AFFAIRE MELEK SİMA YILMAZ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.09.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MELEK SİMA YILMAZ c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MELEK YILMAZ c. TURCIA (solicitarea nr. 3782/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 septembrie 2008 DEFINITIVF 06/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Melek Sima Y Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș reclamanta a sesizat Curtea la 12 octombrie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 3 aprilie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa de echitate, în special din cauza nerespectării de către Înaltul Consiliu de disciplină a drepturilor la apărare ale recurentei, a absenței dezbaterilor publice în fața instanțelor administrative, precum și a necomunicarii avizului procurorului general pe lângă Consiliul de Stat. Astfel cum se permite la art. 29 alineatul (3) din convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ÕESPECE reclamanta s-a născut în 1970 și își are reședința în Erzurum. Printr-o decizie din 8 noiembrie 2000, pe baza concluziilor raportului de anchetă disciplinară, Înaltul Consiliu de disciplină al Ministerului Educației Naționale (denumit în continuare "Consiliul de disciplină") (denumit în continuare "Consiliul de disciplină") A decis să revoce reclamanta din funcție pe motiv că nu respectase normele privind îmbrăcămintea în vigoare, interzicând în mod oficial personalului să poarte eșarfa în instituțiile publice (denumită în continuare "normele de îmbrăcăminte"). La 9 februarie 2001, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ d . Erzurum cu privire la o cerere de suspendare și în anulare a deciziei de revocare menționate anterior. Aceasta susținea, printre altele, lipsa temeiului juridic al acestei măsuri, precum și nerespectarea principiului contradictoriei și al egalității armelor în cadrul procedurii în fața Înaltului Consiliu de disciplină, în măsura în care acesta nu l-a informat cu privire la drepturile sale menționate la art. 129 alineatul (2) din Legea nr. 657 privind funcționarii [punctul 16 de mai sus]. Prin hotărârea din 28 martie 2001, tribunalul administrativ a acceptat cererea de suspendare a recurentei pe motiv că Înaltul Consiliu de Disciplină nu-i notificase în mod clar drepturile menționate la art. 129 alineatul (2) menționat anterior și că a fost pur și simplu mulțumit să-i ceară să-și prezinte apărarea în scris, astfel încât a limitat dreptul la apărare al reclamantei. Prin hotărârea din 25 aprilie 2001, la cererea Ministerului Educației Naționale, Tribunalul Administrativ Regional al Erzurum a anulat hotărârea menționată anterior. În special, acesta a considerat că legea în vigoare nu punea în sarcina Înaltului Consiliu o obligație de a informa în mod direct persoana în cauză cu privire la drepturile menționate în dispoziția în litigiu menționată anterior, în plus față de aceea de a-i cere să-și prezinte apărarea în termenul legal. În speță, Tribunalul a susținut în special că Înaltul Consiliu de Disciplină a recunoscut efectiv dreptul la apărare reclamantului și a informat-o cu privire la natura și cauza acuzației aduse acesteia în conformitate cu legea în vigoare. Ulterior, recurenta și-a prezentat în scris apărarea fără a solicita în mod explicit să beneficieze de drepturile menționate la art. 129 alineatul (2) menționat anterior, iar instanța a decis să o revoce după examinarea tuturor elementelor relevante ale dosarului prezentat de părți. Printr-o hotărâre din 19 iunie 2001, Tribunalul Administrativ a acceptat cererea recurentei de anulare a măsurii invocate pe motiv că Înaltul Consiliu de Disciplină și-a limitat drepturile la apărare, dat fiind că nu l-a informat cu privire la drepturile sale menționate la art. 129 alineatul (2) menționat anterior 10. Printr-o hotărâre din 19 septembrie 2001, la cererea Ministerului Educației Naționale și în conformitate cu avizul procurorului general din 11 septembrie 2001, care nu a fost comunicat recurentei, Consiliul d a decis să suspende executarea hotărârii menționate anterior în temeiul Legii nr. 2577 privind procedura administrativă. 11. Prin hotărârea din 15 aprilie 2002, pe baza avizului procurorului general emis la 5 martie 2002, care nu i-a fost comunicat recurentei, Consiliul a respins hotărârea din 19 iunie 2001 menționată anterior pe motiv că recurenta a persistat să poarte eșarfa în cursul cursurilor în pofida numeroaselor avertismente ale conducerii și în pofida normelor de îmbrăcăminte în vigoare care interziceau în mod oficial portul de eșarfă în instituțiile publice și că, prin urmare, măsura în cauză nu era contrară legii. În plus, el a considerat că revine recurentei de a solicita să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 129 alineatul (2) din Legea nr. 657, acest lucru nu a făcut, astfel încât drepturile sale la apărare nu au fost restrânse. El a retrimis cauza în fața Tribunalului de Primă Instanță. 12. 13 Prin hotărârea din 24 decembrie 2004, bazată, printre altele, pe avizul procurorului general din 28 august 2003, care nu a fost comunicat recurentei, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea menționată anterior. Această hotărâre i-a fost notificată la 26 aprilie 2005. Ca urmare a adoptării de către Adunarea Națională a Legii nr. 5525 care a intrat în vigoare la 4 iulie 2006 și care prevede că sancțiunile aplicate funcționarilor, precum și eliminarea consecințelor acestora, reclamanta a fost reintegrată în funcțiile sale printr-o decizie a Ministerului Educației Naționale din 21 septembrie 2006. În prezent, ea predă liceului Hilackent la Erzurum. Dreptul și practica internă relevantă 15. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în principal în cauzele Leyla Șahin c. Turcia ([GC], n 44774/98, § 69, CEDO 2005 ...), Kurtulmușc. Turcia ((dec.), n 65500/01, CEDO 2006 ...), Köse și alții (dec.), n 26625/02, CEDO 2006 ... și Meral c. Turcia 3346/02, § 22 26, 27 noiembrie 2007). 16. În special, la art. 129 alineatul (2) din Legea nr. 657 referitor la funcționari prevede că funcționarul care primește un aviz de revocare are dreptul de a solicita examinarea raportului de anchetă disciplinară, de a interoga martorii și de a se apăra singur sau prin intermediul unui reprezentant în scris sau oral în fața Înaltului Consiliu de Disciplinare. 17. Recurenta se plânge în mai multe privințe de lipsa de echitate a procedurilor disciplinare și administrative în cauză. În primul rând, susține nerespectarea dreptului său la apărare în cadrul procedurii desfășurate în fața Înaltului Consiliu de Disciplina. În al doilea rând, se plânge de lipsa unor dezbateri publice în fața instanțelor administrative. În cele din urmă, aceasta susține nerespectarea principiului egalității de arme în procedura desfășurată în fața Consiliului din mai multe motive, în special din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Consiliului pe fondul recursului. Ea vede mai multe încălcări ale articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, în mod public (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea trebuie pronunțată în mod public, însă accesul la sala de judecată poate fi interzis presei și publicului în timpul întregului proces sau al unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces li se cere sau în măsura în care este strict necesar de către instanță, atunci când, în circumstanțe speciale, publicitatea ar putea aduce atingere intereselor justiției. În ceea ce privește admisibilitatea 18. Guvernul observă în prealabil că, în speță, art. 6 din Convenție nu se aplică în speță. În această privință, Curtea amintește că a avut ocazia de a-și revizui jurisprudența cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) în litigiile dintre statul membru și agenții săi. În special, în cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda ([GC], nr 63235/00, § 62, CEDH 2007 ...), Comisia a introdus două criterii care trebuie examinate cumulativ pentru a se asigura că statul pârât poate să se opună în mod valabil unui reclamant aflat în mod oficial în afara domeniului de aplicare a articolului 6 alineatul (1): pe de o parte, reclamantul funcționar trebuie să fie privat în mod expres de dreptul de a avea acces la o instanță judecătorească în conformitate cu legislația națională ; pe de altă parte, excluderea drepturilor garantate la art. 6 trebuie să se bazeze pe motive obiective legate de interesul la adresa statului; pe de altă parte, în prezenta cauză, acesta nu este de acord cu controversa că recurenta avea acces la o instanță în temeiul dreptului național și a putut să își aducă litigiul în fața instanțelor administrative. Prin urmare, întrucât prima condiție nu este îndeplinită, Curtea nu consideră că este necesar să se examineze a doua și concluzionează că art. 6 se aplică în speță 20. Pe de altă parte, guvernul invocă, pe de o parte, neobosirea căilor de atac interne din cauza faptului că reclamanta nu a formulat o cale de atac împotriva hotărârii Consiliului de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În această privință, Comitetul observă că formularul de cerere a fost semnat de reprezentantul recurentei la 20 ianuarie 2006 și că Curtea și-a aplicat ștampila de primire la 14 februarie 2006. Pe de altă parte, acesta ridică faptul că nu există niciun element în dosarul care să demonstreze că cererea a fost introdusă în mod corespunzător la 12 octombrie 2005, astfel cum s-a constatat în decizia parțială privind admisibilitatea din 3 aprilie 2007. Or, decizia internă finală din 24 decembrie 2004 a fost notificată recurentei la 26 aprilie 2005, astfel încât cererea este întârziată. Curtea reamintește că excepția guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne a fost deja examinată în cauze similare (a se vedea în special Öz c. Turcia (dec.), nr. 68447/01, 23 octombrie 2007 mutatis mutandis Gök și alții c. Turcia, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 și 74858/01, § 47 48, 27 iulie 2006 Turcia, nr. 74611/01, 26766/02 și 27628/02, § 50 52, 17 iulie 2007). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția guvernului 22. În ceea ce privește excepția de la nerespectarea termenului de șase luni, Curtea amintește că, în conformitate cu practica sa constantă, data de la care se introduce o cerere este data primei comunicări a reclamantului prin care afirmă că dorește să prezinte o cerere și oferă indicații cu privire la natura acesteia (Chalkley c. Regatul Unit (dec), nr. 63831/00, 26 Septembrie 2002).În acest sens, recurenta a transmis prima sa comunicare Curții la 12 octombrie 2005, adică în termen de șase luni de la notificarea la 26 aprilie 2005 a hotărârii Consiliului din 24 decembrie 2004. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului întemeiat pe nerespectarea termenului de șase luni 23. Curtea constată că restul respondenței nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Recurenta susține nerespectarea drepturilor sale la apărare în procedura desfășurată în fața Înaltului Consiliu de Disciplină în măsura în care nu l-a informat cu privire la drepturile sale menționate la art. 129 alineatul (2) din Legea nr. 657 privind funcționarii, cum ar fi dreptul de a solicita examinarea raportului de anchetă disciplinară, de a interoga martori și de a se apăra singuri sau prin intermediul unui reprezentant în scris sau oral în fața Înaltului Consiliu, astfel încât aceasta nu a avut cunoștință de aceste drepturi. 25. În primul rând, el observă că Înaltul Consiliu de Disciplină este un organism administrativ, care nu funcționează ca un tribunal, în sensul art. 6 din Convenție, dar că deciziile pe care le face sunt susceptibile de recurs judiciar în fața instanțelor administrative. În speță, recurenta a avut posibilitatea de a introduce o astfel de acțiune, iar instanțele administrative au considerat că Înaltul Consiliu nu avea o obligație de a informa reclamanta cu privire la drepturile sale garantate la art. 129 alineatul (2) și că aceasta îi aparține recurentei însăși de a solicita beneficiul în momentul apărării sale. 26. Curtea arată că, în speță, recurenta a făcut obiectul unei anchete disciplinare în fața Înaltului Consiliu de Disciplină pentru că a persistat să poarte eșarfa islamică în cursul cursurilor contrar reglementării în vigoare la momentul faptelor. În cadrul acestei anchete, aceasta a fost invitată să-și prezinte apărarea în scris în conformitate cu dispozițiile interne în vigoare, ceea ce a făcut în termenul legal care i-a fost acordat. 27. În această privință, Curtea constată că instanțele interne care au fost sesizate ulterior de recurentă cu privire la o cerere în anulare a măsurii în cauză nu numai că au examinat motivul de anulare întemeiat pe nerespectarea drepturilor sale la apărare, ci și pe ansamblul mijloacelor legate de fondul cauzei sale (compararea cu Albert și Contul Belgiei) , Hotărârea din 10 februarie 1983, seria A n 58, § 36), cu alte cuvinte, aceasta arată că recurenta a avut posibilitatea de a contesta a posteriori temeiul juridic al deciziei de revocare în litigiu pronunțate de Înaltul Consiliu și de a ridica afirmațiile sale cu privire la nerespectarea drepturilor sale la apărare în fața instanțelor administrative, astfel cum a fost invocat anterior. 28. Pe de altă parte, recurenta contestă în esență refuzul instanțelor administrative ale cererii sale de anulare a măsurii în cauză. Singurul motiv în acest sens era nerespectarea dreptului său la apărare în cursul procedurii disciplinare. În opinia sa, instanțele administrative ar fi trebuit să sancționeze această măsură prin primirea mijloacelor sale de anulare. Cu toate acestea, Curtea nu susține că, în cursul procedurii în fața instanțelor administrative, aceste drepturi au fost încălcate. În această privință, Curtea acordă importanță faptului că Õ nu a prezentat nicio cerere de audiere a martorilor sau de executare a unei completări de fapt. În esență, a fost vorba despre o procedură scrisă în cursul căreia a fost văzută comunicarea tuturor elementelor din dosarul său și a avut posibilitatea de a contesta toate mijloacele celeilalte părți, inclusiv constatările din dosarul său disciplinar 29. În cele din urmă, ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 5525 prin care s-au acordat sancțiuni funcționarilor publici și s-au eliminat consecințele acestora, reclamanta a fost reintegrată în funcțiile sale de profesoară, ceea ce a avut ca efect anularea măsurii de revocare în litigiu. De asemenea, recurenta susține lipsa de echitate a procedurii administrative în măsura în care instanțele administrative nu au desfășurat dezbateri publice în niciun moment al procedurii și nu i-a fost comunicat avizul scris al procurorului general aproape de Consiliul de Stat. Guvernul contestă aceste argumente. 31. În primul rând, în ceea ce privește lipsa dezbaterilor publice, guvernul subliniază că, în dreptul Turciei, procedura administrativă este o procedură în esență scrisă și că, la cererea părților, instanțele administrative pot desfășura ședințe publice. Or, reclamanta nu a făcut o astfel de cerere în niciun moment al procedurii în cauză. Aceasta din urmă se opune acestei tezei În special, aceasta observă că nu a avut cunoștință de această posibilitate, având în vedere în special faptul că nu a avut mijloacele de a obține ajutorul unui avocat. 32. Curtea arată că, astfel cum subliniază guvernul, în dreptul turc, procedura administrativă este o procedură în esență scrisă și că, pe de altă parte, recurenta avea posibilitatea de a solicita desfășurarea unei audieri publice în temeiul dispozițiilor dreptului intern în vigoare, în toate etapele procedurii în litigiu. Or, Curtea constată că nu a făcut o astfel de cerere. 33. Pe de altă parte, Curtea constată că prezența unui avocat în cursul unui proces desfășurat în fața instanțelor administrative nu este obligatorie în temeiul dispozițiilor dreptului turc în vigoare. În mod similar, din elementele relevante ale dosarului reiese că reclamanta nu a solicitat asistență judiciară în fața instanțelor judecătorești și că, în niciun moment, aceasta și-a exprimat dorința de a fi reprezentată de un avocat în fața instanțelor administrative. 34. Cu toate acestea, în ceea ce privește motivul întemeiat pe necomunicarea avizului scris al procurorului în jurul Consiliului de Stat, Curtea amintește că a examinat deja un litigiu similar celui prezentat de recurent și că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost încălcată prin faptul că a fost necunoaștere a dreptului la o procedură contradictorie în fața Consiliului de Stat, ținând seama de natura observațiilor procurorului general în apropierea Consiliului de Stat și de faptul că aceasta a răspuns în scris (a se vedea, Comisia a examinat prezenta cauză în mod mutatis mutandis [GC], nr. 36590/97, § 58, CEDO 2002 Meral, citată anterior, §§ 32 39. Aceasta a examinat prezenta cauză și a considerat că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. 35. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 Õ 1 în ceea ce privește numai acest din urmă aspect al Õ. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanta solicită 61 550 EUR (EUR), plus orice sumă datorată cu titlu de dobânzi restante, pentru prejudiciul material suferit și 25 000 EUR ca prejudiciu moral. 38. Guvernul contestă aceste revendicări. 39. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu moral cert că simpla constatare a încălcării este suficientă pentru a compensa (Meral, citată anterior, § 58). 500 EUR pentru cheltuielile efectuate în fața Curții, care corespund valorii onorariilor de avocat. În această privință, aceasta furnizează o copie a convenției d .Onoraire încheiate cu domnul S. Arslan, avocatul său în fața Curții, și semnată între părți la 15 În septembrie 2005, Comisia solicită apoi plata unei anumite sume din cheltuielile de judecată angajate în fața Curții (telefon, corespondență, fotocopiere, cheltuieli de călătorie etc.). În sprijinul cererii sale, aceasta furnizează ca unic motiviv o factură de 74 de cărți turce noi [aproximativ 39 EUR] corespunzătoare cheltuielilor de expediere poștală. 41. Guvernul contestă aceste pretenții. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, printre altele, Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDH 2000 Svipta c. Letonia, n 66820 /01, § 170, CEDH 2006 ... mutatis mutandis Nikolova c. Bulgaria [GC], n 31195/96, § 79, CEDO 1999 II. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 039 EUR pentru procedura în fața Curții și la acordul cu recurenta. Interese moratoriu 43. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție numai în ceea ce privește necomunicarea avizului scris al procurorului general în apropierea Consiliului de Stat A declarat că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanta menționată că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 1 039 EUR (o mie treizeci și nouă de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 30 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte