MAMALIS c. GRÈCE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 73295/13 Panargiotis MAMANALIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 23 iunie 2015 într-un comitet compus din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos-Aleksandr Sicilianos, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 noiembrie 2013, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Panagiotis Mamalis, este un resortisant grec născut în 1938 și rezident în Atena. Vulgaris, avocat în baroul din Volos. Guvernul grec (adică, al lui mai mult) a fost reprezentat de delegatul agentului său, dl Germani, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. Cererea a fost comunicată guvernului la 17 februarie 2014. Contextul cauzei Legile nr. 2838/2000 și 3016/2002 prevăd o creștere a salariilor ofițerilor forțelor armate, ale poliției elene, ale poliției portuare și ale corpului pompierilor. Această cerere se referă la procedura inițiată de solicitant, în vederea obținerii unei reajustări și a unei creșteri a pensiei sale în conformitate cu dispozițiile acestor legi. Procedura în cauză La o dată nespecificată, reclamantul sesizează Contabilitatea generală a statului în legătură cu o cerere de reajustare a cuantumului pensiei sale. La 12 ianuarie 2006, Contabilitatea generală a statului a respins cererea sa. La 20 martie 2006, reclamantul sesizează Curtea de Conturi cu privire la o acțiune împotriva deciziei Contabilității generale a statului. La 21 octombrie 2013, Curtea de Conturi a publicat hotărârea nr. 40877/2013, prin care a acordat recurentului câștig de cauză. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 1 noiembrie 2013. satisfacția echitabilă în ceea ce privește depășirea termenului rezonabil al procedurii în fața instanțelor penale, civile și a Curții de Conturi, a intrat în vigoare la 20 februarie 2014. Această lege introduce, printre altele, o nouă acțiune de despăgubire pentru acordarea unei satisfacții echitabile pentru prejudiciul moral cauzat de prelungirea nejustificată a unei proceduri în fața Curții de Conturi. Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat și trebuie depusă în termen de șase luni de la publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia, potrivit reclamantului, durata procedurii a fost excesivă (...) GRIEFS 11. Reclamantul susține că durata procedurii în fața Curții de Conturi a fost excesivă. În plus, acesta se plânge de existența oricărei instanțe interne competente pentru a cunoaște plângeri în această privință. El invocă articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, ale căror părți relevante în speță sunt formulate după cum urmează art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 4239/2014, guvernul a susținut că cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne (a se vedea punctul 10 de mai sus). 13. Curtea constată că, astfel cum reiese din dosar, procedura în fața Curții de Conturi s ê n at la 21 octombrie 2013, data publicării hotărârii nr. 4877/2013, cu mai puțin de șase luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 4239/2014, care introduce, printre altele, în beneficiul justițiabililor într-o procedură în fața Curții de Conturi, o nouă acțiune de despăgubire care urmează să fie exercitată în termen de șase luni de la publicarea unei decizii definitive a unui tribunal în fața căruia durata procedurii ar fi fost rezonabilă (a se vedea punctul 10 de mai sus). Prin urmare, reclamantul ar fi putut exercita acțiunea prevăzută de legea menționată. În lumina jurisprudenței sale în cauza Xynos și în special a considerațiilor Curții cu privire la eficacitatea acțiunii de despăgubire în cauză (a se vedea Xynos c. Grecia (dec.), 30226/09, 9 octombrie 2014, §§ 42-54), Curtea concluzionează că reclamantul era obligat prin art. 35 alineatul (1) din Convenția de utilizare a acestei căi de atac Pe de altă parte, aceasta observă că ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 15. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 13 din convenție, având în vedere cauza Xynos menționată anterior (a se vedea § 59), precum și considerațiile anterioare (punctul 13 de mai sus), acesta este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 3 litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 16 iulie 2015. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Grefier adjunct președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

73295/13

Panagiotis MAMALIS

contre la Grèce

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 23 juin 2015 en un comité composé de

:

Mirjana Lazarova Trajkovska,

présidente,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Linos-Alexandre Sicilianos,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 20 novembre 2013,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Panagiotis Mamalis, est un ressortissant grec né en 1938 et résidant à Athènes. Il a été représenté devant la Cour par M

e

A.

Voulgaris, avocat au barreau de Volos.

2.

Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») a été représenté par la déléguée de son agent, M

me

M. Germani, auditrice auprès du Conseil juridique de l’État.

3.

La requête a été communiquée au Gouvernement le 17 février 2014.

A.

Le contexte de l’affaire

4.

Les lois n

os

2838/2000 et 3016/2002 prévoyaient une augmentation des salaires des officiers des forces armées, de la police hellénique, de la police des ports et du corps des pompiers.

5.

La présente requête porte sur la procédure engagée par le requérant, en vue d’obtenir le réajustement et l’augmentation du montant de sa pension conformément aux dispositions de ces lois.

B.

La procédure en cause

6.

À une date non précisée, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

7.

Le 12 janvier 2006, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

8.

Le 20 mars 2006, le requérant saisit la Cour des comptes d’un recours contre la décision de la Comptabilité générale de l’État.

9.

Le 21 octobre 2013, la Cour des comptes publia l’arrêt n

o

4087/2013, par lequel elle donna gain de cause au requérant. Cet arrêt fut notifié au requérant le 1 novembre 2013.

C.

Le droit interne pertinent

10.

La loi n

o

4239/2014, intitulée «

satisfaction équitable au titre du dépassement du délai raisonnable de la procédure devant les juridictions pénales, civiles et la Cour des comptes », est entrée en vigueur le 20 février 2014. Cette loi introduit, entre autres, un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable pour le préjudice moral causé par la prolongation injustifiée d’une procédure devant la Cour des comptes. L’article 3 § 1 dispose:

«

Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive (...)

».

GRIEFS

11.

Le requérant allègue que la durée de la procédure devant la Cour des comptes a été excessive. De plus, il se plaint de l’inexistence d’une quelconque juridiction interne compétente pour connaître des plaintes à ce sujet. Il invoque les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, dont les parties pertinentes en l’espèce sont libellées comme suit

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 13

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

EN DROIT

12.

Suite à l’entrée en vigueur de la loi n

o

4239/2014, le Gouvernement a soulevé que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes (voir paragraphe 10 ci-dessus).

13.

La Cour observe que, comme il ressort du dossier, la procédure devant la Cour des comptes s’est terminée le 21 octobre 2013, date de la publication de l’arrêt n

o

4087/2013, soit moins de six mois avant l’entrée en vigueur de la loi n

o

4239/2014, qui introduit, entre autres, au bénéfice des justiciables dans une procédure devant la Cour des comptes, un nouveau recours indemnitaire à exercer dans les six mois de la publication d’une décision définitive d’un tribunal devant lequel la durée de la procédure aurait été déraisonnable (voir, paragraphe 10 ci-dessus). Dès lors, le requérant aurait pu exercer le recours prévu par ladite loi. À la lumière de sa jurisprudence dans l’affaire

Xynos

et notamment des considérations de la Cour sur l’effectivité du recours indemnitaire en cause (voir

Xynos c. Grèce

(déc.),

n

o

30226/09, 9

octobre 2014, §§ 42-54), la Cour conclut que le requérant était tenu par l’article 35 § 1 de la Convention d’utiliser ce recours

.

Par ailleurs, elle note qu’aucune circonstance exceptionnelle de nature à dispenser le requérant de l’obligation d’épuiser cette voie de recours interne n’a été décelée en l’occurrence.

14.

Par conséquent, le grief du requérant sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article

35

§§ 1 et 4 de la Convention.

15.

Quant au grief tiré de l’article 13 de la Convention, au vu de l’affaire

Xynos

précitée (voir § 59), ainsi que des considérations précédentes (paragraphe 13 ci-dessus), il est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article

35

§§

3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 16 juillet 2015.

André Wampach

Mirjana Lazarova Trajkovska

Greffier adjoint

Présidente