 juillet 2011, la famille du requérant l’informa du décès de son grand-père. Le 16 juillet 2011, le requérant demanda à être autorisé à se rendre aux funérailles de son grand-père qui étaient prévues le lendemain.
Le surveillant du quartier de détention où se trouvait le requérant proposa le rejet de la demande au motif que la durée de la détention à la prison de Tulcea était trop courte pour connaitre la personnalité du requérant. La demande fut examinée le même jour par une commission composée du directeur de la prison et de deux adjoints. La commission rejeta la demande au motif que le requérant «
n’a pas eu un comportement positif constant et qu’il ne présentait pas des garanties suffisantes qu’une fois en liberté, il n’allait pas commettre de nouvelles infractions
». Le requérant contesta cette décision devant le tribunal départemental de Tulcea et réclama des dommages-intérêts pour la souffrance morale provoquée par l’impossibilité de se rendre aux funérailles de son grand-père.
Le 7 septembre 2011, il fut autorisé par la direction de la prison à se rendre à l’extérieur de la prison pendant trois jours pour passer des examens universitaires. Elle nota que depuis son incarcération à la prison de Tulcea, le requérant s’était impliqué dans les activités de la prison et qu’il n’avait pas été sanctionné.
S’agissant de la contestation de la décision du 16 juillet 2011, la direction de la prison exposa devant le tribunal que, selon les instructions de la Direction de l’Administration Pénitentiaire, un délai de minium quatre mois d’observation de la personne détenue était nécessaire avant d’accéder à ses demandes de sortie. Il indiqua également que le comportement du requérant ne pouvait pas être qualifié de positif dès lors que, depuis son arrivée à la prison de Tulcea, il n’avait pas participé aux activités éducatives et avait refusé l’emploi qui lui avait été proposé.
Le requérant estima que son comportement aurait dû être analysé par rapport à l’ensemble de la période de détention. À cet égard, il exposa qu’il n’avait été sanctionné qu’une seule fois, mais que cette sanction avait été annulé par le juge délégué. Il ajouta qu’il avait demandé à participer aux activités sociales et éducatives et que le refus de l’emploi proposé était dû à la nature de celui-ci.
Par un jugement du 18 novembre 2011, le tribunal rejeta l’action, jugeant que la permission de sortie n’était pas un droit, mais une récompense qui pouvait être accordée aux détenus pour leur bon comportement. Selon le tribunal, la direction de la prison disposait d’un pouvoir d’appréciation pour décider qui pouvait bénéficier de ces récompenses.
Le requérant forma un pourvoi en recours. Il dénonça principalement l’excès de pouvoir de la direction et allégua un défaut de motivation du jugement du tribunal.
La partie défenderesse réitéra ses arguments et ajouta que les membres de la commission avaient également pris en considération l’implication du requérant dans des protestations collectives à la prison de Brăila.
Le requérant exposa qu’il avait signé, avec plus de 250 détenus, deux pétitions concernant les mauvaises conditions de détention dans cette prison. Il soutint qu’il s’agissait de la liberté d’expression dont l’exercice ne devrait pas entraîner des sanctions.
Par un arrêt définitif du 21 mars 2012, la cour d’appel de Constanța rejeta le pourvoi. Elle estima que le jugement du tribunal était suffisamment motivé. En outre, elle jugea qu’il ressortait des pièces du dossier que, depuis son transfert à Tulcea et jusqu’à la demande de sortie, le requérant n’avait ni travaillé ni participé aux activités sociales et éducatives de la prison. Il avait refusé le travail qu’on lui avait proposé et avait participé à des protestations dans la prison de Brăila.
Enfin, la cour d’appel considéra que l’article 8 de la Convention n’avait pas été violé dès lors que la détention comportait inévitablement des conséquences sur la vie privée et familiale du requérant.
Il ressort d’une attestation délivrée au requérant en décembre 2011 par la direction de la prison de Tulcea qu’il a participé à plusieurs activités sociales, éducatives et religieuses qui lui ont permis d’augmenter la remise de peine et de bénéficier de six récompenses
: deux sorties de prison et quatre colis envoyés par la famille.
En 2012, il fut transféré à la prison de Brăila et le 16 septembre 2013, il bénéficia d’une mesure de libération conditionnelle.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes de la loi n
o
275 du 4 juillet 2006 concernant l’exécution des peines, en vigueur à l’époque des faits, se lisent ainsi
:
Article 68
«
Les détenus qui ont un bon comportement et qui ont fait preuve d’assiduité au travail ou aux activités éducatives, culturelles, thérapeutiques, psychologiques, sociales et professionnelles, peuvent bénéficier (...) d’une permission de sortie de prison (...)
»
Article 69
«
La permission de sortie peut être accordée (...) pour se rendre aux funérailles de l’époux ou de l’épouse, des enfants, des parents, des frères et sœurs, des grands-parents (...).
La permission de sortie pour se rendre aux funérailles peut être accordée pour une durée maximale de cinq jours à tous les détenus, sans considération du régime d’exécution de la peine, qui remplissent les critères prévus par l’article 68.
»
GRIEF
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant estime que le rejet de sa demande visant à obtenir la permission de sortie pour se rendre aux funérailles de son grand-père s’analyse en une ingérence injustifiée dans son droit au respect de sa vie familiale.
1.
Le rejet de la demande du requérant visant à obtenir une permission de sortie en vue de se rendre aux funérailles de son grand-père, constitue-t-il une ingérence dans le droit du requérant au respect de sa vie familiale au sens de l’article 8 de la Convention
?
2.
Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle conforme aux exigences de l’article 8 § 2 de la Convention
?