AFFAIRE CEMAL ÖLMEZ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

27.11.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE CEMAL ÖLMEZ c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CEMAL ÖLMEZ c. TURCIA (solicitarea nr. 7404/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 noiembrie 2007 DEFINITIVF 27/02/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Cemal Ölmez c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, R. Türmen, V. Zagrebelsky, mele A. Mularoni, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 6 noiembrie 2007, înmânați hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se găsește o cerere (n 7404/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Cemal Ölmez ( a) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. La 30 ianuarie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1979 și își are reședința în Diyarbakir. La 5 februarie 2000, reclamantul a fost arestat și arestat pentru apartenență la PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan), o organizație ilegală. La 6 februarie 2000, polițiștii din apropierea secției de luptă împotriva terorismului au primit declarația sa și, potrivit acesteia, reclamantul a recunoscut că aparține organizației incriminate. La 7 februarie 2000, reclamantul a fost sesizat în fața judecătorului-șef în apropierea Curții de Securitate a statului Ankara, care a efectuat citirea depoziției sale de custodie și a declarațiilor terților incriminatoare. Reclamantul a negat conținutul depoziției sale de custodie, precum și al declarațiilor incriminatoare. La sfârșitul acestei audieri, judecătorul a ordonat plasarea recurentului în arest provizoriu. La 28 februarie 2000, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Diyarbakćr l-a acuzat pe reclamant pentru că s-a predat unor operațiuni armate de separare teritorială și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 125 din Codul penal. La 4 decembrie 2001, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la pedeapsa cu moartea în temeiul articolului 125 din Codul Penal. Luând în considerare faptul că persoana în cauză era minor în momentul faptelor, a aplicat această pedeapsă în închisoare timp de 15 ani, în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Legea nr. 2253. În cele din urmă, având în vedere buna sa conduită în timpul procesului, Curtea a redus pedeapsa la 12 ani și șase luni de închisoare în conformitate cu art. 59 alineatul (2) din Codul penal și s-a bazat pe elementele din dosar și pe declarațiile incriminatoare ale co-inculpaților în cadrul procedurii. 10. La 22 martie 2002, în avizul său privind recursul, procurorul general lângă Curtea de Casație a invitat-o pe aceasta din urmă să confirme hotărârea de primă instanță. 11. La 11 iunie 2002, hotărând în lumina avizului procurorului general, care nu a fost comunicat reclamantului, Curtea de Casație a confirmat condamnarea. 12. La 15 august 2002, hotărârea Curții de Casație a fost vărsată la dosarul cauzei în apropierea grefei instanței de primă instanță. Reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii penale în ceea ce privește lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În acest sens, invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 14. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitate 15. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. În fond 16. Guvernul susține că prezenta cauză trebuie să fie diferită de cauza Göçc. Turcia ([GC], nr 36590/97, CEDO 2002 V. Acesta precizează că avocatul reclamantului ar fi trebuit să examineze dosarul cauzei înainte de audierea în fața Curții de Casație, ceea ce i-ar fi permis să aibă acces la avizul procurorului general care se revenea acolo și susține, de asemenea, că Curtea de Casație a desfășurat o ședință în cursul căreia avocatul reclamantului, dacă ar fi participat, ar fi putut răspunde avizului în cauză. 17. Reclamantul susține că nu a avut cunoștință de avizul procurorului general 18. Curtea amintește că a examinat obiecțiunile identice cu cele prezentate de reclamant și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiar de a răspunde în scris la acestea (a se vedea, printre altele, Göç, citată anterior Saiir c. Turcia , n 37562/02, § 25 27, 19 octombrie 2006 Özmen și alții . Turcia , n 9149/03, § 24 27, 14 iunie 2007). 19. În acest caz, Curtea consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în prezenta cauză (Göç, citată anterior, § 55). 20. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 30 000 de noi cărți turcești (YTL) [aproximativ 17 306 EUR (EUR) ] pentru prejudiciul moral suferit. 23. Guvernul contestă aceste pretenții 24. Curtea consideră că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit. Costă și cheltuieli de judecată 25. Reclamantul solicită, de asemenea, 10 700 YTL [aproximativ 6 172] EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu și-a ventilat pretențiile în măsura în care acesta nu furnizează nici un număr de lucru efectuat de avocații săi și nici nu justifică cheltuielile pretinse angajate. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se aloce o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. PRIN CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 noiembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Tulkens Modululer Președintele