AFFAIRE YALCIN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.05.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE YALCIN c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YALCEIN c. TURCIA (solicitarea nr. 8628/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 mai 2007 DEFINITIVF 03/08/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Yalçên c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, judecători, și dlui S. AISMITH grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 aprilie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 8628/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Emcet Yalç La 1 iunie 2006, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație [art. 6 alineatul (1) din Convenție]. La 12 noiembrie 1999, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către polițiștii din Secțiunea de combatere a terorismului pentru apartenență la Hizbullah. La 22 noiembrie 1999, a fost deferit procurorului districtual al Republicii Șërnak, care, cu această ocazie, a negat faptele reproșate. În aceeași zi, a fost deferit în fața judecătorului care se afla în apropierea tribunalului corecțional din Șërnak, care a ordonat plasarea sa în arest provizoriu. La 23 noiembrie 1999, reclamantul a formulat opoziție împotriva acestei decizii, care a fost respinsă. La 17 decembrie 1999, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Diyarbak La 22 februarie 2000, a doua cameră a Curții de Securitate a statului Diyarbakýr (atria de siguranță a statului) compusă din trei judecători civili, pronunțând eliberarea provizorie a reclamantului. 11. La 15 noiembrie 2000, în cursul unei operațiuni de poliție împotriva Hizbullahului, un act de identitate aparținând reclamantului a fost găsit într-o casă care servește drept ascunzătoare a organizației. Reclamantul a fost arestat în aceeași zi și pus în custodie. 12. La 24 noiembrie 2000, a fost trimis în fața procurorului districtual al Republicii Șiranak. Cu această ocazie, acesta a negat că aparține organizației în litigiu. 13. În aceeași zi, el a fost trimis în fața judecătorului-sef lângă tribunalul corecțional din Șirnak, care a dispus plasarea sa în detenție provizorie. 14. La 18 decembrie 2000, procurorul Republicii l-a acuzat pe solicitant, precum și pe alte trei persoane pentru apartenența la Hizbullah și a solicitat condamnarea acestuia în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. 15. La 12 iunie 2001, prima cameră a Curții de Securitate a statului, confiscată de fapte, a pronunțat o legătură între această procedură și cea pendinte în fața celei de-a doua camere a Curții de Securitate a statului. 16. La 25 decembrie 2001, a doua cameră a Curții de Securitate a statului, compusă din trei judecători civili, l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de apartenență la Hizbullah și l-a condamnat în consecință la 12 ani și șase luni de închisoare în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. 17. La 15 februarie 2002, reclamantul s-a ocupat de casare și a solicitat Curții de Casație să țină o audiere. 18. La o dată nespecificată, în avizul său privind recursul, care nu a fost comunicat reclamantului, procurorul general din apropierea Curții de Casație a invitat Curtea de Casație să confirme condamnarea reclamantului. 19. La 26 iunie 2002, Curtea de Casație a organizat o audiere, în cursul căreia a examinat cazul co-inculpaților reclamantului. 20. Prin hotărârea din 9 iulie 2002, pronunțată la 10 iulie 2002, Curtea de Casație a precizat că avocatul reclamantului nu s-a prezentat la ședința pe care a desfășurat-o. Statuând în consecință, fără a ține o ședință cu privire la cazul reclamantului, Curtea de Casație a procedat la o rectificare a erorii materiale și a confirmat condamnarea reclamantului. 21. La 12 august 2002, textul acestei hotărâri a fost depus la dosarul cauzei în fața grefei instanței de primă instanță. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul susține lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor naționale, având în vedere lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În această privință, el invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, care în părțile sale relevante este în acest sens în mod explicit. mai exact, orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. 23. Guvernul se opune acestei afirmații. Cu privire la admisibilitatea 24. Guvernul invită Curtea să respingă prezenta cerere de nerespectare a termenului de șase luni și susține în această privință că Curtea de Casație a desfășurat o ședință la 26 iunie 2002, în cursul căreia a efectuat lectura avizului procurorului general. Acesta concluzionează că reclamantul ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la data la care a avut cunoștință de avizul procurorului general, și anume în termen de șase luni de la ședința din 26 iunie 2002. 25. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia, atunci când reclamantul are dreptul să primească din oficiu o copie a deciziei interne definitive, acesta este mai conform cu obiectul și cu scopul articolului 35 alineatul (1) din Convenție de a considera că termenul de șase luni începe de la data notificării copiei deciziei (a se vedea Worm c. Austria, Hotărârea din 29 august 1997, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1997 V, p. 1547, § 33. Or, atunci când comunicarea nu este prevăzută în dreptul intern, Curtea consideră că trebuie luată în considerare data punerii la dispoziție a deciziei, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia (a se vedea Seher Karataș c. Turcia, nr. 33179/96, § 27, 9 iulie 2002). 26. În speță, Curtea observă la citirea documentelor din dosar că contrar afirmațiilor guvernului, Curtea de Casație nu a ținut ședința cu ocazia examinării cazului reclamantului (punctele 19 și 20 de mai sus). Întrucât hotărârea Curții de Casație din 9 iulie 2002 a fost pronunțată în afara prezenței reclamantului și a avocatului său și nu i s-a comunicat, termenul de șase luni trebuie considerat ca fiind curent începând cu 12 august 2002, data la care a fost vărsat grefei instanței de primă instanță. Or, prezenta cerere a fost introdusă la data de 9 În februarie 2003, sau în termen de șase luni pentru a face acest lucru. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului în această privință. 27. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că, într-o hotărâre adoptată la 11 iulie 2002, Marea Cameră a avut ocazia de a examina problema lipsei de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția Göç c. Turcia [GC], nr 36590/97, § 55-58, CEDO 2002 În acest caz, Comisia nu vede niciun motiv pentru a se îndepărta de soluția adoptată cu această ocazie. 29. Prin urmare, aceasta concluzionează încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, CĂTRE UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris 3 mai 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Grefier adjunct președinte