AFFAIRE NIKOLITSAS c. GRÈCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6+6-3-d - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable) (Article 6 - Droit à un procès équitable;Article 6-3-d - Interrogation des témoins)
AFFAIRE NIKOLITSAS c. GRÈCE (CtEDO, 2014)
SECȚIUNEA ÎNTÂI
CAUZA
NIKOLITSAS c. GRECIA
(Cererea nr. 63117/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
3 iulie 2014
DEFINITIVĂ
03/10/2014
Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi supusă unor corecții de formă.
În cauza Nikolitsas c. Grecia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), ședință într-o cameră alcătuită din:
Isabelle Berro-Lefèvre,
președintă,
Khanlar Hajiyev,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Julia Laffranque,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Linos-Alexandre Sicilianos,
Erik Møse,
judecători,
și Søren Nielsen,
grefier de secțiune,
După deliberare în camera de consiliu pe 10 iunie 2014,
Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr. 63117/09) îndreptată împotriva Republicii Eladice și care un cetățean al acestui stat, D-nul Christos Nikolitsas («reclamantul»), a sesizat Curtea pe 4 noiembrie 2009 în virtutea articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).
2.
Reclamantul a fost reprezentat pe rând de Doamnele G. Alfantakis și S. Hatzis, avocate respectiv la baroul din Atena și din Larissa. Guvernul grec («Guvernul») a fost reprezentat de delegații agentului său, D-nul I. Bakopoulos, ascesor în Consiliul Juridic al Statului și Doamna Z. Hadjipavlou, auditoare în Consiliul Juridic al Statului.
3.
Reclamantul se plânge, în special, sub unghiul articolului 6 §§ 1 și 3 d) al Convenției, de a fi fost condamnat fără a fi putut, la nicio etapă a procedurii, să interrogheze sau să facă să fie interogați martori al căror depozițiiRomână au servit de bază condamnării sale.
4.
Pe 13 aprilie 2012, acest motiv de plângere a fost comunicat Guvernului.
PE FOND
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamantul s-a născut în 1941 și locuiește la Larissa.
A.
Arestarea reclamantului în Turcia și procedura penală deschisă împotriva sa
6.
Pe 30 septembrie 1999, o explozie a avut loc într-un apartament din Istanbul în care fusese instalat un laborator de fabricație a heroninei; doi bărbați au reușit să fugă. Unul dintre ei a luat un taxi către apartamentul lui S.D, un cetățean turc suspectat de a face parte dintr-o rețea de traficanti. Pe 2 octombrie 1999, poliția turcă responsabilă de represiunea traficului de droguri a pătruns în apartamentul lui S.D. Acesta din urmă a apucat să arunce pe fereastra către acoperișul unui imobil vecin un pachet conținând 2.300 gr de heroină. Poliția a recuperat pachetul și a găsit, în plus, în apartament, 70 gr de cocaină, o balanță de precizie, precum și o pereche de pantaloni care purtau urme de substanțe chimice specifice producției heroninei. S.D. a fost arestat în compania a doi alți bărbați care se găseau atunci în apartament, și anume F.B., un cetățean albanez, și reclamantul.
7.
Pe 9 octombrie 1999, cei trei bărbați au fost puși în arest preventiv pentru o perioadă de douăzeci și șase de luni.
8.
Pe 19 noiembrie 2001, tribunalul de securitate națională din Istanbul a condamnat reclamantul la o pedeapsă de zece ani de închisoare și la o sancțiune pecuniară de 170.500.000 de lire turce, pentru posesia de substanțe narcotice. Această sentință a devenit definitivă.
B.
Procedura penală deschisă împotriva reclamantului în Grecia
9.
Pe 7 iunie 2000, procurorul lângă tribunalul coreccional din Larissa l-a invitat pe judecătorul de instrucție lângă același tribunal să deschidă o instrucție împotriva reclamantului pentru posesia de droguri.
10.
Pe 13 decembrie 2000, judecătorul de instrucție a cerut autorităților judiciare din Istanbul să procedeze la audirea reclamantului la această privință. Cu toate acestea, nu a fost posibil să se dea curs imediat acestei cereri deoarece, potrivit autorităților turce, nu exista nicio înregistrare a unui deținut sub numele reclamantului. Judecătorul de instrucție a reînnoit cererea care a fost în final acceptată.
11.
Pe 13 iulie 2001, camera de consiliu a tribunalului coreccional din Larissa a ordonat prelungirea cu șase luni a termenului în care trebuia să aibă loc instruirea (din 13 iunie la 13 decembrie 2001). La această din urmă dată, reclamantul a fost trimis în judecată în fața curții criminale de apel din Larissa. Data audierii a fost inițial fixată la 25 februarie 2003, apoi amânată până ce reclamantul, care era încă deținut în Turcia, ar putea participa.
12.
Pe 24 septembrie 2002, procurorul a emis un mandat de arestare împotriva sa.
13.
Reclamantul a fost eliberat din Turcia pe 7 octombrie 2003. După întoarcerea în Grecia, a fost arestat la Larissa pe 27 octombrie 2003.
14.
Pe 18 noiembrie 2003, reclamantul a cerut eliberarea sa în libertate provizorie. Pe 10 decembrie 2003, camera de acuzare a curții de apel a respins cererea sa.
15.
Pe 15 martie 2004, curtea criminală de apel din Larissa, ședință ca instanță de primă instanță în formație de trei judecători, l-a declarat pe reclamant vinovat de faptul că a fost arestat în Turcia în posesia a 2,3 kg de heroină și a 70 gr de cocaină pe care le putea folosi după plac și l-a condamnat la o pedeapsă de optsprezece ani de închisoare și la o sancțiune pecuniară de 15.000 euro. Tribunalul a dedus din pedeapsa de închisoare impusă reclamantului durata arestului preventiv în Grecia și cea a pedepsei ispășite în Turcia (sentința nr. 91/2004). El și-a motivat decizia după cum urmează:
«Privitor la achiziția și posesia substanțelor narcotice, co-inculpații reclamantului au depus marturii în extenso împotriva acestuia în fața tribunalului turc. Mărturia lor este de încredere deoarece este coraborată de alte elemente incriminatoare (patru călătorii suspecte ale inculpatului în Turcia, Bulgaria și Albania fără știrea soției sale; faptul că s-a dus la apartamentul în cauză unde a întâlnit traficanti de droguri, care erau cu certitudine niște cunoștințe, deoarece a băut raki cu ei; faptul că substanțe narcotice au fost găsite în apartament la momentul arestării sale; faptul că au existat urme [ale substanțelor chimice] pe pantalonii unei persoane arestate, provenind din fabricația heroninei din celălalt apartament unde a avut loc explozia (...).»
16.
Reclamantul a făcut apel împotriva acestei sentințe în fața curții criminale de apel din Larissa, ședință în formație de cinci membri.
17.
Audierea a avut loc pe 27 februarie 2008. Curtea de apel a audiat un polițist grec, care a declarat că reclamantul nu era cunoscut autorităților, precum și soția reclamantului, care a proclamat nevinovăția soțului ei. Înainte ca curtea de apel să dea citire elementelor de probă, avocatul reclamantului a declarat că atât el, cât și clientul lui se opuneau citirii oricărei mărturii dacă martorul nu era prezent la audiență. Curtea de apel a respins această cerere, bazând pe art. 364 § 2 din codul de procedură penală (§24 mai jos) și a continuat cu citirea pieselor din dosar. Invitați să se exprime după citirea fiecărui document, nici procurorul nici apărarea nu au formulat comentarii. După aceea, curtea de apel l-a audiat pe reclamant care a reînnoit teza deja avansată în fața tribunalului de primă instanță, și anume că plănuia să deschidă în Albania după pensionare un magazin pentru vânzarea de produse ecleziastice, creștine și musulmane, și că s-a dus acolo, precum și în Bulgaria, pentru a face o analiză de piață. În septembrie 1999, a călătorit din Bulgaria în Turcia pentru a cumpăra icoane. Urma să se întâlnească cu F.B pe care îl cunoștea din Grecia. F.B. nu s-a prezentat la întâlnire; S.D., pe care reclamantul îl întâlnea pentru prima dată, a sosit în locul lui și l-a dus la apartamentul lui unde se găsea deja F.B. Scurt timp după, poliția a venit și i-a arestat.
Reclamantul a reamintit că până atunci fișa sa penală era curată și că F.B. îi spusese că a mărturisit împotriva lui sub tortură.
18.
Pe 28 februarie 2008, curtea de apel a confirmat sentința de primă instanță, dar a redus pedeapsa impusă reclamantului la doisprezece ani de închisoare.
19.
Curtea de apel s-a bazat pe mărtuția lui S.D., strânsă de poliție în cadrul investigației preliminare în Turcia, conform căreia reclamantul era clientul lui și a cumpărat droguri pentru a le aduce înapoi în Grecia. Curtea de apel s-a bazat, de asemenea, pe mărtuția lui F.B., care declarase în fața autorităților turce că reclamantul cumpărase droguri de două ori de la S.D. și le transportase în Grecia. Curtea de apel a observat, de asemenea, că reclamantul călătorise în Albania și Bulgaria fără știrea soției sale și a estimat că scopul acestor deplasări era evident să întâlnească traficanti de droguri și nu comerț cu produse ecleziastice, așa cum susținuse reclamantul, deoarece această activitate nu avea nicio legătură cu profesia de mecanic auto pe care o exercitase până atunci. Curtea de apel s-a referit, în plus, la varietatea substanțelor narcotice găsite în apartamentul lui S.D., la balanța de precizie pe care o folosea acesta, precum și la distribuția heroninei în trei pachete bine distincte. În final, curtea de apel a refuzat să recunoască reclamantului beneficiul circumstanțelor atenuante. A considerat că acesta nu oferea nicio dovadă convingătoare că viața sa privată, familiară, profesională și socială fusese onestă. Doar fișa sa penală curată, fără alte elemente probante, nu era suficientă pentru a dovedi o viață onestă anterioară săvârșirii infracțiunii, cu atât mai mult cu cât F.B. declarase că reclamantul importase de două ori în trecut droguri în Grecia (hotărâre nr. 60/2008).
20.
Pe 6 mai 2008, reclamantul s-a pourvoi în casație. A criticat, în special, motivarea hotărârii curții de apel și s-a plâns de încălcarea drepturilor apărării sale.
21.
Pe 28 ianuarie 2009, Curtea de Casație a respins porviul.
22.
Instanța supremă a respins mijlocul privind absența motivării suficiente a hotărârii curții de apel, subliniind că aceasta din urmă nu s-a bazat doar pe depozițiile făcute poliției turce de co-inculpații reclamantului, S.D. și F.B., ci și pe alte elemente de probă indicate în hotărârea atacată. De altfel, Curtea de Casație a respins mijlocul bazat pe citirea la audiență a depozițiilor martorilor în cauză în ciuda opoziției apărării, subliniind că această citire era conformă articolului 364 § 2 din codul de procedură penală (hotărâre nr. 249/2009). Această hotărâre a fost dată în net și certificată conform pe 8 mai 2009.
23.
Printr-o decizie din 15 iunie 2009 a camerei de consiliu a tribunalului coreccional din Patras, reclamantul a fost eliberat în libertate condiționată.
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
24.
Articolele relevante din codul de procedură penală sunt formulate după cum urmează:
art. 211A
«Doar depozițiile sau doar apărarea unui co-inculpat pentru aceeași infracțiune nu sunt suficiente pentru a condamna inculpatul.»
art. 364
«1. Sunt citite la audiență rapoartele investigatorilor care au fost redactate potrivit căilor legale, precum și alte documente depuse în cursul procedurii de administrare a probelor și a căror autenticitate nu este contestată. (...)
Sunt citite de asemenea (...) documentele din altă procedură penală (...) în care o decizie definitivă a fost pronunțată, dacă tribunalul consideră că această citire este utilă.»
art. 365
«1. În cazurile în care prezența unui martor la audiență nu este posibilă deoarece acesta (...) locuiește în străinătate sau din orice alt obstacol excepțional de grav, (...), depozițiile sale sub jurământ făcute, în cursul investigației preliminare, sunt citite la audiență sub pedeapsa nulității procedurii.(...).»
art. 525
«1. Procedura penală care a fost finalizată printr-o decizie definitivă este redeschisă pentru beneficiul persoanei condamnate pentru o infracțiune sau un delict doar în următoarele cazuri:
(...)
e) dacă o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului constată o încălcare a unui drept referitor la caracterul echitabil al procedurii care a fost urmată sau a dispoziției substantive care a fost aplicată.»
PE DREPT
I.
PRIVITOR LA PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 §§ 1 ȘI 3 d) AL CONVENȚIEI
25.
Reclamantul se plânge că a fost condamnat fără a fi putut, la nicio etapă a procedurii, să interrogheze sau să facă să fie interogați martori, al căror depozițiiRomână făcute fără știerea sa în cursul investigației preliminare în Turcia, au servit de bază condamnării sale în Grecia. La această privință invocă art. 6 §§ 1 și 3 d) al Convenției, formulat după cum urmează:
«1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) asupra bunului-fond al oricărei acuzații în materie penală adusă împotriva ei.
(...)
Orice inculpat are dreptul în special la:
(...)
d) să interrogheze sau să facă să fie interogați martori ai acuzării și să obțină convocarea și interogarea martorilor apărării în aceleași condiții ca ai acuzării.»
A.
Privitor la admisibilitate
26.
Curtea constată că acest motiv de plângere nu este manifestă rău fondat în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției. Curtea observă, de altfel, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarat admisibil.
B.
Privitor la fond
1.
Argumentele părților
27.
Reclamantul alege că a fost condamnat pe baza declarațiilor co-inculpaților săi în Turcia fără să fi avut posibilitatea să le conteste sau să interoggheze pe cei care le-au făcut la momentul depozițiilor lor sau mai târziu. Reproșează curții de apel că a respins opoziția pe care a format-o la citirea depozițiilor litigioase și susține că acestea au fost determinante pentru condamnarea sa, celelalte dovezi din dosar nefiind relevant la acuzația care-i pesa.
28.
Guvernul consideră că exista o imposibilitate obiectivă de a-i interoga pe martorii în cauză în cursul audierii în fața instanțelor grecești. Citirea depozițiilor lor de către curtea de apel era conformă dreptului intern și reclamantul i s-a acordat ulterior posibilitatea de a se opune mărturiilor în cauză sau de a formula observații suplimentare; reclamantului i s-a permis, de asemenea, să interoggheze alți martori și să propună examinarea de dovezi suplimentare. Cu toate acestea, acesta – deși reprezentat de un avocat pe tot parcursul procedurii – nu a folosit această posibilitate. Guvernul estimează, în final, că declarațiile făcute de martorii în cauză nu au fost esențiale sau determinante, condamnarea reclamantului bazându-se pe un ansamblu de dovezi concordante.
2.
Aprecierea Curții
a)
Principii generale
29.
După cum cerințele paragrafului 3 al articolului 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragrafitul 1, Curtea va examina cererea sub unghiul acestor două texte combinate (Sakhnovski c. Rusia [Marea Cameră], nr. 21272/03, § 94, 2 noiembrie 2010).
30.
Curtea amintește ca introducere că nu îi revine să acționeze ca judecător din a patra instanță, și în particular să aprecieze legalitatea dovezilor în conformitate cu dreptul intern al statelor părți la Convenție și să se pronunțe asupra vinovăției reclamanților. Într-adevăr, dacă Convenția garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, ea nu reglementează cu toate acestea admisibilitatea dovezilor ca atare, materie care revine în primul rând dreptului intern (a se vedea, printre multe altele, Gäfgen c. Germania [Marea Cameră], nr. 22978/05, § 162, CEDO 2010).
31.
Pentru a determina dacă procedura a fost echitabilă, Curtea o consideră în ansamblul ei și verifică respectarea nu numai a drepturilor apărării, ci și a interesului publicului și a victimelor ca autorii infracțiunii să fie urmăriți corespunzător și, dacă este necesar, a drepturilor martorilor. În particular, art. 6 § 3 d) consacră principiul conform căruia, înainte ca un inculpat să poată fi declarat vinovat, toate elementele de acuzare trebuie în principiu produse în fața sa în audiență publică, în vederea unui dezbat contradictoriu. Acest principiu nu merge fără excepții, dar ele nu pot fi acceptate decât cu respectarea drepturilor apărării; în general, acestea impun să se dea inculpatului o posibilitate adecvată și suficientă de a contesta mărturiile de acuzare și de a-i interoga pe cei care le-au dat, fie la momentul depozițiilor lor, fie într-o etapă ulterioară (Lucà c. Italia, nr. 33354/96, § 39, CEDO 2001-II și Solakov c. Fosta Republică Iugoslavă de Macedonia, nr. 47023/99, § 57, CEDO 2001-X).
32.
În cauza Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit ([Marea Cameră], nr. 26766/05 și 22228/06, CEDO 2011), Curtea a precizat criteriile de apreciere a motivelor de plângere ridicate pe baza articolului 6 § 3 d) al Convenției cu privire la absența martorilor de la audiență. Ea a estimat că trebuie ca această categorie de motiv de plângere să fie supusă unui examen în trei puncte.
33.
În primul rând, Curtea trebuie să verifice dacă imposibilitatea apărării de a-i interoga sau de a-i face să fie interogat un martor de acuzare este justificată de un motiv serios. Apoi, atunci când absența interogării martorilor este justificată de un motiv serios, depozițiile martorilor absenti nu trebuie în principiu să constituie dovada de acuzare unică sau determinantă. Cu toate acestea, admiterea ca dovadă a depozițiilor care constituie elementul de acuzare unic sau determinant al unui martor pe care apărarea nu a avut ocazia să-l interoggheze nu duce neapărat la încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției: procedura poate fi considerată echitabilă în ansamblul ei atunci când există elemente suficient de compensatoare ale dezavantajelor legate de admiterea unei asemenea dovezi pentru a permite o apreciere corectă și echitabilă a fiabilității acesteia (Al-Khawaja și Tahery, sus-citat, §§ 146-147).
34.
Curtea trebuie deci să verifice dacă aceste trei condiții au fost respectate în cauza de față.
b)
Aplicarea acestor principii în cauza de față
35.
Curtea observă mai întâi că, deși reclamantul nu a fost confruntat în Turcia cu cei doi co-inculpați ai săi, din piesele dosarului rezultă că instanțele competente nu au luat în nicio clipă în considerare posibilitatea de a-i interoga în cadrul procedurii deschise împotriva reclamantului în Grecia. Guvernul nu a demonstrat nici că autoritățile naționale au căutat activ persoanele în cauză în scopul audierii lor prin intermediul unei comisii rogatoare internaționale. Totuși, după opinia Curții, singura faptă că acești martori locuiau în străinătate nu ar putea în sine constitui o imposibilitate absolută de a strânge mărturii în prezența apărării. De aceea, niciun «motiv serios» nu este invocat pentru a justifica acest manc la drepturile apărării. Conform jurisprudenței Curții, acest element este singur suficient pentru a constata încălcarea articolului 6 §§ 1 și 3 d) al Convenției (Al-Khawaja și Tahery, sus-citat, § 120).
36.
Cu toate acestea, Curtea observă, în plus, că instanțele naționale, pentru a fundamenta constatarea vinovăției reclamantului, s-au bazat în principal pe depozițiile celor doi co-inculpați ai săi în fața organelor de investigație turce. Într-adevăr, deși tribunalele mențin că s-au bazat pe toate dovezile din dosar, este indeniabil că depozițiile lui F.B. și S.D. au jucat un rol decisive, deoarece niciun alt element nu atest în mod direct că reclamantul săvârșise infracțiunea de care era acuzat: nici călătoriile reclamantului în Albania și Bulgaria, nici descoperirea, în apartamentul lui S.D. unde a avut loc arestarea, a trei parcele de heroină, a 70 gr de cocaină și a unei balanțe de precizie, nu pot fi considerate ca fiind determinante pentru stabilirea vinovăției reclamantului. Rezultă că, dacă declarațiile litigioase ale lui F.B. și S.D. nu constituiau singurul element de dovadă pe care se bazaseră tribunalele pentru condamnarea reclamantului, ele erano totuși elementul determinant. Curtea consideră dovadă a aceasta faptul că curtea de apel a refuzat să recunoască reclamantului beneficiul circumstanțelor atenuante bazând-se precis pe declarațiile incriminatoare ale lui F.B. (§19 mai sus).
37.
În aceste circumstanțe, Curtea consideră izbitor faptul că instanțele naționale nu au verificat circumstanțele care au înconjurat strângerea mărturiilor în cauză și că deciziile lor nu conțin niciun raționament privitor la evaluarea credibilității lui F.B. și S.D. și a fiabilității depozițiilor lor, sau la eventualele motive care ar fi putut să-i determine să facă mărturie falsă (a se vedea, a contrario, Sievert c. Germania, nr. 29881/07, §§ 64-65, 19 iulie 2012). Și mai mult, acuzația reclamantului conform căreia mărturia lui F.B. fusese obținută sub tortură (§17 mai sus) nu a fost verificată de tribunale.
38.
Sigur, Guvernul afirmă că reclamantul a avut, pe tot parcursul procedurii, posibilitatea de a contesta dovezile de acuzare, de a interoga alți martori și de a propune examinarea de dovezi suplimentare. Curtea observă, totuși, că, în absența unor alte dovezi suficient de puternice care să confirme dincolo de orice îndoială rezonabilă fiabilitatea povestirii acestor martori cheie pe care apărarea nu a putut să-i interoggheze la nicio etapă a procedurii, acest instrument de contestare indirectă prezenta doar un interes limitat în fața acuzațiilor unor asemenea martori (a se vedea, a contrario, Al-Khawaja și Tahery, sus-citat, §§ 156-157).
39.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate decât să constate caracterul determinant al depozițiilor făcute de F.B și S.D. în cadrul procedurii penale care s-a desfășurat în Turcia. În absența din dosar a unor alte dovezi solide proprii să corboreze aceste depozițiuni, tribunalele grecești nu au putut aprecia corect și echitabil fiabilitatea acestor dovezi. Curtea consideră că drepturile apărării reclamantului au suferit o limitare incompatibilă cu cerințele unui proces echitabil.
40.
A existat, de aceea, o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 d) al Convenției.
41.
Această concluzie dispenseaza Curtea de a examina argumentul reclamantului privind respingerea de către curtea de apel a opoziției formulate de avocatul său la citirea depozițiilor făcute de co-inculpații săi în Turcia.
II.
PRIVITOR LA ALTE PRESUPUSE ÎNCĂLCĂRI
42.
Invocând art. 5 § 3 al Convenției, reclamantul se plânge de durata arestului preventiv al său. Invocând art. 6 §§ 1 și 2 al Convenției, el susține mai multe încălcări ale dreptului său la un proces penal echitabil. Invocând art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, el se plânge, în final, de o încălcare a principiului ne bis in idem.
43.
Ținând cont de totalitatea elementelor din posesia sa, și în măsura în care ea este competentă să cunoască de alegații formulate, Curtea nu observă niciun aspect de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1, 3 a) și 4 al Convenției.
III.
PRIVITOR LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
44.
Conform articolului 41 al Convenției,
«Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite să șteargă decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă.»
A.
Prejudiciu
45.
Reclamantul solicită repararea prejudiciului material și moral, dar lasă Curții sarcina de a determina sumele.
46.
Guvernul invită Curtea să respingă cererea și consideră că un constat de încălcare ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru reclamant.
47.
Curtea observă că reclamantul nu a justificat în niciun fel cererea sa pentru prejudiciul material; prin urmare, nu trebuie acordată nicio sumă la acest titlu. Pe de altă parte, statuând în echitate cum cere art. 41 al Convenției, aceasta acordă reclamantului suma de 5.200 EUR pentru prejudiciul moral. Curtea observă, în final, că art. 525 § 1 din codul de procedură penală (a se vedea §24 mai sus) oferă posibilitatea reclamantului de a cere redeschiderea procedurii ca urmare a unui constat de încălcare pronunțat de Curt.
B.
Frais și dépens
48.
Reclamantul nu a prezentat o cerere pentru frais și dépens. De aceea, nicio sumă nu va fi acordată la acest titlu.
C.
Dobânzi moratoii
49.
Curtea consideră oportun ca rata dobânzilor moratoii să fie corelată cu rata dobânzii de împrumut marginal al Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DATORITĂ ACESTOR MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă privitor la motiv de plângere bazat pe art. 6 §§ 1 și 3 d) al Convenției și inadmisibilă pentru rest;
2.
Declară
că a existat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 d) al Convenției;
3.
Declară
a) că statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, suma de 5.200 EUR (cinci mii două sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată ca taxă, pentru prejudiciu moral;
b) că de la expirarea acestui termen și până la versare, suma aceasta va fi majorată cu dobânzi simple la o rată egală cu rata dobânzii de împrumut marginal al Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada aceasta, crescută cu trei puncte procentuale;
4.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 3 iulie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Søren Nielsen
Isabelle Berro-Lefèvre
Grefier
Președintă