Tuheiava împotriva Franței

Comunicat la 27 august 2015 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 25038/13 Richard TUHEIAVA împotriva Franței introdusă la 11 aprilie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Richard Tuheiava, este un resortisant francez născut în 1974 și rezident în Arue. Este reprezentat în fața Curții de către domnul J.-J. Forrer și domnul L. Tassone, avocați la Strasbourg. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul exercită profesia de avocat în baroul Papeete. În cursul verii anului 2008, s-a alertat situația cabinetului reclamantului. I s-a semnalat în special existența unei proceduri de recuperare a cheltuielilor de la locul de muncă, absența unei linii telefonice sau a unui fax care să permită contactarea reclamantului, precum și numeroase apeluri telefonice la adresa: Ordin de avocați ai clienților nemulțumiți.

La 22 august 2008, M J., care se ocupa de funcțiile de băț temporar, a decis să se deplaseze în spațiile profesionale ale reclamantului pentru a verifica realitatea existenței chiar a cabinetului și pentru a efectua un control al contabilității. Vizita sa s-a desfășurat în afara prezenței reclamantului, acesta fiind absent în acea zi. Ulterior, angajații cabinetului l-au informat pe reclamant că ciorapul temporar a consultat diverse documente sociale, fiscale și contabile și că le-a pus întrebări cu privire la funcționarea cabinetului. La sfârșitul acestei vizite, dl J. a întocmit un raport care a indicat o situație financiară îngrijorătoare în ceea ce privește obligațiile fiscale și sociale ale avocatului.

La 11 septembrie 2008, Consiliul l-a numit pe dl Ordre să inițieze o procedură disciplinară împotriva reclamantului și să îl desemneze pe dl J. raportor. La 16 octombrie, l-a desemnat pe dl P. raportor alături de dl J. După efectuarea unei anchete deontologice, dl P. a prezentat un prim raport la 8 iunie 2009, apoi un raport suplimentar la 22 septembrie 2009. La 25 septembrie 2009, reclamantul a fost trimis în fața Consiliului de disciplină pentru nerespectarea obligațiilor sale fiscale de plată în materie de T.V.A. și a impozitului pe tranzacții, lipsa de plată a cotizațiilor la fondul de asigurări sociale, a salariilor și a concediilor personalului său și a diverselor chirii și cheltuieli aferente contractului său de închiriere profesională, precum și pentru lipsa de diligență și delicat față de clienți, colegi și bețișori.

Printr-o decizie din 13 noiembrie 2009, Consiliul de la mai multe avocați din Baroul Papeete, hotărând ca consiliu de disciplină, pronunță împotriva sa o pedeapsă de interdicție temporară de doi ani, din care un an cu suspendare. La 5 februarie 2010, reclamantul a răspuns la apelul la această decizie și a solicitat anularea procedurii disciplinare, invocând în special ancheta pe care se baza ancheta pe care se baza urmărirea penală și, printre altele, s-a plâns că M.J. s-a auto-sesizat și că a efectuat o percheziție în cabinetul său în absența sa. La 17 februarie 2011, Curtea de apel a lui Papeete a confirmat decizia consiliului de administrație.

În ceea ce privește regularitatea procedurii disciplinare, aceasta a vizat în special faptul că, având cunoștință de existența unei proceduri inițiate de proprietarul localurilor profesionale împotriva reclamantului pentru neplata chiriei și a cheltuielilor, precum și pentru plângerile primite de la secretariatul ordinii publice, M.J. și-a exprimat poziția față de firma pe care nu a reușit să o contacteze. ; a găsit angajați la fața locului care i-au comunicat o funcționare îngrijorătoare a cabinetului și a efectuat controlul contului CARPA (încasarea conturilor pecuniare ale avocaților), unde trebuie înregistrate sumele primite în cadrul activității sale profesionale, solicitând, de asemenea, justificarea situației în ceea ce privește reglementarea socială și fiscală.

Pentru instanța de apel, această vizită la cabinet, bazată pe tăcerea reclamantului și manifestarea unei situații de cel puțin delicat, nu putea să se potrivească decât voința, exprimată de reprezentantul lalui Ordre, de a colecta elemente de informare pentru a încerca să înțeleagă situația și de a invita avocatul să soluționeze această situație ; aceasta nu a reprezentat în niciun fel o vizită la domiciliu în scop disciplinar sau o percheziție în sensul comun, fiind singura modalitate de a se informa cu privire la realitatea funcționării cabinetului avocat și constituind chiar și pentru M J. o datorie imperioasă.

Aceaceasta este imma că în orice caz, nu a putut fi trasă din acest demers orice nulitate a procedurii ulterioare, care a fost efectuată într-un mod contradictoriu, în măsura în care M. ulterior, în cadrul anchetei etice, la audierea reclamantului în prezența consiliului său, l-a informat cu privire la demersurile sale și i-a comunicat în mod regulat, precum și consiliului său, pentru observații, toate elementele colectate. Comisia a adăugat că reclamantul nu a solicitat nicio audiere a martorilor sau nicio confruntare și că decizia de trimitere în fața instanței disciplinare a fost luată în raportul domnului Reclamantul a formulat un recurs, în special în ceea ce privește vizita efectuată de ciorapier la cabinetul său în absența sa.

Prin hotărârea din 17 octombrie 2012, Curtea de Casație a respins recursul. Ea a considerat că Tribunalul de Primă Instanță, având în vedere dispozițiile articolului 187 din Decretul nr. 91-1197 din 27 noiembrie 1991 și având în vedere circumstanțele din speță, a reținut în mod exact că această măsură, departe de a fi criticabilă, constituia o datorie impetuoasă pentru ciorapier și că, în mod regulat, ancheta reontologică nu ar fi putut afecta validitatea procedurii disciplinare. În paralel, ca urmare a deciziei consiliului de administrație din 13 noiembrie 1991 noiembrie 2009, s-a deschis o informare împotriva reclamantului șefilor de capital abuz de încredere, falsificare și utilizare a falsurilor.

Aceasta se încheie printr-o ordonanță de nejudiciare la 29 ianuarie 2013. Dreptul intern relevant la art. 187 din Decretul nr. 91-1197 din 27 noiembrie 1991 privind profesia de avocat se citește după cum urmează: În acest scop, acesta poate desemna un delegat, dintre membrii sau foștii membri ai consiliului de administrație, fie din proprie inițiativă, fie la cererea procurorului general, fie asupra plângerii oricărei persoane interesate. În cazul în care decide să nu efectueze o anchetă, acesta informează autorul cererii sau al plângerii cu privire la aceasta. Având în vedere elementele colectate în cursul anchetei etice, acesta întocmește un raport și decide dacă este necesar să se ia o decizie disciplinară și informează procurorul general și, dacă este cazul, reclamantul cu privire la decizia sa.

În cazul în care ancheta a fost solicitată de procurorul general, ciorapul îi comunică raportul. Cel mai vechi ciorap din ordinea tabloului, membru al consiliului de ordine, pune în aplicare dispozițiile prezentului articol atunci când informațiile aduse la cunoștința sa pun în discuție bățul în exercițiu. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că, în absența sa, vizita de zi cu zi în cabinetul său de avocatură nu și-a respectat dreptul de a-și respecta domiciliul și se plânge apoi, pe baza articolului 6 din Convenție, de utilizarea, în cadrul procedurii disciplinare, a constatărilor făcute în cursul acestei vizite. Este vizita agentului interimar la cabinetul reclamantului, în absența acestuia, o intervenție a unei autorități publice în exercitarea dreptului garantat prin art. 8 din Convenție, în sensul celui de-al doilea paragraf al acestei dispoziții?

În sensul art. 8 alin. (2) din Convenție, au fost folosite elementele colectate în timpul vizitei cabinetului de către bățul interterim? În acest caz, această utilizare este compatibilă cu garanțiile prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenție?

Communiquée le 27 août 2015

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 25038/13 Richard TUHEIAVA contre la France introduite le 11 Avril 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Richard Tuheiava, est un ressortissant français né en 1974 et résidant à Arue. Il est représenté devant la Cour par M e J.-J. Forrer et M e L. Tassone, avocats à Strasbourg. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant exerce la profession d’avocat au barreau de Papeete. Au cours de l’été 2008, le bâtonnier de l’Ordre des avocats au barreau de Papeete fut alerté sur la situation du cabinet du requérant. Il lui fut notamment signalé l’existence d’une procédure de recouvrement de charges de la part du bailleur des locaux professionnels, l’absence de ligne téléphonique ou de télécopie permettant de joindre le requérant, ainsi que de nombreux appels téléphoniques à l’Ordre des avocats de clients mécontents.

Le 22 août 2008, M e J., qui exerçait les fonctions de bâtonnier par intérim, décida de se rendre dans les locaux professionnels du requérant pour vérifier la réalité de l’existence même du cabinet et pour y effectuer un contrôle de la comptabilité. Sa visite se déroula hors la présence du requérant, celui-ci étant absent ce jour-là. Par la suite, les salariés du cabinet informèrent le requérant que le bâtonnier par intérim avait consulté divers documents sociaux, fiscaux et comptables et qu’il les avait interrogés sur le fonctionnement du cabinet. À l’issue de cette visite, M e J. rédigea un rapport faisant état d’une situation financière préoccupante au regard des obligations fiscales et sociales de l’avocat.

Le 11 septembre 2008, le conseil de l’Ordre décida d’ouvrir une procédure disciplinaire à l’encontre du requérant et désigna M e J. comme rapporteur. Le 16 octobre suivant, il désigna M e P. comme rapporteur aux côtés de M e J. Après avoir réalisé une enquête déontologique, M e P. déposa un premier rapport le 8 juin 2009, puis un rapport complémentaire le 22 septembre 2009. Le 25 septembre 2009, le requérant fut renvoyé devant le conseil de discipline pour non-respect de ses obligations fiscales de paiement en matière de T.V.A. et de l’impôt sur les transactions, défaut de paiement des cotisations auprès de la caisse de prévoyance sociale, des salaires et congés de son personnel et de divers loyers et charges afférents à son bail professionnel, ainsi que pour défaut de diligence et de délicatesse à l’égard de clients, de confrères et du bâtonnier.

Par une décision du 13 novembre 2009, le conseil de l’Ordre des avocats au barreau de Papeete, statuant comme conseil de discipline, prononça à son encontre une peine d’interdiction temporaire d’exercer pour une durée de deux ans, dont un an assorti du sursis. Le 5 février 2010, le requérant releva appel de cette décision et sollicita l’annulation de la procédure disciplinaire, en invoquant notamment l’irrégularité de l’enquête sur laquelle étaient fondées les poursuites. Il se plaignit notamment que M e J. se soit « auto-saisi » et qu’il ait procédé à une « perquisition » dans son cabinet en son absence. Le 17 février 2011, la cour d’appel de Papeete confirma la décision du conseil de l’Ordre.

Sur la régularité de la procédure disciplinaire, elle releva notamment qu’ayant eu connaissance de l’existence d’une procédure engagée par le propriétaire des locaux professionnels contre le requérant pour non-paiement des loyers et des charges, ainsi que des réclamations parvenant au secrétariat de l’ordre, M e J. s’était rendu au cabinet qu’il ne parvenait pas à joindre ; il avait trouvé sur place des employés lui ayant fait part d’un fonctionnement préoccupant du cabinet et il avait procédé au contrôle du compte CARPA (caisse des règlements pécuniaires des avocats), sur lequel doivent être enregistrés les sommes reçues dans le cadre de son activité professionnelle, sollicitant aussi la justification de la situation au regard de la réglementation sociale et fiscale.

Pour la cour d’appel, cette visite au cabinet, fondée sur le silence du requérant et la manifestation d’une situation pour le moins délicate, ne pouvait s’interpréter que comme la volonté, exprimée par le représentant de l’Ordre, de recueillir des éléments d’information pour tenter de comprendre la situation et d’inviter l’avocat à y remédier ; elle ne constituait en rien une visite domiciliaire à fin disciplinaire ni une perquisition au sens commun, étant la seule manière de s’informer de la réalité du fonctionnement du cabinet de l’avocat et constituant même pour M e J. un impérieux devoir.

Elle estima qu’en tout état de cause, il ne pouvait être tiré de cette démarche une quelconque nullité de la procédure subséquente, qui avait été conduite de manière contradictoire, dans la mesure où M e P. avait procédé, par la suite, dans le cadre de l’enquête déontologique, à l’audition du requérant en présence de son conseil, l’avait informé de ses démarches et lui avait communiqué régulièrement, ainsi qu’à son conseil, pour observations, tous les éléments recueillis. Elle ajouta que le requérant n’avait sollicité aucune audition de témoin ni aucune confrontation et que la décision de renvoi devant l’instance disciplinaire avait été prise sur le rapport de M e P. Le requérant forma un pourvoi en se plaignant notamment de la visite réalisée par le bâtonnier à son cabinet en son absence.

Par un arrêt du 17 octobre 2012, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Elle jugea que la cour d’appel, compte tenu des dispositions de l’article 187 du décret n o 91-1197 du 27 novembre 1991 et au vu des circonstances de l’espèce, avait exactement retenu que cette mesure, loin d’être critiquable, constituait pour le bâtonnier un impérieux devoir et que, régulière, l’enquête déontologique n’avait pu entacher la validité de la procédure disciplinaire. En parallèle, à la suite de la décision du conseil de l’Ordre du 13 novembre 2009, une information fut ouverte contre le requérant des chefs d’abus de confiance, faux et usage de faux.

Elle se conclut par une ordonnance de non-lieu en date du 29 janvier 2013. B. Le droit interne pertinent L’article 187 du décret n o 91-1197 du 27 novembre 1991 organisant la profession d’avocat se lit comme suit : « Le bâtonnier peut, soit de sa propre initiative, soit à la demande du procureur général, soit sur la plainte de toute personne intéressée, procéder à une enquête sur le comportement d’un avocat de son barreau. Il peut désigner à cette fin un délégué, parmi les membres ou anciens membres du conseil de l’Ordre. Lorsqu’il décide de ne pas procéder à une enquête, il en avise l’auteur de la demande ou de la plainte. Au vu des éléments recueillis au cours de l’enquête déontologique, il établit un rapport et décide s’il y a lieu d’exercer l’action disciplinaire.

Il avise de sa décision le procureur général et, le cas échéant, le plaignant. Lorsque l’enquête a été demandée par le procureur général, le bâtonnier lui communique le rapport. Le bâtonnier le plus ancien dans l’ordre du tableau, membre du conseil de l’ordre, met en œuvre les dispositions du présent article lorsque des informations portées à sa connaissance mettent en cause le bâtonnier en exercice. » GRIEFS Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant soutient que la visite du bâtonnier dans son cabinet d’avocat, en son absence, a méconnu son droit au respect de son domicile. Il se plaint ensuite, sur le fondement de l’article 6 de la Convention, de l’utilisation, lors de la procédure disciplinaire, des constatations faites lors de cette visite.

QUESTIONS AUX PARTIES

« 1. La visite du bâtonnier par intérim au cabinet du requérant, en l’absence de celui-ci, est-elle constitutive d’une ingérence d’une autorité publique dans l’exercice du droit garanti par l’article 8 de la Convention, au sens du second alinéa de cette disposition ? 2. Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi et nécessaire au sens de l’article 8 § 2 de la Convention ? 3. Lors de la procédure disciplinaire, des éléments recueillis lors de la visite du cabinet par le bâtonnier par intérim ont-ils été utilisés ? Dans l’affirmative, cette utilisation est-elle compatible avec les garanties de l’article 6 § 1 de la Convention ? »