TUHEIAVA c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
TUHEIAVA c. FRANCE (CtEDO, 2015)
Comunicat la 27 august 2015 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 25038/13 Richard TUHEIAVA împotriva Franței introdusă la 11 aprilie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Richard Tuheiava, este un resortisant francez născut în 1974 și rezident în Arue. Este reprezentat în fața Curții de către domnul J.-J. Forrer și domnul L. Tassone, avocați la Strasbourg. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul exercită profesia de avocat în baroul Papeete. În cursul verii anului 2008, s-a alertat situația cabinetului reclamantului. I s-a semnalat în special existența unei proceduri de recuperare a cheltuielilor de la locul de muncă, absența unei linii telefonice sau a unui fax care să permită contactarea reclamantului, precum și numeroase apeluri telefonice la adresa: Ordin de avocați ai clienților nemulțumiți. La 22 august 2008, M J., care se ocupa de funcțiile de băț temporar, a decis să se deplaseze în spațiile profesionale ale reclamantului pentru a verifica realitatea existenței chiar a cabinetului și pentru a efectua un control al contabilității. Vizita sa s-a desfășurat în afara prezenței reclamantului, acesta fiind absent în acea zi. Ulterior, angajații cabinetului l-au informat pe reclamant că ciorapul temporar a consultat diverse documente sociale, fiscale și contabile și că le-a pus întrebări cu privire la funcționarea cabinetului. La sfârșitul acestei vizite, dl J. a întocmit un raport care a indicat o situație financiară îngrijorătoare în ceea ce privește obligațiile fiscale și sociale ale avocatului. La 11 septembrie 2008, Consiliul l-a numit pe dl Ordre să inițieze o procedură disciplinară împotriva reclamantului și să îl desemneze pe dl J. raportor. La 16 octombrie, l-a desemnat pe dl P. raportor alături de dl J. După efectuarea unei anchete deontologice, dl P. a prezentat un prim raport la 8 iunie 2009, apoi un raport suplimentar la 22 septembrie 2009. La 25 septembrie 2009, reclamantul a fost trimis în fața Consiliului de disciplină pentru nerespectarea obligațiilor sale fiscale de plată în materie de T.V.A. și a impozitului pe tranzacții, lipsa de plată a cotizațiilor la fondul de asigurări sociale, a salariilor și a concediilor personalului său și a diverselor chirii și cheltuieli aferente contractului său de închiriere profesională, precum și pentru lipsa de diligență și delicat față de clienți, colegi și bețișori. Printr-o decizie din 13 noiembrie 2009, Consiliul de la mai multe avocați din Baroul Papeete, hotărând ca consiliu de disciplină, pronunță împotriva sa o pedeapsă de interdicție temporară de doi ani, din care un an cu suspendare. La 5 februarie 2010, reclamantul a răspuns la apelul la această decizie și a solicitat anularea procedurii disciplinare, invocând în special ancheta pe care se baza ancheta pe care se baza urmărirea penală și, printre altele, s-a plâns că M.J. s-a auto-sesizat și că a efectuat o percheziție în cabinetul său în absența sa. La 17 februarie 2011, Curtea de apel a lui Papeete a confirmat decizia consiliului de administrație. În ceea ce privește regularitatea procedurii disciplinare, aceasta a vizat în special faptul că, având cunoștință de existența unei proceduri inițiate de proprietarul localurilor profesionale împotriva reclamantului pentru neplata chiriei și a cheltuielilor, precum și pentru plângerile primite de la secretariatul ordinii publice, M.J. și-a exprimat poziția față de firma pe care nu a reușit să o contacteze. ; a găsit angajați la fața locului care i-au comunicat o funcționare îngrijorătoare a cabinetului și a efectuat controlul contului CARPA (încasarea conturilor pecuniare ale avocaților), unde trebuie înregistrate sumele primite în cadrul activității sale profesionale, solicitând, de asemenea, justificarea situației în ceea ce privește reglementarea socială și fiscală. Pentru instanța de apel, această vizită la cabinet, bazată pe tăcerea reclamantului și manifestarea unei situații de cel puțin delicat, nu putea să se potrivească decât voința, exprimată de reprezentantul lalui Ordre, de a colecta elemente de informare pentru a încerca să înțeleagă situația și de a invita avocatul să soluționeze această situație ; aceasta nu a reprezentat în niciun fel o vizită la domiciliu în scop disciplinar sau o percheziție în sensul comun, fiind singura modalitate de a se informa cu privire la realitatea funcționării cabinetului avocat și constituind chiar și pentru M J. o datorie imperioasă. Aceaceasta este imma că în orice caz, nu a putut fi trasă din acest demers orice nulitate a procedurii ulterioare, care a fost efectuată într-un mod contradictoriu, în măsura în care M. ulterior, în cadrul anchetei etice, la audierea reclamantului în prezența consiliului său, l-a informat cu privire la demersurile sale și i-a comunicat în mod regulat, precum și consiliului său, pentru observații, toate elementele colectate. Comisia a adăugat că reclamantul nu a solicitat nicio audiere a martorilor sau nicio confruntare și că decizia de trimitere în fața instanței disciplinare a fost luată în raportul domnului Reclamantul a formulat un recurs, în special în ceea ce privește vizita efectuată de ciorapier la cabinetul său în absența sa. Prin hotărârea din 17 octombrie 2012, Curtea de Casație a respins recursul. Ea a considerat că Tribunalul de Primă Instanță, având în vedere dispozițiile articolului 187 din Decretul nr. 91-1197 din 27 noiembrie 1991 și având în vedere circumstanțele din speță, a reținut în mod exact că această măsură, departe de a fi criticabilă, constituia o datorie impetuoasă pentru ciorapier și că, în mod regulat, ancheta reontologică nu ar fi putut afecta validitatea procedurii disciplinare. În paralel, ca urmare a deciziei consiliului de administrație din 13 noiembrie 1991 noiembrie 2009, s-a deschis o informare împotriva reclamantului șefilor de capital abuz de încredere, falsificare și utilizare a falsurilor. Aceasta se încheie printr-o ordonanță de nejudiciare la 29 ianuarie 2013. Dreptul intern relevant la art. 187 din Decretul nr. 91-1197 din 27 noiembrie 1991 privind profesia de avocat se citește după cum urmează: În acest scop, acesta poate desemna un delegat, dintre membrii sau foștii membri ai consiliului de administrație, fie din proprie inițiativă, fie la cererea procurorului general, fie asupra plângerii oricărei persoane interesate. În cazul în care decide să nu efectueze o anchetă, acesta informează autorul cererii sau al plângerii cu privire la aceasta. Având în vedere elementele colectate în cursul anchetei etice, acesta întocmește un raport și decide dacă este necesar să se ia o decizie disciplinară și informează procurorul general și, dacă este cazul, reclamantul cu privire la decizia sa. În cazul în care ancheta a fost solicitată de procurorul general, ciorapul îi comunică raportul. Cel mai vechi ciorap din ordinea tabloului, membru al consiliului de ordine, pune în aplicare dispozițiile prezentului articol atunci când informațiile aduse la cunoștința sa pun în discuție bățul în exercițiu. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că, în absența sa, vizita de zi cu zi în cabinetul său de avocatură nu și-a respectat dreptul de a-și respecta domiciliul și se plânge apoi, pe baza articolului 6 din Convenție, de utilizarea, în cadrul procedurii disciplinare, a constatărilor făcute în cursul acestei vizite. Este vizita agentului interimar la cabinetul reclamantului, în absența acestuia, o intervenție a unei autorități publice în exercitarea dreptului garantat prin art. 8 din Convenție, în sensul celui de-al doilea paragraf al acestei dispoziții? În sensul art. 8 alin. (2) din Convenție, au fost folosite elementele colectate în timpul vizitei cabinetului de către bățul interterim? În acest caz, această utilizare este compatibilă cu garanțiile prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenție?