Comunicat la 21 mai 2015 SECȚIUNEA a doua Cerere nr. 66906/14 Dominique DAVE împotriva Belgiei introdusă la 7 octombrie 2014 EXPOSAT DEFICIENTA, doamna Dominique Dave, este o resortisantă belgiană născută în 1976. La introducerea cererii, aceasta era deținută în aripa psihiatrică a închisorii din Lantin. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul F. Modulul, avocat în Liège. La 3 martie 2009, fiul recurentei, la vârsta de cinci săptămâni, a fost spitalizat și i-au fost diagnosticate mai multe fracturi de vârste diferite. Un raport din 29 mai 2009 întocmit de experții P.J. și A.A. concluzionează că: în momentul faptelor care i-au fost reproșate și încă [rectoreasa] prezintă o stare de debilitate mentală care o face incapabilă de controlul actelor sale. Experții, neuropsihiatru și psiholog, au ajuns la concluzia că amenințarea recurentei era în principal circumstanțială și au recomandat un cadru psihosocial. P.J. a considerat că nu a fost oportun să se aplice legea din 9 aprilie 1930 de apărare socială în ceea ce privește anormalii, delincvenții de obicei și autorii anumitor activități de natură sexuală (adică, legea apărării sociale) deoarece, în opinia sa, o îndrumare bine structurată din partea adiacentă ar putea ajuta recurenta să evolueze în societate. În cadrul procedurii în fața Tribunalului Corecțional, recurenta a prezentat un certificat medical întocmit la 14 iunie 2011 de către medicul său curant care a indicat că recurenta nu prezenta niciun pericol nici pentru ea, nici pentru alții. Prin hotărârea din 17 ianuarie 2013, Tribunalul Corecțional de la Dinant a declarat caracterul material al faptelor reproșate recurentei stabilite, și anume rănile și rănirile intenționate aduse fiului său. Cu referire la constatările raportului medical din 29 mai 2009, Tribunalul a dispus internarea sa în temeiul articolului 7 din Legea apărării sociale. Recurenta a fost internată în aceeași zi la închisoarea Lantin, la închisoarea Lantin. Recurenta a intervenit în apelul la această judecată, care a solicitat să fie achitată pe motiv că a fost afectată de o tulburare mentală care a abolit sau a afectat în mod grav capacitatea sa de discernământ sau controlul acțiunilor sale în momentul faptelor. Aceasta a solicitat, de asemenea, respingerea aplicării legii de apărare socială și a susținut că raportul de competență a fost întocmit în 2009 și că, având în vedere faptul că nu s-a efectuat nici o competență în domeniul apărării sociale, nimic nu permitea să se afirme că aceasta se afla întotdeauna în aceeași stare mentală. Prin hotărârea din 7 ianuarie 2014, Tribunalul de Primă Instanță din Liège a confirmat faptul că recurenta a fost internată pe baza raportului de expertiză din 29 mai 2009. O nouă expertiză psihiatrică nu se impune atunci când starea [reclamantei] rezultă dintr-o întârziere mentală medie care, având în vedere elementele identificate de expert[i], în special capacitatea sa intelectuală, nu este susceptibilă de a îmbunătăți. În concluzie, capacitatea de analiză și de raționament asupra materialelor concrete pe care experții le-au calificat drept deficite foarte mari, precum și evaluarea critică foarte insuficientă a situației sociale rămân neschimbate, astfel încât pericolul [reclamantului] să rămână prezent. În plus, chiar dacă expertul, dr. ianuarie 2010 adresată magistratului instructor un cadru psihosocial sub forma unei linii ambulatorii bine structurate și bine aplicate, care ar putea ajuta [reclamantul] să evolueze în societate și, astfel, să contracareze pericolul pe care îl prezintă fără această asistență, este forțat să constate că măsura propusă de expert ar putea fi ordonată numai în cadrul acordării unor condiții probatorii și, prin urmare, în cazul vinovăției [reclamantei] pe plan penal, dat fiind faptul că nu este de competența instanței de a stabili modalitățile de executare a măsurii de internare. La 9 aprilie 2014, Curtea de Casație a respins recursul, având în vedere în special faptul că instanța de recurs a justificat în mod legal inaugurarea, având în vedere că: În materie de aplicare a legii, în cazul în care legea nu are un mod special de probă, judecătorul din fond apreciază, de fapt, valoarea probantă a elementelor pe care își întemeiază convingerea care îi sunt supuse în mod regulat și pe care părțile le-au putut contrazice în mod liber. În special, îi este permis să aprecieze valoarea probatorie și domeniul de aplicare al rapoartelor consilierilor tehnici ai părților și ale experților pe care i-a desemnat-o; aceștia nu îi dau decât o opinie a cărei relevanță o apreciază; conform judecătorilor de apel, [reclamantul] prezintă, potrivit experților psihiatri și psihologi, o stare periculoasă. În plus, din rapoartele lor reiese că reclamanta prezintă o stare gravă de deteriorare mentală. El concluzionează că aceasta nu are discernământul necesar pentru a-și da seama de consecințele acțiunilor sale. Curtea de apel a considerat că constatarea experților nu necesită o nouă expertiză psihiatrică, deoarece întârzierea mentală a cererii nu era, în opinia lor, susceptibilă de îmbunătățire. Aceasta a putut deduce din aceasta că constatarea privind starea mentală și pericolul [reclamantei] persistă în momentul deciziei sale. La 16 octombrie 2014, recurenta a fost eliberată în fața Tribunalului prin decizia Comisiei pentru apărare socială ( Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în detaliu în hotărârea Van Meroye c. Belgia 330/09, §§ 36-60, 9 ianuarie 2014). Extragerile relevante din documentele interne și internaționale referitoare la situația din Belgia în materie de internalizare figurează în hotărârea de principiu L.B. c. Belgia 22831/08, §§ 72-74, 2 octombrie 2012). Invocând art. 5 alin. (1) lit. (e) din Convenție și referindu-se la Hotărârea Stanev c. Bulgaria ([GC], nr 36760/06, § 156, CEDH 2012), recurenta consideră că ..în absența unei evaluări medicale recente a stării sale de sănătate mintală, internarea sa nu a fost legală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ÎNTREBARE CU P Ă R Ț II Decizia de a o interna pe reclamantă putea să treacă ca fiind regulată în sensul articolului 5 alineatul (1) din Convenție, având în vedere faptul că această decizie a fost luată pe baza unei expertize psihiatrice efectuate cu aproape patru ani în urmă ( Stanev c. Bulgaria [GC], nr 36760/06, CEDH 2012)
Communiquée le 21 mai 2015
Requête n
o
66906/14
Dominique DAVE
contre la Belgique
introduite le 7 octobre 2014
La requérante, M
me
Dominique Dave, est une ressortissante belge née en 1976. Lors de l’introduction de la requête, elle était détenue à l’aile psychiatrique de la prison de Lantin. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Le 3 mars 2009, le fils de la requérante, alors âgé de cinq semaines, fut hospitalisé et plusieurs fractures d’âges différents lui furent diagnostiquées.
Un rapport du 29 mai 2009 établi par les experts P.J. et A.A. conclut que «
au moment des faits qui lui sont reprochés et actuellement encore [la requérante] présente un état de débilité mentale la rendant incapable du contrôle de ses actes
». Les experts, neuropsychiatre et psychologue, conclurent que la dangerosité de la requérante était essentiellement circonstancielle et ils préconisèrent un encadrement psychosocial.
Appelé à préciser son propos, le D
r
P.J. estima qu’il n’était pas opportun d’appliquer la loi du 9
avril
1930 de défense sociale à l’égard des anormaux, des délinquants d’habitude et des auteurs de certains délits sexuels («
loi de défense sociale
») car, selon lui, une guidance ambulatoire bien structurée pourrait aider la requérante à évoluer dans la société.
Dans le cadre de la procédure devant le tribunal correctionnel, la requérante produisit un certificat médical rédigé le 14 juin 2011 par son médecin traitant qui fit état du fait que la requérante ne présentait aucun danger ni pour elle-même ni pour autrui.
Par un jugement du 17 janvier 2013, le tribunal correctionnel de Dinant dit la matérialité des faits reprochés à la requérante établie, c’est-à-dire les coups et blessures volontaires portés à son fils. Se référant aux constatations du rapport médical du 29 mai 2009, le tribunal ordonna son internement en vertu de l’article 7 de la loi de défense sociale. La requérante fut internée le même jour à l’aile psychiatrique de la prison de Lantin.
La requérante interjeta appel de ce jugement, postulant l’acquittement au motif qu’elle était atteinte d’un trouble mental qui avait aboli ou gravement altéré sa capacité de discernement ou le contrôle de ses actes au moment des faits. Elle demanda également le rejet de l’application de la loi de défense sociale. Elle fit valoir que le rapport d’expertise avait été rédigé en 2009 et que, compte tenu du fait qu’aucune expertise subséquente n’avait été effectuée, rien ne permettait de dire qu’elle se trouvait toujours dans le même état mental.
Par un arrêt du 7 janvier 2014, la cour d’appel de Liège confirma l’internement de la requérante sur la base du rapport d’expertise du 29 mai 2009. Elle estima que
:
«
Une nouvelle expertise psychiatrique ne s’impose pas dès lors que l’état de la [requérante] résulte d’un retard mental moyen lequel, au vu des éléments relevés par les expert[s], et notamment son quotient intellectuel, n’est pas susceptible d’amélioration. Il faut en conclure que les capacités d’analyse et de raisonnement sur matériel concret que les experts ont qualifiées de très déficitaires, ainsi que l’évaluation critique très insuffisante de la situation sociale restent inchangées, de telle sorte que la dangerosité de la [requérante] demeure présente.
Par ailleurs, même si l’expert, le docteur [P.J.], préconise dans une lettre du 8
janvier 2010 adressée au magistrat instructeur un encadrement psychosocial sous la forme d’une guidance ambulatoire bien structurée et bien appliquée, laquelle pourrait aider la [requérante] à évoluer dans la société et ainsi contrecarrer la dangerosité qu’elle présente sans cette assistance, force est de constater que la mesure proposée par l’expert ne pourrait être ordonnée que dans le cadre de l’octroi de conditions probatoires et, partant, en cas de culpabilité de la [requérante] sur la plan pénal, étant précisé qu’il n’appartient pas à la cour de déterminer les modalités d’exécution de la mesure d’internement.
»
La requérante se pourvut en cassation en se référant à la jurisprudence de la Cour.
Le 9 avril 2014, la Cour de cassation rejeta le pourvoi, considérant notamment que la cour d’appel avait légalement justifié l’internement compte tenu du fait que :
«
En matière répressive, lorsque la loi n’établit pas un mode spécial de preuve, le juge du fond apprécie en fait la valeur probante des éléments sur lesquels il fonde sa conviction qui lui sont régulièrement soumis et que les parties ont pu librement contredire. Il lui est loisible notamment d’apprécier ainsi la valeur probante et la portée des rapports des conseillers techniques des parties et des experts qu’il a désignés. Ces derniers ne lui donnent qu’un avis dont il apprécie la pertinence.
D’après les juges d’appel, la [requérante] présente, selon les experts psychiatre et psychologue, un état dangereux.
L’arrêt ajoute qu’il ressort de leurs rapports que la demanderesse présente un état d’arriération mentale marquée. Il en conclut qu’elle n’a pas le discernement nécessaire pour se rendre compte des conséquences de ses actes.
La cour d’appel a considéré que le constat des experts ne requérait pas une nouvelle expertise psychiatrique puisque le retard mental de la demanderesse n’était pas, selon eux, susceptible d’amélioration. Elle a pu en déduire que le constat quant à l’état mental et à la dangerosité de la [requérante] subsiste au moment de sa décision.
»
Le 16 octobre 2014, la requérante fut libérée à l’essai sur décision de la commission de défense sociale («
CDS
») instituée auprès de l’aile psychiatrique de la prison de Lantin. Celle-ci considéra que l’état de santé mentale de la requérante s’était suffisamment amélioré et que les conditions de réadaptation sociale étaient réunies.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits de manière détaillée dans l’arrêt
Van Meroye c. Belgique
(n
o
330/09, §§ 36-60, 9 janvier 2014). Les extraits pertinents de documents internes et internationaux relatifs à la situation en Belgique en matière d’internement figurent dans l’arrêt de principe
L.B. c. Belgique
(n
o
22831/08, §§ 72-74, 2
octobre 2012).
GRIEF
Invoquant l’article 5 § 1 e) de la Convention et se référant à l’arrêt
Stanev c. Bulgarie
([GC], n
o
36760/06, §
156, CEDH 2012), la requérante estime qu’en l’absence d’une évaluation médicale récente de son état de santé mentale, son internement n’était pas régulier. Or en l’espèce, la décision de l’interner fut prise sur la base d’une expertise psychiatrique établie près de quatre ans auparavant.
La décision d’interner la requérante pouvait-elle passer pour être régulière au sens de l’article 5 § 1 de la Convention compte tenu du fait que cette décision fut prise sur la base d’une expertise psychiatrique effectuée près de quatre ans auparavant (
Stanev c. Bulgarie
[GC], n
o
2012)
?