Comunicat la 19 mai 2015 Prima secțiune Cerere nr 12863/14 Georgios Mekras împotriva Greciei introdusă la 6 februarie 2014 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, domnul Georgios Mekras, este un resortisant grec născut în 1966 și rezident în Larisa. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Tsitselikis și A. Spathis, avocați din Salonic. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Suspectat de trafic de droguri, reclamantul a fost reținut provizoriu la 25 octombrie 2012 prin decizia judecătorului judecătoresc judecător la Tribunalul Corecțional din Salonic. El a fost transferat la închisoarea Diavata din Salonic. Detenția sa a fost prelungită de mai multe ori prin decizii ale președintelui Tribunalului de Apel din Salonic, apoi ale camerei de judecată a tribunalului din Salonic. Reclamantul suferă de mai multe afecțiuni grave, cum ar fi pancreatita acută și hernia ombilicală. În timpul detenției sale, a fost victima unui accident cerebral. Starea sa de sănătate s-a înrăutățit în timpul detenției sale, el a fost transferat la spitalele ACHEP și Gennimatas (unde a fost operat de hernie), precum și la Ippokrateio ca urmare a atacului cerebral (în perioada 25-30 august 2013). Într-un raport din 28 august 2013, medicul curant a remarcat că reclamantul nu a făcut obiectul unui tratament medical, astfel încât chiar și desfășurarea examenului era imposibilă. La 23 octombrie 2013, reclamantul a solicitat eliberarea sa condiționată în fața camerei de acuzare a instanței de apel din Salonic. Cererea sa se baza în principal pe starea sa de sănătate. El susținea că nemonitorizarea pancreatitei sale a afectat organele vitale și a creat noi afecțiuni. El a subliniat faptul că el suferea de diabet, di lipidemie și d mai mare, ceea ce a făcut necesar un regim alimentar fără grăsimi, controale medicale frecvente și un tratament farmaceutic adecvat. El a subliniat, de asemenea, că, în urma accidentului cerebral și spitalizării sale, el a avut probleme de motoritate care nu puteau fi tratate decât prin sesiuni de fizioterapie. Cu toate acestea, aceste sesiuni nu puteau fi efectuate în închisoare. În plus, reclamantul susținea că menținerea sa în detenție până la 19 februarie 2014 ar avea consecințe ireparabile asupra sănătății sale, deoarece niciuna dintre recomandările medicale n mai erau respectate în închisoare și condițiile detenției sale erau inumane, în special din cauza suprapopularii celulei sale și a lipsei oricărei ventilări a acesteia. Spunea că nu are control asupra tensiunii arteriale și a diabetului și că medicamentele prescrise de medicii de la spital nu i-au fost administrate. : Închisoarea Diavata nu dispunea de medicamente, medici și îngrijitori. În loc de a urma dieta care i-a fost prescrisă, el trebuia să se hrănească pentru a supraviețui cu alimente contraindicate în starea sa. În propunerea sa adresată camerei de recurs, procurorul a susținut înlocuirea detenției cu măsuri restrictive (interdicția de ieșire din teritoriu, depunerea unei cauțiuni și prezentarea unei secții de poliție la intervale regulate), printre altele din cauza stării de sănătate a reclamantului. Printr-o decizie din 20 decembrie 2013, camera de acuzare nu a aprobat propunerea procurorului și a dispus menținerea în detenție a reclamantului și a considerat că condițiile care au condus la detenția reclamantului au continuat să fie îndeplinite. : Caracteristicile persoanei acuzate indicau că, în cazul în care reclamantul ar fi fost eliberat, ar fi putut comite noi infracțiuni și că infracțiunile de care era acuzat ar fi fost pedepsite cu o pedeapsă de cel puțin 10 ani de închisoare și cu o pedeapsă pecuniară care ar putea varia între 50 000 și 500 Nu s-a făcut nicio referire la starea de sănătate a reclamantului. Dreptul intern relevant la art. 282 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost în vigoare la momentul faptelor, dispunea de Detenție provizorie și de măsuri preventive În timpul perioadei de luare în custodie și în cazul în care există indicii serioase de vinovăție a persoanei acuzate pentru o infracțiune sau o infracțiune care poate fi pedepsită cu pedeapsa cu închisoarea de cel puțin trei luni, este posibil să fie luate măsuri preventive, în cazul în care acest lucru este considerat absolut necesar pentru atingerea scopurilor menționate la art. 296. Măsurile preventive includ asigurarea, obligația pârâtului de a se prezenta periodic în fața instanței judecătorești sau în fața unei alte autorități, interzicerea de a călători sau de a locui într-un anumit loc sau în străinătate, interzicerea de a se întâlni cu anumite persoane. Detenția provizorie poate fi impusă în locul măsurilor preventive (...) numai atunci când acuzatul este acuzat de o infracțiune și nu are domiciliu cunoscut în țară sau a luat măsuri pentru a facilita evadarea acestuia (...) sau atunci când a fost judecat în mod motivat că este probabil (...) [în cazul în care pârâtul] comite noi infracțiuni sil este eliberat. Singura gravitate a actului conform legii nu este suficientă pentru a impune arestarea provizorie (...). GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că condițiile de detenție din închisoarea Diavata au dus la o agravare ireversibilă a stării sale de sănătate. În special, a declarat că nu a primit tratamentul medical pe care trebuia să-l urmeze înainte și chiar după accidentul cerebral, că nu primea nici o alimentație adecvată, nici o îngrijire pentru problemele sale de motilitate. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că camera de acuzare și-a respins cererea de eliberare condiționată prin formule stereotipate, fără a lua în considerare starea sa de sănătate și fără a examina posibilitatea înlocuirii deținerii cu măsuri restrictive, așa cum se prevede la art. 28 din Codul de procedură penală. Se poate considera că condițiile de detenție ale reclamantului în închisoarea Diavata din Salonic constituie un tratament contrar articolului 3 din Convenție? În special, autoritățile competente au luat în considerare faptul că reclamantul suferea de diferite afecțiuni și avea probleme de motilitate ? În timpul arestării sale provizorii, reclamantul a primit terapie pentru tratarea bolilor sale în condiții adecvate Faptul că, la examinarea cererii de eliberare a reclamantului din 23 octombrie 2013, camera de acuzare a respins această cerere fără a lua în considerare posibilitatea înlocuirii detenției provizorii cu alte măsuri mai flexibile, astfel cum s-a afirmat de către procurorul public, a încălcat art. 5 alineatul (3) din convenție
Communiquée le 19 mai 2015
Requête n
o
12863/14
Georgios MEKRAS
contre la Grèce
introduite le 6 février 2014
Le requérant, M. Georgios Mekras, est un ressortissant grec né en 1966 et résidant à Larisa. Il est représenté devant la Cour par M
es
Spathis, avocats à Thessalonique.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Soupçonné de trafic de stupéfiants, le requérant fut mis en détention provisoire le 25 octobre 2012 par décision du juge d’instruction du tribunal correctionnel de Thessalonique. Il fut transféré à la prison de Diavata de Thessalonique. Sa détention fut prolongée à plusieurs reprises par décisions de la présidente de la cour d’appel de Thessalonique, puis de la chambre d’accusation de la cour d’appel de Thessalonique.
Le requérant souffre de plusieurs pathologies graves, comme une pancréatite aigüe et une hernie ombilicale. Lors de sa détention, il a été victime d’un accident cérébral.
Son état de santé ayant empiré pendant sa détention, il fut transféré aux hôpitaux ACHEPA et Gennimatas (où il fut opéré de sa hernie), ainsi qu’à Ippokrateio suite à l’attaque cérébrale (du 25 au 30 août 2013). Dans un rapport du 28 août 2013, le médecin traitant notait que le requérant n’avait fait l’objet d’aucun soin médical de sorte que même le déroulement de l’examen était impossible.
Le 23 octobre 2013, le requérant demanda sa mise en liberté sous condition devant la chambre d’accusation de la cour d’appel de Thessalonique. Sa demande était fondée pour l’essentiel sur son état de santé. Il affirmait que le non suivi de sa pancréatite avait endommagé des organes vitaux et fait naître de nouvelles pathologies. Il soulignait qu’il souffrait de diabète, d’hyperlipidémie et d’hypertension artérielle, ce qui rendait nécessaire un régime alimentaire sans matières grasses, des contrôles médicaux fréquents et un traitement pharmaceutique approprié. Il soulignait aussi qu’à la suite de l’accident cérébral et de son hospitalisation, il avait des problèmes de motricité qui ne pouvaient être traités que par des séances de physiothérapie. Toutefois, ces séances ne pouvaient pas être pratiquées dans la prison.
Le requérant alléguait, en outre, que son maintien en détention jusqu’à la date de l’audience (le 19 février 2014) entrainerait des conséquences irréparables pour sa santé car aucune des recommandations médicales n’était respectée en prison et les conditions de sa détention étaient inhumaines, notamment en raison du surpeuplement de sa cellule et de l’absence de toute ventilation de celle-ci. Il précisait qu’il n’y avait aucun contrôle de son hypertension artérielle et de son diabète et que les médicaments prescrits par les médecins de l’hôpital ne lui étaient pas administrés
: la prison de Diavata manquait de médicaments, de médecins et de personnel soignant. Au lieu de suivre le régime alimentaire qui lui était prescrit, il devait se nourrir pour survivre avec des aliments contre-indiqués dans son état.
Dans sa proposition à la chambre d’accusation, le procureur se déclara favorable au remplacement de la détention par des mesures restrictives (interdiction de sortie du territoire, versement d’une caution et présentation à un commissariat de police à des intervalles réguliers), en raison, entre autres, de l’état de santé du requérant.
Par une décision du 20 décembre 2013, la chambre d’accusation n’entérina pas la proposition du procureur et ordonna le maintien en détention du requérant. Elle considéra que les conditions ayant entraîné la mise en détention du requérant continuaient à être réunies
: les caractéristiques de l’infraction dont il était accusé laissaient présager que si le requérant était mis en liberté, il risquait de commettre de nouvelles infractions. Elle releva aussi que les infractions dont il était accusé étaient punies d’une peine d’au moins dix ans de réclusion et d’une sanction pécuniaire pouvant varier de 50
000 à 500
000 euros. Elle ne fit aucune référence à l’état de santé du requérant.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 282 du code de procédure pénale, tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits, disposait
:
Détention provisoire et mesures préventives
«
1.
Pendant la durée de l’instruction et s’il existe des indices sérieux de culpabilité de l’accusé pour un crime ou un délit punissable d’une peine d’emprisonnement d’au moins trois mois, il est possible d’ordonner des mesures préventives, si cela est jugé absolument nécessaire pour atteindre les buts mentionnés à l’article 296.
2.
Les mesures préventives englobent le versement d’une garantie, l’obligation de l’accusé de se présenter périodiquement devant le juge d’instruction ou devant une autre autorité, l’interdiction de se rendre ou d’habiter à un endroit particulier ou à l’étranger, l’interdiction de côtoyer ou de rencontrer certaines personnes.
3.
La détention provisoire peut être imposée à la place des mesures préventives (...) seulement lorsque l’accusé est poursuivi pour un crime et n’a pas de domicile connu dans le pays ou a pris des dispositions pour faciliter sa fuite (...) ou lorsqu’il a été jugé de façon motivée qu’il est probable (...) [que l’accusé] commette de nouvelles infractions s’il est libéré. La seule gravité de l’acte selon la loi ne suffit pas pour imposer la détention provisoire (...).
»
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint que les conditions de détention dans la prison de Diavata ont entraîné une aggravation irréversible de son état de santé. Il allègue notamment qu’il n’a pas reçu le traitement médical qu’il devait suivre avant et même après son accident cérébral, qu’il ne recevait ni une alimentation appropriée ni des soins pour ses problèmes de motricité.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint que la chambre d’accusation a rejeté sa demande de mise en liberté sous condition par des formules stéréotypées, sans prendre en considération son état de santé et sans examiner la possibilité de remplacer la détention par des mesures restrictives comme le prévoit l’article 282 du code de procédure pénale.
1.
Peut-on considérer que les conditions de détention du requérant dans la prison de Diavata de Thessalonique, constituent un traitement contraire à l’article 3 de la Convention
? En particulier, les autorités compétentes ont-elles tenu compte du fait que le requérant souffrait de différentes pathologies et avait des problèmes de motricité
? Pendant sa mise en détention provisoire, le requérant a-t-il reçu une thérapie pour le traitement de ses maladies dans des conditions appropriées
?
2.
Le fait que, lors de l’examen de la demande de mise en liberté du requérant, du 23 octobre 2013, la chambre d’accusation a rejeté cette demande sans envisager une possibilité de substitution de la détention provisoire par d’autres mesures plus souples, comme celle préconisée par le ministère public, a-t-il emporté violation de l’article 5 § 3 de la Convention
?