CASE OF KUTTNER v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible;Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-4 - Review of lawfulness of detention;Speediness of review);Non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF KUTTNER v. AUSTRIA (CtEDO, 2015)
Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în prezent în Traun. La 21 ianuarie 2005, Curtea Regională de la Linz a condamnat reclamantul că a cauzat în mod deliberat prejudicii corporale grave și l-a condamnat la șase ani de închisoare. Curtea a constatat că reclamantul i-a bătut mama de 80 de ani lovind și lovind fața, capul și thorax, ceea ce a determinat o enfermitate severă și durabilă. Reclamantul a fost condamnat în șapte ocazii anterioare, dintre care patru au implicat infracțiuni similare de violență. Considerând un raport al unui expert psihiatru, Curtea a constatat că, chiar dacă reclamantul a fost responsabil pentru actele sale, el suferia de o tulburare mentală gravă, a fost periculos pentru public și a fost probabil să re-offend. Din aceste motive, instanța a ordonat detenția reclamantului într-o instituție pentru infractorii bolnavi mentali, în conformitate cu art. 21 § 2 din Codul Penal, în plus față de termenul de închisoare. Având în vedere momentul în care reclamantul a fost în detenție în reținere, Curtea a declarat că detenția reclamantului în temeiul condamnării la închisoare ar fi probabil să se încheie la 7 mai 2010. La 7 iunie 2005, Curtea de Apel din Linz („Curtea de Apel”) a respins recursul reclamantului împotriva sentinței sale. În aceeași zi, reclamantul a fost plasat în centrul de detenție Garsten, o instituție pentru infractorii bolnavi mentali. La 31 martie 2006, într-un prim set de proceduri în care reclamantul a solicitat eliberarea condiționată de la instituție, Curtea Regională Steyr („Curtea Regională”) a ordonat ca reclamantul să rămână în instituție. Curtea de Apel a respins recursul reclamantului împotriva prezentei decizii la 9 mai 2006. La 10 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat ridicarea ordinului de a-l deține la centrul de detenție Garsten (în temeiul articolului 21 § 2 din Codul Penal) pentru a-și îndeplini condamnarea într-o închisoare obișnuită. 10. La 12 ianuarie 2007, Curtea Regională a solicitat administrației închisorii Garsten și serviciul său psihiatric și psihologic să transmită informații suplimentare privind reclamantul, pe care l-a primit la 9 martie 2007. La 12 martie 2007, a ordonat un nou raport de experți psihiatrici și a ordonat expertului să prezinte raportul înainte de 11 iunie 2007. 11. La 23 iunie 2007, reclamantul a depus o cerere la Curtea de Apel pentru stabilirea unui termen (Fristetzungsantrag) în temeiul articolului 91 din Legea Curții (Gerichtsorganismsgesetz) de către Curtea regională de a decide cu privire la cererea sa, deoarece ultima determinare a nevoia de a continua să-l dețină a avut loc la 9 mai 2006 și el nu a primit încă o decizie privind aplicarea sa din 10 ianuarie 2007. 12. La o dată neespecificată, reclamantul a fost transferat într-o instituție psihiatră din Viena. Cu toate acestea, se pare că acest transfer a fost doar temporar, iar la o dată neespecificată, reclamantul a fost transferat înapoi la centrul de detenție Garsten. 13. După ce a fost îndemnată de Curtea Regională să își prezinte raportul, expertul a răspuns la 3 iulie 2007 că o va prezenta cât mai curând posibil. Ea a făcut acest lucru la 10 iulie 2007 și a explicat că, între timp, reclamantul a fost transferat la o instituție din Viena, motiv pentru care nu a putut să-l examineze mai devreme. Ea a constatat că reclamantul, chiar dacă a început să răspundă pozitiv la terapia sa, încă suferă de o tulburare mentală gravă și că există încă riscul ca reclamantul să comită acte periculoase de violență. 14. La 30 iulie 2007, Curtea de Apel a acordat cererea reclamantului în temeiul articolului 91 din Legea Curții și a ordonat Curții Regionale să ia o decizie până la 3 august 2007 cel târziu. Acesta a susținut că, având în vedere cronologia evenimentelor din acest caz, Curtea regională nu și-a îndeplinit datoria de a lua o decizie într-un termen rezonabil. 15. La 31 iulie 2007, după o audiere orală cu reclamantul prezent, Curtea Regională a ordonat continuarea detenției sale într-o instituție pentru infractorii bolnavi mentali. Pe baza avizului expert obținut, instanța a constatat că reclamantul este încă periculos și probabil să reintegreze. Acesta a respins cererea reclamantului de a audiere a doi ofițeri de închisoare ca martori, deoarece aceste persoane nu au putut efectua o evaluare relevantă în acest sens și că, prin urmare, cererea reclamantului nu are o problemă relevantă cu privire la care ar trebui luate dovezi (relevantes Beweisthema). 16. La 16 august 2007, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii în fața Curții de Apel menținând opinia că plasarea într-o instituție psihiatră nu mai era justificată. El a susținut, în plus, că durata procedurii de stabilire a acestei chestiuni a fost încălcarea articolelor 5 și 6 din Convenție. 17. La 10 septembrie 2007, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului. Pe baza dovezilor obținute, raportul expert al psihiatru, raportează șeful centrului de detenție Garsten și serviciul psihiatric și psihologic al acestuia, a constatat că, în ciuda progreselor înregistrate în terapia reclamantului, încă a suferit de o tulburare mentală gravă și a fost probabil să comită acte de violență în viitor. Curtea de Apel a considerat, de asemenea, că Curtea Regională a respins corect cererea reclamantului de a primi dovezi suplimentare. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia procedurile legate de cererea sa au durat un timp nejustificat, Curtea de Apel a constatat că, în conformitate cu jurisprudența relevantă, condiția prevăzută la art. 25 § 3 din Codul penal pentru revizuirea anuală a necesității suplimentare de detenție într-o instituție a fost respectată dacă o astfel de reexaminare a fost inițiată de către instanța competentă în perioada de un an, întrucât nu este necesară adoptarea deciziei care urmează revizuirii în termenul respectiv. 18. La 28 februarie 2008, reclamantul a solicitat din nou ca ordinea de detenție psihiatrică să fie ridicată și să fie transferată într-o închisoare obișnuită. După o nouă cerere a reclamantului în temeiul articolului 91 din Legea Curții, cererea a fost examinată în cele din urmă la 10 septembrie 2009, când Curtea Regională a ordonat încetarea detenției psihice a reclamantului, a suspendat cele șapte luni rămase din condamnarea la închisoare și l-a eliberat sub o serie de condiții.