Comunicat la 27 mai 2015 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr 25832/14 Esat Rennan PEKÜNLÜ împotriva Turciei introdusă la 18 martie 2014 EXPOSAT DEFICIENȚĂ Reclamantul, dl Esat Rennan Pekünlü, este un resortisant turc născut în 1950 și rezident în Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost profesor la Facultatea de științe de astronomie și de inginerie spațială de la În urma unei cereri din partea reclamantului, printr-o scrisoare din 24 ianuarie 2002 clasificată ca fiind confidențială, Rectoratul Universității din Ecuador a informat reclamantul că interzicerea portului eșarfelor islamice de către studentele universitare era încă în vigoare. În acest scop, Rectoratul se va rezuma în special la o hotărâre a Consiliului de Stat din 22 noiembrie 1999. La 7 februarie 2008, Senatul Universității de Ege a adoptat un aviz cu privire la un proiect de lege care permitea purtarea eșarfelor islamice în mediul universitar. În acest aviz, referindu-se la principiul constituțional al laicității, senatul a considerat că o posibilă autorizare a portului simbolurilor religioase în mediul universitar ar putea afecta pacea socială. La 9 februarie 2008, art. 42 din Constituție a fost modificat prin Legea nr. 5735, iar acest amendament prevedea, printre altele, că nimeni nu putea fi privat de exercitarea dreptului său la educație superioară pentru un motiv care nu era prevăzut de lege. Prin hotărârea din 5 iunie 2008, Curtea Constituțională a anulat acest amendament constituțional, considerând în special că o astfel de dispoziție, care ar putea fi interpretată ca autorizație pentru portul eșarfelor islamice în mediul universitar, nu se referea la principiul laicității. La 23 martie 2011, în urma unei cereri din partea facultății de scrisori de la Universitatea de Ege, Rectoratul a prezentat o scrisoare acestei facultăți, precizând că practica privind portul eșarfelor islamice în mediul universitar rămânea neschimbată. Câteva zile mai târziu, la 5 aprilie 2011, Rectoratul a adoptat o circulară clasificată ca confidențială. În scopul de a elimina îndoielile cu privire la practica privind portul eșarfelor islamice în mediul universitar. Prin referire la art. 17 alineatul (adițional) din Legea nr. 2547 și la al șaselea paragraf din art. 42 din Constituție, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 5735 din 9 februarie 2008 [în timp ce acest amendament fusese anulat de Curtea Constituțională], Rectoratul a informat toate facultățile pe care trebuia să le acorde priorității exercitării dreptului la plată. La 18 noiembrie 2011, Rectorat a prezentat o scrisoare ca răspuns la o nouă cerere de informare a reclamantului, depusă în temeiul Legii nr. 4982 pe marginea informației, în vederea cunoașterii practicii universității privind portul eșarfei islamice. În această scrisoare s-a precizat că reclamantul a fost deja informat prin intermediul decanilor [a facultăților] cu privire la cererea sa. Din dosar reiese că, în urma unei plângeri depuse de o studentă în licență de matematică a Universității de Ege, a fost efectuată o instrucțiune de către procurorul Republicii Izmir. El a fost reproșat reclamantului, printre altele, pentru că a luat în custodie accesul la instituția de învățământ superior a unei studente care purta eșarfa islamică. Mai întâi de toate, la o dată nedeterminată, procurorul Republicii D a ridicat incompetența sa pe motiv că judecata în cauză era în competența Rectoratului în temeiul articolului 53 din Legea nr. 2547 privind învățământul superior. Ulterior, pe baza unui aviz emis de investigatori, Rectoratul a decis să autorizeze urmărirea penală a reclamantului. La 21 martie 2012, Consiliul de Stat a confirmat decizia de a autoriza urmărirea penală (luzum-u muhakeme) și a decis să îl acuze pe reclamant în temeiul articolului 112 din Codul penal La o dată nedeterminată, biroul de judecată al lui Izmir a depus un act de acuzare reproșându-l pe reclamant prin faptul că a pus în aplicare accesul la procedură, în sensul articolului 112 din Codul penal turcesc. Instanța corecțională a lui Izmir a inclus mulți martori, printre care profesori, studenți și agenți de securitate ai universității, care declarau că reclamantul inițiase procese împotriva reclamantei, dar nu a exercitat presiuni fizice. El a informat reclamantul că își retrage eșarfa islamică înainte de a intra în mediul universitar. Decanul facultății științifice a declarat, printre altele, că există o instrucțiune orală adresată profesorilor universității, conform căreia studenții care purtau eșarfa islamică puteau participa la cursuri, dar când o astfel de situație se producea, profesorii puteau întocmi un proces-verbal. La 13 septembrie 2012, reclamantul a fost condamnat de tribunalul corecțional d'Izmir la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și o lună în conformitate cu art. 112 din Codul penal combinat cu art. 53 alineatul (1) litera (a), (b), (c), (d) și (e) din Codul penal privind privarea anumitor drepturi civile și familiale, pentru că a împrejmuit accesul unei studente care poartă eșarfa islamică în instituția de învățământ superior. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a citat următoarele procese-verbale din 7 martie 2011 ale reclamantului potrivit cărora F. N.G. intrase în facultate purtând eșarfa islamică și nu își luase eșarfa în pofida avertismentului reclamantului, proces-verbal din 22 martie 2011 întocmit de reclamant potrivit căruia F. N.G. a participat la un curs în facultate purtând eșarfa islamică, proces-verbal din 29 martie 2011, întocmit de solicitant, conform căruia F. N.G. a fost văzută intrând în facultate purtând eșarfa islamică și nu și-a retras eșarfa în ciuda avertismentului reclamantului; Procesul-verbal din 3 martie 2011, prezentat de avocații F.N.G., conform căruia reclamantul a forțat F.N.G. să părăsească clădirea departamentului de matematică al facultății de științe. El a fotografiat-o pe aceasta din urmă fără a fi solicitat consimțământul său și a fost obligată să iasă din facultate de către personalul de securitate, Procesul-verbal din 9 martie 2011, prezentat de avocații F.N.G., conform căruia reclamantul a făcut declarații umilitoare împotriva F.N.G. atunci când aceasta din urmă se afla în curs de desfășurare în cadrul facultății și apoi a părăsit cursul după ce a precizat că plecase să întocmească un proces-verbal cu privire la ținuta sa în curs; Procesul-verbal din 10 martie 2011 prezentat de avocații F.N.G. potrivit căruia F.N.G. nu ar fi putut participa în cursul faptului că accesul său la capacitate în timp ce purta eșarfa islamică fusese împiedicat de recurentul care deținea încheietura mâinii ușii de intrare a clădirii departamentului de matematică. Procesul-verbal din 15 martie 2011 prezentat de avocații F.N.G. conform căruia F.N.G. nu ar fi putut participa în cursul faptului că accesul la capacitatea de a face față în timp ce purta o perucă a fost împiedicat de către solicitant care deținea încheietura mâinii ușii de intrare a clădirii departamentului de matematică. Procesul-verbal din 17 martie 2011, întocmit de avocații F.N.G., B.U., Ș.K., T.T. și D.K., conform căruia reclamantul intrase periodic la capacitatea a patru studente care purtau eșarfa islamică și chiar și atunci când purtau perucă. El le fotografia în facultate astfel încât aceste studente nu puteau participa la curs. Procesul-verbal din 30 martie 2011 prezentat de avocații F.N.G. conform căruia reclamantul a încercat să întocmească un proces-verbal în timp ce F.N.G. participa la un curs și ca urmare a opoziției avocatului prezent cu privire la faptul că reclamantul redactase un proces-verbal, reclamantul părăsise sala de curs. Pe baza depozițiilor martorilor, Tribunalul a hotărât că reclamanta a formulat un proces-verbal cu privire la reclamant într-un mod care ar putea afecta accesul său în mediul universitar. El a rostit cuvinte care constituie inculpate împotriva F.N.G. din cauza faptului că aceasta din urmă purta eșarfa islamică el a făcut fotografii ale reclamantei fără a obține consimțământul său. a împiedicat accesul reclamantei la mediul academic în timp ce reclamanta încerca să acceseze acest site purtând o perucă, fãrã a exercita presiuni fizice, la intrarea în clădirea universitătii, astfel încât reclamantul să nu aibă acces la ea. La 3 iunie 2013, Curtea de Casație a confirmat decizia instanței corecționale după ce a adus câteva rectificări de formă. Această decizie a Curții de Casație a fost notificată reclamantului la 24 iulie 2013. La 23 ianuarie 2014, Curtea Constituțională a respins recursul individual al reclamantului, considerând că obiecțiunile acestuia din urmă referitoare la necunoașterea dreptului său la un proces echitabil și a dreptului său la o sancțiune care i-a fost aplicată erau în mod evident nefondate. La 22 mai 2014, tribunalul din Izmir a decis să amâne executarea pedepsei pentru o perioadă determinată din cauza problemelor de sănătate ale reclamantului. Pe de altă parte, din dosar reiese că, la diferite date, reclamantul a făcut obiectul mai multor proceduri disciplinare în cadrul ) și reținerea salariului. Dosarul cauzei nu conține informații detaliate privind procedurile disciplinare împotriva reclamantului. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul intern la art. 42 din Constituție este formulat astfel: Nimeni nu poate fi privat de dreptul său la educație și la informare. Conținutul dreptului la înfășurare este definit și reglementat de lege. Educație și educație sunt efectuate sub supravegherea și controlul statului, în conformitate cu principiile și reformele d atatürk și în conformitate cu normele științei și pedagogiei contemporane. Acesta nu poate fi creat de instituția de educație sau de predare în opoziție cu aceste principii. Libertatea de a învăța și de a învăța nu scutește de obligația de loialitate față de constituție. (...) În instituțiile de învățământ și educație nu se poate urmări decât activități legate de educație, de educație, de educație, de cercetare și de studiu. (...) La 23 februarie 2008, un al șaselea paragraf a fost adăugat la art. 42 din Constituție prin art. 2 din Legea nr. 5735 din 9 februarie 2008, care a fost astfel formulat la data nu poate fi privat de exercitarea dreptului său de acces la învățământul superior pentru un motiv care nu era prevăzut de lege. Limitele exercitării acestui drept sunt prevăzute de lege. Prin hotărârea din 5 iunie 2008 (2008/16 E., 2008/116 K.) publicată la 22 octombrie 2008 în Jurnalul Oficial, Curtea Constituțională a anulat al șaselea paragraf din art. 42 din Constituție. Oricine exercită o amenințare sau o violență sau prin acțiune va împiedica următoarele activități să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de la un an la trei ani pentru toate activitățile de educație desfășurate de către stat sau pe baza autorizației acordate de autoritățile publice, accesul (...) la clădiri sau la anexele sale, în cazul în care studenții (rezidenții) în mod colectiv. art. 17 din Legea nr. 2547 privind învățământul superior prevede că, cu condiția să nu fie contrară legilor în vigoare, ținuta este liberă în instituțiile de învățământ superior. Contextul și jurisprudența Curții Constituționale pentru la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . [[GC], nr. 44774/98, § 41 și 54, CEDO 2005 XI. În această privință, se pot cita trei hotărâri pronunțate de Curtea Constituțională: în Hotărârea sa din 7 martie 1989, Curtea Constituțională a Uniunii Europene, declara la art. 16 din Legea nr. 2547, privind autorizarea portului eșarfelor islamice în instituțiile de învățământ superior din motive de credință religioasă, contrar principiilor laicei, de egalitate în fața legii și libertății religioase consacrate de Constituția turcească. La 9 aprilie 1991, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind interpretarea articolului 15 din Legea nr. 2547, prin care a declarat-o pe aceasta din urmă conform Constituției, considerând că, în lumina principiilor care se desprindeau din hotărârea sa din 7 martie 1989, această dispoziție nu autoriza portul eșarfei islamice din motive religioase în instituțiile de învățământ superior. Prin hotărârea adoptată la 25 iunie 2014, Curtea Constituțională a revenit asupra jurisprudenței sale anterioare privind portul eșarfei islamice. Printre altele, Comisia a considerat că nu există dispoziții legale care să interzică accesul unui avocat care să poarte eșarfa islamică la audierile publice. În continuare, Comisia a declarat că libertatea de conștiință și de religie a persoanei respective a fost ignorată pe motiv că ingerința nu era prevăzută de lege. GRIFS Invochează art. 7 din Convenție, reclamantul a declarat că a fost acuzat pentru fapte care nu constituiau o infracțiune în momentul în care au fost comise. În special, acesta afirmă că acțiunile sale se încadrează în funcția sa și că acestea din urmă nu erau supuse unei infracțiuni în temeiul articolului 112 din Codul penal, astfel încât acestea nu prezentau nici o ilegalitate. În acest sens, referindu-se la hotărârile Curții Constituționale, el susține că studentele voalate nu puteau participa la cursuri în instituțiile de învățământ superior la momentul faptelor. Invocând art. 6, el se plânge de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil pe motiv că drepturile sale la apărare au fost încălcate din cauza faptului că instanța corecțională nu și-a ascultat martorii și nu a căutat dovezi în favoarea sa. Invocând art. 8, el declară că condamnarea sa la o pedeapsă cu închisoarea este o încălcare a dreptului său la respectarea vieții private, în special a libertății sale de cercetare academică, denunțând în special lipsa proporționalității sancțiunii aplicate împotriva sa. În plus, se plânge de faptul că a trebuit să renunțe la cercetările academice ca urmare a procedurii penale în litigiu care, în opinia sa, a provocat pensionarea sa. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Actele pentru care reclamantul a fost condamnat în temeiul articolului 112 din Codul penal turc constituiau o încălcare în sensul articolului 7 din convenție În special, elementele constitutive ale dreptului de proprietate intelectuală prevăzute în temeiul articolului 112 din Codul penal puteau fi considerate previzibile pentru reclamant în momentul faptelor [a se vedea mutatis mutandis Rohlena c. Republica Cehă [GC], n 59552/08, § 50, 27 ianuarie 2015] A existat o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private și de familie în sensul articolului 8 din convenție Guvernul este invitat, de asemenea, să furnizeze orice informații relevante privind jurisprudența înalților instanțe turce cu privire la aplicarea articolului 112 din Codul penal turc, precum și cu privire la întregul cadru juridic privind portul eșarfelor islamice în instituțiile de învățământ superior din Turcia. Guvernul este invitat să producă toate circularele referitoare la portul eșarfelor islamice în instituțiile de învățământ superior emise de Consiliul de învățământ superior (Yüksek Ö ) precum și cele adoptate de către Institutul Universitar al Universităii de Ege, în cadrul puterii sale de reglementare, și să precizeze dacă și în ce măsură aceste circulare sau regulamente universitare au fost făcute publice și aduse la cunoștința profesorilor din instituțiile de învățământ superior, în special a celor din cadrul Universităii de Ege. Guvernul este, de asemenea, rugat să furnizeze Curții toate procesele-verbale stabilite la sfârșitul audierilor în fața instanței corecționale, precum și în legătură cu procedurile disciplinare împotriva reclamantului.
Communiquée le 27 mai 2015
Requête n
o
25832/14
Esat Rennan PEKÜNLÜ
contre la Turquie
introduite le 18 mars 2014
Le requérant, M. Esat Rennan Pekünlü, est un ressortissant turc né en 1950 et résidant à İzmir. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant était professeur à la faculté des sciences d’astronomie et d’ingénierie spatiale de l’Université d’Ege dans le département d’astrophysique. Il prit sa retraite le 1
er
juillet 2012.
1.
Contexte concernant le port du foulard islamique dans l’Université d’Ege
À la suite d’une demande du requérant, par une lettre du 24 janvier 2002 classée «
confidentielle
», le Rectorat de l’Université d’Ege (« le Rectorat ») informa le requérant que l’interdiction du port du foulard islamique par les étudiantes dans l’enceinte universitaire était toujours en vigueur. Pour ce faire, le Rectorat se référa notamment à un arrêt du Conseil d’État du 22
novembre 1999.
Le 7 février 2008, le sénat de l’Université d’Ege adopta un avis concernant un projet de loi autorisant le port du foulard islamique dans l’enceinte universitaire. Dans cet avis, se référant au principe constitutionnel de laïcité, le sénat considéra qu’une éventuelle autorisation du port des symboles religieux dans l’enceinte universitaire était susceptible de troubler la paix sociale.
Le 9 février 2008, l’article 42 de la Constitution fut amendé par la loi n
o
5735.Cet amendement disposait notamment que nul ne pouvait être privée de l’exercice de son droit à l’accès à l’enseignement supérieur pour un motif qui n’était pas prévu par la loi.
Par un arrêt du 5 juin 2008, la Cour constitutionnelle annula cet amendement constitutionnel considérant notamment qu’une telle disposition, susceptible d’être interprétée comme autorisant le port du foulard islamique dans l’enceinte universitaire, ne se conciliait pas avec le principe de laïcité.
Le 23 mars 2011, suite à une demande de la faculté des lettres de l’Université d’Ege, le Rectorat adressa une lettre à cette faculté en précisant que la pratique relative au port du foulard islamique dans l’enceinte universitaire demeurait inchangée.
Quelques jours plus tard, le 5 avril 2011, le Rectorat adopta une circulaire classée «
confidentielle
» en vue de dissiper les doutes concernant la pratique relative au port du foulard islamique dans l’enceinte universitaire. En se référant à l’article 17(additionnel) de la loi n
o
2547 et au sixième paragraphe de l’article 42 de la Constitution tel qu’il était modifié par la loi n
o
5735 du 9 février 2008 [alors que cet amendement avait été annulé par la Cour constitutionnelle], le Rectorat informa toutes les facultés qu’il convenait d’accorder la priorité à l’exercice du droit à l’instruction.
Le 18 novembre 2011, le Rectorat adressa une lettre en réponse à une nouvelle demande d’information du requérant, déposée en vertu de la loi n
o
4982 sur l’information, en vue de connaitre la pratique de l’université relative au port du foulard islamique. Dans cette lettre, il fut précisé que le requérant avait déjà été informé par le biais des doyens [des facultés] au sujet de sa demande.
2.
La procédure pénale diligentée à l’encontre du requérant
Il ressort du dossier qu’à la suite d’une plainte déposée par une étudiante en licence de mathématiques de l’Université d’Ege, une instruction fut menée par le procureur de la République d’Izmir. Il fut reproché au requérant notamment d’avoir entravé l’accès dans l’établissement d’enseignement supérieur d’une étudiante portant le foulard islamique.
Tout d’abord, à une date indéterminée, le procureur de la République d’İzmir a soulevé son incompétence au motif que l’instruction de l’affaire relevait de la compétence du Rectorat en vertu de l’article 53 de la loi n
o
2547 relative à l’enseignement supérieur.
Par la suite, sur la base d’un avis dressé par des enquêteurs, le Rectorat décida d’autoriser l’engagement de poursuites pénales à l’encontre du requérant.
Le 21 mars 2012, le Conseil d’État confirma la décision d’octroyer l’autorisation de poursuites (
lûzum-u muhakeme
) et décida de «
poursuivre le requérant en vertu de l’article 112 du code pénal
».
À une date indéterminée, le parquet d’Izmir déposa un acte d’accusation reprochant au requérant le fait d’avoir entravé l’accès à l’instruction, au sens de l’article 112 du code pénal turc.
Le tribunal correctionnel d’Izmir entendit de nombreux témoins dont des enseignants, étudiants et agents de sécurité de l’université, qui déclaraient que le requérant avait dressé des procès-verbaux à l’égard de la plaignante, mais sans avoir exercé de contrainte physique. Il avait averti la plaignante pour qu’elle ôte son foulard islamique avant d’entrer dans l’enceinte universitaire. La doyenne de la faculté des sciences déclara notamment qu’il y avait une instruction orale adressée aux enseignants de l’université précisant que les étudiantes portant le foulard islamique pouvaient assister aux cours, mais lorsqu’une telle situation se produisait, les enseignants pouvaient dresser un procès-verbal.
Le 13 septembre 2012, le requérant fut condamné par le tribunal correctionnel d’Izmir à une peine d’emprisonnement de deux ans et un mois en vertu de l’article 112 du code pénal combiné avec l’article 53 § 1 a), b), c), d) et e) du code pénal relative à la privation de certains droits civils et familiaux, pour avoir entravé l’accès d’une étudiante portant le foulard islamique dans l’établissement d’enseignement supérieur. Pour arriver à cette conclusion, le tribunal cita les procès-verbaux suivants
:
-
Procès-verbal du 7 mars 2011 dressé par le requérant selon lequel F.
N.G. était entrée dans la faculté en portant le foulard islamique et elle n’avait pas ôté son foulard malgré l’avertissement du requérant,
-
Procès-verbal du 22 mars 2011 dressé par le requérant selon lequel F.
N.G. avait assisté à un cours dans la faculté en portant le foulard islamique,
-
Procès-verbal du 29 mars 2011 dressé par le requérant selon lequel F.
N.G. était vue entrer dans la faculté en portant le foulard islamique et elle n’avait pas ôté son foulard malgré l’avertissement du requérant,
-
Procès-verbal du 3 mars 2011 présenté par les avocats de F.N.G selon lequel le requérant avait contraint F.N.G. à quitter le bâtiment du département de mathématiques de la faculté des sciences. Il avait photographié cette dernière sans avoir demandé son consentement et elle avait été contrainte de sortir de la faculté par le personnel de sécurité,
-
Procès-verbal du 9 mars 2011 présenté par les avocats de F.N.G. selon lequel le requérant avait proféré des propos humiliants à l’encontre de F.N.G. lorsque cette dernière se trouvait en cours dans la faculté et il avait ensuite quitté le cours après avoir précisé qu’il partait dresser un procès-verbal au sujet de sa tenue en cours,
-
Procès-verbal du 10 mars 2011 présenté par les avocats de F.N.G. selon lequel F.N.G. n’avait pas pu assister au cours du fait que son accès à la faculté alors qu’elle portait le foulard islamique avait été entravé par le requérant qui tenait le poignet de la porte d’entrée du bâtiment du département de mathématiques.
-
Procès-verbal du 15 mars 2011 présenté par les avocats de F.N.G. selon lequel F.N.G. n’avait pas pu assister au cours du fait que son accès à la faculté alors qu’elle portait une perruque avait été empêché par le requérant qui tenait le poignet de la porte d’entrée du bâtiment du département de mathématiques.
-
Procès-verbal du 17 mars 2011, dressé par les avocats des F.N.G., B.U., Ș.K., T.T. et de D.K., selon lequel le requérant entravait périodiquement l’accès à la faculté de quatre étudiantes portant le foulard islamique et ce même quand elles portaient une perruque. Il les photographiait dans la faculté de sorte que ces étudiantes ne pouvaient pas assister au cours.
-
Procès-verbal du 30 mars 2011 présenté par les avocats de F.N.G. selon lequel le requérant avait tenté de dresser un procès-verbal alors que F.N.G. assistait à un cours et suite à l’opposition de l’enseignant présent à ce que le requérant dresse un procès-verbal, le requérant avait quitté la salle de cours.
Se basant également sur les dépositions des témoins, le tribunal jugea pour établi que
:
-
le requérant avait dressé
ultra vires
des procès-verbaux à l’égard de la plaignante d’une manière susceptible d’entraver son accès dans l’enceinte universitaire
;
-
il avait proféré des paroles constituant des injures à l’encontre de F.N.G. à cause du fait que cette dernière portait le foulard islamique
;
-
il avait pris des photos de la plaignante sans obtenir son consentement
;
-
il avait empêché l’accès de la plaignante dans l’enceinte universitaire alors que la plaignante tentait d’y accéder en portant une perruque
;
-
il avait fait de l’obstruction, sans exercer de contrainte physique, dans l’entrée du bâtiment de l’université, de sorte que la plaignante ne puisse pas y accéder
;
-
il avait fait de l’obstruction dans l’entrée d’un bâtiment de l’université, en tenant le poignet de la porte d’entrée.
Le 3 juin 2013, la Cour de cassation confirma la décision du tribunal correctionnel après avoir apporté quelques rectifications de forme. Cette décision de la Cour de cassation a été notifiée au requérant le 24
juillet 2013.
Le 23 janvier 2014, la Cour constitutionnelle rejeta le recours individuel du requérant estimant que les griefs de ce dernier relatifs à la méconnaissance de son droit à un procès équitable et à l’illégalité de la sanction qui lui a été infligée étaient manifestement mal fondés.
Le 22 mai 2014, le parquet d’Izmir décida de sursoir à l’exécution de la peine pour une période déterminée en raison des problèmes de santé du requérant.
Par ailleurs, il ressort du dossier qu’à de différentes dates, le requérant fit l’objet de nombreuses procédures disciplinaires au sein de l’Université d’Ege pour avoir entravé l’accès des étudiantes portant le foulard islamique dans l’enceinte de l’université. À l’issue de ces procédures disciplinaires, il aurait fait l’objet de différentes sanctions disciplinaires, telles que le blâme (
kınama
) et la retenue de salaire. Le dossier de l’affaire ne contient pas d’informations détaillées concernant les procédures disciplinaires entamées à l’encontre du requérant.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Le droit interne
L’article 42 de la Constitution est libellé en ces termes :
«
Nul ne peut être privé de son droit à l’éducation et à l’instruction.
Le contenu du droit à l’instruction est défini et réglementé par la loi.
L’éducation et l’enseignement sont assurés sous la surveillance et le contrôle de l’État, conformément aux principes et réformes d’Atatürk et selon les règles de la science et de la pédagogie contemporaines. Il ne peut être créé d’établissement d’éducation ou d’enseignement en opposition avec ces principes.
La liberté d’éducation et d’enseignement ne dispense pas du devoir de loyauté envers la Constitution.
(...)
On ne peut poursuivre dans les établissements d’éducation et d’enseignement que des activités se rapportant à l’éducation, à l’enseignement, à la recherche et à l’étude. (...)
»
Le 23 février 2008, un sixième paragraphe a été ajouté à l’article 42 de la Constitution par l’article 2 de la loi no 5735 du 9 février 2008, qui était ainsi libellé à l’époque
:
«
Nul ne peut être privé d’exercice de son droit d’accès à l’enseignement supérieur pour un motif qui n’était pas prévu par la loi. Les limites de l’exercice de ce droit sont prévues par la loi.
»
Par un arrêt du 5 juin 2008 (2008/16 E., 2008/116 K.) publiée le 22
octobre 2008 au Journal officiel, la Cour Constitutionnelle annula le sixième paragraphe de l’article 42 de la Constitution.
L’article 112 du code pénal dispose
:
«
Quiconque, exerçant une menace ou une violence ou au travers d’un agissement, entrave les activités suivantes sera condamné à une peine d’emprisonnement de un an à trois ans
:
a)
toutes les activités d’enseignement effectuées par l’État ou sur l’autorisation donnée par les autorités publiques,
b)
l’accès (...) aux bâtiments ou à ses annexes où les étudiants (résident) collectivement. »
L’article additionnel 17 de la loi n
o
2547 sur l’enseignement supérieur dispose
:
«
À condition de ne pas être contraire aux lois en vigueur, la tenue est libre dans les établissements de l’enseignement supérieur.
»
2.
Le contexte et la jurisprudence de la Cour constitutionnelle
Pour l’historique et le contexte concernant le principe de laïcité et le port de tenues religieuses voir
Leyla Șahin c. Turquie
([GC], n
o
44774/98, §§
30
‑
41 et 54, CEDH 2005
‑
XI). À cet égard, on peut citer trois arrêts rendus par la Cour constitutionnelle:
-
Dans son arrêt du 7 mars 1989, la Cour constitutionnelle déclara l’article
16 provisoire de la loi n
o
2547, portant sur l’autorisation du port du foulard islamique dans les établissements de l’enseignement supérieur pour des raisons de conviction religieuse, contraire aux principes de laïcité, d’égalité devant la loi et de la liberté de religion consacrés par la Constitution turque.
-
Le 9 avril 1991, la Cour constitutionnelle a rendit un arrêt concernant l’interprétation de l’article 15 provisoire de la loi n
o
2547, par lequel il déclara cette dernière conforme à la Constitution, considérant qu’à la lumière des principes qui se dégagent de son arrêt du 7 mars 1989, cette disposition n’autorisait pas le port du foulard islamique pour des motifs religieux dans les établissements d’enseignement supérieur.
-
Par un arrêt adopté le 25 juin 2014, la Cour constitutionnelle revint sur sa jurisprudence antérieure relative au port du foulard islamique. Dans cette affaire (n
o
2014/256) portant sur l’interdiction de l’accès à l’audience publique d’une avocate portant le foulard islamique, elle estima notamment qu’il n’existait aucune disposition légale prohibant l’accès d’une avocate portant le foulard islamique aux audiences publiques. Elle déclara ensuite que la liberté de conscience et de religion de l’intéressée a été méconnue au motif que l’ingérence n’était pas prévue par la loi.
Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant allègue avoir été poursuivi pour des actes qui ne constituaient pas une infraction au moment où ils ont été commis. Il allègue notamment que ses agissements relevaient de ses fonctions et que ces derniers n’étaient pas constitutifs d’une infraction en vertu de l’article 112 du code pénal de sorte qu’ils ne présentaient aucune illégalité. À cet égard, en se référant à des arrêts de la Cour constitutionnelle, il allègue que les étudiantes voilées ne pouvaient pas assister aux cours dans les établissements d’enseignement supérieur à l’époque des faits.
Invoquant l’article 6, il se plaint de la méconnaissance de son droit à un procès équitable au motif que ses droits de la défense ont été enfreints du fait que le tribunal correctionnel n’a pas entendu ses témoins et n’a pas procédé à la recherche de preuves en sa faveur.
Invoquant l’article 8, il allègue que sa condamnation à une peine d’emprisonnement emporte violation de son droit au respect de sa vie privée, notamment sa liberté de recherche académique. Il dénonce notamment l’absence de proportionnalité de la sanction infligée à son encontre. Il se plaint en outre du fait qu’il a dû abandonner ses recherches académiques à la suite de la procédure pénale litigieuse qui avait provoqué, à ses yeux, sa retraite.
1.
Les agissements pour lesquels le requérant a été condamné sur le fondement de l’article 112 du code pénal turc constituaient-ils une infraction au sens de l’article 7 de la Convention
?
En particulier, les éléments constitutifs de l’infraction prévus en vertu de l’article
112 du code pénal pouvaient-ils passer pour prévisibles pour le requérant au moment des faits (voir
mutatis mutandis
,
Rohlena c.
République tchèque
[GC], n
o
59552/08, § 50, 27 janvier 2015)
?
2.
Y a-t-il eu violation du droit du requérant au respect de sa vie privée et familiale au sens de l’article 8 de la Convention
?
Le Gouvernement est invité en outre à produire toute information pertinente sur la jurisprudence des hautes juridictions turques concernant l’application de l’article 112 du code pénal turc ainsi que sur l’ensemble du cadre juridique relatif au port du foulard islamique dans les établissements d’enseignement supérieur en Turquie. Le Gouvernement est invité à produire toutes les circulaires relatives au port du foulard islamique dans les établissements d’enseignement supérieur émises par le Conseil de l’enseignement supérieur (
Yüksek Öğretim Kurulu
) ainsi que celles adoptées par le Rectorat de l’Université d’Ege dans le cadre de son pouvoir réglementaire, et à préciser si et dans quelle mesure ces circulaires ou règlements universitaires avaient été rendus publics et portés à la connaissance des enseignants des établissements d’enseignement supérieur, notamment à ceux de l’Université d’Ege.
Le Gouvernement est prié en outre de fournir à la Cour l’ensemble des procès-verbaux établis à l’issue des audiences devant le tribunal correctionnel ainsi qu’à l’informer sur l’issue des procédures disciplinaires entamées à l’encontre du requérant.