CASE OF FĂLIE v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1951 și locuiește în București. În 1999 a cumpărat o casă și pământul pe care a fost construit, situat în București. Pachetul de teren al reclamantului a fost adjacent unei parcele de teren achiziționate de alte două părți terțe în 1948. La 13 noiembrie 2001, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva celor două părți terțe, care urmărește să obțină demarcarea parcelelor adiacente de teren și o ordonanță care impune inculpaților să se întoarcă la el 11 mp. M parcelă de teren care se presupune că era ocupată ilegal de ele. Într-o hotărâre din 4 aprilie 2002, Curtea de District din București a declarat că acuzații ocupase ilegal o parcelă de 10.78 mp. m din terenul reclamantului din 1965. Acesta a stabilit limitele proprietăților pe baza unui raport tehnic elaborat de un expert și a ordonat inculpaților să returneze terenul în cauză reclamantului. Acuzații au depus un recurs la Curtea Județeanului București. Curtea a ordonat un nou raport de experți. La 22 mai 2003, instanța a respins recursul ca fiind nefondat în argumentarea instanței de primă instanță. 10. Acuzații au depus un recurs pe punctele de drept din cauza faptului că instanța judecătorească a interpretat greșit faptele și dispozițiile juridice aplicabile. 11. Într-o decizie finală din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel a permis recursul asupra punctelor de drept, a anulat hotărârile primelor două instanțe și a respins acțiunea reclamantului. Acesta a susținut că atât reclamantul, cât și acuzații au avut în posesia lor zone de teren mai mici decât cele menționate în contractele lor de achiziție respective, și a invitat părțile să ajungă la o înțelegere prietenoasă. De asemenea, aceasta a susținut că părțile nu pot adopta o acțiune proaspătă decât dacă nu pot ajunge la un acord.