Makraduli împotriva Macedoniei de Nord și încă o cerere

Comunicat la 12 mai 2015 PRIMEI SECȚII Cereri nr. 64659/11 și 24133/13 Jani MAKRADULI împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei depuse la 30 septembrie 2011 și, respectiv, 1 aprilie 2013 DECLARAREA FACTELOR Dl Jani Makraduli („reclamantul”) este un național macedonean, născut la 28 martie 1965 și locuiește în Skopie. El este reprezentat în fața Curții de către dna S. Joševska, avocat practicant la Skopie. Reclamantul, în momentul material, a fost vicepreședintele partidului politic „Uniune Democrată Socială a Macedoniei” (“SDSM”), care a fost, în acel moment, în opoziție. El a fost, de asemenea, membru al Parlamentului Național. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 14 decembrie 2007, reclamantul a organizat o conferință de presă în sediul SDSM, care a fost transmisă în veste pe un canal de televiziune cu titlul „SDSM: (S.)M. abuzuri de echipamente de utilizare”. „A (S.)M., în acest an și jumătate în timp ce el este oficial șef al Agenției de Securitate și Contrainformație (“agenția”) și practic șef de poliție, a abuzat biroul pentru a influența Bursa de Valori Macedoniei și are informații în timp util care să-l permită obținerea anumitor profituri? Preocupațiile publice, care devin mai puternice, că echipamentele de exploatare de poliție sunt utilizate în mod abuziv pentru tranzacționarea pe Bursa de Valori?” Declarația reclamantului, astfel cum se specifică în articolele publicate la 14 și 15 decembrie 2007 pe site-ul web al aceluiași canal de televiziune, se referă la declarația de active S.M.

în care a susținut că a posedat acțiuni care au fost 300 000 de euro (EUR). Articolul din 14 decembrie 2007 conține răspunsul S.M. în care el a refuzat acuzațiile reclamantului și a declarat că banii în cauză au fost transferați pe contul său bancar dintr-un cont străin. În zilele următoare, Ministerul Interiorului a invitat reclamantul să prezinte orice dovezi privind acuzațiile sale. Prin prezentarea din 18 decembrie 2007, SDSM, reprezentată de solicitant, a informat Ministerul că Comisia Anticorrupție și Biroul veniturilor publice nu au luat nicio măsură împotriva S.M., în ciuda faptului că a prezentat declarația activelor la câteva luni după ce a fost desemnat director al agenției. La 1 februarie 2008, S.M.

a adus acuzații penale private acuzând reclamantul de a fi formulat acuzații difamatorii cu privire la el. La 3 noiembrie 2009, Tribunalul de Primă Instanță de la Skopje („judecata de judecată”) a declarat reclamantul vinovat de difamare pedepsit în temeiul articolului 172 din Codul Penal. Acesta i-a impus o amendă de 1,500 EUR cu 75 de zile de închisoare în neregulă, a ordonat să plătească o taxă judiciară de 30 EUR și de 230 EUR pentru a acoperi costurile de proces ale S.M. Curtea a decis în continuare că partea operativă a hotărârii ar trebui publicată, la cheltuielile reclamantului, în vestea aceluiași canal de televiziune. Curtea a hotărât în cadrul procedurii sumare, în absența reclamantului, care, în ciuda unei convocate în mod corespunzător, nu a participat la orice audiere a instanței.

„(dată) modul în care reclamantul și-a exprimat acuzațiile și alte circumstanțe, instanța consideră că acuzațiile (aplicate) sunt false și (reprezentate) o afirmație făcută sub formă de interogatoriu care a afectat considerabil reputația și demnitatea reclamantului.” Curtea a respins apărarea reclamantului că acuzațiile au fost formulate în contextul politic în care el, în calitate de lider al partidului de opoziție, a avut dreptul să exprime îngrijorări și să pună întrebări cu privire la activitatea funcționarilor publici. În acest sens, reclamantul a făcut trimitere la art. 176 din Codul Penal în temeiul căruia declarațiile insultante nu sunt pedepsite dacă sunt exprimate printre altele într-un context politic, dacă acestea au fost justificate și fără intenție de a insulta.

Curtea a susținut că reclamantul a avut dreptul de a face observații și exprima îngrijorări cu privire la activitatea S.M., care a fost, în consecință, o „țintă legitimă” a unei critici și dezbateri constructive, dar el nu a avut dreptul „a face declarații și afirmații fără nici o bază de fapt.” Biroul pe care reclamantul l-a reținut nu i-a dat dreptul „a disemina și a exprima acuzații false care sunt prejudicioase pentru reputația și demnitatea unei terțe persoane.” În determinarea sancțiunii, instanța a considerat inter alia, aglomerând dosarul penal anterior al reclamantului în ceea ce privește infracțiunile similare. La 11 mai 2010, Curtea de Apel a confirmat hotărârea instanței de judecată a constatat că nu există motive pentru a se depărta de faptele stabilite și raționamentul dat.

La 23 februarie 2011, Curtea Constituțională a respins recursul constituțional al reclamantului în care s-a plângut că instanța jurisdicțională generală a încălcat libertatea de exprimare. Curtea a susținut că libertatea de exprimare nu este absolută și că ar putea fi restricționată în conformitate cu legea. În acest sens, aceasta a făcut referire la art. 172 din Codul Penal, care a pedepsit difuzarea unor informații false care ar putea afecta reputația și demnitatea unei terțe persoane.

Curtea a susținut în continuare că: „Fața în care (aplicantul) și-a exprimat în public opinia cu privire la performanța unui funcționar public (în formă de interogatoriu, în calitate de membru al partidului politic de opoziție, din poziție ( ) al partidului politic, consecințele acțiunii sale publice ...) fără a încerca să dovedească veracitatea întrebării sau declarației sale, luate în ansamblu, reprezintă o acțiune, care pare să se încadreze doar în cadrul libertății de convingere, conștiință, gândire și exprimare publică a gândului, dar afectează, în esență, reputația și demnitatea cetățenului care deține, la momentul respectiv, biroul public și încălcă aceste valori. În consecință, o astfel de declarație a pierdut conținutul libertății (de gândire și expresie publică a gândirii) și (reprezintă) un abuz de (de libertate)”.

Aplicația nr. 24133/13 (înlocată la 1 aprilie 2013) La 9 septembrie 2007, reclamantul a organizat o conferință de presă în sediul SDSM privind vânzarea publică a unui teren de construcție în zona centrală a Skopje, planificată pentru construcția unui hotel. A fost transmisă în știrile unui canal de televiziune. Reclamantul a prezentat informații cu privire la societatea selectată, susținând că era aproape de compania Orka Holding, care era deținută „de persoane care sunt foarte apropiate [prim-ministrul] și M. În plus, susține că s-a încheiat o afacere pentru ca pământul, care este deținut de stat, să fie dat persoanelor care sunt în familii apropiate sau în partid cu Primul Ministru.

Astfel cum se descrie în hotărârea instanței de judecată (a se vedea mai jos), reclamantul a afirmat că: „Locația atractivă din spatele mallului comercial „Ramstor” planificat pentru construcția unui hotel a fost alocată unei companii sprijinite ( ) de Orka Holding ... După ce acest mega scandal a fost dezvăluit, cea mai mare dilemă este dacă Premiul Academiei pentru cel mai corupt politician ar fi acordat Primului Ministru sau verii săi? Cei care au creat sau cei care au pus în aplicare afacerea?” La 19 septembrie 2007, S.M. a depus acuzații penale private împotriva reclamantului din cauza difamării. La 1 octombrie 2007, SDSM a transmis informații procurorului public cu privire la societatea selectată și a solicitat să investigheze dacă acordul era compatibil cu Legea împotriva Corupției.

La 23 februarie 2011, după un mandat, instanța de judecată a condamnat reclamantul de difamare. Acesta i-a impus o amendă de 1000 EUR cu o sută de zile de închisoare în lipsa sa, l-a ordonat să plătească o taxă judiciară de 30 EUR și 375 EUR pentru a acoperi costurile de judecată ale S.M. Curtea a hotărât din nou în absența reclamantului, care, în ciuda unei convocări corecte, nu a participat la orice audiere a instanței. Potrivit declarației S.M. prezentate la proces, nu s-a îndoit că acuzațiile reclamantului l-au îngrijit indiferent de faptul că reclamantul nu l-a identificat în persoană. Acest lucru a fost așa, deoarece reclamantul l-a numit adesea „vărul prim-ministru”. El a recunoscut că a avut contacte cu managerii Orka Holding, dar au fost ca între prieteni.

El nu a avut nici o cooperare comercială cu ei și nu a fost implicat în nici un fel în construcția hotelului. Curtea a acceptat că declarația reclamantului în legătură cu S.M., în special de când prezentatorul de știri a identificat reclamantul prin numele său. A constatat că afirmația reclamantului nu a fost justificată cu nicio dovadă. În plus, reclamantul privat, în calitate de director al agenției, nu a avut competența de a participa la vânzarea publică a unui teren deținut de stat. Curtea a concluzionat că declarația reclamantului ar putea afecta în mod considerabil reputația și demnitatea reclamantului, având în vedere în special faptul că el a fost titular de un birou public și „ (aceștia) declarații sunt difuzate rapid și agresiv în public.” În determinarea sancțiunii, instanța a considerat agravarea frecvenței infracțiunilor similare, precum și faptul că există alte proceduri similare inițiate de reclamant împotriva reclamantului.

La 18 mai 2011, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului în care s-a plâns, printre altele, că reclamanții nu au fost identificați în declarația sa care a fost dată în context politic și, în consecință, nu a fost pedepsită, astfel cum se prevede la art. 176 din Codul penal. Curtea a confirmat hotărârea instanței de judecată, susținând că reclamantul a exprimat afirmația falsă în ceea ce privește reclamantul. Sarcina de probă rezultă din partea reclamantului care nu a demonstrat că afirmația sa este adevărată. Curtea a afirmat în continuare că: „Conținutul declarației, al timpului, al locului și al modului în care a fost dat, implică că este grav și că ar putea crea obiectivă o percepție de către terți în legătură cu anumite fapte.

Această instanță constată [declarația] difamatorie, deoarece afirmația factuală conținută în aceaceasta ar putea afecta obiectiv reputația și demnitatea reclamantului privat.” La 14 septembrie 2011, procurorul public a informat reclamantul că la 12 septembrie 2012, Curtea Constituțională a respins apelul constituțional al reclamantului pentru protecția libertății de exprimare. „În cazul concret, Curtea ... a pedepsit [reclamantul] ... ca măsură necesară pentru protecția reputației, demnității și autorității altor persoane. Acest lucru a fost așa de la [reclamantul], prin ce s-a bazat pe libertatea de exprimare publică a interferat cu un drept protejat al altuia, și anume S.M… [Reclamantul] este un membru al Parlamentului Național, vicepreședinte al SDSM și el a dat declarația în sediul SDSM…

trebuie făcută o analiză ... dacă condamnarea și penalitatea (de reclamantul) reprezintă o restricție justificată a drepturilor și libertăților sale ... în special dacă instanțele au ajuns într-un echilibru echitabil între nevoia de a proteja reputația și demnitatea victimei și libertatea de exprimare publică a [reclamantului]. Libertatea dezbaterii politice nu este de natură absolută ... instanța constată că declarația impugnată se referă la vânzarea publică a terenurilor de construcție deținute de stat ... și ar trebui să fie luată în considerare în contextul unei dezbateri privind o chestiune de interes public, în special de interes politic primar ... Curtea consideră că veracitatea declarației a fost de o importanță primordială pentru instanțe.

Aceste instanțe nu au considerat hotărârile privind valoarea ca fiind relevante și au stabilit că declarația [reclamantului] este falsă sau că nu există dovezi care să dovedească contrariul… instanța are dreptul și obligația de a evalua dacă instanțele au permis [reclamantul] să dovedească veracitatea declarației sale. În această privință, instanța constată că [reclamantul] a putut, în timpul întregii proceduri, să prezinte dovezi cu privire la veracitatea declarației sale. În absența probei care ar confirma veracitatea (declararea) ... instanța nu poate decât să accepte concluziile instanței că declarația nu este corectă.

În ciuda faptului că declarația face parte dintr-o dezbatere publică, întrebarea este dacă (i) ... a avut orice impact sau a fost relevant pentru public, ca contribuție pentru o mai bună înțelegere a chestiunii supuse dezbaterii publice ... „Fața în care (aplicantul) și-a exprimat în public opinia cu privire la performanța unui funcționar public (în formă de interogatoriu, în calitate de membru al partidului politic de opoziție, din poziție ( ) al partidului politic, consecințele acțiunii sale publice ...) fără a încerca să dovedească veracitatea întrebării sau declarației sale, luate în ansamblu, reprezintă o acțiune, care pare să se încadreze doar în cadrul libertății de convingere, conștiință, gândire și exprimare publică a gândului, dar afectează, în esență, reputația și demnitatea cetățenului care deține, la momentul respectiv, biroul public și încălcă aceste valori.

Prin urmare, o astfel de declarație a pierdut conținutul libertății (de gândire și de exprimare publică a gândirii) și (reprezintă) un abuz de (de libertate)”. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție că condamnarea și penalitatea impusă au încălcat drepturile sale în temeiul prezentei dispoziții. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare contrar articolului 10 din Convenție?

Communicated on 12 May 2015

FIRST SECTION

Applications nos. 64659/11 and 24133/13 Jani MAKRADULI against the former Yugoslav Republic of Macedonia lodged on 30 September 2011 and 1 April 2013 respectively

STATEMENT OF FACTS

Mr Jani Makraduli (“the applicant”) is a Macedonian national. He was born on 28 March 1965 and lives in Skopje. He is represented before the Court by Ms S. Joševska, a lawyer practising in Skopje. The applicant, at the material time, was the Vice-president of the political party “Social Democratic Union of Macedonia” (“SDSM”), which was, at the time, in opposition. He was also a member of the national Parliament. The facts of the cases, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. A. Application no 64659/11 (lodged on 30 September 2011) On 14 December 2007 the applicant held a press conference in the premises of SDSM, which was broadcasted in the news on a TV channel under the title “SDSM: (S.)M.

abuses tapping equipment”. The applicant stated inter alia that: “Has (S.)M., during this year and a half while he is formally the Head of the Security and Counter Intelligence Agency (“the Agency”) and practically head of police, abused the office in order to influence the Macedonian Stock Exchange and have timely information that would enable him to obtain certain profit? Are public concerns, which become stronger, that police tapping equipment is misused for trading on the Stock Exchange, true?” The applicant’s statement, as specified in articles published on 14 and 15 December 2007 on the web site of the same TV channel, concerned S.M.’s declaration of assets in which he submitted that he possessed shares which value had been 300,000 euros (EUR).

The article of 14 December 2007 contained S.M.’s reply in which he denied the applicant’s allegations and stated that the money in question had been transferred on his bank account from a foreign account. In the following days, the Ministry of the Interior invited the applicant to submit any evidence regarding his allegations. With submissions of 18 December 2007, SDSM, represented by the applicant, informed the Ministry that the Anti-Corruption Commission and the Public Revenue Office had not taken any measures against S.M. notwithstanding that he had submitted the declaration of assets several months after he had been appointed Director of the Agency. It requested that the Ministry take necessary measures.

On 1 February 2008 S.M. brought private criminal charges accusing the applicant of having made defamatory allegations about him. On 3 November 2009 the Skopje Court of First Instance (“the trial court”) found the applicant guilty of defamation punishable under section 172 of the Penal Code. It imposed on him a fine of EUR 1,500 with seventy-five days’ imprisonment in default, ordered him to pay a court fee of EUR 30 and a further EUR 230 to cover the trial costs of S.M. The court further ruled that the operative part of the judgment should be published, at the applicant’s expense, in the news of the same TV channel. The court decided in summary proceedings, in the absence of the applicant, who despite being properly summoned, had failed to attend any court hearing.

It stated that: “(given) the way in which the applicant expressed his allegations and other circumstances, the court considers that the (applicant’s) allegations are untrue and (represent) an assertion made in interrogatory form which considerably had affected the reputation and dignity of the claimant.” The court rejected the applicant’s defense that the allegations had been made in the political context in which he, as a leader of the opposition party, had been entitled to express concerns and put questions concerning the work of public officials. In this connection the applicant referred to section 176 of the Penal Code under which insulting statements were not punishable if expressed inter alia in a political context, if they were justified and without intent to insult.

The court held that the applicant had been entitled to comment and express concerns about the work of S.M., who had been accordingly a “legitimate target” of a constructive criticism and debate, but he had not been entitled “to make statements and assertions without any factual basis.” The office that the applicant held did not entitle him “to disseminate and express untruthful allegations which are detrimental for the reputation and dignity of a third person.” In determining the penalty, the court considered inter alia as aggravating the applicant’s previous criminal record in relation to similar offenses. On 11 May 2010 the Skopje Court of Appeal confirmed the trial court’s judgment finding no grounds to depart from the established facts and the given reasoning.

On 23 February 2011 the Constitutional Court dismissed the applicant’s constitutional appeal in which he complained that the courts of general jurisdiction had violated his freedom of expression. The court held that the freedom of expression was not absolute and that it could be restricted in accordance with the law. In this connection it referred to section 172 of the Penal Code, which punished the dissemination of untrue information that could affect the reputation and dignity of a third person.

The court further held that: “The way in which the (applicant) expressed his opinion in public concerning the performance of a public office by a public official (in an interrogatory form, as a member of the opposition political party, from the stand ( говорница ) of the political party, the consequences of his public action ...) without trying to prove the veracity of his question or statement, taken as a whole, represents an action, which only appears to fall within the ambit of the freedom of conviction, conscience, thought and public expression of thought, but it affects, in substance, the reputation and dignity of the citizen which holds, at the time, the public office and violates these values.

Accordingly, such a statement lost the contents of the freedom (of thought and public expression of thought) and (represents) an abuse of (that freedom).” B. Application no 24133/13 (lodged on 1 April 2013) On 9 September 2007 the applicant held a press conference in the premises of SDSM regarding public sale of a building land in the central area of Skopje planned for the construction of a hotel. It was broadcasted in the news of a TV channel. The applicant presented information regarding the selected company alleging that it was close to company Orka Holding, which was owned “by persons who are very close to [the Prime Minister] and M. (the family name).” He further alleged that there had been a deal in order that the land, which was State-owned, would be given to people who were in close family or party ties with the Prime Minister.

As described in the trial court’s judgment (see below), the applicant stated that: “The attractive location behind the shopping mall ‘Ramstor’ planned for the construction of a hotel was allocated to a company supported ( зад која стои ) by Orka Holding ... After this mega scandal has been revealed, the biggest dilemma is whether the Academy Award for the most corrupted politician would be given to the Prime Minister or his cousins? Those who have created or those who have implemented the deal?” On 19 September 2007 S.M. lodged private criminal charges against the applicant on account of defamation. On 1 October 2007 SDSM submitted information to the public prosecutor regarding the selected company and requested that he investigate whether the arrangement had been compatible with the Act against Corruption.

On 23 February 2011, after one remittal, the trial court convicted the applicant of defamation. It imposed on him a fine of EUR 1,000 with a hundred days’ imprisonment in default, ordered him to pay a court fee of EUR 30 and a further EUR 375 to cover the trial costs of S.M. The court decided again in the absence of the applicant, who despite being properly summoned, had failed to attend any court hearing. According to S.M.’s statement given at the trial, there had been no doubts that the applicant’s allegations had concerned him irrespective that the applicant had not identified him in person. It was so since the applicant had often referred to him as “the Prime Minister’s cousin”. He admitted that he had contacts with the managers of Orka Holding, but they were as among friends.

He had no business cooperation with them nor was he involved in any way in the construction of the hotel. The court accepted that the applicant’s statement concerned S.M., in particular since the news presenter had identified the complainant by his surname. It found that the applicant’s assertion had not been substantiated with any evidence. Furthermore, the private complainant, as Director of the Agency, had no competence to participate in the public sale of a State-owned land. The court concluded that the applicant’s statement could considerably affect the reputation and dignity of the complainant, given in particular, the fact that he was a holder of a public office and “(such) statements are disseminated fast and aggressively in public.” In determining the penalty, the court considered as aggravating the frequency of similar crimes, as well as the fact that there were other similar proceedings initiated by the complainant against the applicant.

On 18 May 2011 the Skopje Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal in which he complained inter alia that the complainants had not been identified in his statement which had been given in political context and accordingly, not punishable, as specified in section 176 of the Penal Code. The court confirmed the trial court’s judgment holding that the applicant had expressed untrue assertion about the complainant. The burden of proof rested with the applicant who had failed to prove that his assertion was true. The court further stated that: “The contents of the statement, time, place and way in which it was given, imply that it was serious and that it could objectively create a perception by third persons about certain facts.

This court finds [the statement] defamatory since the factual assertion contained therein could objectively affect the reputation and dignity of the private complainant.” On 14 September 2011 the public prosecutor informed the applicant that there were no grounds to initiate legality review proceedings ( барање за заштита на законитоста ). On 12 September 2012 the Constitutional Court dismissed the applicant’s constitutional appeal for protection of the freedom of expression. The court held that: “In the concrete case, the court ... punished [the applicant] ... as a necessary measure for the protection of the reputation, dignity and authority of another person. It was so since [the applicant], by having relied on the freedom of public expression interfered with a protected right of another person, namely S.M…

[The applicant] is a member of the national Parliament, Vice-President of SDSM and he gave the statement in SDSM.’s headquarters ... An analysis needs to be made ... whether (the applicant’s) conviction and penalty represent a justified restriction of his rights and freedoms ... namely whether the courts struck a fair balance between the need to protect the reputation and dignity of the victim and [the applicant’s] freedom of public expression. The freedom of political debate is not of an absolute nature ... the court notes that the impugned statement concerns the public sale of State-owned building land ... and it should be considered in the context of a debate concerning an issue of public interest, in particular of primary political interest ... The court considers that the veracity of the statement was of primary importance for the courts.

Those courts did not consider value judgments as relevant and established that [the applicant’s] statement was untrue or that there is no evidence to prove the contrary… the court has the right and duty to assess whether the courts enabled [the applicant] to prove the veracity of (his) statement. In this connection the court finds that [the applicant] was able, during the entire proceedings, to present evidence as to the veracity of his statement. In the absence of proof which would confirm the veracity (of the statement) ... the court cannot but accept the court’s findings that the statement was untrue.

Despite the fact that the statement is part of a public debate, the question is whether (it) ... had any impact or was relevant for the public, as a contribution for better understanding of the issue subject to public debate ... “The way in which the (applicant) expressed his opinion in public concerning the performance of a public office by a public official (in an interrogatory form, as a member of the opposition political party, from the stand ( говорница ) of the political party, the consequences of his public action ...) without trying to prove the veracity of his question or statement, taken as a whole, represents an action, which only appears to fall within the ambit of the freedom of conviction, conscience, thought and public expression of thought, but it affects, in substance, the reputation and dignity of the citizen which holds, at the time, the public office and violates these values.

Accordingly, such a statement lost the contents of the freedom (of thought and public expression of thought) and (represents) an abuse of (that freedom).” COMPLAINT The applicant complains under Article 10 of the Convention that his conviction and the imposed penalty violated his rights under this provision.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been a violation of the applicant’s right to freedom of expression contrary to Article 10 of the Convention?