CASE OF KUTTNER v. AUSTRIA

Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în prezent în Traun. La 21 ianuarie 2005, Curtea Regională de la Linz a condamnat reclamantul că a cauzat în mod deliberat prejudicii corporale grave și l-a condamnat la șase ani de închisoare. Curtea a constatat că reclamantul i-a bătut mama de 80 de ani lovind și lovind fața, capul și thorax, ceea ce a determinat o enfermitate severă și durabilă. Reclamantul a fost condamnat în șapte ocazii anterioare, dintre care patru au implicat infracțiuni similare de violență. Considerând un raport al unui expert psihiatru, Curtea a constatat că, chiar dacă reclamantul a fost responsabil pentru actele sale, el suferia de o tulburare mentală gravă, a fost periculos pentru public și a fost probabil să re-offend.

Din aceste motive, instanța a ordonat detenția reclamantului într-o instituție pentru infractorii bolnavi mentali, în conformitate cu art. 21 § 2 din Codul Penal, în plus față de termenul de închisoare. Având în vedere momentul în care reclamantul a fost în detenție în reținere, Curtea a declarat că detenția reclamantului în temeiul condamnării la închisoare ar fi probabil să se încheie la 7 mai 2010. La 7 iunie 2005, Curtea de Apel din Linz („Curtea de Apel”) a respins recursul reclamantului împotriva sentinței sale. În aceeași zi, reclamantul a fost plasat în centrul de detenție Garsten, o instituție pentru infractorii bolnavi mentali. La 31 martie 2006, într-un prim set de proceduri în care reclamantul a solicitat eliberarea condiționată de la instituție, Curtea Regională Steyr („Curtea Regională”) a ordonat ca reclamantul să rămână în instituție.

Curtea de Apel a respins recursul reclamantului împotriva prezentei decizii la 9 mai 2006. La 10 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat ridicarea ordinului de a-l deține la centrul de detenție Garsten (în temeiul articolului 21 § 2 din Codul Penal) pentru a-și îndeplini condamnarea într-o închisoare obișnuită.

10. La 12 ianuarie 2007, Curtea Regională a solicitat administrației închisorii Garsten și serviciul său psihiatric și psihologic să transmită informații suplimentare privind reclamantul, pe care l-a primit la 9 martie 2007. La 12 martie 2007, a ordonat un nou raport de experți psihiatrici și a ordonat expertului să prezinte raportul înainte de 11 iunie 2007. 11. La 23 iunie 2007, reclamantul a depus o cerere la Curtea de Apel pentru stabilirea unui termen (Fristetzungsantrag) în temeiul articolului 91 din Legea Curții (Gerichtsorganismsgesetz) de către Curtea regională de a decide cu privire la cererea sa, deoarece ultima determinare a nevoia de a continua să-l dețină a avut loc la 9 mai 2006 și el nu a primit încă o decizie privind aplicarea sa din 10 ianuarie 2007. 12. La o dată neespecificată, reclamantul a fost transferat într-o instituție psihiatră din Viena.

Cu toate acestea, se pare că acest transfer a fost doar temporar, iar la o dată neespecificată, reclamantul a fost transferat înapoi la centrul de detenție Garsten. 13. După ce a fost îndemnată de Curtea Regională să își prezinte raportul, expertul a răspuns la 3 iulie 2007 că o va prezenta cât mai curând posibil. Ea a făcut acest lucru la 10 iulie 2007 și a explicat că, între timp, reclamantul a fost transferat la o instituție din Viena, motiv pentru care nu a putut să-l examineze mai devreme. Ea a constatat că reclamantul, chiar dacă a început să răspundă pozitiv la terapia sa, încă suferă de o tulburare mentală gravă și că există încă riscul ca reclamantul să comită acte periculoase de violență.

14. La 30 iulie 2007, Curtea de Apel a acordat cererea reclamantului în temeiul articolului 91 din Legea Curții și a ordonat Curții Regionale să ia o decizie până la 3 august 2007 cel târziu. Acesta a susținut că, având în vedere cronologia evenimentelor din acest caz, Curtea regională nu și-a îndeplinit datoria de a lua o decizie într-un termen rezonabil. 15. La 31 iulie 2007, după o audiere orală cu reclamantul prezent, Curtea Regională a ordonat continuarea detenției sale într-o instituție pentru infractorii bolnavi mentali. Pe baza avizului expert obținut, instanța a constatat că reclamantul este încă periculos și probabil să reintegreze. Acesta a respins cererea reclamantului de a audiere a doi ofițeri de închisoare ca martori, deoarece aceste persoane nu au putut efectua o evaluare relevantă în acest sens și că, prin urmare, cererea reclamantului nu are o problemă relevantă cu privire la care ar trebui luate dovezi (relevantes Beweisthema).

16. La 16 august 2007, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii în fața Curții de Apel menținând opinia că plasarea într-o instituție psihiatră nu mai era justificată. El a susținut, în plus, că durata procedurii de stabilire a acestei chestiuni a fost încălcarea articolelor 5 și 6 din Convenție. 17. La 10 septembrie 2007, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului. Pe baza dovezilor obținute, raportul expert al psihiatru, raportează șeful centrului de detenție Garsten și serviciul psihiatric și psihologic al acestuia, a constatat că, în ciuda progreselor înregistrate în terapia reclamantului, încă a suferit de o tulburare mentală gravă și a fost probabil să comită acte de violență în viitor.

Curtea de Apel a considerat, de asemenea, că Curtea Regională a respins corect cererea reclamantului de a primi dovezi suplimentare. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia procedurile legate de cererea sa au durat un timp nejustificat, Curtea de Apel a constatat că, în conformitate cu jurisprudența relevantă, condiția prevăzută la art. 25 § 3 din Codul penal pentru revizuirea anuală a necesității suplimentare de detenție într-o instituție a fost respectată dacă o astfel de reexaminare a fost inițiată de către instanța competentă în perioada de un an, întrucât nu este necesară adoptarea deciziei care urmează revizuirii în termenul respectiv. 18. La 28 februarie 2008, reclamantul a solicitat din nou ca ordinea de detenție psihiatrică să fie ridicată și să fie transferată într-o închisoare obișnuită.

După o nouă cerere a reclamantului în temeiul articolului 91 din Legea Curții, cererea a fost examinată în cele din urmă la 10 septembrie 2009, când Curtea Regională a ordonat încetarea detenției psihice a reclamantului, a suspendat cele șapte luni rămase din condamnarea la închisoare și l-a eliberat sub o serie de condiții.

5. The applicant was born in 1950 and currently lives in Traun. 6. On 21 January 2005 the Linz Regional Court convicted the applicant of having deliberately caused severe bodily harm and sentenced him to six years’ imprisonment. The court found that the applicant had beaten his 80year-old mother by kicking and punching her face, head and thorax, which resulted in a severe and lasting infirmity. The applicant had been convicted on seven previous occasions, four of which involved similar offences of violence. Relying on a report by a psychiatric expert, the court found that even though the applicant was responsible for his acts, he was suffering from a grave mental disorder, was dangerous to the public and was likely to re-offend.

For these reasons, the court ordered the applicant’s detention in an institution for mentally ill offenders in accordance with section 21 § 2 of the Criminal Code, in addition to the term of imprisonment. Given the time the applicant had served in detention on remand, the Court stated that the applicant’s detention pursuant to the prison sentence was likely to end on 7 May 2010. 7. On 7 June 2005 the Linz Court of Appeal (“the Court of Appeal”) dismissed the applicant’s appeal against his sentence. On the same day the applicant was placed in Garsten detention centre, an institution for mentally ill offenders. 8. On 31 March 2006, in a first set of proceedings in which the applicant requested his conditional release from the institution, the Steyr Regional Court (“the Regional Court”) ordered that the applicant remain in the institution.

The Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal against this decision on 9 May 2006. 9. On 10 January 2007 the applicant applied for the lifting of the order to detain him at Garsten detention centre (under section 21 § 2 of the Criminal Code) in order to serve his sentence in an ordinary prison.

10. On 12 January 2007 the Regional Court asked the Garsten prison administration and its psychiatric and psychological service to transmit further information on the applicant, which it received on 9 March 2007. On 12 March 2007 it ordered a fresh psychiatric expert report and instructed the expert to submit the report before 11 June 2007. 11. On 23 June 2007 the applicant filed an application with the Court of Appeal for the setting of a time-limit (Fristsetzungsantrag) under section 91 of the Court Act (Gerichtsorganisationsgesetz) for the Regional Court to decide on his application, as the last determination of the continuing need to detain him had taken place on 9 May 2006, and he had not yet received a decision concerning his application of 10 January 2007. 12. On an unspecified date, the applicant was transferred to a psychiatric institution in Vienna.

It appears, however, that this transfer was only temporary, and on an unspecified date, the applicant was transferred back to Garsten detention centre. 13. After having been urged by the Regional Court to deliver her report, the expert replied on 3 July 2007 that she would submit it as soon as possible. She did so on 10 July 2007 and explained that the applicant had meanwhile been transferred to an institution in Vienna, for which reason she had not been able to examine him earlier. She found that the applicant, even though he had started to respond positively to his therapy, was still suffering from a serious mental disorder and that there was still the risk that the applicant would commit dangerous acts of violence.

14. On 30 July 2007 the Court of Appeal granted the applicant’s application under section 91 of the Court Act and ordered the Regional Court to take a decision by 3 August 2007 at the latest. It held that in the light of the chronology of events in this case, the Regional Court had not fulfilled its duty to take a decision within a reasonable amount of time. 15. On 31 July 2007, after having held an oral hearing with the applicant present, the Regional Court ordered the continuation of his detention in an institution for mentally ill offenders. On the basis of the expert opinion obtained, the court found that the applicant was still dangerous and likely to re-offend. It dismissed the applicant’s request for the hearing of two prison officers as witnesses, since these persons could not make a relevant assessment in this respect and that therefore the applicant’s request lacked a relevant issue on which evidence should be taken (relevantes Beweisthema).

16. On 16 August 2007 the applicant appealed against this decision to the Court of Appeal maintaining his view that the placement in a psychiatric institution was no longer justified. He maintained, furthermore, that the length of the proceedings for the determination of this issue was in breach of Articles 5 and 6 of the Convention. 17. On 10 September 2007 the Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal. On the basis of the evidence obtained, the expert report of a psychiatrist, reports by the head of Garsten detention centre and its psychiatric and psychological service, it found that despite progress in the applicant’s therapy he still suffered from a grave mental disorder and was likely to commit acts of violence in the future.

The Court of Appeal also considered that the Regional Court had correctly dismissed the applicant’s request for the taking of further evidence. As to the applicant’s argument that the proceedings related to his request had lasted an unreasonably long time, the Court of Appeal found that, according to the relevant caselaw, the condition under section 25 § 3 of the Penal Code for annual review of the further necessity of detention in an institution was complied with if such a review had been started by the competent court within the one-year period, whereas it was not necessary that the decision following the review be taken within that time-limit. 18. On 28 February 2008 the applicant again applied for the order for psychiatric detention to be lifted, and to be transferred to an ordinary prison.

After a further application by the applicant under section 91 of the Court Act, the application was finally examined on 10 September 2009, when the Regional Court ordered the termination of the applicant’s psychiatric detention, suspended the remaining seven months of his prison sentence and released him subject to a number of conditions.