Dolina împotriva Rusiei

SECȚIA ÎNTÂI

DECIZIE Cererea nr. 44238/08 Valentina Mironovna DOLINA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția întâi), reunită la 25 august 2015 într-un comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători, și André Wampach, grefier adjunct de secție, Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 11 iunie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, pronunță prezenta decizie: ÎN FAPT Reclamanta, dna Valentina Mironovna Dolina, este o cetățeană rusă născută în 1940 și care locuiește la Bryansk. Guvernul rus («Guvernul») a fost reprezentat de dl. G. Matiouchkine, reprezentant al Federației Ruse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanta a chemat în judecată două societăți private, dintre care societatea B., pentru anularea unui contract de investiții imobiliare și plata daunelor. Prin hotărârea din 11 martie 2004, devenită definitivă la 29 aprilie 2004, tribunalul de district Sovetski din Bryansk a admis cererea reclamantei. A pronunțat anularea contractului și a ordonat, printre altele, societății B. să plătească reclamantei suma de 349.126 ruble (RUB) cu titlu de daune și 3.238,73 RUB cheltuieli de judecată. În această parte, hotărârea nu a fost executată. Într-adevăr, la 1 iunie 2006, executorul judecătoresc a închis procedura de executare pe motivul imposibilității de a găsi bunuri ale debitorului susceptibile de a fi sechestrate.

Reclamanta a chemat în judecată Ministerul finanțelor cu o cerere de reparare a daunelor legate de neexecutarea hotărârii, în aplicarea articolului 1069 din Codul civil care prevede repararea daunelor cauzate de actele sau omisiunile organelor sau agenților Statului. La 13 iunie 2007, tribunalul de district Sovetski din Bryansk a respins cererea reclamantei. La 30 august 2007, curtea regională din Bryansk a confirmat hotărârea în apel. Curtea a precizat că vina executorului în neexecutarea hotărârii nu a fost stabilită.

CAPĂT DE CERERE

Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamanta se plânge de neexecutarea hotărârii definitive pronunțate împotriva unei societăți private. ÎN DREPT Curtea va examina mai întâi dacă reclamanta a respectat termenul de șase luni conform articolului 35 § 1 din Convenție. Curtea notează în această privință că regula celor șase luni vizează să asigure securitatea juridică și examinarea cauzelor litigioase din perspectiva Convenției într-un termen rezonabil. Această regulă vizează în plus protejarea autorităților și a altor persoane interesate de incertitudinea în care le-ar lăsa trecerea prelungită a timpului. În principiu, termenul de șase luni începe să curgă după decizia internă definitivă adoptată în cadrul epuizării căilor de recurs interne.

Cu toate acestea, dacă apare clar că nu există căi de recurs efective, termenul începe să curgă de la data actului sau a măsurii contestate, sau de la data la care reclamantul a aflat de existența unei astfel de măsuri sau a efectelor sale. În cazul particular al neexecutării hotărârilor pronunțate împotriva persoanelor private, Curtea a constatat deja că exista în dreptul rus o cale de recurs efectivă, și anume acțiunea civilă împotriva Statului în repararea daunelor introdusă în aplicarea articolului 1069 din Codul civil (a se vedea Smagilov c. Rusiei (dec.), nr. 24324/05, 13 noiembrie 2014). Curtea notează că, în speță, reclamanta a introdus o astfel de acțiune civilă și că decizia definitivă în această privință a fost pronunțată la 30 august 2007, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea cererii.

Curtea constată de altfel că de la 1 iunie 2006 procedura de executare este închisă din lipsa resurselor disponibile la debitor. La momentul deciziei judiciare interne care respingea cererile de daune introduse de reclamantă și care confirma decizia de a închide procedura de executare, reclamanta ar fi trebuit să știe că executarea hotărârii nu mai era posibilă. Curtea notează în această privință că niciun element nou nu a survenit în procedura de executare de la această dată. Curtea apreciază astfel că termenul de șase luni curge de la decizia internă definitivă de respingere a acțiunii civile împotriva Statului introdusă de reclamantă, și anume 30 august 2007. Cererea este deci tardivă și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 § 1 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Întocmită în franceză, apoi comunicată în scris la 17 septembrie 2015. André Wampach Khanlar Hajiyev Grefier adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 44238/08 Valentina Mironovna DOLINA contre la Russie La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 25 août 2015 en un comité composé de : Khanlar Hajiyev, Président, Erik Møse, Dmitry Dedov, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 11 juin 2008, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Valentina Mironovna Dolina, est une ressortissante russe née en 1940 et résidant à Bryansk. Le gouvernement russe (« le Gouvernement ») a été représenté par M. G. Matiouchkine, représentant de la Fédération de Russie devant la Cour européenne des droits de l’homme.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. La requérante assigna en justice deux sociétés privées, dont la société B., en annulation d’un contrat d’investissement immobilier et paiement des dommages. Par le jugement du 11 mars 2004, devenu définitif le 29 avril 2004, le tribunal du district Sovetski de Bryansk fit droit à la demande de la requérante. Il prononça l’annulation de contrat et ordonna, entre autres, à la société B. de payer à la requérante la somme de 349 126 roubles (RUB) au titre des dommages et RUB 3 238,73 de frais de justice. Dans cette partie, le jugement ne fut pas exécuté. En effet, le 1 er juin 2006, l’huissier de justice clôtura la procédure d’exécution au motif de l’impossibilité de trouver des biens du débiteur susceptibles d’être saisis.

La requérante assigna en justice le Ministère des finances d’une demande de réparation des dommages liées à l’inexécution du jugement, en application de l’article 1069 du Code civil prévoyant la réparation des dommages causés par les actes ou omissions des organes ou agents de l’État. Le 13 juin 2007, le tribunal du district Sovetski de Bryansk débouta la requérante. Le 30 août 2007, la cour régionale de Bryansk confirma le jugement en appel. La cour précisa que la faute de l’huissier dans l’inexécution du jugement n’avait pas été établie. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de l’inexécution du jugement définitif rendu à l’encontre d’une société privée. EN DROIT La Cour va d’abord examiner si la requérante a respecté le délai de six mois conformément à l’article 35 § 1 de la Convention.

La Cour note à cet égard que la règle des six mois vise à assurer la sécurité juridique et l’examen des affaires litigieuses au regard de la Convention dans un délai raisonnable. Cette règle vise en outre à protéger les autorités et autres personnes concernées de l’incertitude où les laisserait l’écoulement prolongé du temps. En principe, le délai de six mois commence à courir après la décision interne définitive adoptée dans le cadre de l’épuisement des voies de recours internes. Toutefois, s’il apparaît clairement qu’il n’existe pas de voies de recours effectives, le délai commence à courir à partir de la date de l’acte ou de la mesure contestés, ou de la date à laquelle le requérant a appris l’existence d’une telle mesure ou de ces effets.

Dans le cas particulier de l’inexécution des jugements rendus à l’encontre des personnes privées, la Cour a déjà constaté qu’il existait en droit russe une voie de recours effective, à savoir l’action civile contre l’État en réparation des dommages introduite en application l’article 1069 du Code civil (voir Smagilov c. Russie (déc.), n o 24324/05, 13 novembre 2014). La Cour note qu’en l’espèce, la requérante a introduit une telle action civile et que la décision définitive à cet égard a été rendue le 30 août 2007, c’est-à-dire plus de six mois avant l’introduction de la requête. La Cour constate par ailleurs que depuis le 1 er juin 2006, la procédure d’exécution est clôturée à défaut de ressources disponibles chez le débiteur.

Au moment de la décision judiciaire interne rejetant les demandes de dommages introduites par la requérante et confirmant la décision de clôturer la procédure d’exécution, la requérante aurait dû savoir que l’exécution du jugement n’était plus possible. La Cour note à cet égard qu’aucun élément nouveau n’est survenu dans la procédure d’exécution depuis cette date. La Cour estime ainsi que le délai de six mois court à partir de la décision interne définitive rejetant l’action civile contre l’État introduite par la requérante, à savoir le 30 août 2007. La requête est donc tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 § 1 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 17 septembre 2015. André Wampach Khanlar Hajiyev Greffier adjoint Président