SECȚIUNEA 2 CAUZA KAYMAZ c. TURCIA (solicitarea nr. 6247/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iunie 2007 DEFINITIVF 26/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Kaymaz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, Domnii I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și de domnul Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 iunie 2007, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 6247/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Sadiye Kaymaz ( nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. La 5 septembrie 2006, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa comunicării către reclamantă a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. La 6 decembrie 2001, reclamanta a fost arestată și ținută în custodie de către forțele de ordine și suspectată de acordarea de asistență și asistență unei organizații ilegale. La 7 decembrie 2001, aceaceasta a fost adusă în fața Curții de Securitate a statului Izmir, care a ordonat arestarea sa provizorie. La 13 decembrie 2001, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Izmir a intentat o acțiune penală împotriva recurentei pe baza dispozițiilor Codului penal care interzice acordarea de asistență și asistență unei organizații ilegale. La 7 martie 2002, Curtea de Securitate a statului a recunoscut-o pe reclamantă vinovată de faptele care i-au fost reproșate și a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni. La 8 martie 2002, reclamanta s-a ocupat de casare și avocații ei au susținut că nu a beneficiat de un proces echitabil în sensul articolului 6 din Convenție. 10. La 4 iulie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 11. Beneficiind de eliberarea condiționată, reclamanta a fost eliberată la 21 ianuarie 2004. 4963 la 30 iulie 2003 și eliminarea infracțiunii pentru care recurenta a fost condamnată, Curtea de Securitate a statului a ridicat condamnarea, precum și toate consecințele sale juridice la 18 februarie 2004. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 13. Dreptul intern relevant aplicabil la momentul faptelor figurează în Hotărârea ç. Turcia ([GC], nr. 36590/97, § 34, CEDO 2002 V). 14. Modificările legislative care au intrat în vigoare începând cu 2003 figurează în Hotărârea Erdal Taș c. Turcia 77650/01, § 19, 19 decembrie 2006). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE 15. recurenta se plânge de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. 6 alin. (1) din Convenție, care, în pasajul său relevant, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) asupra admisibilității 16. Guvernul invită Curtea să respingă plângerea recurentei din cauza lipsei de calitate a victimei din cauza ridicării condamnării sale de către Curtea de Securitate a statului la 18 februarie 2004 (punctul 12 de mai sus). În cazul în care Curtea de Securitate a statului și-a pronunțat hotărârea la 18 februarie 2004 privind ridicarea condamnării, persoana în cauză și-a ispășit deja o mare parte din pedeapsă. Prin urmare, în pofida anulării ulterioare a procedurii de care se plânge reclamanta, instanțele turce nu au constatat o încălcare a dispozițiilor relevante ale Convenției (pisano c. Italia [GC] (radiație), nr. 36732/97, § 37, 24 octombrie 2002. Pe de altă parte, această decizie nu remediază în niciun fel nerespectarea dreptului la un proces echitabil ale cărui consecințe au fost suportate direct de recurentă din cauza lipsei de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. 19. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 21. recurenta afirmă că nu a avut cunoștință de avizul procurorului general. 22. Guvernul susține că avocatul persoanei în cauză ar fi trebuit să examineze dosarul cauzei înainte de audierea în fața Curții de Casație, ceea ce i-ar fi permis să aibă acces la avizul procurorului general, dat fiind că acesta din urmă este vărsat la dosar. În plus, în pofida notificării unei date de ședință, Consiliul recurentei nu s-a prezentat în fața Curții de Casație în ziua convenită. 23. Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de recurentă și a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost cauzată de necomunicarea avizului procurorului general, ținând seama de natura observațiilor acestuia și de imposibilitatea unui justițiar de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea, printre altele, Hotărârea Göç, citată anterior, §§ 55 58). Turcia, nr. 37562/02, § 25 27, 19 octombrie 2006, Ayçoban și alții c. Turcia, nr. 42208/02, 43491/02 și 43495/02, § 28, 22 decembrie 2005 și Södüt c. Turcia, n 165933/03 și 16600/03, § 21, 10 mai 2007, nefinalizat 24. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită de cea prevăzută pentru obiecțiuni identice. 25. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 2000 de euro (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În conformitate cu jurisprudența sa constantă în cauze similare, Curtea consideră că constatarea sa de încălcare constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsa daună morală (Göç, citată anterior, § 41, Kömürcü c. Turcia, n 77432/01, § 24, 22 iunie 2006 și Ayçoban și alții, citată anterior, punctul 32. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 30. Recurenta solicită 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții, fără a prezenta o justificare. 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 1 000 EUR toate costurile. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit faptul că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de recurentă afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 26 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Elens-Passos Tulkens Grefier Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
KAYMAZ c. TURQUIE
(Requête n
o
6247/03)
ARRÊT
26 juin 2007
26/09/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kaymaz c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
présidente,
MM.
M
me
M.
juges,
et de M
me
F.
Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 juin 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
6247/03) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Sadiye Kaymaz («
la requérante
»), a saisi la Cour le 2 janvier 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 5 septembre 2006, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer au Gouvernement le grief tiré de l'absence de communication à la requérante de l'avis du procureur général près la Cour de cassation. Se prévalant de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
La requérante est née en 1977 et réside à Izmir.
5.
Le 6 décembre 2001, la requérante fut arrêtée et placée en garde à vue par les forces de l'ordre. Elle était soupçonnée d'apporter aide et assistance à une organisation illégale.
6.
Le 7 décembre 2001, elle fut traduite devant la cour de sûreté de l'État d'Izmir qui ordonna sa mise en détention provisoire.
7.
Le 13 décembre 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'État d'Izmir intenta une action pénale à l'encontre de la requérante sur le fondement des dispositions du code pénal réprimant l'aide et l'assistance à une organisation illégale.
8.
Le 7 mars 2002, la cour de sûreté de l'État reconnut la requérante coupable des faits qui lui étaient reprochés et la condamna à une peine d'emprisonnement de trois ans et neuf mois.
9.
Le 8 mars 2002, la requérante se pourvut en cassation. Ses avocats soutinrent qu'elle n'avait pas bénéficié d'un procès équitable au sens de l'article
6 de la Convention.
10.
Le 4 juillet 2002, la Cour de cassation confirma l'arrêt de première instance.
11.
Bénéficiant d'une libération conditionnelle, la requérante fut relâchée le 21 janvier 2004.
12.
A la suite de l'adoption de la loi n
o
4963 le 30 juillet 2003, et supprimant l'infraction pour laquelle la requérante avait était condamnée, la cour de sûreté de l'État leva la condamnation ainsi que toutes ses conséquences juridiques le 18 février 2004.
II.
13.
Le droit interne pertinent applicable à l'époque des faits figure dans l'arrêt
Gö
ç c. Turquie
([GC], n
o
‑
V).
14.
Les modifications législatives entrées en vigueur depuis 2003 figurent dans l'arrêt
Erdal Taș c. Turquie
(n
o
77650/01, §§
18
‑
19, 19
décembre 2006).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
La requérante se plaint de l'absence de communication de l'avis du procureur général près la Cour de cassation. Elle invoque à cet égard l'article
6 § 1 de la Convention qui, en son passage pertinent, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
A.
Sur la recevabilité
16.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter le grief de la requérante pour absence de qualité de victime en raison de la levée de sa condamnation par la cour de sûreté de l'État le 18 février 2004 (paragraphe 12 ci-dessus).
17.
La requérante ne se prononce pas.
18.
La Cour relève que le grief dont se plaint la requérante se rapporte à une procédure à l'issue de laquelle elle a été condamnée. Lorsque la cour de sûreté de l'État a rendu son arrêt le 18 février 2004 portant sur la levée de la condamnation, l'intéressée avait déjà purgé une grande partie de sa peine. Dès lors, malgré l'annulation ultérieure de la procédure dont la requérante se plaint, les juridictions turques n'ont pas constaté une violation des dispositions pertinentes de la Convention (
Pisano c. Italie
[GC] (radiation), n
o
36732/97, § 37, 24 octobre 2002). Par ailleurs, cette décision ne répare aucunement le manquement au droit à un procès équitable dont la requérante a subi directement les conséquences en raison de l'absence de communication de l'avis du procureur général près la Cour de cassation.
19.
Partant, il y a lieu de rejeter l'exception du Gouvernement.
20.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
21.
La requérante affirme ne pas avoir eu connaissance de l'avis du procureur général.
22.
Le Gouvernement soutient que l'avocat de l'intéressée aurait dû examiner le dossier de l'affaire avant l'audience devant la Cour de cassation, ce qui lui aurait permis d'avoir accès à l'avis du procureur général puisque ce dernier se trouve versé au dossier. En outre, malgré la notification d'une date d'audience, le conseil de la requérante ne s'est pas présenté devant la Cour de cassation le jour convenu.
23.
La Cour rappelle avoir examiné un grief identique à celui présenté par la requérante et avoir conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l'avis du procureur général, compte tenu de la nature des observations de celui-ci et de l'impossibilité pour un justiciable d'y répondre par écrit (voir, parmi beaucoup d'autres,
Göç
, précité, §§ 55
‑
58,
Sağır c. Turquie
, n
o
37562/02, §§ 25
‑
27, 19
octobre 2006,
Ayçoban et autres c. Turquie
, n
os
42208/02, 43491/02 et 43495/02, §§
26
‑
28, 22 décembre 2005, et
Söğüt c. Turquie
, n
os
16593/03 et 16600/03, § 21, 10 mai 2007, non définitif).
24.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente de celle énoncée pour des griefs identiques.
25.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
27.
La requérante réclame 20
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu'elle aurait subi.
28.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
29.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette cette demande. Selon sa jurisprudence constante dans des affaires analogues, elle estime que son constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral allégué (
Göç
, précité, § 41,
Kömürcü c.
Turquie
, n
o
77432/01, § 24, 22 juin 2006, et
Ayçoban et autres
, précité, § 32).
B.
Frais et dépens
30.
La requérante demande 5
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour sans pour autant soumettre de justificatif.
31.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
32.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d'accorder à la requérante la somme de 1
000 EUR tous frais confondus.
C.
Intérêts moratoires
33.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
que le constat d'une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par la requérante
;
4.
Dit
a)
que l
'
État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 § 2 de la Convention, 1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
26 juin 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
F.
Elens-Passos
F.
Tulkens
Greffière adjointe
Présidente