AFFAIRE KARAMBELAS c. GRÈCE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 50369/14) îndreptată împotriva Republicii Eleniene și depusă la Cură de un cetățean al acestui stat, dl. Theodoros Karambelas („reclamantul"), pe 15 iulie 2014 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru salvgardarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").

Reclamantul a fost reprezentat de d-na V. Chirdaris, avocat la Atena. Guvernul grec („Guvernul") a fost reprezentat de delegatul agentuluisău, dl. K. Georghiadis, consilier la Consiliul Juridic al Statului.

Reclamantul susține în special că a fost deținut în condiții incompatibile cu art. 3 din Convenție, având în vedere starea sa de sănătate.

Pe 23 iulie 2014, președintele în funcție al camerei a decis aplicarea articolului 39 din Regulament, invitând Guvernul să examineze dacă condițiile de detenție ale reclamantului erau compatibile cu starea sa de sănătate și, dacă nu, să ia în considerare măsuri alternative la detenția preventivă compatibile cu starea sa.

Pe 28 august 2014, grief-ul privind art. 3 a fost comunicat Guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă în rest. ÎN FAPT

În noiembrie 2013, la reclamant s-a diagnosticat cancer pulmonar, fiind supus chimioterapiei până în martie 2014 la spitalul Sotiria. Într-o notă întocmită de medicul curant, acesta indica faptul că reclamantul trebuia să se supună unei tomografii toracice și abdominale, precum și unor examene biologice în termen de trei luni. A. Detenția reclamantului și cererile sale de eliberare

Bănuit că a comis în comun mai multe infracțiuni, reclamantul a fost plasat în detenție preventivă în penitenciarul Korydallos (în cadrul spitalului psihiatric al acestuia) pe 10 ianuarie 2014.

Pe 16 ianuarie 2014, judecătorul de instrucție al tribunalului penal al Iliei a ordonat o expertiză medicală a reclamantului de doi medici specialiști. Primul raport de expertiză datat 7 martie 2014 constata că reclamantul avea o tumoare malignă a plămânilor și avea nevoie de chimioterapie. Al doilea raport datat 19 martie 2014 afirma că starea reclamantului și analizele de sânge erau „foarte bune" și că cancerul se afla încă într-un stadiu incipient. Raportul recunoștea că acest tip de cancer era rar dar fatal și că tratamentul de urmat consta din chimioterapii și radioterapii.

Pe 31 martie 2014, reclamantul a depus o cerere de ridicare a detențe sale sau de eliberare sub condiție pe care judecătorul de instrucție al tribunalului penal al Iliei a respins-o pe 15 aprilie 2014. Bazându-se pe constatările celor două rapoarte de expertiză, acesta din urmă a considerat că boala reclamantului putea fi tratată în cadrul spitalului penitenciarului și că nu era necesar să-l transfere într-un spital extern; a subliniat că o asemenea opțiune nu era propusă nici de experți, nici de reclamantul însuși care, în cererea sa, susținea în mod vag că trebuia să fie transferat la intervale regulate în spitale pentru a se supune chimioterapiilor sau radioterapiilor.

Pe 22 aprilie 2014, reclamantul a formulat o contestație împotriva acestei hotărâri la camera de acuzare a tribunalului penal al Iliei. Pe 4 iunie 2014, aceasta din urmă a respins contestația din aceleași motive. Ea a precizat că condițiile care ar putea justifica eliberarea sub condiție a reclamantului, și anume admiterea și spitalizarea sa într-un spital extern penitenciarului, nu erau îndeplinite. În eventualitatea apariției unui asemenea nevoie, reclamantul putea fi admis într-un spital public conform dispozițiilor relevante ale codului penitenciar.

Pe 2 iulie 2014, reclamantul a depus la camera de acuzare un raport medical care certifica că se afla într-o fază terminală a bolii cu o sperință de viață de șase la nouă luni. Raportul sugera, de asemenea, că această sperință de viață putea fi și mai redusă datorită condițiilor de detenție. Raportul preciza că cauza obișnuită a decesului în asemenea cazuri fiind infecția sistemului respirator, trebuia asigurată persoanei în cauză condiții de igienă perfectă și evitarea aglomerației, condiții care nu erau respectate într-o închisoare. În plus, chimioterapia la care trebuia să se supună din nou reclamantul risca să-i cauzeze o deficiență imunitară.

Pe 7 iulie 2014, camera de acuzare a tribunalului penal al Iliei, cu majoritate, a prelungit cu șase luni detenția preventivă a reclamantului (până pe 10 ianuarie 2015). Și-a întemeiat hotărârea pe două rapoarte de expertiză din 7 și 19 martie 2014. A considerat că reclamantul putea fi tratat la spitalul penitenciarului sau, în caz că starea sa ar face necesară spitalizarea sa, într-un spital public. A notat că reclamantul și-a continuat activitatea delictuală atunci când a fost eliberat sub condiție în trecut, în cadrul altor acuzații, și că punerea sa sub acuzare pentru noi infracțiuni era în curs și că trebuia asigurată prezența sa în noul proces. Cu privire la raportul medical din 2 iulie 2014, a considerat că din acesta nu rezulta că starea de sănătate a reclamantului era atunci de natură să-i facă necesară spitalizarea într-un spital public.

Două rapoarte din 14 iulie 2014, întocmite la cererea reclamantului, deși iterau parțial concluziile celui din 2 iulie 2014, subliniază deteriorarea stării sale de la acea dată. Evocau riscul pe care-l curgea reclamantul de a dezvolta infecții în următoarele cicluri de chimioterapie ceea ce ar agrava starea sa de sănătate. Subliniau că condițiile de detenție, chiar și în spitalul psihiatric al penitenciarului Korydallos, nu permiteau evoluția normală a tratamentului reclamantului. Considerau că adoptarea unor măsuri de precauție, cum ar fi condiții sanitare foarte bune și șederea într-un loc neaglomerat, erau necesare pentru a evita ca sperința de viață a reclamantului să fie mai mică de 6 sau 14 luni de la manifestarea simptomelor bolii. Potrivit lor, soluția ideală pentru reclamant ar fi fost să se poată întoarce acasă. Recomandau ca spitalizarea reclamantului în spital să se limiteze la timpul strict necesar tratamentului; în fapt, orice prelungire a acesteia risca să ducă la infecții nosocomiale.

Pe 15 iulie 2014, reclamantul a depus o nouă cerere pentru ridicarea detențe sale, dar judecătorul de instrucție al tribunalului penal al Iliei a respins-o pe 6 august 2014 din aceleași motive ca înainte.

Pe 27 august 2014, reclamantul, invocând amendamentul articolului 282 din codul de procedură penală intrat în vigoare în iulie 2014 (§35 mai jos), a prezentat o cerere tendând la ridicarea detențe sale sau la înlocuirea acesteia cu măsuri mai puțin restrictive. La aceasta a anexat un certificat de invaliditate care atesta că patologia sa, pentru care suferise o operație și fusese tratat prin chimioterapie, i-a cauzat o rată de invaliditate de 85%.

Printr-o hotărâre nr. 76/2014 din 2 octombrie 2014, judecătorul de instrucție al Iliei a decis eliberarea sub condiție a reclamantului, și anume versarea unei cauțiuni de 150.000 euro și arest la domiciliu (cu excepția perioadelor spitalizării sale în vederea chimioterapiei într-un spital și sub escortă poliție). Într-o primă versiune a acestei hotărâri, emisă la 21 h, judecătorul de instrucție cerea depunerea cauțiunii „pe loc și în numerar". Cu toate acestea, a modificat ulterior această cerință, solicitând ca cauțiunea să fie versată până pe 30 octombrie 2014.

Pe 7 octombrie 2014, reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri la camera de acuzare a tribunalului penal al Iliei: o invita pe aceasta să ridice condiția versării cauțiunii, deoarece nu mai avea nicio resursă financiară, și să o înlocuiască cu o altă condiție căreia ar fi obiectiv în stare să se conformeze.

Printr-o hotărâre nr. 110/2014, din 19 noiembrie 2014, camera de acuzare a respins apelul reclamantului. A notat că existau indici seriosi rezultând din dosarul cauzei, din depozițiile martorilor și din declarațiile reclamantului că acesta comisese infracțiunile de care era acuzat și care erau calificate drept crime. Impunerea condițiilor versării unei cauțiuni de 150.000 euro și arest la domiciliu era, având în vedere natura infracțiunilor și pedeapsa care ar putea fi pronunțată, rezonabilă și necesară pentru a asigura că reclamantul va fi prezent la instrucție și la ședința din fața tribunalului și va executa pedeapsa care ar fi pronunțată.

Mai precis, cu privire la valoarea cauțiunii, hotărârea preciza că s-a ținut seama de: situația financiară a reclamantului, rezultând din documentele confiscate la domiciliul său, din transferurile de bani pe care acesta le efectuase altor membri ai organizației sale criminale, care nu se justificau prin relația contractuală și de muncă care-i unea; de gradul prejudiciului cauzat Statului. Hotărârea preciza că reclamantul nu prezentase niciun element de dovadă pentru a demonstra incapacitatea sa de a plăti această sumă; pe de altă parte, din dosarul cauzei rezulta că nu era într-o asemenea incapacitate și că continua să ascundă veniturile sale provenind din contractele pe care le încheiase cu municipalitățile Pyrgos și Kalamata.

Pe 16 decembrie 2014, camera de acuzare a tribunalului penal al Iliei a prelungit cu încă șase luni detenția preventivă a reclamantului.

Pe 17 decembrie 2014, deoarece reclamantul nu versase cauțiunea menționată mai sus, judecătorul de instrucție a ordonat înlocuirea condițiilor mai puțin restrictive indicate în hotărârea din 19 noiembrie 2014 cu menținerea sa în detenție.

Pe 16 ianuarie 2015, reclamantul a prezentat o nouă cerere de eliberare sub condiție. Se baza pe starea sa de sănătate, pe rata sa de invaliditate de 85% și pe faza finală a bolii sale, pe condițiile proaste ale detențe sale, pe imposibilitatea de a plăti suma solicitată drept cauțiune, cât și pe măsura pe care Curtea o indicase Guvernului pe baza articolului 39 din Regulamentul său. Mai precis, cu privire la condiția cauțiunii, susținea că era contrară moralei și viza să golească de orice efect în cazul său aplicarea articolului 282 § 4 din codul de procedură penală.

Pe 17 martie 2015, camera de acuzare a curții de apel Patras a ordonat înlocuirea detențe reclamantului cu următoarele două condiții: a) arest la domiciliu, cu excepția perioadelor în care trebuia să se supună examenelor medicale sau să fie spitalizat; b) interzicerea ieșirii din teritoriul până la pronunțarea deciziei tribunalului cu privire la caza sa.

Reclamantul a fost eliberat în aceeași zi. B. Transferurile reclamantului în spitale publice

De la începutul spitalizării sale la spitalul psihiatric al penitenciarului Korydallos și până pe 10 septembrie 2014, reclamantul a fost transferat în mai rânduri în spitale publice pentru a se supune unor examene și a primi tratamente.

Pe 11 martie 2014, a fost transferat la spitalul penitenciarului Korydallos și de acolo la spitalul Sotiria pentru o consulație programată. S-a întors la spitalul psihiatric al penitenciarului în seara aceleiași zile.

Pe 22 aprilie 2014, a fost transferat la spitalul Sotiria pentru o tomografie toracică și abdominală.

Pe 28 aprilie 2014, a fost transferat la clinica oncologică-patologică a spitalului Sotiria pentru un examen. Pe 23 iulie 2014, a predat o mostră de sânge care a fost trimisă la spitalul Aghios Panteleïmon pentru un examen biologic.

Pe 11 și 20 august 2014, a fost transferat la spitalul Sotiria pentru o tomografie toracică și abdominală. C. Condițiile de detenție în spitalul psihiatric al penitenciarului Korydallos conform informațiilor furnizate de Guvern

Celulele din spitalul psihiatric, descrise ca individuale în organigrama penitenciarului, au o suprafață de 10,56 m², dispun de o toaletă, o duș și o fereastră și adăpostesc 2-3 deținuți. Sunt încălzite și iluminate de un dispozitiv de iluminare la tavan. Aerisirea se efectuează prin deschiderea ușii și ferestrei.

Sălile au o suprafață de 32,25 m² cu mai multe ferestre și adăpostesc 6-8 deținuți.

Reclamantul este deținut într-o celulă cu alte două persoane și nu a fost niciodată plasat într-o sală. De asemenea, nu a fost niciodată plasat într-un spațiu de detenție special din motive medicale sau disciplinare. I-a fost permis să se plimbe în curtea penitenciarului în orele de deschidere ale acestuia, și anume de la 9 h la 11 h și de la 15 h la 17 h (orar de iarnă) și de la 16 h la 18 h (orar de vară).

Cu privire la alimentație, reclamantul nu a cerut niciodată mese particulare din motive medicale. Nu și-a exprimat niciodată nicio plângere și beneficia, ca toți ceilalți deținuți, de drepturile prevăzute de dispozițiile codului penitenciar.

Expunerea de motive a acestei legi preciza că scopul articolului 7 § 3 era protejarea demnității inculpaților suferinzi de boli grave care au determinat o rată de invaliditate mai mare de 80%, evitarea degradării stării lor de sănătate și excluderea oricărui pericol pentru viața lor. ÎN DREPT

Curtea constată că cererea nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și nu se lovește nici de niciun alt motiv de inadmisibilitate. O declară deci admisibilă. B. Privind fondul

Guvernul se referă la versiunea sa privind condițiile de detenție ale reclamantului și susține că ele nu pot fi calificate drept inhumane sau degradante. Afirmă că personalul spitalului psihiatric al penitenciarului Korydallos a oferit și continuă să ofere toată asistența posibilă reclamantului, luând în considerare gravitatea patologiei sale. În plus, subliniază că Curtea nu poate să-și substituie propria apreciere cu cea a tribunalelor naționale cu privire la menținerea detențe preventive a reclamantului.

Reclamantul susține că autoritățile grecești au tratat cauza sa cu mare precauție. El reproacă judecătorului de instrucție că i-a impus drept condiție restrictivă depunerea unei cauțiuni pe care era incapabil să o plătească datorită valorii sale excesive. În plus, contrazice susținând că îngrijirile pe care i-au fost acordate, și indicate de Guvern (la paragrafele 19-24 mai sus), nu corespundeau cu cele pe care trebuia să le primească luând în considerare gravitatea bolii sale. De mai mult, datorită apărării atenuate a organismului său, era expus unui risc permanent de infecție, deoarece codețienuții săi din spitalul psihiatric sufereau de boli infecțioase. Se plânge, de asemenea, de condițiile în care se efectuau transferurile sale la spital (încătușat, în cușcile metalice ale vehiculelor de poliție), de anularea unor numeroase transferuri pe care trebuia să le suporte.

Cu privire la detenția persoanelor bolnave și la îngrijirile medicale de care au nevoie, Curtea se referă la principiile rezultând din jurisprudența sa pe care le-a amintit recent în hotărârile Koutalidis c. Grecia (nr. 18785/13, §§ 68-69, 27 noiembrie 2014) și Papastavrou c. Grecia (nr. 63054/13, §§ 87-90, 16 aprilie 2015).

Curtea constată de la început că până în iulie 2014, legislația internă greacă nu prevedea posibilitatea pentru inculpații suferinzi de probleme grave de sănătate care au determinat o mare rată de invaliditate să beneficieze de o clauză expres a codului de procedură penală permițând înlocuirea detențe preventive cu măsuri mai puțin restrictive. În iulie 2014, un amendament al articolului 282 § 4 din acest cod a prevăzut această posibilitate.

Încarcerat pe 10 ianuarie 2014, reclamantul, care suferea de o boală incurabilă și avea o sperință de viață de aproximativ șase la douăsprezece luni conform medicilor specialiști, a fost supus la două expertize medicale la cererea judecătorului de instrucție. Rapoartele de expertiză, date în martie 2014, constatau starea reclamantului și considerau că boala, deși fatală, se afla încă într-un stadiu incipient și simptomele sale puteau fi tratate în special prin chimioterapie. Pe baza acestor rapoarte și pe baza posibilității pentru reclamant de a se trata la spitalul psihiatric Korydallos că judecătorul de instrucție mai întâi, și camera de acuzare statuând în apel mai apoi, au respins cererea de eliberare a reclamantului și au prelungit pe 7 iulie 2014 cu șase luni detenția preventivă a reclamantului. Posibilitatea pentru reclamant de a se trata în interiorul spitalului psihiatric Korydallos a mai servit de bază pentru respingerea, pe 6 august 2014, a unei noi cereri de ridicare a detențe.

Pe 11 martie, 22 și 28 aprilie și 23 iulie 2014, reclamantul a fost transferat pentru urmărirea medicală periodică la spitalul Sotiria, spitalul în care suferise primul ciclu al chimioterapiei sale până în martie 2014.

În această privință, Curtea constată că până în iulie 2014, autoritățile penitenciare au acordat reclamantului îngrijiri și au urmat recomandările medicilor pentru a urmări evoluția bolii sale. Cu privire la expertizele din iulie 2014 (§14 mai sus), Curtea constată că experții nu au cerut nici ca reclamantul să fie supus imediat unui nou ciclu de chimioterapie, nici ca acesta să fie transferat spre spitale publice externe penitenciarului, argumentând că riscul de infecții nosocomiale era și el prezent în aceste spitale. Recomandau, calificând-o drept soluție ideală, ridicarea detențe și reîntoarcerea reclamantului la domiciliul său, soluție care nu era permisă de dreptul intern relevant din acea perioadă. Alte două transferuri la spitalul Sotiria au avut loc pe 11 și 20 august 2014 pentru tomografii toracice și abdominale.

De îndată după intrarea în vigoare a noii versiuni a articolului 282 § 4, reclamantul – al cărui rat de invaliditate a fost oficial evaluat la 85% – a solicitat (pe 27 august 2014) eliberarea sa. Cererea sa a fost acceptată pe 2 octombrie 2014 de judecătorul de instrucție sub condiția versării unei cauțiuni de 150.000 euro și arest la domiciliu. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri plângându-se cu privire la valoarea cauțiunii, dar camera de acuzare a respins apelul pe 19 noiembrie 2014, bazându-se în special pe considerații legate de capacitatea reclamantului de a plăti. Acesta din urmă nu susținuse, de altfel, în apel niciun argument legat de starea sa de sănătate.

Reclamantul vede în valoarea cauțiunii fixate o intenție a judecătorului de instrucție de a ocoli art. 282 § 4 pentru a-l menține în detenție.

Cu toate acestea, și în măsura în care acest argument cade sub incidența articolului 3, Curtea observă că în hotărârea sa nr. 110/2014, camera de acuzare a justificat în mod detaliat și convingător alegerea valorii cauțiunii litigioase. În adevăr, hotărârea preciza că s-a ținut seama de situația financiară a reclamantului, rezultând din documentele confiscate la domiciliul său, din transferurile de bani pe care acesta le-a efectuat altor membri ai organizației sale criminale, care nu se justificau prin relația contractuală și de muncă care-i unea, cât și de gradul prejudiciului financiar cauzat Statului. Hotărârea preciza, în plus, că reclamantul nu prezentase niciun element de dovadă pentru a demonstra incapacitatea sa de a plăti această sumă; pe de altă parte, din dosarul cauzei rezulta că nu era într-o asemenea incapacitate și că continua să ascundă veniturile sale provenind din contractele pe care le încheiase cu municipalitățile Pyrgos și Kalamata. Or, Curtea constată, în plus, că reclamantul nu a prezentat nici în fața ei, nici în fața camerei de acuzare, niciun element de natură să contrazică afirmațiile acesteia din urmă. De asemenea, nu a susținut că exista o deteriorare a stării sale de sănătate.

Curtea constată în subsidiar că dacă art. 282 § 4 are drept scop evitarea degradării stării de sănătate a inculpaților grav bolnavi și excluderea oricărui pericol pentru viața lor, acesta acordă discreție judecătorului competent de a fixa condițiile mai puțin restrictive decât detenția care-i par potrivite pentru fiecare caz particular. Versarea unei cauțiuni face parte din acestea. Depinde de interesul să conteste valoarea acesteia sau chiar necesitatea de a o impune. Lucru pe care reclamantul l-a făcut în prezenta cauză prin cererea sa din 16 ianuarie 2015, și care a avut ca rezultat eliberarea sa pe 17 martie 2015.

Ținând seama de circumstanțele cauzei, Curtea estimează că autoritățile au respectat obligația lor pozitivă de a furniza reclamantului o asistență medicală adecvată. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 3 din Convenție. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Spune că nu a existat nicio încălcare a articolului 3 din Convenție. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 15 octombrie 2015, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen András Sajó Grefier Președinte

Le requérant a été représenté par M e V. Chirdaris, avocat à Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par le délégué de son agent, M. K. Georghiadis, assesseur au Conseil juridique de l’Etat.

Le requérant allègue en particulier qu’il a été détenu dans des conditions incompatibles avec l’article 3 de la Convention, compte tenu de son état de santé.

Le 23 juillet 2014, la présidente en exercice de la chambre a décidé d’appliquer l’article 39 du règlement, invitant le Gouvernement à examiner si les conditions de détention du requérant étaient compatibles avec son état de santé et, dans la négative, d’envisager des mesures alternatives à la détention provisoire qui seraient compatibles avec cet état.

Le 28 août 2014, le grief concernant l’article 3 a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus. EN FAIT I.

En novembre 2013, un cancer du poumon ayant été diagnostiqué chez le requérant, il subit une chimiothérapie jusqu’en mars 2014 à l’hôpital Sotiria. Dans une note établie par le médecin traitant, celui-ci indiquait que le requérant devait se soumettre à un scanner du thorax et de l’abdomen ainsi qu’à des examens biologiques dans un délai de trois mois. A. La détention du requérant et ses demandes de mise en liberté

Soupçonné d’avoir commis en réunion plusieurs infractions, le requérant fut placé en détention provisoire dans la prison de Korydallos (au sein de l’hôpital psychiatrique de celle-ci), le 10 janvier 2014.

Le 16 janvier 2014, le juge d’instruction du tribunal correctionnel d’Ilia ordonna une expertise médicale du requérant par deux médecins spécialistes. Le premier rapport d’expertise datée du 7 mars 2014 constatait que le requérant avait une tumeur maligne aux poumons et avait besoin de chimiothérapie. Le deuxième rapport daté du 19 mars 2014 affirmait que l’état du requérant et les prises de sang étaient « très bonnes » et que le cancer était encore à un stade précoce. Le rapport reconnaissait que ce type de cancer était rare mais mortel et que le traitement à suivre consistait en des chimiothérapies et des radiothérapies.

Le 31 mars 2014, le requérant déposa une demande de levée de sa détention ou de mise en liberté sous condition que le juge d’instruction du tribunal correctionnel d’Ilia rejeta le 15 avril 2014. Se fondant sur les constats des deux rapports d’expertise, ce dernier considéra que la maladie du requérant pouvait être traitée dans le cadre de l’hôpital de la prison et qu’il n’était pas nécessaire de le transférer dans un hôpital extérieur ; il souligna qu’une telle option n’était proposée ni par les experts, ni par le requérant lui-même qui, dans sa demande, soutenait de manière vague qu’il devait être transféré à intervalles réguliers dans des hôpitaux pour y subir des chimiothérapies ou des radiothérapies.

Le 22 avril 2014, le requérant introduisit un recours contre cette décision devant la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Ilia. Le 4 juin 2014, cette dernière rejeta le recours par les mêmes motifs. Elle précisa que les conditions qui pourraient justifier la mise en liberté sous condition du requérant, et notamment son admission et son hospitalisation dans un hôpital extérieur à la prison, ne se trouvaient pas réunies. Au cas où un tel besoin apparaitrait, le requérant pourrait être admis dans un hôpital public selon les dispositions pertinentes du code pénitentiaire.

Le 2 juillet 2014, le requérant déposa à la chambre d’accusation un rapport médical qui certifiait qu’il était en phase terminale de la maladie avec une espérance de vie de six à neuf mois. Le rapport suggérait aussi que cette espérance de vie pourrait être encore plus réduite du fait des conditions de détention. Le rapport précisait que la cause habituelle de décès dans de tels cas étant l’infection du système respiratoire, il fallait assurer à la personne concernée des conditions d’hygiène parfaites et éviter la promiscuité, conditions qui n’étaient pas respectées dans une prison. En outre, la chimiothérapie à laquelle devait à nouveau se soumettre le requérant risquait de lui causer une déficience immunitaire.

Le 7 juillet 2014, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Ilia, à la majorité, prolongea de six mois la détention provisoire du requérant (jusqu’au 10 janvier 2015). Elle fonda sa décision sur deux rapports d’expertise des 7 et 19 mars 2014. Elle considéra que le requérant pouvait être soigné à l’hôpital de la prison ou, au cas où son état rendrait nécessaire son hospitalisation, dans un hôpital public. Elle releva que le requérant avait poursuivi son activité délictueuse lorsqu’il avait été mis en liberté sous condition dans le passé, dans le cadre d’autres accusations, et que sa mise en examen pour de nouvelles infractions était pendante et qu’il fallait assurer sa présence pendant la nouvelle enquête. Quant au rapport médical du 2 juillet 2014, elle considéra qu’il n’en ressortait pas que l’état de santé du requérant était actuellement tel qu’il rendait nécessaire son hospitalisation dans un hôpital public.

Deux rapports du 14 juillet 2014, établis à la demande du requérant, tout en réitérant partiellement les conclusions de celui du 2 juillet 2014, soulignaient la détérioration de son état depuis cette dernière date. Ils évoquaient le risque couru par le requérant de développer des infections lors des prochains cycles de chimiothérapie ce qui aggraverait son état de santé. Ils soulignaient que les conditions de détention, même dans l’hôpital psychiatrique de la prison de Korydallos, ne permettaient pas l’évolution normale du traitement du requérant. Ils considéraient que la prise de mesures de précaution, telles que de très bonnes conditions sanitaires et le séjour dans un endroit non surpeuplé, étaient nécessaires pour éviter que l’espérance de vie du requérant soit inférieure à 6 ou 14 mois à compter de la manifestation des symptômes de la maladie. Selon eux la solution idéale pour le requérant serait de pouvoir rentrer chez lui. Ils préconisaient que l’hospitalisation du requérant dans un hôpital devait se limiter au temps strictement nécessaire au traitement ; en effet toute prolongation de celle-ci risquait d’entraîner des infections nosocomiales.

Le 15 juillet 2014, le requérant déposa une nouvelle demande pour la levée de sa détention, mais le juge d’instruction du tribunal correctionnel d’Ilia la rejeta le 6 août 2014 par les mêmes motifs qu’auparavant.

Le 27 août 2014, le requérant, se prévalant de l’amendement de l’article 282 du code de procédure pénale entré en vigueur en juillet 2014 (paragraphe 35 ci-dessous), présenta une demande tendant à la levée de sa détention ou au remplacement de celle-ci par des mesures moins restrictives. Il y joignait un certificat d’invalidité qui attestait que sa pathologie, pour laquelle il avait subi une opération et avait été traité par chimiothérapie, lui avait causé un taux d’invalidité de 85%.

Par une décision n o 76/2014 du 2 octobre 2014, le juge d’instruction d’Ilia décida la mise en liberté du requérant sous condition, à savoir le paiement d’une caution de 150 000 euros et l’assignation à résidence (exception faite des périodes de son hospitalisation aux fins de chimiothérapie dans un hôpital et sous escorte policière). Dans une première version de cette décision, émise à 21 h, le juge d’instruction exigeait le dépôt de la caution « sur le champ et en espèces ». Toutefois, il modifia par la suite cette exigence, en demandant que la caution soit versée au 30 octobre 2014.

Le 7 octobre 2014, le requérant interjeta appel contre cette décision devant la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Ilia : il invitait celle-ci à lever la condition du versement de la caution, car il n’avait plus aucune ressource financière, et à la remplacer par une autre condition à laquelle il serait objectivement en mesure de se conformer.

Par une décision n o 110/2014, du 19 novembre 2014, la chambre d’accusation rejeta l’appel du requérant. Elle releva qu’il y avait des indices sérieux ressortant du dossier, des dépositions des témoins et des observations du requérant que ce dernier avait commis les infractions qui lui étaient reprochées et qui étaient qualifiées de crimes. L’imposition des conditions du dépôt d’une caution de 150 000 euros et de l’assignation à résidence était, compte tenu de la nature des infractions et de la peine qui pourrait être infligée, raisonnable et nécessaire pour assurer que le requérant soit présent lors de l’instruction et de l’audience devant le tribunal et qu’il exécute la peine qui serait prononcée.

Plus précisément, quant au montant de la caution, la décision précisait qu’il avait été tenu compte : de la situation financière du requérant, telle qu’elle résultait des documents saisis à son domicile, des versements d’argent que celui-ci avait fait aux autres membres de son organisation criminelle, qui ne se justifiaient pas par la relation contractuelle et salariale qui les unissait ; du degré du dommage causé à l’Etat. La décision précisait que le requérant n’apportait aucun élément de preuve pour démontrer son incapacité de payer cette somme ; en revanche, il ressortait du dossier qu’il n’était pas dans une telle incapacité et qu’il continuait à cacher ses revenus provenant des contrats qu’il avait conclus avec les municipalités de Pyrgos et de Kalamata.

Le 16 décembre 2014, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Ilia prolongea de six mois supplémentaires la détention provisoire du requérant.

Le 17 décembre 2014, comme le requérant n’avait pas versé la caution susmentionnée, le juge d’instruction ordonna le remplacement des conditions moins restrictives indiquées dans la décision du 19 novembre 2014 par son maintien en détention.

Le 16 janvier 2015, le requérant présenta une nouvelle demande de mise en liberté sous condition. Il se fondait sur son état de santé, sur son taux d’invalidité de 85% et la phase finale de sa maladie, sur les mauvaises conditions de sa détention, sur l’impossibilité de payer le montant réclamé comme caution, ainsi que sur la mesure que la Cour avait indiquée au Gouvernement sur le terrain de l’article 39 de son règlement. Plus précisément concernant la condition de la caution, il soutenait qu’elle était contraire à la morale et visait à vider de tout effet dans son cas l’application de l’article 282 § 4 du code de procédure pénale.

Le 17 mars 2015, la chambre d’accusation de la cour d’appel de Patras ordonna le remplacement de la détention du requérant par les deux conditions suivantes : a) l’assignation à résidence, à l’exception des périodes pendant lesquelles il devait subir des examens médicaux ou se faire hospitaliser ; b) l’interdiction de sortie du territoire jusqu’à ce que le tribunal se prononce sur son cas.

Le requérant fut libéré le même jour. B. Les transferts du requérant dans des hôpitaux publics

Depuis le début de son hospitalisation à l’hôpital psychiatrique de la prison de Korydallos et jusqu’au 10 septembre 2014, le requérant fut transféré à plusieurs reprises dans des hôpitaux publics pour y subir des examens et recevoir des traitements.

Le 11 mars 2014, il fut transféré à l’hôpital de la prison de Korydallos et de là à l’hôpital Sotiria pour une consultation programmée. Il retourna à l’hôpital psychiatrique de la prison le soir même.

Le 22 avril 2014, il fut transféré à l’hôpital Sotiria pour un scanner du thorax et de l’abdomen.

Le 28 avril 2014, il fut transféré à la clinique oncologique-pathologique de l’hôpital Sotiria pour un examen. Le 23 juillet 2014, il fit une prise de sang qui fut envoyée à l’hôpital Aghios Panteleïmon pour un examen biologique.

Les 11 et 20 août 2014, il fut transféré à l’hôpital Sotiria pour un scanner du thorax et de l’abdomen. C. Les conditions de détention dans l’hôpital psychiatrique de la prison de Korydallos selon les informations fournies par le Gouvernement

Les cellules dans l’hôpital psychiatrique, qui sont décrites comme individuelles dans l’organigramme de la prison, ont une surface de 10,56 m², disposent d’une toilette, d’une douche et d’une fenêtre et accueillent 2 à 3 détenus. Elles sont chauffées et éclairées par un luminaire au plafond. L’aération est effectuée par l’ouverture de la porte et de la fenêtre.

Les chambrées ont une surface de 32,25 m² avec plusieurs fenêtres et accueillent 6 à 8 détenus.

Le requérant est détenu dans une cellule avec deux autres personnes et ne fut jamais placé dans une chambrée. Il ne fut jamais placé non plus dans un espace de détention spécial pour des motifs médicaux ou disciplinaires. Il lui était loisible de se promener dans la cour de la prison pendant les horaires d’ouverture de celle-ci, soit de 9 h à 11 h et de 15 h à 17 h (horaire d’hiver) et 16 h à 18 h (horaire d’été).

En ce qui concerne l’alimentation, le requérant ne demanda jamais de repas particuliers pour raisons médicales. Il n’exprima jamais aucune doléance et bénéficiait, comme tous les autres détenus, des droits prévus par les dispositions du code pénitentiaire. II.

Le rapport explicatif de cette loi précisait que le but de l’article 7 § 3 était de protéger la dignité des prévenus atteints de maladies graves entraînant un taux d’invalidité supérieur à 80%, d’éviter la dégradation de leur état de santé et d’écarter tout danger pour leur vie. EN DROIT

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité. Elle la déclare donc recevable. B. Sur le fond

Le Gouvernement se réfère à sa version concernant les conditions de détention du requérant et soutient qu’elles ne peuvent pas être qualifiées d’inhumaines ou dégradantes. Il affirme que le personnel de l’hôpital psychiatrique de la prison de Korydallos a offert et continue d’offrir toute assistance possible au requérant, compte tenu de la gravité de sa pathologie. En outre, il souligne que la Cour ne peut pas substituer sa propre appréciation à celles des tribunaux nationaux quant au maintien de la détention provisoire du requérant.

Le requérant soutient que les autorités grecques ont traité son cas avec beaucoup de réserve. Il reproche au juge d’instruction de lui avoir imposé comme condition restrictive le dépôt d’une caution qu’il était dans l’incapacité de verser en raison de son montant excessif. En outre, il rétorque que les soins qui lui avaient été prodigués, et indiqués par le Gouvernement (aux paragraphes 19-24 ci-dessus), ne correspondaient à ceux qu’il devait recevoir compte tenu de la gravité de sa maladie. De plus, en raison des défenses atténuées de son organisme, il était exposé à un risque permanent d’infection, car ses codétenus dans l’hôpital psychiatrique souffraient de maladies infectieuses. Il se plaint aussi des conditions dans lesquelles s’effectuaient ses transferts à l’hôpital (menotté, dans les cages métalliques des véhicules de police), de l’annulation de nombreux transferts dont il devait faire l’objet.

En ce qui concerne la détention de personnes malades et les soins médicaux dont elles ont besoin, la Cour renvoie aux principes ressortant de sa jurisprudence tels qu’elle les a récemment rappelés dans ses arrêts Koutalidis c. Grèce (n o 18785/13, §§ 68-69, 27 novembre 2014) et Papastavrou c. Grèce (n o 2) (n o 63054/13, §§ 87-90, 16 avril 2015).

La Cour note d’emblée que jusqu’en juillet 2014, la législation interne grecque ne prévoyait pas la possibilité pour les prévenus atteints de graves problèmes de santé ayant entraîné un grand taux d’invalidité de bénéficier d’une clause expresse du code de procédure pénale permettant le remplacement de la détention provisoire par des mesures moins restrictives. En juillet 2014, un amendement de l’article 282 § 4 de ce code a prévu cette possibilité.

Incarcéré le 10 janvier 2014, le requérant, qui souffrait d’une maladie incurable et avait une espérance de vie de six à douze mois environ selon les médecins spécialistes, fit l’objet de deux expertises médicales à la demande du juge d’instruction. Les rapports d’expertise, rendus en mars 2014, constataient l’état du requérant et considéraient que la maladie, quoique mortelle, était encore à un stade précoce et ses symptômes pouvaient être traités notamment par chimiothérapie. C’est sur le fondement de ces rapports ainsi que sur la possibilité pour le requérant de se faire traiter à l’hôpital psychiatrique de Korydallos que le juge d’instruction d’abord, et la chambre d’accusation statuant en appel par la suite, ont rejeté la demande de mise en liberté du requérant et prolongé le 7 juillet 2014 de six mois sa détention provisoire. La possibilité pour le requérant de se faire traiter à l’intérieur de l’hôpital psychiatrique de Korydallos servit encore de base pour le rejet, le 6 août 2014, d’une nouvelle demande de levée de la détention.

Les 11 mars, 22 et 28 avril et 23 juillet 2014, le requérant a été transféré pour son suivi médical périodique, à l’hôpital Sotiria, l’hôpital où il avait subi le premier cycle de sa chimiothérapie jusqu’en mars 2014. 45. À cet égard, la Cour note que jusqu’en juillet 2014, les autorités pénitentiaires ont prodigué des soins au requérant et ont suivi les recommandations des médecins pour contrôler l’évolution de sa maladie. Quant aux expertises de juillet 2014 (paragraphe 14 ci-dessus), la Cour relève que les experts n’ont exigé ni que le requérant soit immédiatement soumis à une nouvelle chimiothérapie, ni qu’il soit transféré vers des hôpitaux publics extérieurs à la prison, arguant que le risque d’infections nosocomiales était aussi présent dans ces hôpitaux. Ils préconisaient, en la qualifiant de solution idéale, la levée de la détention et le retour du requérant à son domicile, solution qui n’était pas permise par le droit interne pertinent de l’époque. Deux nouveaux transferts à l’hôpital Sotiria ont eu lieu les 11 et 20 août 2014 pour des scanners du thorax et de l’abdomen.

Aussitôt après l’entrée en vigueur de la nouvelle version de l’article 282 § 4, le requérant – dont le taux d’invalidité était officiellement évalué à 85% –, sollicita (le 27 août 2014) sa mise en liberté. Sa demande fut accueillie le 2 octobre 2014 par le juge d’instruction sous condition du versement d’une caution de 150 000 euros et de l’assignation à résidence. Le requérant fit appel contre cette décision en se plaignant du montant de la caution, mais la chambre d’accusation rejeta l’appel le 19 novembre 2014, en se fondant notamment sur des considérations liées à la capacité du requérant de payer. Ce dernier n’avait d’ailleurs soulevé dans son appel aucun argument lié à son état de santé.

Le requérant voit dans le montant de la caution fixé une volonté du juge d’instruction de contourner l’article 282 § 4 afin de le maintenir en détention.

Toutefois, et dans la mesure où cet argument relève de l’article 3, la Cour observe que dans sa décision n o 110/2014, la chambre d’accusation a justifié de manière détaillée et convaincante le choix du montant de la caution litigieuse. En effet, la décision précisait qu’il avait été tenu compte de la situation financière du requérant, telle qu’elle résultait des documents saisis à son domicile, des versements d’argent que celui-ci avait fait aux autres membres de son organisation criminelle, qui ne se justifiaient pas par la relation contractuelle et salariale qui les unissait, ainsi que du degré du dommage financier causé à l’Etat. La décision précisait, en outre, que le requérant n’apportait aucun élément de preuve pour démontrer son incapacité de payer cette somme ; en revanche, il ressortait du dossier qu’il n’était pas dans une telle incapacité et qu’il continuait à cacher ses revenus provenant des contrats qu’il avait conclus avec les municipalités de Pyrgos et de Kalamata. Or, la Cour note, de surcroît, que le requérant n’a apporté ni devant elle, ni devant la chambre d’accusation, aucun élément de nature à réfuter les affirmations de cette dernière. Il n’a non plus soutenu qu’il y avait détérioration de son état de santé.

La Cour relève subsidiairement que si l’article 282 § 4 a pour but d’éviter la dégradation de l’état de santé des prévenus gravement malades et d’écarter tout danger pour leur vie, elle accorde la discrétion au juge compétent de fixer les conditions moins restrictives que la détention qui lui paraissent appropriées à chaque cas particulier. Le versement d’une caution en fait partie. Il appartient à l’intéressé de contester son montant ou même la nécessité de l’imposer. Ce que le requérant a fait dans la présente affaire par sa demande du 16 janvier 2015, et qui a abouti à sa mise en liberté le 17 mars 2015.

Compte tenu des circonstances de l’espèce, la Cour estime que les autorités ont satisfait à leur obligation positive de fournir au requérant une assistance médicale adéquate. Partant, il n’y a pas eu violation de l’article 3 de la Convention. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il n’y a pas eu violation de l’article 3 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 octobre 2015, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Søren Nielsen András Sajó Greffier Président