SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 4198/09 Dmitriy Yevgenyevich LYTKIN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 25 august 2015 într-un comitet compus din Khanlar Hajiyev, președintele, Julia Laffranque, Dmitry Dedov, judecători, și din Andrei Wampach, grefier adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 17 noiembrie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Dmitriy Yevgenyevich Lytkin, este un resortisant rus născut în 1983 și rezident în Samara.
Guvernul rus ( Prin hotărârea definitivă din 23 iulie 2007, Tribunalul Districtual Kuybyshevski din Samara a ordonat dnei K. să plătească reclamantului suma de 915 000 ruble (RUB) pentru daune și RUB 8 La 3 iunie 2008, reclamantul a contestat inacțiunea procurorului judiciar în fața instanței și nu a făcut nicio cerere de compensare. La 26 iunie 2008, Tribunalul Districtual Kuybyshevski din Samara a acceptat parțial cererea reclamantului și a declarat că anumite acțiuni ale executorului nu erau conforme cu legea. El a dispus executorului judiciar să corecteze omisiunile și să continue procedura de executare. Ulterior, reclamantul nu a mai formulat acțiuni în justiție și nu a solicitat despăgubiri pentru prejudiciile legate de executarea hotărârii în temeiul articolului 1069 din Codul civil.
Din observațiile prezentate Curții de către părți reiese că procedura de executare era în desfășurare în momentul comunicării cererii și că o parte din hotărâre a fost executată. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de executarea hotărârii definitive pronunțate împotriva unei persoane private. Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne.
În special, potrivit guvernului, reclamantul avea posibilitatea de a introduce o acțiune civilă împotriva … Curtea amintește că scopul articolului 35 din convenție este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste afirmații să fie prezentate (a se vedea, printre altele, Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 142, CEDH 2010). Regula de epuizare a căilor de atac interne prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție impune întreprinderilor obligația de a utiliza în primul rând acțiunile pe care le oferă sistemul juridic al țării lor.
Această regulă constituie un aspect important al principiului conform căruia mecanismul de salvgardare instituit prin convenție are un caracter subsidiar față de sistemele naționale de garantare a drepturilor omului (a se vedea, printre altele, Vučković și alții c. Serbia (cu excepția preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 alte cereri, § 69, 25 martie 2014). Curtea amintește că a constatat deja că: în dreptul rus, acțiunea civilă în despăgubirea prejudiciilor cauzate de actele sau omisiunile organelor sau ale agenților statului, introdusă în temeiul articolului 1069 din Codul civil, constituia o cale de atac efectivă în cazul executării unei hotărâri pronunțate împotriva unei persoane private (Smagilov c. Rusia, (dec.), 24324/05, 13 noiembrie 2014).În speță, Curtea constată că reclamantul a contestat inacțiunea procurorului judiciar și că instanțele au acceptat cererea acestuia prin stabilirea faptului că executorul nu acționează în conformitate cu legea.
Începând din acel moment, în cazul în care reclamantul a considerat în continuare că măsurile luate de autorități erau insuficiente pentru a asigura executarea hotărârii, acesta trebuia să aducă această cauză în fața instanțelor judecătorești și să solicite repararea daunelor în temeiul articolului 1069 din Codul civil. Prin urmare, el nu a epuizat căile de atac disponibile și efective. În plus, reclamantul nu contestă eficacitatea unei astfel de acțiuni civile și nu prezintă niciun element care să permită să se ajungă la concluzia inversă a celei la care a ajuns Curtea în cauza Smagilov menționată anterior. Excesul căilor de atac interne trebuie acceptat și, prin urmare, cererea trebuie respinsă, în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 septembrie 2015.
DÉCISION Requête n o 4198/09 Dmitriy Yevgenyevich LYTKIN contre la Russie La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 25 août 2015 en un comité composé de : Khanlar Hajiyev, président, Julia Laffranque, Dmitry Dedov, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 novembre 2008, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Dmitriy Yevgenyevich Lytkin, est un ressortissant russe né en 1983 et résidant à Samara. Le gouvernement russe (« le Gouvernement ») est représenté par M. G. Matiouchkine, représentant de la Fédération de Russie devant la Cour européenne des droits de l’homme.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Par le jugement définitif du 23 juillet 2007, le tribunal du district Kuybyshevski de Samara ordonna à Mme K. de payer au requérant la somme de 915 000 roubles (RUB) au titre des dommages et RUB 8 000 de frais de justice et de représentation juridique. La procédure d’exécution fut ouverte mais le jugement ne fut pas exécuté. Le 3 juin 2008, le requérant contesta l’inaction de l’huissier de justice devant le tribunal. Il ne fit pas de demande de compensation. Le 26 juin 2008, le tribunal du district Kuybyshevski de Samara fit partiellement droit à la demande du requérant et déclara que certaines actions de l’huissier n’étaient pas conformes à la loi.
Il ordonna à l’huissier de justice de corriger les omissions et de poursuivre la procédure d’exécution. Par la suite, le requérant ne forma plus d’actions en justice et ne fit pas de demande de réparation des dommages liés à l’inexécution du jugement en application de l’article 1069 du Code civil. Il ressort des observations soumises à la Cour par les parties que la procédure d’exécution était en cours au moment de la communication de la requête et qu’une partie du jugement fut exécutée. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint de l’inexécution du jugement définitif rendu à l’encontre d’une personne privée. EN DROIT Le Gouvernement considère que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes.
En particulier, selon le Gouvernement, le requérant avait la possibilité d’introduire une action civile contre l’État en réparation des dommages liés à l’inexécution du jugement. Le requérant ne se prononce pas sur l’exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes. La Cour rappelle que la finalité de l’article 35 de la Convention est de ménager aux États contractants l’occasion de prévenir ou de redresser les violations alléguées contre eux avant que ces allégations ne lui soient soumises (voir, parmi d’autres, Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, § 142, CEDH 2010). La règle de l’épuisement des voies de recours internes énoncée à l’article 35 § 1 de la Convention impose aux requérants l’obligation d’utiliser en premier lieu les recours qu’offre le système juridique de leur pays.
Cette règle constitue un aspect important du principe voulant que le mécanisme de sauvegarde instauré par la Convention revête un caractère subsidiaire par rapport aux systèmes nationaux de garantie des droits de l’homme (voir, parmi d’autres, Vučković et autres c. Serbie (exception préliminaire) [GC], n o 17153/11 et 29 autres requêtes, § 69, 25 mars 2014). La Cour rappelle avoir déjà constaté qu’en droit russe, l’action civile en réparation des dommages causés par les actes ou omissions des organes ou agents de l’État, introduite en application de l’article 1069 du Code civil, constituait une voie de recours effective en cas de l’inexécution d’un jugement rendu à l’encontre d’une personne privée ( Smagilov c. Russie , (déc.), n o 24324/05, 13 novembre 2014). En l’espèce, la Cour observe que le requérant a contesté l’inaction de l’huissier de justice et que les tribunaux ont fait droit à sa demande en établissant que l’huissier n’agissait pas conformément à la loi.
À partir de ce moment-là, si le requérant estimait encore que les mesures prises par les autorités étaient insuffisantes pour assurer l’exécution du jugement, il devait porter ce grief devant les tribunaux et demander la réparation des dommages en application de l’article 1069 du Code civil. En omettant de le faire, le requérant n’a donc pas épuisé les voies de recours disponibles et effectives. En outre, le requérant ne conteste pas l’effectivité d’une telle action civile et ne soumet aucun élément qui permettrait d’aboutir à la conclusion inverse de celle à laquelle la Cour est parvenue dans l’affaire Smagilov précitée. Au vu de ce qui précède, l’exception du Gouvernement tirée du non ‑ épuisement des voies de recours internes doit être accueillie et la requête doit donc être rejetée, au sens de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 17 septembre 2015. André Wampach Khanlar Hajiyev Greffier adjoint Président