Prezentată la 26 mai 2015 a doua secțiune Cererea nr. 328/08 Veli DAYANIKLI împotriva Turciei și alte două cereri (a se vedea lista din anexă) EXPOSAT DEFINITIVELE Lista părților reclamante figurează în anexă. Reclamanții au deținut toate terenurile situate în regiunea Pozant Ei și-au cumpărat terenul de la terțe persoane înainte de înființarea cadastrului. Titlurile lor de proprietate au fost înscrise în registrul funciar. Reclamanții au plătit impozitele pe proprietate aferente și au construit locuințe de vacanță cu permisiunea Primăriei din Pozanti.
La date diferite, Trezoreria Publică a inițiat proceduri în fața Tribunalului de Mare Instanță din Pozanti (denumit în continuare " tribunalul"), în anulare a titlului lor de proprietate pe baza Legii nr. 4342 privind protecția terenurilor de împrejurare" (denumită în continuare "Marea Kanunu"), în temeiul Legii nr. 4342 privind protecția terenurilor de drenaj (denumită în continuare "Marea Kanunu") Instanța a examinat registrele funciare și a constatat că acestea nu conțineau nici o indicație cu privire la o interdicție de cumpărare a terenurilor. Experimentele au stabilit că terenurile, în ciuda faptului că au fost clasificate inițial ca pășune, au pierdut această calificare având în vedere extinderea de urbanizare în apropiere.
Instanța a refuzat să urmeze rapoartele de competențe Noile construcții nu pot evita așa-numita clasificare a pășunatului, a locului turistic și cunoscut de toate, precum și a înscrierii terenurilor în numele Trezoreriei Publice pe registrul funciar specific terenului de pășunat. Hotărârile pronunțate cu privire la toți reclamanții la date diferite au fost confirmate în casație. La 20 iunie 2007, un amendament printr-un regim tranzitoriu a intrat în vigoare, oferind proprietarilor restituiți posibilitatea de a-și cumpăra terenul la un preț stabilit de administrație. La 28 septembrie 2007, recurentul Veli Dayanikli (solicitarea n 328/08) și-a cumpărat terenul după ce și-a plătit 5 665 de lire turcești ((TRY) - aproximativ 3 332 EUR) în l'.
Dreptul intern. La art. 4 din Legea nr. 4342 privind zonele de împădurire, denumită mai sus, Mera kanunu mai jos nu pot fi utilizate în afara destinației lor [...] Zonele de împădurire, despădurire și deîernare nu pot face obiectul unei proprietăți private (...) În conformitate cu această legislație, terenurile clasificate drept pășuni, pășune și iernări după stabilirea cadastrului sunt înscrise într-un registru de teren specific. Legea nr. 5685, intrată în vigoare la 3 iunie 2007, introduce un amendament la Legea nr. 4342. În conformitate cu art. 3 de tranziție, terenurile care se află în zonele de pășune, de pășune și de iarnă transmise proprietății Trezoreriei publice pot fi revândute foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora la un preț stabilit de Mairies care corespunde datei de destituire a titlului de proprietate și însoțite de interesele legale ale acestora de la acea dată.
GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții susțin că pierderea dreptului lor de proprietate fără despăgubiri le-a încălcat dreptul la respectarea proprietății lor. 5685 forțându-i să-și răscumpere propriul teren, demonstrează la … Invocând art. 6, aceștia se plâng de procedura de anulare a titlului lor de proprietar. Trebuie amintit că Curtea a avut deja ocazia de a examina cauzele în care titlurile de proprietar au fost anulate pentru terenuri aflate pe mal sau într-o zonă forestieră, de asemenea interzisă în temeiul dreptului de proprietate privată. Registrele funciare nu prezentau nicio indicație cu privire la această interdicție, particularii își cumpăraseră terenul având încredere în cărțile funciare și, ulterior, fuseseră deposedați de bunurile lor în beneficiul Trezoreriei Publice fără nicio compensație, ca în cazurile prezente.
Curtea a declarat aceste cauze inadmisibile pentru a nu epuiza căile de atac interne pe baza unui amendament jurprudențial (Altunay c. Turcia 42936/07, 17 aprilie 2012 și Dinç și alții c. Turcia, 34098/05, 13 noiembrie 2014). Într-adevăr, Comisia a constatat că Curtea de Casație din Turcia a dezvoltat o jurisprudență care urmărește să permită persoanelor private de titlul de proprietate al acestora să obțină despăgubiri în temeiul articolului 1007 din Codul civil (dispoziția privind răspunderea statului în ceea ce privește păstrarea registrului funciar). Nu este clar dacă această ultimă acțiune poate fi utilizată de către reclamanți; de asemenea, ar trebui să se știe dacă amendamentul legislativ din 2007 ar putea împiedica instanțele să soluționeze o astfel de procedură în temeiul articolului 1007 din Codul civil.
Raportorul propune comunicarea cauzei și să pună următoarele întrebări. Au epuizat reclamanții căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție, în special amendamentul introdus prin Legea nr. 5685 privind răscumpărarea terenurilor de către foștii proprietari constituia o cale de atac efectivă pentru partea reclamantă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. Reclamanții au posibilitatea de a solicita despăgubiri în temeiul articolului 1007 din Codul civil, (Altunay c. Turcia (dec.), 42936/07, 17 aprilie 2012 și Dinç și alții c. Turcia, 34098/05, 13 noiembrie 2014) La anularea titlului de proprietate al reclamanților fără despăgubiri le-a încălcat dreptul de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul N.A.
și altele c. Turcia , n 37451/97, CEDO 2005 ANEXĂ Cerere N Introduse Requenant Data nașterii Locul nașterii Reprezentat de 328/08 18/12/2007 Veli DAYANIKLI 01/01/1964 Adana Adana Ahmet TEKE 16/04/1945 Adana Hüseyin TEKE 01/01/1950 Adana Mehmet ÖNSAL 03/04/1945 Mersin Yakup ÖNSAL Hotărârea Curții de Casație din 27/12/2006. Notificare la 28/02/2007
Communiquée le 26 mai 2015
Requête n o 328/08 Veli DAYANIKLI contre la Turquie et deux autres requêtes (voir liste en annexe)
La liste des parties requérantes figure en annexe. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants étaient tous propriétaires des terrains situés dans la région de Pozantı, le lieudit « Tekir Yaylası », un des plus larges plateaux en Turquie connu par ses attraits touristiques et classé pour zone d’alpage dans la région méditerranéenne. Ils avaient acheté leurs terrains à des tierces personnes avant l’établissement du cadastre. Leurs titres de propriétaire furent inscrits sur le registre foncier. Les requérants avaient payé les impôts fonciers y relatifs et construit des résidences de vacances avec l’autorisation de la Mairie de Pozantı.
À des dates différentes, le Trésor public entama des procédures devant le tribunal de grande instance de Pozantı (ci-dessous « le tribunal »), en annulation de leur titre de propriété sur le fondement de la loi n o 4342 relative à la protection des terrains de pâturage dite « Mera Kanunu ». Le tribunal examina les registres fonciers et constata que ceux-ci ne contenaient aucune indication quant à une interdiction d’achat des terrains. Il procéda aux expertises afin d’établir la qualification des terrains. Les expertises établirent que les terrains, malgré le fait qu’ils étaient originairement classés comme pâturage, avaient perdu cette qualification eu égard à l’extension de l’urbanisation dans les environs.
Le tribunal refusa de suivre les rapports d’expertises estimant que « les nouvelles constructions ne sauraient soustraire au dit lieu la classification de pâturage, lieu touristique et connu de tous tel quel », et ordonna l’inscription des terrains au nom du Trésor public sur le registre foncier spécifique aux terrains de pâturage. Les arrêts rendus à l’égard de tous les requérants à des dates différentes furent confirmés en cassation. Le 20 juin 2007, un amendement par un dispositif transitoire entra en vigueur donnant la possibilité aux propriétaires destitués de racheter leur terrain moyennant un prix fixé par l’administration. Le 28 septembre 2007, le requérant Veli Dayanikli (requête n o 328/08) racheta son terrain après avoir payé 5 665 livres turques ((TRY) - environ 3 332 euros) à l’Administration.
B. Le droit interne L’article 4 de la loi n o 4342 relative aux zones de pâturage dénommée « Mera kanunu » stipule dans ses parties pertinentes ce qui suit : « (...) Les zones de pâturage, d’alpage, et d’hivernage ne peuvent pas faire l’objet de propriété privée, ne peuvent pas être utilisées en dehors de leur destination (...) ». Conformément à cette législation, les terrains classés pâturages, alpages et hivernages après l’établissement du cadastre sont inscrits sur un registre foncier spécifique.
La loi n o 5685, entrée en vigueur le 3 juin 2007, introduit un amendement à la loi n o 4342. D’après l’article 3 transitoire, les terrains qui se trouvent dans les zones de pâturage, alpages et hivernages transmis à la propriété du Trésor public peuvent être revendus aux anciens propriétaires ou à leurs héritiers moyennant un prix fixé par les Mairies correspondant à la date de la destitution du titre de propriété et assorti des intérêts légaux encourus depuis cette date. GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention, les requérants soutiennent que la perte de leur droit de propriété sans indemnisation a enfreint leur droit au respect de leur biens. Ils estiment également que l’amendement apporté par la loi n o 5685 les obligeant à racheter leur propre terrain, démontre l’illégalité et l’injustice qu’ils avaient subies par la procédure d’annulation de leur titre de propriétaire.
Ils estiment en outre que cet amendement ne peut pas être considéré comme un remède à leur grief en ce sens qu’ils les obligent à débourser de l’argent pour racheter leur propre terrain. Invoquant l’article 6, ils se plaignent de l’iniquité de la procédure d’annulation de leur titre de propriétaire. Il convient de rappeler que la Cour avait déjà eu l’occasion d’examiner des affaires dans lesquelles les titres de propriétaires avaient été annulés pour des terrains se trouvant sur le littoral, ou dans une zone forestière, également interdit au titre de propriété privée. Les registres fonciers ne portant aucune indication quant à cette interdiction, les particuliers avaient achetés leur terrain en faisant confiance aux livres fonciers et par la suite, ils avaient été dépossédés de leur bien au profit du Trésor public sans aucune indemnisation, comme dans les cas présents.
La Cour a déclaré ces affaires irrecevables pour non épuisement des voies de recours internes sur le fondement d’un amendement jurisprudentiel ( Altunay c. Turquie n o 42936/07, 17 avril 2012, et Dinç et autres c. Turquie, n o 34098/05, 13 novembre 2014). En effet, elle a constaté que la Cour de cassation turque avait développé fin 2009, une jurisprudence visant à permettre aux personnes ainsi privées de leur titre de propriété d’obtenir réparation sur le fondement de l’article 1007 du code civil (disposition relative à la responsabilité de l’État quant à la tenue du registre foncier). Il n’est pas clair si ce dernier recours peut être utilisé par les requérants. Il faudrait aussi savoir si l’amendement législatif de 2007 pourrait empêcher les requérants d’entamer une telle procédure d’indemnisation sur la base de l’article 1007 du code civil.
La rapporteure propose de communiquer l’affaire et de poser les questions ci-après.
1. Les requérants ont-t-ils épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention ? a) En particulier, l’amendement apporté par la loi n o 5685 concernant le rachat des terrains par les anciens propriétaires constituait-il un recours effectif pour le grief des requérants fondé sur l’article 1 du Protocole n o 1 ? b) Les requérants ont-ils une possibilité d’entamer une procédure en indemnisation en application de l’article 1007 du code civil, ( Altunay c. Turquie (déc.), n o 42936/07, 17 avril 2012 et Dinç et autres c. Turquie, n o 34098/05, 13 novembre 2014) ? 2. L’annulation du titre de propriété des requérants sans indemnisation a-t-elle porté atteinte à leur droit au respect de leurs biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ( N.A.
et autres c. Turquie , n o 37451/97, CEDH 2005 ‑ X) ? ANNEXE N o Requête N o Introduite le Requérant Date de naissance Lieu de résidence Représenté par 328/08 18/12/2007 Veli DAYANIKLI 01/01/1964 Adana İlhan ȘAHİNDAL Arrêt de la Cour de cassation du 10/12/2007 26608/07 21/06/2007 Mustafa YEȘİL 15/08/1955 Adana Eșe TEKE 15/04/1944 Adana Ömer ELMAS 01/02/1936 Adana Sultan TEKE 06/04/1937 Adana Ahmet TEKE 16/04/1945 Adana Hüseyin TEKE 01/01/1950 Adana Mehmet Çağrı BAĞATUR Arrêt de la Cour de cassation du 21/12/2006. Notification le 16/01/2007 38661/07 27/08/2007 Bünyamin ÖNSAL 03/04/1945 Mersin Yakup ÖNSAL Arrêt de la Cour de cassation du 27/12/2006. Notification le 28/02/2007