LYTKIN c. RUSSIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
LYTKIN c. RUSSIE (CtEDO, 2015)
SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 4198/09 Dmitriy Yevgenyevich LYTKIN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 25 august 2015 într-un comitet compus din Khanlar Hajiyev, președintele, Julia Laffranque, Dmitry Dedov, judecători, și din Andrei Wampach, grefier adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 17 noiembrie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Dmitriy Yevgenyevich Lytkin, este un resortisant rus născut în 1983 și rezident în Samara. Guvernul rus ( Prin hotărârea definitivă din 23 iulie 2007, Tribunalul Districtual Kuybyshevski din Samara a ordonat dnei K. să plătească reclamantului suma de 915 000 ruble (RUB) pentru daune și RUB 8 La 3 iunie 2008, reclamantul a contestat inacțiunea procurorului judiciar în fața instanței și nu a făcut nicio cerere de compensare. La 26 iunie 2008, Tribunalul Districtual Kuybyshevski din Samara a acceptat parțial cererea reclamantului și a declarat că anumite acțiuni ale executorului nu erau conforme cu legea. El a dispus executorului judiciar să corecteze omisiunile și să continue procedura de executare. Ulterior, reclamantul nu a mai formulat acțiuni în justiție și nu a solicitat despăgubiri pentru prejudiciile legate de executarea hotărârii în temeiul articolului 1069 din Codul civil. Din observațiile prezentate Curții de către părți reiese că procedura de executare era în desfășurare în momentul comunicării cererii și că o parte din hotărâre a fost executată. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de executarea hotărârii definitive pronunțate împotriva unei persoane private. Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. În special, potrivit guvernului, reclamantul avea posibilitatea de a introduce o acțiune civilă împotriva ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Curtea amintește că scopul articolului 35 din convenție este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste afirmații să fie prezentate (a se vedea, printre altele, Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 142, CEDH 2010). Regula de epuizare a căilor de atac interne prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție impune întreprinderilor obligația de a utiliza în primul rând acțiunile pe care le oferă sistemul juridic al țării lor. Această regulă constituie un aspect important al principiului conform căruia mecanismul de salvgardare instituit prin convenție are un caracter subsidiar față de sistemele naționale de garantare a drepturilor omului (a se vedea, printre altele, Vučković și alții c. Serbia (cu excepția preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 alte cereri, § 69, 25 martie 2014). Curtea amintește că a constatat deja că: în dreptul rus, acțiunea civilă în despăgubirea prejudiciilor cauzate de actele sau omisiunile organelor sau ale agenților statului, introdusă în temeiul articolului 1069 din Codul civil, constituia o cale de atac efectivă în cazul executării unei hotărâri pronunțate împotriva unei persoane private (Smagilov c. Rusia, (dec.), 24324/05, 13 noiembrie 2014).În speță, Curtea constată că reclamantul a contestat inacțiunea procurorului judiciar și că instanțele au acceptat cererea acestuia prin stabilirea faptului că executorul nu acționează în conformitate cu legea. Începând din acel moment, în cazul în care reclamantul a considerat în continuare că măsurile luate de autorități erau insuficiente pentru a asigura executarea hotărârii, acesta trebuia să aducă această cauză în fața instanțelor judecătorești și să solicite repararea daunelor în temeiul articolului 1069 din Codul civil. Prin urmare, el nu a epuizat căile de atac disponibile și efective. În plus, reclamantul nu contestă eficacitatea unei astfel de acțiuni civile și nu prezintă niciun element care să permită să se ajungă la concluzia inversă a celei la care a ajuns Curtea în cauza Smagilov menționată anterior. Excesul căilor de atac interne trebuie acceptat și, prin urmare, cererea trebuie respinsă, în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 septembrie 2015.