KOLICIĆ v. SERBIA

DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Nr. 18545/10 δorδe KOLICICI de față a Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 7 iulie 2015 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 martie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl δor δe Kolić, este un național sârb, născut în 1943 și trăiește în Belgrad. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Krstić, un avocat practicant la Belgrad.

Guvernul sârb („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Rodić. Reclamantul a fost angajat de o companie socială GIP „Hidrotehnika-Beogradgradnja” AD (denumită în continuare „debitorul”), cu sediul în Belgrad. La 1 februarie 2006 au fost instituite proceduri de insolvență împotriva debitorului și, la scurt timp după aceea, reclamantul și-a raportat în mod corespunzător cererile referitoare la achizițiile salariale și plata de vacanță administrației de insolvență. La 24 ianuarie 2007 și 12 noiembrie 2008, Curtea comercială de Belgrad a recunoscut cererile reclamantului. Reclamantul s-a plâns în esență în ceea ce privește neexecuția deciziilor rendue în favoarea sa. Aceste plângeri sunt examinate în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. HOTĂRÂREA Guvernul solicită Curtea să declare cererea inadmisibilă, deoarece reclamantul a primit totalitatea cererilor recunoscute în cursul procedurii de insolvență.

Deși recunoaște că a primit anumite sume din motivele cererilor sale, reclamantul a reiterat plângerile inițiale, fără a intra în detalii.

Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca abuz al dreptului de cerere individuală în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție dacă, printre altele, se bazează pe informații false (a se vedea Kerechashvili c. Georgia (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006; Bagheri și Maliki c. Olanda (dec.), nr. 30164/06, 15 mai 2007; Poznanski și alții v. Germania (dec.), nr. 25101/05, 3 iulie 2007; și Simitzi-Papachristou și alții v. Grecia (dec.), nr. 50634/11, § 36, 5 noiembrie 2013) sau dacă informații și documente semnificative au fost omitete în mod deliberat, fie în cazul în care au fost cunoscute de la început (a se vedea Kerechashvili , citat mai sus) sau în cazul în care au avut loc noi evoluții semnificative în timpul procedurii (a se vedea Predescu v. România) , nr. 21447/03, §§ 25-27, 2 decembrie 2008; și Tatalović și Dekić v. Serbia (dec.), nr. 15433/07, 29 mai 2012). Informații incomplete și, prin urmare, înșelătorie pot constitui un abuz de drept de aplicare, în special dacă informațiile în cauză privesc chiar de temelia cazului și nu se oferă explicații suficiente pentru nerespectarea acestor informații (a se vedea Hüttner v. Germania) (dec.), nr. 23130/04, 9 iunie 2006; Poznanski și alții , citat mai sus; Predescu , citat mai sus §§ 25-26; și Komitinović c. Serbia (dec.), nr. 75381/10, 29 ianuarie 2013). Potrivit documentelor prezentate de Guvern,

până în mai 2012, reclamantul a primit de la debitor, în mai 2012, în mai multe tranșe, suma totală recunoscută de deciziile Curții Comerciale. Având în vedere importanța nerespectării acestor informații pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea constată că această conduită a fost contrară scopului dreptului unei cereri individuale, astfel cum se prevede la art. 34 din Convenția (a se vedea Gross c. Elveția [GC], nr. 67810/10, § 28, CEDO 2014). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se respingă cererea ca abuz de dreptul de cerere, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 30 iulie 2015, Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 18545/10 Đorđe KOLICIĆ against Serbia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7 July 2015 as a Committee composed of: Ján Šikuta, President, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 March 2010, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Đorđe Kolicić, is a Serbian national, who was born in 1943 and lives in Belgrade. He was represented before the Court by Mr L. Krstić, a lawyer practising in Belgrade.

The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms V. Rodić. The applicant was employed by a socially-owned company GIP “Hidrotehnika-Beogradgradnja” AD (hereinafter “the debtor”), based in Belgrade. On 1 February 2006 insolvency proceedings were instituted against the debtor and shortly thereafter the applicant duly reported his claims concerning salary arrears and holiday pay to the insolvency administration. On 24 January 2007 and 12 November 2008 the Belgrade Commercial Court recognised the applicant’s claims. COMPLAINTS The applicant essentially complained about the non-enforcement of the decisions rendered in his favour. These complaints fall to be examined under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW The Government asked the Court to declare the application inadmissible, since the applicant had received the full amounts of his claims recognized in the course of the insolvency proceedings.

While acknowledging that he had received certain amount on the grounds of his claims, the applicant reiterated his original complaints, without going into any details.

The Court reiterates that an application may be rejected as an abuse of the right of individual application within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention if, among other reasons, it was knowingly based on false information (see Kerechashvili v. Georgia (dec.), no. 5667/02, 2 May 2006; Bagheri and Maliki v. the Netherlands (dec.), no. 30164/06, 15 May 2007; Poznanski and Others v. Germany (dec.), no 25101/05, 3 July 2007; and Simitzi-Papachristou and Others v. Greece (dec.), no. 50634/11, § 36, 5 November 2013) or if significant information and documents were deliberately omitted, either where they were known from the outset (see Kerechashvili , cited above) or where new significant developments occurred during the procedure (see Predescu v. Romania , no. 21447/03, §§ 25-27, 2 December 2008; and Tatalović and Dekić v. Serbia (dec.), no. 15433/07, 29 May 2012). Incomplete and therefore misleading information may amount to an abuse of the right of application, especially if the information in question concerns the very core of the case and no sufficient explanation is given for the failure to disclose that information (see Hüttner v. Germany (dec.), no. 23130/04, 9 June 2006; Poznanski and Others , cited above; Predescu , cited above, §§ 25-26; and Komatinović v. Serbia (dec.), no. 75381/10, 29 January 2013). According to the documents submitted by the Government,

by May 2012 the applicant received from the debtor, in several instalments, the full amount recognized by the Commercial Court’s decisions. Having regard to the importance of the applicant’s failure to disclose this information for the proper determination of the present case, the Court finds that such conduct was contrary to the purpose of the right of individual petition, as provided for in Article 34 of the Convention (see Gross v. Switzerland [GC], no. 67810/10, § 28, ECHR 2014). In view of the above, it is appropriate to reject the application as an abuse of the right of petition, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 30 July 2015. Marialena Tsirli Ján Šikuta Deputy Registrar President